Pe facebook: Atitudine impotriva abuzurilor corporatiste

sâmbătă, 6 august 2016

Atitudine impotriva abuzurilor corporatiste

Atitudine impotriva abuzurilor corporatiste – 5 iulie 2016

Draghi Puterity

Colegul nostru coprospectiv Costel Gilca, scrie istorie in lupta impotriva abuzurilor corporatiste:

http://www.romaniatv.net/orange-obligata-de-instanta-la-des…

Felicitari, Costele, indiferent ce se va intampla in instantele superioare!

Orange, obligată de instanţă la despăgubiri de 45.000 lei pentru un fost angajat pe care l-ar fi...

Tribunalul Bucureşti a admis, în premieră, o acţiune privind hărţuirea morală la locul de muncă şi a obligat angajatorul, Orange România, la plata unor daune morale de…

ROMANIATV.NET|BY IULIAN TUDOR

Prospectiv A-z
Ma bucur ca oameni ai legii precum domnii Costel Gilca & Gheorghe Piperea isi sufleca manecile si trec la treaba in folosul celor multi cu mijloacele sistemului! Acesti domni iau in serios viata si, fiind buni profesionisti la randul lor, rezultatele razbat pana la urma.

Felicitari Costel Gilca!

Costel Gilca Multumesc! E doar jobul meu. Idee e ca nu e la nimereala aceasta solutie. Sunt 14 ani de cand urmaresc acest caz si mi-l doresc.
In 2004 am scris primul articol in Romania pe aceasta tema. In 2008 am introdus prima actiune. IN 2009 am tinut primele conferinte. IN anii 2010-2012 am organizat o serie intreaga de seminarii si conferinte. Am avut si noroc pentru ca in 2015 a aparut legea care defineste harturiea psihologica.
In plus clientul era o persoana meticuloasa care a strans 300 de pagini de probe!
dincolo de orice...ma bucura faptul ca acum lumea se va gandi de doua ori daca va face acte de hartuire sau nu!

Prospectiv A-z .
Jobul lor ar fi fost si acela al profesorilor doctori in drept international care au ocupat scaunele puterii, din 1990 pana la venirea Marinarului, sa reprezinte interesele celor mici si multi din Romania. Numai ca ei se grabeau sa completeze frazele pseudo-teoriilor cu care erau intampinati in loc de bun venit in vestibulele caselor mari in care se visau personal auxiliar.

E buna modestia cu o conditie, sa se cunoasca! Asa vor prinde curaj mai multi tineri avocati sa intreprinda asemenea actiuni, altfel eterna tentatie carieristica ii va deturna catre masina de tocat DNA.

Dinica Roman Ce faceti dumneavoastra d-le Gilca si dl. Piperea e mai mult decat jobul. Am aici un exemplu de 'doar jobul' de parca actul judecatoresc este modelat dupa presa IMGB.

https://www.facebook.com/gheorghe.piperea/posts/1209922752406681

Gheorghe Piperea

July 7 at 8:22am ·

O femeie a fost bagata la puscarie pentru ca, cica, ar fi furat mancare pentru fiica ei de 9 ani. Care fiica, in prezent, e singura pe lume. "Locuieste" intr-o magazie, fara apa, fara lumina. E in vacanta de vara. Nu are nevoie de haine si recuzite. De mancare nu se pune problema. O paste malnutritia. Dar sistemului nu ii pasa. Inca un copil suferind de foame, inca un copil caruia i s-au rapit visele, ce mai conteaza? E o simpla cifra...
Mai ceva ca in Mizerabilii, judecatoarea fara pantofi albastri care a dat solutia de condamnare nu a observat ca aceasta Fancine de sec XXI era in stare de necesitate cand "fura" mancare pentru fetita ei, noua Cosette. Iar penalistii stiu ca starea de necesitate e exoneratoare de raspundere penala. Doar ca cineva trebuie sa isi puna pantofi albastri pentru a da decizia de achitare.
Bine, nici presedintele nu se grabeste cu gratierea, desi ex-presedintele a gratiat de doua ori o femeie, condamnata pentru coruptie, pe motiv ca avea 5 copii.

Dreptul penal e un drept al apararii sociale. Puscaria si celelalte sanctiuni penale nu sunt pentru a-l chinui pe infractor si, cu atat mai putin, nu sunt pentru a nenoroci copii si alti apropiati ai infractorului, ci pentru a preveni alte infractiuni si pentru a oferi sansa infractorului de a se reeduca si corija prin ispasirea pedepsei.

Oare cum ne apara pe noi, societatea, aceasta condamnare la inchisoare cu executare a unei mame care a "furat" mancare pentru fiica ei de 9 ani suferinda de foame cronica?

Si invers, cum ne apara pe noi, societatea, achitarea celor care dau mita, dar sunt de acord sa sifoneze, adica sa denunte mita, si, de asemenea, unde e apararea sociala in pedepsele cu suspendare pentru mita dovedita si pentru fraude electorale?

In ce lume de final de ev mediu traim, Dumnezeule?

Dinica Roman Experimentul neoliberal a reusit in Romania sa faca omul nou. Fenomenul Pitesti sau anii de comunism n-au reusit acest lucru.

Gheorghe Piperea
·
Daca ar veni un Hitler acum in Romania ar avea sute de mii de adepti in maxim 6 luni.
Dupa postarea de azi relativa la femeia condamnata in lipsa la trei ani de inchisoare cu executare pentru furt de mancare, am avut zeci de mesaje fasciste de la o sumedenie de trolli pe care i-am banat. Din pacate, au fost si insi cu nume si prenume care au spus ca femeia in cauza merita pedeapsa.
Priviti aici o mostra de suflet catranit de om care se crede crestin :
"O putem ajuta legandu-i trompele. Nu e vina vânzătorilor de mâncare că doamna vrea să facă copii. Dacă te irită atât de tare că nu are ce să mănânce, du-te și cumpără-i de mâncare. Măcar așa o să facă mai puțini copii timp de 9 ani".
O mare parte din Romania de azi, prea mare, are nevoie urgenta de o vindecare a sufletului.

Prospectiv A-z .
Domnilor Dinica Roman & Gheorghe Piperea,

Atentie, numai daca nu avem mana vreunui 'prieten' al romanilor, care scrie pe forumurile romanesti in felul citat mai sus de cand le stiu eu, poate sa insemne ca neoliberalismul a invins!

Cred ca alti coprospectivi cu ceva experienta pe online-ul de expresie romaneasca pot confirma existenta anti-romanilor care scriu in limba romana la stilul acesta in care nu ne recunoastem...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

sâmbătă, 6 august 2016

Atitudine impotriva abuzurilor corporatiste

Draghi Puterity

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv