duminică, 30 octombrie 2016

Toamna politica

Toamna politica – 13 septembrie 2016

 

Gheorghe Gradinaru

"Pe scurt: PNL are Președintele (sau cel puțin speră că încă mai are simpatia sa, dacă nu chiar acces la puterea sa) și este principalul susținător al Prim-ministrului, PSD controlează Camera Deputaților (noul său Președinte este de asemenea membru PSD, după ce Zgonea a fost dat afară din partid) și Senatul României (liderul ALDE, Călin-Popescu Tăriceanu, este un bun aliat al PSD-ului)"


 

 

Toamna politică. Actori, mesaje și scenarii posibile. O analiză de Radu Magdin - Q Magazine

Jucătorii politici și instituționali cheie.Principalele tendințe în mesajele și strategiile politice.Scenarii privind formarea coalițiilor.

QMAGAZINE.RO

 

Anna Zelinski Dragnea fiind șantajabil și ipocrit, putem emite scenarii la nesfârșit.

 

Smaranda Dobrescu Gasesc puncte vulnerabile in toate cele trei variante de guvernare considerate posibile
1. Scenariu principal: o majoritate strânsă în jurul PSD (PSD + ALDE +/- PRU, +/- acord de sprijin parlamentar cu UDMR) – acesta pare, până în momentul de față, cel mai realist scenariu. Prim-Ministru ar putea fi actualul Vicepremier Vasile Dâncu sau ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior (în timp ce Ponta l-a exclus, prin mesaje publice,pe Dâncu,Dragnea l-a exclus de pe lista politică pe Maior). Însă, atât Dâncu cât și Maior rămân principalii favoriți, deoarece, cel mai probabil, Ponta și Dragnea vor fi respinși formal de Președintele Iohannis în decembrie.

Presupunand ca PRU ar intra in Parlament (fara Ponta, greu de crezut), sprijinul UDMR la guvernare este iluzoriu. mai ales ca UDMR nu doreste din principiu sprijin ci participare

2. A doua probabilitate: o majoritate strânsă în jurul PNL, în cazul în care USR intră în Parlament, iar ALDE nu (PNL + USR + UDMR +/- PMP), PMP s-ar alătura acestui grup prioritar în situația în care Băsescu primește funcția de Prim-Ministru. De asemenea Cioloș este în continuare o opțiune valabilă pentru acest Cabinet.

Insasi ideea ca Ciolos sau Basescu ar putea fi optiunea de PM a acestei variante, desi ar multumi poate electoratul neoliberal, actuallele scoruri mici inregistrate de cei doi, vor fi si mai mici daca se stie de la inceput ce intentie are grupul de partide.

3.Al treilea scenariu: o mare coaliție PSD-PNL, cu Vasile Dâncu sau Dacian Cioloș în funcția de Prim-Ministru. Din punct de vedere istoric, sunt destul de greu de administrat aceste coaliții mari în România, resursele administrative nefiind suficiente pentru a hrăni ambele mari partide. Experimentele anterioare au mai avut loc în 2009 (PSD-PDL) și 2013 (USL, format din PSD și PNL), si au dus la un eșec complet după doar un an sau doi.

Insasi exprimarea acestei variante reprezinta o negare a ei. Pragmatismul nu merge atat de departe nici macar la noi incat sa fie ignorate complet principiile.

Nu e de inteles de ce autorul considera ca D-l Dancu ar fi un premier posibil. Pana acum a elaborat cumva vreun program salvator, vreo lege benefica, sau a contribuit la deconstructii multiple?

 

Prospectiv A-z .
Pentru ca autorul gandeste la sponsorii externi cand mentioneaza posibilitatile Dincu & Maior. O fi si asta vreun slugoi obiectiv.

 

Mihai Ion Turcu Pur intuitiv, cred ca Presedintele, in cazul unui scor bun dar sub 50% al PSD, in alianta cu PNL, indiferent daca ar propune ca premier pe Maior sau Ciolos, ar incredinta mandatul oricaruia din ei.

 

Alexandru Botu Singurul mare partid care are foarte mari rezerve de cadre de valoare este PSD. Daca obtine peste 45% din voturi poate propune si PM si Cabinet cu oameni noi si performanti, necontestabili si nesantajabili, fara sa mai fie "amestecat" vreunul din actualii lideri prigoniti si santajabili, inclusiv Maior, Ciolos, Dancu etc. Surpriza de proportii ar fi daca chiar ar proceda asa lasandu-i pe toti ceilalti fara oxigen. Iau in calcul asta?
Altfel, pana nu se schimba politicile europene, ar putea fi incet-incet risipit in deznadejdea celor ce isi pun sperantele in el (PSD).

 

Smaranda Dobrescu Exista in acest moment cel putin 4-5 partide nationale. denumite peiorativ nationalist extremiste. Acestea nu au facut si nu vor face aliante. din motive cunoscute doar de ele. Cel putin unul are sanse mari sa intre in parlament. Impreuna scorul ar depasi suma scorurilor individuale. Daca acestea chiar doresc sa reorienteze politica si spre alte prioritati ar trebui sa colaboreze. Daca nu cumva le desparte geostrategia. O parere, nimic mai mult..

 

Mihai Ion Turcu Partidele nationale nu vor fi binevenite in guvern (Bruxelles,SUA). Sunt binevenite national in Parlament pentru ca lucrurilor trebuie sa li se spuna pe numele lor adevarat.PSD fara "penali", care s-ar putea sa fie si penalizati pana la finele anului, nu stim ce dosare in asteptare exista in sertare,cu un rezultat bun in alegeri (?) au sanse sa guverneze.

 

Smaranda Dobrescu Totdeauna am fost de parere ca un partid cu tenta nationala in Parlament ar putea ridica probleme interesante carora majoritarii in unele cazuri le-ar face greu fata. Acestea ar fi opozitia momentului. In rest PNL si PSD daca se vor concentra pe ce stiu mai bine vor face doar circul de rigoare, sustinand exact aceleasi directive, foarte usor diferentiate..De ce avem cota unica din 2005, desi PSD a fost la guvernare? De ce se mentine un Cod al muncii ultraliberal desi PNL-ul nu a mai fost de doi ani la guvernare?

 

Alexandru Botu Eu as fi mai retinut in ceea ce priveste termenul de national asociat unui partid si l-as explica doar prin prezenta notabila a partidului in plan teritorial. Nationalist are al sens decat national, national care ar trebui sa semnifice si o anumita limitare de actiune (antiglobalist) si un anumit specific (pe care doreste sa-l conserve pentru a avea identitate). Un partid nationalist poate fi si national doar prin ceea ce am spus mai sus. 
Deci am rezerve ca in denumirile actuale ale unor partide sensul cuvantului national nu este uneori confundat , prin viziuni/asteptari iluzorii, cu altceva, inclusiv cu nationalist, ori traditional si istoric.
Personal as opta ca partidele sa nu foloseasca cuvantul national in denumirea lor, facand referire doar la reprezentativitate, apartenenta/recunoastere ideologica etc.

 

Smaranda Dobrescu Se pune doar problema PNL. Numele i-a parvenit din cel istoric care avea alta politica. PNL-ul actual este un partid internationalist, asociat tiuturor regulilor politicii corecte, democratiei liberale (teoretic). De aceea eu prefer sa spun despre un partid ca are o tenta nationala, nu ca m-as feri de cuvantul nationalist, ci pentru ca timp de 12 ani au avut grija unii si altii sa dea o conotatie negativa acestui termen.

 

Mihai Ion Turcu Smaranda Dobrescu @Din pacate a disparut PNT (autentic).Partide "nationaliste" am avut si avem, Au compromis obiectivele "nationale". Partidul Conservator care ar fi putut fi "national" fiind conservator s-a pierdut prin aliante dvenind nesemnificativ.Prin afilierea sa PNL nu nu poate fi "national" . Partidele social-democrate n-au avut obiective nationale. La Bruxelles guverneaza impreuna cu dominanta globalista. Deci ?


Smaranda Dobrescu Tocmai de aceea gandeam ca o alianta a tuturor partidelor ce se considera nationaliste pe o platforma non-radicala. non- extremista ar fi o solutie pentru diversificarea mesajelor si poate chiar o orientare mai spre cerintele comune ale romanilor,. fara sa se ajunga la boicotarea UE sau a altor parteneriate sau intelegeri actuale. Daca PNL sau PSD ar declara in program ca sustin problema opririi vanzarii pamanturilor si a incurajarii capitalului romanesc, ar fi altceva.

 

Alexandru Botu PNL si PSD nu mai pot sa "sustina opriria vanzarii pamanturilor si a incurajarii capitalului romanesc", deoarece au sustinut pe dos.

 

Smaranda Dobrescu Am facut o demonstratie prin reducere la absurd :-)

Niciun comentariu: