Pe facebook: Cine vinde tara?

miercuri, 22 februarie 2017

Cine vinde tara?

Cine vinde tara? – 9 februarie 2017

Preda Mihailescu shared a link.

O fi adevarat? Irosita ultima farama de incredere?

Cine vinde tara? Dragnea s-a dus la Viena sa dea asigurari ca Schweighofer va putea TAIA padurile Romaniei in continuare

AKTUAL24.RO

Bochis Borşanu Alexandru Silviu Latri degeaba! Scoți spume pe gură ca orice turbat! Degeaba! Lucrurile sunt făcute. Johannis e învins! Iar de voi, râde lumea ce penibili sunteți !

Preda Mihailescu Borsanule, eu intreb, nu latru - tu latri, si mai bine ai gandi. Demasca manipularea, daca ai dovezi, direct la sursa, la acest Aktual24 (adica actual cu k, pentru ca sa vezi ce bine stiu astia limba romana).

Draghi Puterity Sa lucram cu materialul clientului, asadar. Ce a spus de fapt Dragnea:

"Totodata, cum in programul nostru de guvernare avem un proiect de impadurire masiva, am discutat si despre taierile de paduri. Am spus ca vom introduce reguli clare, precise si dure in ceea ce priveste regimul taierilor forestiere. Romania va fi deschisa spre companiile austriece, cu conditia sa respecte legea si protectia mediului".

Nu vi se pare ca titlul stirii NU reflecta in mod acurat ideile exprimate de Dragnea, domnule Mihailescu?

Preda Mihailescu Draghi Puterity De aceea am si pus intrebarea! Exista un DACA acolo, eu nu am timp sa ratacesc peste tot dupa surse, multumesc. Nici calda nici rece - cand vom vedea rezultate, atunci putem trage concluzii. Dar desigur, era o denaturare a faptelor, cum era de banuit!

Draghi Puterity Sebastian Ghitza, cel care a inceput sa vorbeasca despre mafia "sistemului", a avut o conferinta de presa pe tema asta, aducand ca dovada o scrisoare din 2015:

http://www.nasul.tv/documente-explozive-seful.../

Preda Mihailescu Nu stiu ce informatii aveti - mie mi se pare ca la cativa ani dupa marile manifestatii, dupa filmul memorabil facut de France 2, situatia padurilor ramane incerta, nu exista nici o masura ferma care sa pedepseasca abuzuri prezente si trecute, si mai ales care sa IMPUNA REIMPADURIREA in masura egala despaduririi, o masura care in tarile hotilor este legiferata de 100 de ani! ASTA ESTE PROBLEMA!

Draghi Puterity Reimpadurirea e in programul de Guvernare a PSD. Chiar Dragnea afirma asta si chiar in articolul pe care l-ati postat.

Preda Mihailescu Draghi Puterity Foarte frumos. Reimpadurirea este datoria celor care despaduresc, nu a taxelor cetatenilor. In toata Europa. Ei dracie (si aici nu am ceva cu sau contra PSD, mi este egal - CINEVA trebuie sa impuna legea Europeana si contra europenilor, in Romania!)

Draghi Puterity Va referiti la "Legea Europeana" scrisa, sau la cea rezultata din "die normative Kraft des Faktischen"? ;)

Preda Mihailescu Draghi Puterity Ma refer la legile locale din tarile Europene pe care le cunosc. Nu cred ca exista tara vest Europeana care sa nu stipuleze datoria de reimpadurire. Lucrurile astea s-au rezolvat la sfarsitul secolului 19.

Draghi Puterity Pentru asta ar fi nevoie de oameni de stat, nu de slugi, domnule Mihailescu. Mai tineti minte cum Adrian Nastase a contracarat povestea cu "Legitimatia de Ungur" si "drepturile colective ale minoritatilor" folosindu-se tocmai de recomandarile Comisie de la Venetia de pe langa Consiliul Europei? Unde suntem azi? Tocmai s-a acceptat, fara prea mult tam-tam, ca limba maghiara sa fie limba oficiala in statul roman.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 22 februarie 2017

Cine vinde tara?

Preda Mihailescu shared a link.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv