Aberanta ordonanta a managerilor de spitale – 18 noiembrie 2016
Smaranda Dobrescu shared Răzvan Constantinescu's note.
Pana cand se vor lamuri acuzele doctorului Narcis Copca, directorul spitalului SF. Maria referitoare la preferinta ministerului sanatatii sa trimita bolnavii cu transplant la Viena si aluzia ca exista o retea de trafic de organe, exista un alt motiv de discutie privind viziunea actualului ministru de reorganizare sanitara
DE CE ESTE ABERANTĂ ORDONANŢA PRIVIND MANAGERII DE SPITALE?
Aşa cum foarte bine sublinia prietenul meu, doctorul Constantin Cucu, într-un articol de ieri, "unul dintre lucrurile cele mai parșive pe care le poate face un politician (fie el un politician mai mic și mai nereprezentativ, cum este domnul Voiculescu, actualul ministru al sănătății) este acela de a amesteca chestii bune și chestii rele într-un act normativ care urmează a fi votat sau aprobat cu toate acestea la grămadă." (http://medicalnet.ro/blog/kostea/or...)
Exact! În asta constă ticăloşia: vopseşti o ordonanţă de urgenţă cu principii frumoase, cu "la vară o să fie cald", cu prevederi logice, benefice (cum ar fi transparenţa, reforma, publicarea proiectelor de management ale candidaţilor, unele aspecte legate de incompatibilitate etc.) pentru a impresiona sufletele candide din presă (una dintre reacţiile hilare prin patetism apare în fotografia din primul comentariu), dar strecori şi porcării inacceptabile (le vom trece în revistă în cele ce urmează). Scopul: acapararea managementului spitalicesc şi oferirea lui pe tavă unor companii care sunt de mult în aşteptare. Acelaşi fenomen care s-a încercat (deocamdată fără succes) cu SMURD-ul şi cu piaţa asigurărilor de sănătate. De asta a fost adus Vlăduţ, ce să facem?
1. Mai întâi să stabilim despre ce vorbim.
Prima remarcă se referă la o confuzie edificatoare pentru priceperea presei noastre de astăzi: Prevederea ca un manager de spital să fie cadru universitar de predare sau medic primar este în prezent valabilă numai pentru spitalele universitare. Cu alte cuvinte, ea operează la Cluj, Iaşi etc., dar nu la Codlea, Huşi, Tulcea...
2. Această prevedere este logică atât timp cât acele spitale sunt implicate direct şi decisiv în procesul de instruire al studenţilor şi rezidenţilor, iar managementul şi viaţa spitalicească, situaţia din saloane şi laboratoarele de investigaţii sunt influenţate masiv de acest aspect. Numai un "tehnocrat" poate crede că un spital universitar este ca o fabrică, mofturile precum demersul didactic fiind elemente secundare care pot fi programate după orele de "producţie".
De altfel, profesorul Vasile Astărăstoae, fost Preşedinte al Colegiului Medicilor din România, iniţiase un proiect (destul de înaintat, dar care nu a fost dus la îndeplinire până ce autorul a fost neutralizat) de trecere a spitalelor universitare sub managementul unitar al universităţilor de medicină, cu atât mai mult cu cât majoritatea medicilor (în unele unităţi, exclusiv) sunt cadre universitare, iar majoritatea echipamentelor de investigaţie şi tratament sunt achiziţionate, de-a lungul timpului, aproape exclusiv din fondurile UMF-urilor, aparţinându-le, din punct de vedere contabil, acestora. Iniţiativa era justificată de necesitatea unei coordonări a tuturor spitalelor din centrele universitare pentru evitarea disfuncţionalităţilor legate de curiculă, orar, programe, dotări, circuit al studenţilor, rezidenţilor şi pacienţilor etc.
Ca exemplu, profesorul de chirurgie plastică Dragos Pieptu face un inventar al managerilor spitalelor ieșene: "din 16 spitale, 3 ies din discuție (Militar, Mitropolie, privat); dintre cele 13 rămase, numai 4 au manageri UMF-isti, iar dintre cele 9 cu non-UMF-isti, 5 sunt conduse de economiști." Domnul ministru Voiculescu vrea să-i excludă, deocamdată, pe cei 4 din 13 (16). Asta era problema sistemului medical românesc!
3. Deşi numeroase studii - în special din SUA, ţara cu managementul sanitar considerat a fi cel mai evoluat - arată că managerii medici sunt mai performanţi decât managerii economişti, "tehnocraţii" implantaţi insistă cu aducerea unui management extern pentru spitalele noastre. Proaspăta OUG nu numai că permite oricui să poată deveni manager, asta nu ar fi chiar o problemă, dar exclude cadrele universitare de predare prin prevederea că managerii vor putea preda sau opera doar după orele 16 (pînă atunci ocupîndu-se exclusiv de problemele de management). Cu alte cuvinte, stupizenia ajunge până la a considera că orarul universităţilor poate fi modificat, transformând studenţii la medicină în seralişti, astfel încât un director de curs sau un şef de lucrări să-şi ţină orele de curs şi stagiile după orele 16, de asemenea pacienţii care au ghinionul să fie ai managerului vor fi operaţi în fapul serii (!). Cine ar renunţa la meseria lui pentru a deveni manager? Poate un medic sau un profesor din cale-afară de tehnocrat! Acesta este un bun exemplu pentru utopia limitocrată a decidenţilor "de laborator" - şcoliţi sub clopote de sticlă şi fără legătură cu realitatea - care, deşi (poate) bine pregătiţi teoretic, nu fac faţă, din cauza lipsei de experienţă în viaţa reală, stârnind stupoare sau ilaritate la orice mişcare. Cui trebuie să lase locul actualii manageri care nu vor accepta să-şi facă meseria la ceas de seară şi nu vor mai participa la concursuri? Alo, Olanda, se aude?!
4. Spre deosebire de o uzină sau o bancă (domnule Voiculescu) ori un colhoz (domnule Cioloş) un spital nu are (sau, poftim, are în măsură infimă) griji privitoare la pieţe de desfacere, marketing, know-how, strategie de piaţă, creşterea productivităţii muncii etc., iar contabilitatea sanitară este extrem de simplă! Puteţi pricepe asta? Particularitatea managementului spitalicesc este că are drept dificultate majoră, predominantă, aspectele legate de resursa umană. Vă vine să credeţi sau nu, factorul uman, psihologia specifică a tagmei medicale joacă un rol determinant în buna funcţionare a unei unităţi spitaliceşti. Nu aprovizionarea cu tifon, nu repararea trotuarelor, nu văruirea saloanelor ori spălarea veceurilor (ca să vorbesc pe limba ministerială), nici măcar lupta permanentă cu furtul CAS la decontări nu sunt elementele determinante pentru un bun manager de spital, ci armonizarea relaţiilor dintre factorii umani, organizarea activităţii acestora, a circuitului bolnavilor, a secvenţializării gesturilor medicale. Ştiu că e greu, nu s-a învăţat asta la cursurile de scurtă durată ale London School of Economics. De asta sunteţi consternaţi când constataţi că (citez): "99% dintre managerii de mari spitale din Occident nu ar putea deveni niciodată manageri ai spitalelor noastre, pentru că nu sînt nici medici primari și nici cadre universitare în medicină". Exact! Chiar dacă ar putea deveni, nu ar face faţă. Deloc. Din motivele expuse în acest paragraf. Pentru că spitalul universitar nu este unitate de producţie, dar mai ales pentru că sistemul medical românesc are încă unele particularităţi legate pregnant de specificul arealului. S-a mai făcut un pic de lumină?
5. Viziunea mecanicist-stahanovistă a tehnocraţilor este reflectată şi de prevederea aberantă ca funcţiile de şef de secţie să fie scoase la concurs. Cu alte cuvinte, un asistent universitar poate (dacă are cine să-i facă un proiect frumos colorat sau dacă are un unchi în industria pharma) să devină şeful (pe linie profesională!) unui profesor universitar, de la care, în urmă cu câţiva ani, a învăţat carte, cu care mai ieri a dat examen. Ce nu pricep roboţeii ăştia cu soft virusat este că şefia de secţie, ca şi directoratul medical, sunt funcţii profesionale, nu administrative (precum cea de manager): contează experienţa în meserie, reputaţia medicală, prestigiul academic, nu abilităţile comerciale ori organizatorice. În prezent, în spitalele universitare, funcţia de şef de secţie revine, cu avizul UMF-ului, medicului cu cel mai înalt grad universitar ori celui cu vechimea cea mai mare; nu avem asistenţi universitari (chiar geniali, ca domnul Baciu, propus iniţial ca ministru la Sănătate) care să fie şefi în secţiile în care există conferenţiari şi profesori (că nu degeaba şi-au obţinut aceste titluri). Viziunea paralitică tehnocrată este aşa: "Bă, şeful trebuie să organizeze, să rentabilizeze! El trebuie să fie economist de la Spiru Haret sau de la ecologişti, ca doamna Prună, nu figurant de ăsta, de la umefeu! Managerul trebuie să facă tabelaşe, de pacienţi să se ocupe şpăgarii, clar?!"
6. Şi prevederea ca managerul de spital să nu poată avea o funcţie în conducerea unui partid politic (iniţial, prevederea era flagrant neconstituţională: se interzicea inclusiv calitatea de simplu membru de partid!) este stupidă. Eu, în afară de Sorin Oprescu, nu am auzit de alt manager de spital care să fi avut şi o funcţie de conducere într-un partid. Dar nu văd care ar fi problema. Ca să nu mai vorbim că un şef de filială se poate suspenda fără probleme din acea funcţie pe perioada manageriatului, asta neinducând vreo protecţie faţă de eventualele influenţe "malefice" în deciziile manageriale. Mă rog, o tâmpenie. La fel ca şi interdicţia cu incompatibilitatea soţ-soţie în funcţiile de conducere ale aceluiaşi spital. Nu mai bine am îmbunătăţi sistemele de control? Că alea ar depista şi eventualele "şmecherii" pe care un manager le-ar face nu în favoarea rudelor, ci în favoarea prietenilor. Dar ofițeri acoperiți, precum în Justiție și presă, pot fi managerii de spital, domnilor tehnocrați? Nu stabilim și aici vreo incompatibilitate? Ca să nu mai câștige Siveco toate licitațiile pentru softuri care să nu funcționeze.
7. Ok, am înţeles, îi urâm, la grămadă, pe "profesorii doctori", aceia care formează "Mafia din sănătate" (apropo, aş vrea să ştiu şi eu care sunt ăia, cu nume şi prenume, că toţi freelancer-ii vorbesc despre "hoţia" şi "tirania" profesorilor universitari de medicină la general, fără a particulariza, sfârşind prin tradiţionalul "Jos Arafat!"), chiar dacă tot ei ne scot rudele din necaz, tot ei fac de atâţia ani, din rahat, bici - pentru a menţine la suprafaţă şi în performanţă un sistem sanitar lovit din toate părţile, mai cu seamă în media -, în ciuda subfinanţării cronice intenţionate faţă de care niciun deontolog de ăsta slab şcolarizat şi prost informat nu protestează. Dar cine ne garantează că economiştii din import nu vor constitui şi ei mafia lor care să înlocuiască mafia existentă şi atotpotentă, "a halatelor albe", a nemernicilor de profesori universitari corupţi şi dictatori, a dinozaurilor care "iau toate deciziile", a "dumnezeilor fără Dumnezeu"? Cum ar fi o mafie conectată cu cea a industriei pharma... Asta e problema, că actualii manageri au nişte şcoală în spate, sau faptul că nu avem sisteme de control capabile de a stopa abuzurile sau corupţia indiferent de cine ar ocupa vremelnic o funcţie sau alta? Că omul e om, indiferent dacă-i medic, economist, ajutor de funcţionar la Erste Bank sau redactor cu problemele sanitare la HoitNews!
Postludiu: Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a depăşit cu mult numărul modificărilor/amendărilor permise pentru a mai putea fi în vigoare. Din acest punct de vedere, modificarea repetată a acesteia capătă nuanţe de ilaritate juridică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu