Pe facebook: Transformari posibile dupa Trump

miercuri, 28 decembrie 2016

Transformari posibile dupa Trump

Transformari posibile dupa Trump – 20 noiembrie 2016

Lumea altfel. Victoria lui Trump în America cât și previzibila victorie a naționaliștilor de-a lungul Europei vor oferi niște transformări (zic eu în bine) la care ar trebui să ne gândim. Cum ar fi, de pildă:
1. problema industriilor naționale și a respectului pentru cetățenii țării tale. De la Orban și până la doamna Le Pen- incluzându-l pe Trump- lumea constată că globalizarea a fost o cretinătate și că oamenii din țările respective- nu Bangladesh sau Pakistan- trebuie să muncească și să câștige suficient ca să se poată respecta. Chestia aia cu munca nu o spuneau comuniștii degeaba- munca e cu adevărat un standard de calitate a vieții.Consecință directă: consumeriștii o vor lua în bot atunci când o cămașă va costa 50 de Euro- nu 10 și un telefon va servi să vorbești la telefon, nu să trimiți instagrame cu botoxul din buze. Va fi rău ? Eu zic că nu- lucrurile produse la tine în țară dau de lucru la oameni și sunt la fel de funcționale ca cele aduse din orezării.Statul (francez, german, român, etc.) trebuie în primul rând să-l respecte pe Jean, Johan și Ion- adică oamenii ăia care muncesc, produc și respectă legile țării . Ei au mult mai multe drepturi înainte de...(listă lungă).
2. problema controlului statal. Prostiile cu Europa mai mult Europa (adică nimic) și mai puțin state naționale sunt doar niște prostii gândite de urmașii cretini ai unor oameni politici mari. Mie-mi place Franța pentru că e Franța și Germania pentru că e Germania- nu vreau să trăiesc într-o mâzgă în care diverșii politic corecți să ajungă deputați Europeni pe lozinci mai proaste decât cele ceaușiste. O să rămână o zonă de circulație fără vize PENTRU EUROPENI și cam atât. Poate și Euro dacă va fi gestionat cum trebuie. Tot aici să spunem câte ceva despre politicile fiscale cretine promovate de cretina de Merkel și ai ei minioni.Dacă eu vreau să îmi meargă cetățenilor mei mai bine și duc deficitul în mod corespunzător- cine ești tu să mă obligi la maxim 3% cu prețul nefericirii cetățenilor mei ?
3. Problema (falsă) a imigranților. Europa (și SUA) nu sunt responsabile pentru absolut nici un picior de imigrant de altă religie decât cea creștină. Umflații de ciuhapi din Arabia Saudită și Emirate să facă bine să-și ajute coreligionarii. Nici un fel de imigrant economic nu trebuie primit- pentru că n-ai motive. Atunci când piața muncii din Germania ,Franța sau UK vor da pe-afară de români bulgari și sârbi- și tot se vor mai căuta muncitori- mai vorbim. În rest respect pentru guvernele legitime- cum e cel al lui Assad sau cel al lui Sissi- și reprimarea prin forță a fundamentaliștilor- inclusiv cei moderați.
4. Problema- reală- a islamului și a enclavelor islamice. Te convertești la Constituția și legile țării care ți-a oferit ospitalitate- sau pleci naibii la cămila ta. Toate moscheile care fac propagandă islamică gen Sharia închise- simpatizanții deportați. După care să se ia cu mâinile de păr la ei acăsică. Comunitatea musulmană tradițională din România- un exemplu de respect al Constituției și bună cuviință- ar trebui să servească drept model.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 28 decembrie 2016

Transformari posibile dupa Trump

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv