Pe facebook: Care e justificarea?

miercuri, 22 februarie 2017

Care e justificarea?

Care e justificarea? – 4 februarie 2017

Smaranda Dobrescu

Oare din ce-si hranesc azi manifestantii justificarea si mania? Ieri erau suparati pe ora iesirii OUG de la Guvern si Monitorul Oficial. Rand pe rand, textele aparute ale OUG, parerea presedintelui CEDO,. explicatiile aparute in presa legate de abuzul in serviciu precum si motivatiile Comisiei de la Venetia au sters absolut toate motivatiile initiale ale maniei ce i-a manat in piete pe manifestanti. Sigur, a ramas vinovatia guvernului Ciiolos care nu a respectat punerea de acord a Codului Penal modificat de guvernul sau in 45 zile cu textul Constitutiei. Dar de asta nu e vinovat nici PSD-ul, nici nu se justifica existenta vreunei ciume rosii. Istoria daca va retine acest eveniment romanesc va povesti probabil ca bine manipulati mii de oameni si-au aratat mania fara niciun motiv. Regretabil..

Stefan Kovacs Dacă aș fi foarte rău- aș spune că manifestațiile sunt doar un semn al impotenței și ratării celor care

demonstrează. Dacă ar fi să fiu realist- aș spune că o vină majoră o poartă și cei care din 1990 i-au educat într-o realitate paralelă.

Alexandru Stanescu Numai regretabil zicați ! Nu zic să dea domnu , pentru că nu Dumnezeu trebuie amestecat aici , evenimentele să nu meargă din rău īn mai rău !
Cel mai rău este atunci când dusmanii cei mai înverșunați sânt din interior ! Zice-se români !!!
De fapt instituții dușmane : presedinție , sri , parchet si o parte din judecători !
Din interior sânt și demisionații , argumente "forte" ale opoziției ! Vai mama lor ! Unul e acest Moisă ! Și mai sânt .
Consider că guvernul trebuie să dea dovadă de o fermitate deosebită ! Votul e vot !!!

Smaranda Dobrescu Se pare ca Dragnea, intelegand ca sistemul protesteaza fara legatura cu ordonanta, motiv bine insurubat doar in capul manifestantilor si inca amplificat la dimensiuni uriase ,s-a hotarat sa renunte la ordonanta, sa o abroge. Un gest intelept as spune eu, caci avand in vedere adevaratele nemultumiri ale sistemului, isi va salva programul si guvernul. Sistemul daca va persista in dorinta de a termina PSD-ul va trebui sa recurga la motiuni sau daca vrea si asocierea strazii sa gaseasca o "alta ordonanta care avantajeaza hotii" Odata si odata se vor intalni si romanii pe acelasi portativ.

Alexandru Cosmin Codreanu PSD renunta la OUG, nu si la proiect. Doreste sa il treaca prin Parlament

Alexandru Cosmin Codreanu De asemenea, face pasi concreti pentru a organiza (pana acum fara succes) proteste impotriva Pietei Victoriei. Destul de neinpirata o astfel de masura avand in vedere mobilitatea mai redusa a electoratului PSD

Doina Nicolescu Odata! Dar aceasta data nu este prea curand! Culegem roadele lipsei de educatie civica. Statul a preluat de la biserica educatia religioasa dar creste de 27 de ani tineri fara un minim de notiuni civice! Si ne miram de lipsa de logica a tinerilor frumosi si liberi.

Smaranda Dobrescu Macar sa se fi prins ceva din orele de religie, daca altceva nu au avut! Tot era vorba de speranta unei atitudini morale...

Preda Mihailescu Reactiile presei intre timp sunt pline de siretenie: "Prea tarziu. Daca renunta din prima zi, poate se accepta, asa se impune si demisia". Logica este si ea plecata la vanatoare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 22 februarie 2017

Care e justificarea?

Care e justificarea? – 4 februarie 2017

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv