marți, 23 august 2016

Libera circulatie a lucratorilor si serviciilor

Libera circulatie a lucratorilor si serviciilor – 21 iulie 2016
 
Draghi Puterity shared Ana Birchall's post.
 

Ana Birchall

July 21

Având în vedere decizia Comisiei Europene de a nu ține cont de avizele motivate adoptate de parlamentele naționale din 11 state membre, între care și țara noastră, față de propunerea de modificare a Directivei 96/71/CE privind detaşarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, le-am propus preşedinţilor comisiilor omoloage din parlamentele celorlalte 10 state membre să semneze o scrisoare comună prin care vom transmite Comisiei Europene nemulţumirea noastră faţă de decizia de a nu se ţine cont de cartonaşul galben pe care l-am acordat în luna mai.

Încă din 25 martie, când Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor a fost sesizată cu analiza acestei propuneri a Comisiei Europene, am semnalat faptul că, în forma prezentată, modificarea directivei riscă să pună bariere serioase în calea liberei circulaţii a serviciilor și a mobilității forței de muncă şi, astfel, să afecteze buna funcţionare a pieţei interne a UE, aşa cum se poate vedea în comunicatul de presă din link-ul de mai jos. În continuare consider că libertatea de circulaţie şi mobilitatea forţei de muncă sunt principii fundamentale care stau la baza construcției europene şi nu trebuie puse sub semnul întrebării!

http://www.anabirchall.ro/…/libera-circulatie-a-lucratoril…/

 

 

Libera circulaţie a lucrătorilor și a serviciilor sunt principii fundamentale care stau la baza construcției europene şi nu trebuie puse sub semnul întrebării

ANABIRCHALL.RO


Prospectiv A-z ...ca daca nu?!

 

Draghi Puterity "Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este,
Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste;"

Ceea ce in "attention economy" e o arma destul de puternica, daca e bine folosita.

 

Preda Mihailescu se supara si nu mai circula. Bunurile! Devin raurile.

 

Smaranda Dobrescu https://www.monde-diplomatique.fr/2014/04/SOUCHON/50303


 

La directive européenne sur le travail détaché, trop cruciale pour être débattue…

MONDE-DIPLOMATIQUE.FR

 

Mihai Ion Turcu Sa anulam si liberacirculatie a capitalurilor si exportul de profit realizat intr-o tara in alta. (???)

 

Smaranda Dobrescu Care ar mai fi avantajele UE?

 

Niciun comentariu: