Cateva reflectii pe marginea istoriei recente – 2 mai 2016
Câteva reflecții pe marginea istoriei recente -2
--------------------------------------------------------------
Un al doilea moment interesant îl constituie 1944 și accesul la putere al comuniștilor în România. Am plecat în 1918 de la un stat majoritar rural, acolo unde țăranii aveau (sau se omorau) pentru proprietatea lor, acolo unde orice fel de mișcare de protest- fie că ne referim la țăranii din 1907 sau la tipografii din 1918 a fost înnecată în sânge fără prea multe discuții. Armata română a rezistat- și nu s-a risipit în cele 4 vânturi pentru că majoritatea soldaților așteptau (și li s-a promis) că o să fie împroprietăriți. Bolșevicii nu ofereau așa ceva, erau greu de înțeles iar anarhia care cuprinsese armata rusă nu era un exemplu de urmat nici măcar pentru ultimul Ion care avea o armă.
Din 1918 și până în 1940 lucrurile n-au mers exact bine. Dispariția regelui Ferdinand și instaurarea Regenței au însemnat un stat care nu mai e condus unitar. Dispariția Brătienilor- înâi Ionel și apoi Vintilă- a însemnat că oamenii politici conștienți nu mai puteau influența soarta țării. Apariția PNȚ-ului, un fel de cămilă hibridă și lipsită de unitate a cam pus capac peste toate. Ar fi poate interesant de studiat- pentru România ca atare- politica înainte de PNȚ și cea de după apariția PNȚ-ului. Am putea vorbi de alieni care încearcă să facă politică dâmbovițeană. Maniu, din păcate- n-a murit în 1918 - vorba lui Argetoianu. Altfel pertractările celebre ale domniei sale plus populismul unui Mihalache și compania, prostia generală a unor oameni care n-au învățat nimic de la austro-ungari -în schimb se lăudau că au fost pe-acolo s-au văzut reflectate într-o clasă politică ad-hoc, cea a agenților electorali și a profitorilor de partid, de obicei primarul localității și 2-3 alții. Maniu și compania au dus România la dezastru pe un fundal de muzici vesele de fanfară- fără să investească banii în dezvoltarea micilor gospodării de țară, ducând la ruină deviza liberală "prin noi înșine" și conducând la cel mai mare dezastru posibil. Pe lângă Lupeni și Grivița- guvernările maniste nu s-au făcut remarcate prin nimic.
Oricât de bun ar fi fost regele Carol al II-lea n-a prea putut face nimic- cu un partid ca PNȚ-ul. Cu liberalii a avut o problemă- aceștia l-au trimis în exil după episodul cu Zizi Lambrino. Încercarea de a prelua puterea în mâinile proprii i-a adus alături o serie de oportuniști- inutili pe termen lung plus uniforme foarte frumoase pentru oamenii politici. Cu toate păcatele sale Carol al II-lea a fost un rege democrat- și deși România a trăit într-o veșnică stare de necesitate (comuniștii erau un motiv excelent) n-a băgat armata pe străzi și n-a impus o dictatură militară (să ne amintim că pe Codreanu și ai lui i-au lichidat jandarmii- la fel și represiunea de după moartea lui Călinescu a fost făcută tot de jandarmi). Atunci când generalul Aldea i-a propus soluția militară regele a zis pas. Și a plecat într-un exil fără glorie.
Bun, începe războiul. Armata română reintră în Basarabia. Și ce dacă ? Pentru soldații din restul zonelor țării acest lucru nu însemna un foarte mare lucru. Nu era războiul lui Moromete. Și nici a lui Nilă. Putem spune- fără a greși- că dacă armata română s-ar fi lovit de o forță sovietică intactă am fi mâncat bătaie din primele ore ale conflictului.Cu biciul- trupele române au fost trimise în atacuri inutile și prost gândite- cum a fost cel de la Odessa. Au ajuns pe Don- acolo unde s-au lovit de o forță superioară, motivată și cu o logistică mult mai bună . Și atunci s-a produs cedarea. Cu mici excepții armata română s-a predat în masă. Și e normal că s-a produs o astfel de predare. În 1918 exista un motiv pentru care soldatul individual era dispus să lupte. Frontul era destul de compact, nemții nu țineau neapărat să ia prizonieri și nici nu promiteau nimic pentru cei care s-ar fi predat. Comuniștii promiteau suficient- și până la un anumit moment s-au și ținut de promisiuni.
Implementarea comunismului în România nu s-a făcut neapărat prin armata sovietică- ci prin ceea ce sovieticii și apoi comuniștii autohtoni au promis- și au oferit un timp- masei de populație.PNȚ-ul- ca partid de opoziție principal- a pertractat și atunci- conform obiceiurilor dlui Maniu. N-a existat o chemare generală la rezistență, formațiunile para-militare ale partidului s-au limitat la acțiuni locale împotriva populației maghiare.
Rezumând- atunci când au fost împinși într-un război care nu le spunea mare lucru , fără să aibă garanția unei vieți mai bune după un astfel de eveniment- românii nu s-au grăbit să-și jertfească existența degeaba. Atâta vreme cât armata germană a fost puternică- s-a mai păstrat o aparență de normalitate. Când nemții au început să ia bătaie- structurile de conducere s-au re-rutat. Așa încât diviziile "Tudor Vladimirescu" și "Horia,Cloșca și Crișan" au fost formate din oameni nemulțumiți, cărora sistemul oficial nu le oferea decât cinstea să moară pentru țară. Comunismul s-a impus pentru că nu exista un alt sistem funcțional și eficient care să-l concureze. PNȚ-ul renunțase (alături de PNL) la putere atunci când l-au girat pe mareșalul Antonescu și n-au vrut să vină la putere (pentru că ar fi trebuit să admită cedarea Ardealului). Marele ardelean Maniu și-a făcut frumos bagajele și s-a făcut că plouă atunci când ar fi trebuit să reziste cu structurile de partid contra armatei maghiare care a invadat Transilvania.
Comunismul s-a impus pentru că sistemul a coborât la nivelul de bază- și a oferit ceva în plus față de timpurile precedente. De la învățământ gratuit și până la transferul din bordeiul sătesc în blocurile cu confort relativ -totul a însemnat un progres față de timpurile anterioare. Puținii îndrăzneți care au încercat să se opună au fost priviți ca o curiozitate- și n-au constituit un punct de concentrare al mulțimii. Nici măcar deportările din Bărăgan n-au condus la mișcări semnificative- pur și simplu pentru că marea masă era mulțumită de ceea ce a primit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu