Pe facebook: Sa mai privatizam!

SA MAI PRIVATIZAM! – 14 FEBRUARIE 2016

SMARANDA DOBRESCU

Tocmai ce am ascultat la A3 ca ministrul transporturilor a anuntat ca exista cereri ca Aeroportul Henri Coanda si portul Constanta sa fie privatizate la bursa. Doar cerere nu si necesitate intrucat Aeroportul este profitabil . Motivatia -falsa desigur- este ca Henri Coanda are nevoie de extindere si ca statul nu ar dispune de capital. De ce nu ar apela la fondurile europene in acest scop? Asa cum s-au facut parcuri in paduri cu bani europeni si alte minuni, nu ar fi posibil sa extindem cea mai importanta poarte de intrare a tarii pe cale aeriana in acelasi mod? Atat portul cat si aeroportul sunt puncte strategice vitale ale tarii. Ca exista aceasta intentie serioasa o atesta si expertiza facuta celor doua aeroporturi, Coanda si Baneasa. Cel de la Baneasa este evaluat la 1 mld de euro, Otopeniul, de 10 ori mai spatios si dotat, doar la 900 milioane euro. Stau si ma intreb: pentru asta a fost nevoie sa plece un guvern politic ca sa vina unul de tehnocrati care prin uzanta are menirea doar sa pregatesca noi alegeri iar prin programul de guvernare trecut prin Parlament nu are stipulate privatizarile Oltenia, Hidroelectrica, aeroportul tarii, portul tarii..? Probabil romanilor li se va servi pe tava drept compensatie acordarea vizei Schengen (in sfarsit Olanda isi va da acordul) intr-un moment in care Schengenul va fi fost deja desfiintat...

Prospectiv A-z .
N-am fost un prieten al Guvernarii Ponta, dar ma intreb daca n-au facut si ceva bine tocmai tergiversand implementarea indicatiilor pretioase.

Pe timpul lui Basescu/Boc nu credeam ca se poate mai rau. Iata ca se poate!

Smaranda Dobrescu Actualul Parlament ar avea posibilitatea sa schimbe Guvernul pentru oricare din actiunile sale importante nementionate in programul de guvernare. Evident daca mai exista majoritate dupa "vrednicia" DNA-ului

Prospectiv A-z .
Parlamentul nu mai exista decat in nume.

Delia Bogdan In naivitatea mea, vecina cu prostia, ma tot intreb care ar mai putea fi caile legale de care ne putem folosi noi, oamenii de rand, pentru impiedicarea acestor acte absolut antinationale?! sunt atat de suparata de dovada permanenta a neputintei noastre in fata atacului destructiv si concertat asupra tarii cu spijin intern nemijlocit!

Smaranda Dobrescu Se pare ca exista o monitorizare a retelelor sociale. In aceasta perioada ca sa fii auzit trebuie sa apartii unui trend suficient de puternic in reteaua sociala sau sa raspunzi la apeluri gestionate de diversi si sa iesi in strada. Inca exista o oarecare sensibilitate la aceste manifestari. Chiar si legea lui Dragnea a fost amanata si modificata, Raed inca e pe post, si or mai fi poate ceva exemple.

Delia Bogdan deci, sa raman optimista...

Prospectiv A-z .
Optimismul e una, doamna Bogdan. Eu zic insa ca romanii/dumneavoastra puteti si trebuie sa luati mecanismele democratice in serios, ca si cum ele ar functiona. Intr-o democratie e loc inclusiv pentru lupta--petitii, demonstratii, partide, asociatii etc. Desi se pare ca oamenii lupta abia cand se simt cu spatele la zid (adica nu mai ramane speranta) sau atunci cand cred in principiile pentru care o fac.

_________________
P.S. Iata, domnule Severin, in comentariul de mai sus al d-neiBogdan, cum mai sunt inca oameni care se intreaba ce pot/se poate face. Mai mult, exact cum descria sociologul Vintila Mihailescu situatia, ei se simt neputinciosi, desi in mecanismul social descris de acesta, neputinta e doar primul pas dintr-un proces care produce decuplarea oamenilor de elita.

Delia Bogdan Prospectiv A-z eu, intr-adevar, ma simt neputincioasa! astept sa fiu indrumata de oameni tineri, pentru care ziua de maine ar trebui sa fie cel putin la fel de importanta ca si pentru mine, daca nu mai importanta. Dar, in afara catorva militanti, observ o indiferenta de neinteles "de dreapta" care accepta, cu seninatate, toate porcariile din politica romaneasca! Neputinta mea pleaca de la faptul ca eu nu mai simt actiunea elitelor, nici nu stiu daca mai avem sau nu asa ceva. Elita unei natiuni nu este constituita din, sa zicem, intelectuali subjugati puterii, ci din persoane care lupta in favoarea natiunii! Nu prea observ astfel de personaje. Noi ne-am umplut de bavardeuri, care se declara de o parte sau de alta, dar care sunt la fel de putin productivi. Asa vad eu lucrurile!

Prospectiv A-z .
Da, doamna Bogdan, cam in termenii cu care descrieti dvs. situatia vad si eu lucrurile si tocmai de aceea sunt de parere ca mingea e in curtea elitei Romaniei pentru a continua jocul catre victorie. In caz ca suntem auziti, fiti pregatita!

Repet, democratia ofera o gama foarte larga de actiune, cea mai larga cu exceptia anarhiei. Mijloacele democratice trebuiesc luate in serios, drepturile exercitate si lucrurile se vor schimba.

Sa fim mai seriosi, sa nu luam democratia liberala cu cinism sau naivitate, s-o luam cu intelegerea ca de buna ei aplicare in Romania depinde mai binele!

Stefan Kovacs Există vreun aeroport "privat" în Europa civilizată ? Am zburat ceva în ultimii ani dar n-am auzit niciodată o astfel de prostie. Siguranța traficului nu poate fi asigurată de privați.

Prospectiv A-z .
In Romania se 'experimenteaza' revolutia industriala nr. 4. De fapt, este o poveste pentru ca de fapt avem o reluare a aceluiasi act colonizator.

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

joi, 25 februarie 2016

Sa mai privatizam!

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv