Pe facebook: Este Uniunea Europeana un Titanic la randul ei?

joi, 10 martie 2016

Este Uniunea Europeana un Titanic la randul ei?

Este Uniunea Europeana un Titanic la randul ei? – 28 februarie 2016

Dinica Roman

The Perfect Metaphor for the Two-Party Oligarchy of the 1%! - The New Agnostics

Titanic Lessons and Concrete Solutions for a Sinking World Many causes aggravated the situation resulting in the dooming of the "Unsinkable" Titanic.…

THENEWAGNOSTICS.COM

Mihai Ion Turcu Avem la dispozitie istoria catorva imperii, generarea - cresterea si decaderea lor. Un imperiu este un sistem al odinii social-politice, un tip de sistem. De ce partea occidentala a Imperiului Roman a cazut cu secole inaintea partii orientale, care final a cazut si ea ? Asresa la Imperiul Roman nu este atat de gratuita cat poate parea. Imperiul Roman este in Europa si diaspora ei americana opsesie. UE urmeaza ideea Sfantului Imperiu Roman de natiune germana, definitiv dat peste cap de Imperiul Napoleonian. Tentdinta spre imperiu este mereu prezenta cu fatala decadere dupa constituire si inflorire. Toate marile civilizatii s-au generat in conditii de imperiu, in cultura exceptie face poate renasterea italiana, care a revalorificat mostenirea culturala greco-romana. Pina si democrata Atena s-a constituit in imperiu la varful stralucirii sale. Momsen conchide ca Imperiul Roman s-a prbusit la Roma nu in periferiile sale, prin secatuirea creativitatii elitei sale oligarhizate.Oligarhiile se schizofrenizeaza. "Creativitatea" schizofrenului este sterila.

Alexandru Botu ...."Creativitatea" schizofrenului este sterila-ziceti Dumneavoastra, Domnule Profesor Mihai Ion Turcu.
Sau este nebunie!, imi permit sa adaug eu.
Aveti dreptate cand spuneti " ca Imperiul Roman s-a prabusit la Roma nu in periferiile sale", Pentru ca centru oligarhic a consumat aproape toate resursele, spre periferiile sub presiune nemaiajungand strictul necesar supravietuirii. Odata ce incepe descresterea aceasta nu se poate opri pana nu se schimba in mod esential si nucleul fostului imperiu.

Mihai Ion Turcu "Creativitatea schizofrenica", in sens patologic nu metaforic, poate exista, uneori are si valoare. Avem doi pictori romani bine cotati si un mare ganditor, nu-i numesc pentru ca eticheta i-ar devaloriza.

Dinica Roman Un autor/istoric german a compilat toate motivele presupuse ale caderii imperiului roman enuntate vreodata. Erau vreo 300...

Care sa fie motivul pentru credinta noastra ca "Toate marile civilizatii s-au generat in conditii de imperiu"?

Mihai Ion Turcu daca le luam la rand observam ca asa s-au petrecut lucrurile. O mare cultura presupune orase, suport financiar, diviziunea muncii, specializare, mana de lucru, oragnizarea teritoriului, comunicatii, comert, securitate ( armata permanenta) etc.

Prospectiv A-z .
Iata 3 ilustrari, dela firul ierbii inalte, ale decaderii:

http://fromabctoxyz.blogspot.com/.../mats-alvesson-about...

ideas lab: Mats Alvesson about our organizations

FROMABCTOXYZ.BLOGSPOT.COM|DE FCH

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

joi, 10 martie 2016

Este Uniunea Europeana un Titanic la randul ei?

Dinica Roman

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv