Pe facebook: Epistola sfantului ambasador....

miercuri, 23 martie 2016

Epistola sfantului ambasador....

Epistola sfantului ambasador Klemm catre romani – 11 martie 2016

Smaranda Dobrescu

Cred ca nu doar mie mi se pare de o importanta majora ca unicul nostru partener geostrategic sa realizeze ca exista un trend anti american in crestere exponentiala dupa fiecare interventie neuzuala in regulile clare ale diplomatiei din partea Ambasdorului SUA. Un punct de vedere pragmatic ar fi acela ca aceste animozitati nu folosesc niciunei parti atata vreme cat noi nu avem o alta solutie de aparare. Considerentele avute in vedere la aderarea la NATO au ramas aceleasi, doar resentimentele romanilor fata de parteneri s-au tot acutizat dupa 2012, noiembrie 2015, dupa declaratiile de asimilare a refugiatilor, etc. Asadar va rog, colegi prospectivi sa distribuiti apelul lui Adrian Severin pentru o normalizare a relatiilor in speranta ca reprezentantul SUA va avea curiozitatea sa demareze cu autorul, cu cei in drept un dialog sincer, mai putin conventional..
http://adrianseverin.com/epistola-sfantului-ambasador-klem…/?

Epistola sfântului ambasador Klemm către români - Adrian Severin

Motto: „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!" Radu Gyr Perplexitate, teamă, revoltă, durere, dispreț,…

ADRIANSEVERIN.COM

Mihai Ion Turcu Sfantul Ioan Gura de Aur poate sa spuna ce guvernul sau ( democrat) traseaza ca fiind conduita in criza din orientul Mijlociu. O rezistenta civila , fara ostilitate dar ferma, pornind dela Constitutie, poate fi etablizata de cate ori cineva ne indeamna sa ignoram Constitutia.La indemnurile parintesti se raspunde NU, cu avantajul ca momentan nu avem o criza in actu, si cu observatia ca mai toate statele afectate de criza inchid granitele. Noi nu putem rezolva criza din orientul Mijlociu la care nu am contributi si pentru care nu avem solutie, dar observam ca prin eroare strategica a celor care decid, o dublam printr-o criza majora in Europa.SUA cere Romaniei, ca aliat, cu importanta in propria politica estica europeana, stabilitate, nu destabilizare. In consecinta trebuie sugerat un bemol la corectitudinil politice dmocrate americane, trasferate catre noi prin discursul fad al reprezentantului diplomatic al SUA in Romania.

Smaranda Dobrescu http://www.activenews.ro/.../Adrian-Severin-despre...

Adrian Severin despre "Epistola sfântului ambasador Klemm către români": Cum…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 23 martie 2016

Epistola sfantului ambasador....

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv