Pe facebook: Raport german valabil dupa 50 ani

joi, 22 septembrie 2016

Raport german valabil dupa 50 ani

Raport german valabil peste 50 ani – 10 august 2016

Smaranda Dobrescu

Destule lucruri socante, dar faptele au existat si au comportat comentarii:

Via Mihai Ion Turcu

"Noua Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul aparatului de stat pentru că într-adevăr nu avea la îndemână forţe proprii care să îi fie alături. Într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care înainte de toate pretinde cinste s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. De asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna din punct de vedere al politicii externe de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii."

Raport german din 4 noiembrie 1940, valabil şi după 50 de ani

Aceasta este traducerea unui raport german, care poartă data de 4 noiembrie 1940. Autorul acestui text stabileşte strategia de acţiune a Germaniei naziste în România, la două luni de la alungarea regelui Carol al II lea şi la…

HISTORIA.RO

Mihai Ion Turcu Ne devine mai clara si conditia "Conducatorului Statului" Generalul Ion Antonescu.Raportul este tributar unor stereotipuri de gandire in circulatie atuncea si acuma in Europa.

Smaranda Dobrescu In sondajul care deschide pagina Atelierului , prin bunavointa colegului Cornelius Scipio am citit acest document. Acum, preluat de Historia si mai usor de citit putem sa ne gandim cu seriozitate la destinul nostru scris de mult, rescris, pus in practica, mereu de altii...Noi suntem cumva spectatorii unei piese regizate in care paznicii scenei nu ne lasa sa intervenim.

Mihai Ion Turcu Avem si explicatii, faptul de istorie recenta (100 de ani0 de cand suntem stat national perturbat imediat dupa contituire de doua rapturi si un razboi mondial pierdut, urmat de ocupatie prelungita cu jaful de rigoare, etapa incheiata printr-o "tabla ra...See More

Smaranda Dobrescu Ar avea ceva sens daca uitam relatiile si metodele albionului. O alianta cu Polonia nu ar putea fi macar o a doua optiune?

Mihai Ion Turcu Smaranda Dobrescu @Alianta cu UK este pe tava dar n-o vedem noi. Zonal alianta cu Polonia este obligatorie dar insuficienta nu si nesemnificativa. Polonia are in istorie unire prin coroana cu Ungaria. Din pacate nu mai avem granita istorica cu Polonia ( strategic fracturata de URSS dupa II RM prin intruziunea ucrainiana.Nici noi nici Polonia nu putem revendica teritoriile instrainate. Am vazut o proiectie de rupere a Ucrainei, partea grecocatolica urmand sa devina o unitate in sfera Visegrad Romania (?). Ce fel de legatura am putea avea cu Anglia ? Maritima , Anglia controleaza poarta atlantica a Mediteranei, de ce nu si poarta spre Mediterana a Marii Negre (?). Toate granitele europene valoreaza in acest moment cat hartia tratatelor pein care sunt consacrate.

Smaranda Dobrescu Cu Anglia cea maritima s-ar putea incheia o intelegere in care sa nu ne considere o noua ofranda a Imperiului?

Mihai Ion Turcu Depinde de rege.

Alexandru Cosmin Codreanu Dupa parcurgerea acestui raport 23 august nu mi se mai pare atat de neinspirat

Mihai Ion Turcu Istoriografia ca instrument politic, a pus in opozitie flagranta pe Maresalul Antonescu cu Regele Mihai I, la data respectiva "un copil" spunea Maresalul Antonescu real tinut departe de treburile publice atat de tatal sau Carol II ( care-i uzurpase tronul) si lasase statul in seama Generalului Antonescu. Intre cei trei simpatiile au fost departe de cuvantul "simpatie". In vremuri tulburi statul in deriva ramasese efectiv pe umerii unui militar rigid si unui rege, fara atributiuni (ne aflam dupa dictatura personala a lui Carol II-lea care suspendase parti din constitutie). Insusi procesul Maresalului Antonescu, desfasurat cu sentinta in plic din partea "aliatilor". dar totusi inca in cadre formale procesuale acurate, aflam multe.Antonescu permitea tratative informale pentru retragerea Romaniei din Razboi. Tratativele trenau interesul aliatilor fiind oscilant functie de cum progresa situatia pe front. Maresalul Antonescu adauga la apasarile de pe umerii sai, responsabilitati strict militare. Regele, un barbat tanar, cu judecata robusta,si contiinta regala, cum s-a dovedit, a fost transant. Privind "constiinta regala" a cuiva care devenise rege la 6 ani, fiind educat pentru a fi "rege" o pozitie absolut unica, trebuie luata in considerare. A fost o situatie critica care avea ca miza statul si natiunea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

joi, 22 septembrie 2016

Raport german valabil dupa 50 ani

Raport german valabil peste 50 ani – 10 august 2016

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv