Pe facebook: Timpul revoltei

luni, 21 martie 2016

Timpul revoltei

Timpul revoltei – 9 martie 2016

Smaranda Dobrescu

Revolta generala impotriva establishmentul ultimilor ani atinge atat neoliberalii cat si formele stangii clasice, social democrate sau social-liberale. Discutam in aceasta primavara din ce in ce mai putin de doctrine, din ce in ce mai mult de inegalitati..
"L'épuisement d'un cycle idéologique incarné il y a vingt ans par la « troisième voie » de MM. William Clinton, Anthony Blair, Felipe González, Dominique Strauss-Kahn, Gerhard Schröder s'observe aussi aux Etats-Unis et dans la plupart des pays européens.

Cette déroute d'un social-libéralisme longtemps triomphant ne profite plus exclusivement à des forces situées encore plus à droite. Elle s'accompagne depuis peu de la renaissance d'un courant contestataire dont on prétendait les idées dépassées, archaïques, balayées par la mondialisation, la flexibilité, les nouvelles technologies (lire « Les démocrates américains envoûtés par la Silicon Valley »).

Le temps des colères

Par Serge Halimi (Le Monde diplomatique, mars 2016) // Sur fond de crise économique persistante dans la plupart des pays occidentaux, l'émergence de nouvelles forces contestataires témoigne d'une grande impatience politique. Elle…

MONDE-DIPLOMATIQUE.FR

Alexandru Botu Atata timp cat guvernarile sunt percepute din ce in ce mai mult ca actionand dincolo de interesele alegatorilor de ce-ar mai fi nevoie de ideologii sa imparta interese si dispute?

Smaranda Dobrescu Realitatea ne-a impins in acest punct.

Alexandru Botu Care realitate? Asa se numeste acum ceea ce nu se vede, dar se banuieste ca exista, pentru ca prea se intampla toate programat? Adica, cum ar spune Bula: Realitatea este virtualitatea care face imposibilul posibil.

Smaranda Dobrescu Articolul vorbeste despre aparitia a doi politicieni complet atipici, Sanders in SUA si Corbyn in GB care au schimbat optica alegatorilor intr-o masura suficient de mare incat acestia sa aprecieze si originalitatea mesajului si neincadrarea lui in limitele doctrinare cu care erau obisnuiti in ultimii 20 ani. Daca crezi ca asta nu e realism, atunci numeste-l in alt fel dar este o apreciere bazata pe refuzul vechilor promisiuni..

Alexandru Botu Eu nu cred ca "originalitatea" politicienilor atipici este intamplatoare, mai curand un fel de circ controlat, pentru ca cine trebuie sa castige sa fie prezentat ca providential si lumea sa mai faca un pas esential inspre...

Smaranda Dobrescu Asta e diferenta, Alexandru: eu nu mi-am pierdut inca orice speranta; Nu pot accepta ca lumea a ajuns sa fie doar o carte de joc aruncata in sila de cei cativa bilderbisti sau echivalenti pe o masa de joc masluita.....

Alexandru Botu Nici mie nu-mi place, dar celor care ii servesc pe aceia, le place, nu fac nazuri.

Prospectiv A-z .
Eu unul vreau sa cred ca Smaranda, dar realitatea imi da peste nas cu... Obama.

Smaranda Dobrescu De ce oare ne mai dam osteneala, ne consumam sa intelegem ce se intampla in jurul nostru daca credeti ca totul este aranjat cu minutiozitate si nimic nu mai depinde de vointa oamenilor? A celor ce-si dau mana, desigur, nu isi dau peste mana..

Prospectiv A-z Smaranda Dobrescu Pentru a ne da o scuza sa nu gandim indeaproape la conditia omului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

luni, 21 martie 2016

Timpul revoltei

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv