Pe facebook: Iadul de gen feminin

luni, 15 februarie 2016

Iadul de gen feminin

Smaranda Dobrescu

Inca nu stim totul despre calvarul celor care nedorind sa fie luptatoare neaparat, au manifestat o atitudine, o reactie, s-au opus in variate feluri dictaturii, sau pur si simplu au stat umar la umar cu sotii sau fratii lor, cunoscuti oponenti ai regimului.Uneori e bine sa ne reamintim aspectele unei dictaturi..

Iadul de gen feminin. Mărturiile supravieţuitoarelor din temniţele comuniste

Mame, soţii, fiice ale unor deţinuţi politic sau femei având amprenta de „duşmană…

adevarul.ro|By Anca Vancu

Prospectiv A-z: Femeile ca femeile, dar cand gandesc la calvarul filatelistilor din temnitele comuniste...

Smaranda Dobrescu S-ar putea si reformula.. Si ele au fost in temnitele comuniste..

Prospectiv A-z:

Sa ne amintim porcaria postmodernista si atomizarea experientelor impreuna cu efectele acesteia.

In general, rezist astfel de miscari caci anii astia de libertate m-au invatat sa *follow the money and thus reveal some ulterior motive*.

Daca unghiul filatelist adauga substanta la intelegerea fenomenului ororii comuniste, e binevenit. Daca muta atentia si incepe a crea distinctii am sa astept sinteza.

Prospectiv A-z: Poate ca trebuie sa explic interventiile mele de mai sus. Ele nu-s directionate la adresa celor care au suferit, inclusiv persoanele de fatza, ci la posibilitatea mutarii atentiei de pe responsabilitati pe infinita gama de suferinte.

Responsabilitatea calvarului n-o caut neaparat in nume proprii sau alte instrumente de pseudo-analiza cu care suntem obisnuiti, ci mai degraba in acele forte ale istoriei care au prins atatia romani pe picior gresit.

Ca si azi, este vorba de schimbarile mari, dictate de afara, neintelese de cei dinauntru care raman prizonierii vechii paradigme.

Dumnezeu sa-i ierte pe victime si pe calai, si sa-i lumineze azi si pe cei tari si slabi, deopotriva!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

luni, 15 februarie 2016

Iadul de gen feminin

Smaranda Dobrescu

Comments

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv