duminică, 26 martie 2017

CCR: S-a perturbat buna activitate a Guvernului

CCR: S-a perturbat buna activitate a Guvernului – 27 februarie 2017

Smaranda Dobrescu shared a link.

Via Constantin Balasoiu
"Alo DNA, ati sarit calul. Se impun niste demisii
"Practic, DNA s-a apucat să verifice în ce măsură au fost îndeplinite condițiile de aprobare a unei ordonanțe de urgență, în ce măsură s-a întrunit condiția extraordinară, în ce măsură acea stare nu putea fi rezolvată altminteri, dacă s-a motivat sau nu urgența. A mai verificat dacă s-au primit toate avizele, de la Consiliul Legislativ, de la CSM, lucruri care exced autorității DNA. Aceste verificări se fac de către Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate. Pe de altă parte, aceste lucruri s-au făcut în timpul desfășurării procesului legislativ. Ordonanța era trimisă Parlamentului, care putea să o aprobe, să o modifice, să o nu o aprobe și lucrurile acestea se întâmplau în acest interval. Prin aceasta, considerăm că s-a perturbat buna activitate a Guvernului și s-au perturbat și relațiile care trebuie să existe între cele trei autorități — judecătorească, executivă și legislativă", a explicat Dorneanu."

 

 

ALERTĂ Președintele CCR: Considerăm că s-a perturbat buna activitate a Guvernului prin ancheta DNA – AGERPRES

AGERPRES.RO

 

Smaranda Dobrescu Din presa am aflat ca scorul cu care s-a luat aceasta decizie de catre CCR a fost de 7-2, ceea ce inseamna ca inclusiv reprezentantii numiti de opozitie sau presedentie au votat impreuna cu majoritatea.

 

Constantin Balasoiu corect, dar nu pare sa convinga. Indivizi ca Guran de ex titreaza persuasiv ca guv, psd etc au devenit intangibili sau asa ceva din acest moment. Tamp dar nu conteaza. Votul de 7-2 e fix zero ptr el

 

Constantin Balasoiu tamp fiindca suntem tara cu 18 ministri arestati, in timp ce Bulgaria de ex n-are niciunul

 

Constantin Balasoiu se cer niste demisii in DNA inclusiv din acest motiv


Smaranda Dobrescu Ce se intampla in Romania cand un primar este cotat de locuitorii municipiului cu un scor superior celui cu care e cotat presedintele tarii si mai apartine si PSD-ului, "ciuma rosie"? Se strang pe un anume site indicat pe hotnews semnaturi pentru demiterea primarului general al Bucurestiului, primarilor de sectoare si tuturor consiliilor locale ca si cel general! Motivatia: Faptul ca populatia are dreptul sa ceara organizarea unui referendum pentru demiterea primarului localitatii. probabil ca USR-ul s-a hotarat sa salveze Bucurestiul!

 

Constantin Balasoiu e vorba despre asta? Nu stiam. E incredibil 
http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-21634200...

 

 

"Bucuresti fara ei". Se strang semnaturi pentru organizarea unui…

HOTNEWS.RO|BY HOTNEWS.RO

 

Constantin Balasoiu tipul asta direct sau referendar de democratie suprapus sau in conflict cu rezultatele scrutinurilor inseamna ruinarea democratiei moderne bazate pe delegare
Sunt de o inconstienta pur si simplu periculoasa


 

 

 

 

Niciun comentariu: