Pe facebook: Retorica

joi, 2 iulie 2015

Retorica

Retorica – 15 iunie 2015

Smaranda Dobrescu

Retorica:
Daca parlamentarii unui partid considera ca modificand prevederile Codului Penal adopta măsuri necesare pentru restabilirea echilibrului democratic între puterile statului și între instituțiile publice, pentru garantarea reală a drepturilor și libertăților fundamentale ale tuturor cetățenilor, iar Presedintele tarii, CSM-ul chiar si basculantul general Oprea au o alta parere, acestia ar trebui sa renunte? Este aceasta miza mai putin importanta decat ramanerea la putere si aceea negarantata de nimic?

Alexandru Botu Cine ar fi garantul bunelor intentii?

S.D De exemplu, o prelegere a unui specialis tin drept constitutional, te poate convinge sau nu, functie de cunostiintele si logica personala Aici vorbeam despre principii, costul apararii acestora, onestitate, santaj, context genaral al folositrii coruptiei in scopuldeprimarii unui popor si acceptarii de catre acesta a oricarei autoritati exterioare, convins ca la noi toti si toate sunt putrede...

Al.B Logica este una si destul de comoda, realitatea este problema. Nu ar trebui ca sa ma instruiesc in toate cele pentru a crede in conducatori, in onestitatea lor. Dar daca asa stau lucrurile, atunci ca ignorant am sa tac, nu ma pot confrunta cu cei ce vor sa-mi faca bine si eu nu pricep. Eu nu pricep nici cand vor sa-mi faca rau...

S.D Sandule, vorbeam despre modificarile aduse Codului penal, acum in stadiul de intentie parasita urmare si a santajului lui Oprea cu parasirea guvernarii. Fiecare poate avea o parere,in aceasta directie, eu ti-o respect pe a ta desi mi se pare ca a mea e diferita. Nu respect insa maniera de a-si sustine principiile psd-istii si cedarea lor in fata santajului.Despre tema in discutie ti-as recomanda o pledoarie pentru democratie vs. dictatura: http://adrianseverin.com/o-criza-politica-si.../...

O criză politică și constituțională - Adrian Severin

adrianseverin.com

A.B Doamna Smaranda Dobrescu, aici nu este vorba de diferente de pareri si de respect reciproc, este vorba-dupa cum spuneati- de niste principii. Ori cine este obligat in primul rand sa nu se abata de la principii? Stiam ca cei care legifereaza. Asta este treaba lor, sa si-o faca bine! Corect, onest, serios si continuu. Nu conjunctural, nu in functie de alte comandamente, caci nimeni nu mai are incredere in ei.

S.D Odata in plus, personal am moriv sa nu mai am incredere in cei de la putere. Din pacate, neincrederea mea se refera la absolut toti cei care trateaza acest subict: opozitie care accepta distorsionarea statului de drept si putere care nu-si apara principiile. Deceptie totala.

Mihai Ion Turcu Defectele din cele doua legi organice decurg din faptul ca au fost adoptate prin asumare, fara dezbaterile de specialitate si publice obligatorii, adoptare facuta pentru a demonstra si contabiliza "progresul"| statului de drept care in consecinta defectelor semnalate este tocmai mai putin "stat de drept". Tot din grija fata de "imaginea statului" in perceptia UE SUA , considerata a fi in suferinta in situatia in care cele doua coduri abea adoptate intre in "raparatie capitala" demonstrand un lucru rau facut si instabilitate legislativa, Presedintele cere o amanare a acelor revizuiri (unele imposibil de amanat existand verdicte ale CCR care impun schimbari) pentru a crea o aparenta de seriozitate a proximei modificari cu argumentul ca practica judiciara in termenii noilor coduri ar cere modificarile necesare. real este absolut neserioasa activitatea de legiferare. Aceste considerente "de imagine" ( care n-ar trebui sa pacaleasca pe cineva doar daca acel cineva a decis ca doreste sa fie pacalit, includ mentinerea in functie in procuratura si instantele superioare si in CSM a garniturii de "chei" ale defunctului presedinte, explicate de TB ca rost si functiune pentru concentrarea controlului in propria mana. Felul in care se desfasoara aceste lucruri a generat suspiciunea cum ca fiecare nou inalt potentata invarte chei acolo unde n-ar trebui sa fie posibil, drept care pretentia explicita ( ambasade guverne ale membrilor aliantelor din care facem parte) de a nu se mai "umbla" la stabilimentul justitiei. Pretentie neconstructiva pentru ca "reforma" insemneaza atatea demersuri cate necesare spre ajungerea la o functiune corespunzatoare unor modele si standarde.

S.D Exact asa e, Domnule Profesor!

A.B Domnule Profesor Mihai Ion Turcu, parlamentarii stiu si isi asuma acestea?

M.I.T Nu pot sa nu stie, in parlament exista si profesionisti ai dreptului, dar nu-si asuma lasitatea individuala si politiacianismul global. prima si necesara reforma este a legii electorale si a parlamebntului ca putere in stat.

S.D Intre ce trebuie facut si ce vom purcede sa facem exista marele, uriasul bolovan al candidaturii personale viitoare. De aceea cred ca ar fi o buna conditie aceea de a accede in Parlament oameni care au in spate o cariera, nu doar superba tinerete. Revenirea la profesiunea de baza nu e o solutie chiar atat de rea!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

joi, 2 iulie 2015

Retorica

Retorica – 15 iunie 2015

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv