Pe facebook: Protectia investitiilor

luni, 7 martie 2016

Protectia investitiilor

Protectia investitiilor – 25 februarie 2016

Dinica Roman a distribuit postarea publicată de Gheorghe Piperea.

http://www.huffingtonpost.com/…/spain-empty-cities_us_56ba6…

24 februarie la 16:28 · București, România

Ce recomandare de protectie a investitiei face o firma de brokeraj - Tradeville, pe numele sau :

"Suntem de parere ca ingrijorarile tot mai mari in privinta Chinei sunt absolut justificate. Cifrele devin tot mai sumbre, iar autoritatile de la Beijing continua sa manifeste o atitudine mai degraba incoerenta si plina de improvizatii.

In opinia noastra, investitorii care doresc sa-si protejeze portofoliile de o scadere importanta pot replica o serie de active de refugiu prin ETF-uri:

- Titlurile de stat (in special cele americane, dar si cele germane sau japoneze);
- Metalele pretioase (in special aurul);
- Valutele de refugiu (cu precadere yenul japonez);
- ETF-uri inverse ("inverted ETFs"), fonduri pasive care se apreciaza odata cu scaderea burselor".

Aha. Interesant. Eu am spus asta in urma cu mai mult de o luna. Doar ca am indicat ca moneda de refugiu francil elvetian si nu yenul. Postarea s-a plimbat de vreo 170 de mii de ori pe FB si atit.

Intre timp, BNR si-a ocupat agenda exclusiv cu legea darii in plata, lamentindu-se inutil ca legea va "omori" programul Prima casa, iar tinerii nu se mai pot baga sclavi la banci in contracte pe 40 de ani.

PS Isarescu a anuntat azi (mai devreme cu 6 luni decit ma asteptam eu) ca va declansa mecanismele necesare scumpirii creditului in lei. Asta dupa ce le indica romanilor, in oct 2015, sa se impumute in lei, ca creditul e ieftin. O fi fost ieftin pina acum. de acum incolo, scapa cine poate (recte, cei care au dobinzi fixe la lei).

Dinica Roman http://www.huffingtonpost.com/.../spain-empty-cities_us...

The Surreal, Unfinished Cities Abandoned After The Financial Crisis

HUFFINGTONPOST.COM|DE KATE ABBEY-LAMBERTZ

Ioana Muresan Iata unde s-ar putea stramuta populatii pe perioada cand in tarile lor se duc razboaie.

Dinica Roman Vor fi victime si din populatii.

Ioana Muresan Le scrie bine Piperea, hmm. Nu l-am auzit cum vorbeste, dar pare un ins serios. Daca o fi si curat, nesantajabil...

Smaranda Dobrescu O idee buna cu conditia ca polonezii sau oricare altii care au stopat lucrarile din lipsa de fonduri sa regaseasca acele fonduri si sa faca infrastructura necesara de transport. Altfel s-ar transforma micul orasel intr-un loc de izolare (cum propuneau baimarenii sa exileze romii), un loc unde nu exista activitate economica sau legaturi cu lumea..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

luni, 7 martie 2016

Protectia investitiilor

Dinica Roman a distribuit postarea publicată de Gheorghe Piperea.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv