Pe facebook: Dincolo de realitatea nimicului

vineri, 30 decembrie 2016

Dincolo de realitatea nimicului

Dincolo de realitatea nimicului – 23 noiembrie 2016

Alexandru Cosmin Codreanu shared a link.

Nu stiam ca dl. Adrian Sarbu scrie editoriale. Asa ca am fost foarte surprins cand am citit articolul de mai jos.

Dincolo de realitatea nimicului bine facut ramane o intrebare: de ce?

O speculatie personala, care are la baza principiul inductie matematice care spune ca daca o regula matematica se poate demonstra pentru n numere, ea se respecta si pentru n+1 numere, este urmatoarea:

La nivel local toata lumea fuge de responsabilitate, de decizie, de teama de a nu gresi, de a nu leza autoritatea superiorilor directi, etc. Cine nu munceste / nu ia decizii nu poate gresi. Am fost expus repetat acestor realitati in orasul cu cea mai evoluata mentalitate din RO - Bucuresti.

Ducand rationamentul la nivel superior, si acceptand ca factorii de decizie de la Bucuresti reprezinta doar un nivel local al politicii mari euro-atlantice la care suntem afiliati, este de asteptat ca politica damboviteana sa fuga de decizii, erijandu-se intr-un executant disciplinat, care nu greseste niciodata in ochii superiorilor.

Pe baza acestui rationament afirm ca atata timp cat Romania nu este o prioritate a superiorilor politicii noastre nationale, nimicul va continua sa fie bine si temeinic facut de politicienii locali de la Bucuresti.

Ce urmează după doi ani de nimic bine făcut?

Un comentariu semnat de Adrian Sârbu

M.GANDUL.INFO

Smaranda Dobrescu Nu pot jura ca e scris de Adrian Sarbu, cel pe care mi se pare mie ca-l cunosc. Pot spune insa ca are valoare literara de netagaduit. Daca mai are ceva legaturi cu vreo televiziune si e muncit de astfel de idei nu ar strica sa nu lase sa se promulge ideea ca USR are 19% in sondaje, mai mult cu 1pp decat PNL si ca jocurile sunt ca si facute..

Smaranda Dobrescu Elementul cheie pentru implinirea planurilor prezidentiale pare a fi numirea premierului Ciolos. Si cum nu-si doreste sa fie neconstitutional si sa-l numeasca in dispretul legii de baza, Presedintele prefera sa castige partida PNL-USR. Am ascultat timp de 5 minute in seara aceasta pe Nicusor Dan la o televiziune. Intrebat de programul sau, a inceput prin a repeta povestea cunoscuta: nu e important programul ci calitatea oamenilor.Presat totusi sa raspunda ceva si despre program a devoalat in ordine: Nu e de acord cu imunitate si pensii pentru parlamentari (ah, nu, el nu e populist!), propune ca toate comisiile parlamentare sa se intalneasca la 2-3 luni cu alegatorii ca sa tina legatira cu cetatenii ( legatura cu cetatenii o tin reprezentantii alesi ai acestora nu comisiile de specialitate eterogene politic). Iideea de democratie participativa care il bantuie incearca sa o calchieze pe democratia reprezentativa (original!). A mai adaugat ca nu are in program prevederi privind fiscalitatea. Sigur, nu spune nimeni ca nu e nevoie imperioasa de oameni cinstiti in parlamentul tarii, dimpotriva, dar nici nu spune nimeni ca acestia trebuie sa fie tabula rasa din punct de vedere politic.

Ioan Sorin Leoveanu Am impresia ca noi nu prea mai contam in ecuatia noastra.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

vineri, 30 decembrie 2016

Dincolo de realitatea nimicului

Alexandru Cosmin Codreanu shared a link.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv