duminică, 19 februarie 2017

Razboi hibrid

Razboi hybrid – 4 februarie – 4 februarie 2017


Smaranda Dobrescu

Mai marele combinator, Basescu, a declarat joi că actuala situație din România poate fi începutul unui război hibrid, precizând că, deși "e greu să se întâmple ce s-a întâmplat în Ucraina", acest lucru nu e exclus.
Amintesc ca un razboi hibrid e mai degrabă un conflict în care sunt foarte active forţele speciale, în care mijloacele de informare media joacă un rol foarte important, în care se exploatează vulnerabilităţile economice sau capetele de pod economice create în aceste ţări, în care se folosesc destul de serios toate valenţele serviciilor speciale din toate ţările, fără a se trece de această linie roşie, adică aplicarea articolului 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, care prevede că orice atac asupra unui stat este considerat un atac asupra tuturor statelor membre ale NATO. (Directorul SIE)
În acest context, DC News și-a întrebat cititorii: "Are dreptate Traian Băsescu când spune că asistăm la începutul unui război hibrid?", iar răspunsul a arătat astfel: DA - 56,88% (25.594), respectiv NU - 43,12% (19.405). Rezultatul arată că românii, de această dată, îl cred pe fostul președinte.
...

 

Eugénia Paraschiv Oricît aș da uimirea tot tristețea e aleasă de umbrele virtuale. De analizăm teveurile și virtualul socializării e deja în toi războiul hybrid

 

Preda Mihailescu In Ucraina este un razboi hibrid intre Rusi si ... altii. Ceea ce Basescu omite sa spuna este, care ar fi participantii din umbra, profitorii acestui presupus razboi hibrid. Mergea el tot pe linia hilara, rusii au spionat in computerul lui hilara si au facut-o de ras, influentand alegerile in acest fel?

Niciun comentariu: