Pe facebook: Anti-coruptia care ne zgarie urechile

miercuri, 28 septembrie 2016

Anti-coruptia care ne zgarie urechile

Anti-coruptia care ne zgarie urechile -17 august 2016

Anti-corupția care ne zgârie urechile...
---------------------------------------------------
Ne-amintim de țepele lui Băse- da ? Alea unde promitea el în 2009 că îi va trage pe toți corupții...după care am avut cel mai corupt și mai murdar guvern unde se construiau "domenii schiabile" pe banii noștri (ăia 25% reduși) și unde debilul mental Boc ne spunea "Eu știu ce e mai bine pentru România".
Anti-corupția e doar un slogan prost și gândit pentru proști. Spui anti-corupție și proștii încep să cadă de pe scaune- bucată cu bucată- orbiți de măreția ideii.
Anti-corupția de fapt nu există. În orice țară civilizată din lume (și ne referim aici doar la fondurile de la stat, da ?) dacă vrei să realizezi o gulguță (1 km de autostradă, dotare cu software, etc.) ai niște cataloage de prețuri și un buget pus la dispoziție conform acestor cataloage de prețuri. Iei o limită minimă, o limită maximă și între aceste două limite dai mână liberă respectivului funcționar (și actualului penal după gândirea Macovei și colaboratorii) să construiască ceva care poate fi verificat, pentru care există o anumită trasabilitate și pentru care respectivul funcționar deține ceea ce se numește "accountability". Simplu- nu ? Ușor- nu ? Dar pentru asta ar trebui să existe și o ierarhizare a necesităților la nivel de minister (chestie pe care a descoperit-o acum "Vlad al nostru" de la Sănătate) și o planificare. Și niște oameni responsabili- cărora să li se dea astfel de proiecte- și care să fie urmăriți în timpul execuției. Și mă întreb și eu ca prostul- ce e mai simplu și mai normal- un corp de control și validare- care să te oprească atunci când ai luat-o razna și să împiedice niște eventuale pierderi- sau DNA ?

Smaranda Dobrescu In urma cu vreo 15 ani s-a hotarat si la noi urmare campaniei UE sa se acorde Curtii de Conturi atributii suplimentare celor clasice de control. Anume, atributii de preventie, in sensul in care un ordonator principal de credite daca avea un feeling rau privitor la derularea unoe licitatii, contracte, etc, sa poata apela la Curte fara ca aceasta sa penalizeze, doar sa atentioneze. Mi s-a parut o solutie buna. S-a renuntat mai apoi. Chiar daca se abate putin de la tema coruptiei si stoparea acesteia, vreau sa dau un exemplu de rezolvare pe care l-am auzit ieru la un post TV: Don Cocos avea prin firma sa de livrat materiale necesare in spitale incepand cu reactivi pentru analize si pana la halate, vata, pansamente, etc contracte de o suta de milioane de euro pe care nu le-a respectat. A urmat intocmirea unui dosar penal lui si familiei lui, implicata in afacere. Cativa dintre frati, surori, veri, au atacat declarand ca pentru contractele respective directorii respectivelor spitale au primit spaga de la ei si sunt pasibili de incadrare penala. Cu aceasta delatiune, ei spera sa scape de orice invinuire si sa-i bage pe altii la apa. Macar sa fie un caz singular. Metoda e insa brevetata iar delatiunea face cam inutile cercetarile penale minutioase..

Stefan Kovacs Exact. Atunci când controlezi la timp- nu se mai ridică posibilitatea neîndeplinirii a ceea ce a fost propus. Ce mă interesează pe mine- ca țară- zic eu că e să faci ceva cu niște bani- acel ceva să fie de calitate bună și să fie necesar (și aici poate că re-gândirea unui Comitet al Planificării Investițiilor Naționale și Locale poate că n-ar fi rea). Faptul că medicul cutare a primit o excursie sau funcționarul cutare un training- în aceeași bani - e o fereastră de oportunitate și nu o crimă.

Smaranda Dobrescu Medicii primesc de obicei sponsorizari pentru congrese de unde se presupune ca se intorc mai destepti. Medicul meu de fiecare data cand se intoarce isi injura dotarile si se da peste cap sa ajunga la zi cu acestea pentru precizia diagnosticului..si mentinerea prestigiului sau.

Doina Nicolescu Tema coruptiei a fost impusa din afara si imbratisata cu entuziasm de unii care au vazut oportunitatile pentru beneficiul personal! Eu personal nu cred ca mai rezist mult daca mi se mai vorbeste de asa ceva. Banuiesc ca si procentul persoanelor manevrate de aceasta tema s-a redus. Oricat se bucura o persoana la vederea catuselor, la un moment dat va constata ca el o duce tot mai rau. Nu uitati ca in vremea decaderi iRomei se asigura si painea cetatenilor, nu numai circul

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 28 septembrie 2016

Anti-coruptia care ne zgarie urechile

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv