Pe facebook: Porti deschise spre infern

vineri, 23 septembrie 2016

Porti deschise spre infern

Porti deschise spre infern. – 14 august 2016.

Alexandru Cosmin Codreanu

Dincolo de jocurile politice, de declaraţii şi ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, pe linia de fractură care desparte spaţiul lumii occidentale şi euroatlantice de cel al estului apropiat şi îndepărat, ruşii au stabilit acum o linie de forţă cu un uriaş potenţial distructiv. Cea care începe de la Marea Baltică trece prin Marea Neagră, exact pe la poarta de est a României, şi ajunge în Mediterană.

Au fost aduse, amplasate şi deja trecute în stadiul operaţional sisteme al căror rol este cel de a asigura conducerea unor operaţiuni denumite A2/AD (anti acces sau interzicere de acces), „interzicere a acesului" terestru, maritim şi de închidere a spaţiului aerian. Mişcare care debutase în două puncte, pe nordul şi centrul axei, imediat posibilă şi în sud, odată cu încheierea acordului de cooperare multiplă între Rusia şi Turcia.

Trei porţi deschise de ruşi pentru intrarea în infern

Dincolo de jocurile politice, de declaraţii şi ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, pe linia de fractură care desparte spaţiul lumii occidentale şi euro-atlantice de cel al estului apropiat şi îndepărat, ruşii au stabilit acum o linie de forţă cu un uriaş…

ADEVARUL.RO|BY CRISTIAN UNTEANU

Stefan Kovacs Bun- și care e potențialul "distructiv" ? Discutăm despre o apărare normală...

Alexandru Cosmin Codreanu Potential distructiv exista in orice forma de aparare. In acest moment NATO si Rusia au solutii de aparare cu potential distructiv. Turcia schimba insa balanta de putere prin scaderea zonei de influenta NATO si cresterea zonei de influenta a Rusiei.

Alexandru Botu Analistii NATO nu au luat in calcul o astfel de situatie previzibila?

Alexandru Cosmin Codreanu Nu stiu ce au facut analistii oficiali, insa imi amintesc ca un scenariu asemanator a fost expus de mine pe grupul prospectiv anterior chiar inainte de "dizolvarea" acestuia. Parametrii ecuatiei erau insa diferiti:

Afirmam ca Romania va ramane un part... NATO de facto, deoarece altfel vecinii nostri filorusi nubar mai avea niciun model in afara de Rusia, catre care vor gravita neconditionat.

Mai mult, afirmam ca o Romanie sub influenta ruseasca, care atrage Bulgaria in aceiasi sfera de influenta, ar pune o peesiune foarte mare la Marea Neagra pe Turcia, care obligata din motive strategice va incerca sa se apropie de Rusia.

Inimaginabilul de acum 2 ani s-a produs, iar Turcia a devenit filorusa. Bulgaria a cerut deja o Mare Neagra demilitarizata, lucru care in noul context ar fi o varianta foarte convenabila pentru NATO.

Ce facem insa cu presiunea pusa de zonele rosii asupra Romaniei? Mai este motivat NATO sa pastreze un avanpost atat de expus astazi? Mai important, ce va face Romania fara NATO?

Alexandru Botu Nu vreau sa dau un raspuns la ultima Dumneavoastra intrebare, dar fara sa fie si o solutie convenabila, Romania va cam face ce vor face si vecinii ei. Eu cred ca de aceasta nu exista deloc "zbatere publica".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

vineri, 23 septembrie 2016

Porti deschise spre infern

Alexandru Cosmin Codreanu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv