Pe facebook: Why Capitalism Will Eat Democracy?

luni, 15 februarie 2016

Why Capitalism Will Eat Democracy?

Smaranda Dobrescu

Pot fi considerata comunista daca sunt de acord cu majoritatea ideilor lui Varoufakis? Era corect sa fiu considerata element burghez inainte de `89 pentru ca sustineam competitia libera?

Why Capitalism Will Eat Democracy

Have you wondered why politicians aren't what they used to be, why governments seem unable to solve real problems? Economist Yanis Varoufakis, the former M

socialeurope.eu|By Yanis Varoufakis

Alexandru Botu Cine gandeste la echilibre, la solutii care nu exclud morala poate fi oricand, brutal "calificat " de catre calcatorii pe morminte. Ori esti cu cei 62 care stapanesc avutia lumii, ori altfel ....

Prospectiv A-z: 1. Ma bucur ca la TED Geneva se discuta asa ceva, cel putin in comparatie cu cel californian.
2. Ideea unei monede sintetice bazate pe un cos de monede nationale se pare ca a fost reluata recent de DSK. Stim ce i s-a intamplat acestuia. Initial la Bretton Woods obstacolul nu era tehnologic cum pare sa implice Yanis.
3. Problema este ca cel putin in Vest, din anii 1970 incoace se creste exclusiv pe credit. Asa ca unul din versantii lui Yanis (investitiile de 3Tn) este clar inclus in al doilea (misculatiunile financiare de 5Tn). Diferenta dintre cei 2 versanti este datoria statului si profiturile sectorului financiar. Pentru o solutie la problema asta, m-as uita pentru inceput la natura bancilor nationale doar in nume--in realitate, extensii ale sectorului financiar privat prin care suntem toti taxati fara sa avem si beneficiile asociate ideii de taxare.
4. Nu stiu ce-i aia marxist-libertarian, la fel cum nu stiu nici ce-i aia strutocamila.
5. De moartea democratiei nu vad sa se agite careva, in afara catorva voci; oamenii in general asista pasiv la siluirea conceptului, prea putini includ democratia in obiectivele fundamentale ale vietii.
6. Vestul a atins de multisor un platou al indestularii care a genereaza cosmaruri/distopii si expediaza la viteza idealurile/utopiile.
7. Prezenta motivului automatizarii/robotilor in discursul lui Yanis e semn ca omul nu-i tocmai serios. Muncitorul occidental e mai degraba inlocuit de cel chinez, care-i inca mai ieftin decat robotul.
8. Putem regasi destule elemente din sfarsitul democratiei antice in zilele noastre. Inclusiv vulnerabilitatea intrinseca a democratiei, mai mare decat a altor sisteme.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

luni, 15 februarie 2016

Why Capitalism Will Eat Democracy?

Smaranda Dobrescu

Comments

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv