Pe facebook: "Concert intr-un ou"

joi, 21 ianuarie 2016

"Concert intr-un ou"

„Concert intr-un ou" – 16 ianuarie 2016

Smaranda Dobrescu

De uichend:

Hjeronimus Bosch, "Concert in an egg"

Fara nicio legatura cu Grupul. Noi avem mai multe partituri

Octavian Lupu "With Bosch is not the case to make long turns of phrase on his being or not a painter well into the hermetic and alchemic symbolism. Bosch was undeniably immersed in the esoteric culture of his time. To an extent that there isn't a single detail in his works which cannot be defined with a sapiential double sense. Furthermore, if not read through the alchemical lens, the work of Hieronymus Bosch appears to us as a mere childish divertissement, however with an amazing bottomless creativity.

Usually described alternately as a hymn to the stupidity of the human habits, or otherwise to salvation from the foolishness through learned brotherhoods who, to an external eye, could look like a clique of goliards, this oil on panel is just attributed to Hieronymus Bosch, as the original has been missing. The copy we are examiningis is currently exposed in Lille at Palais des Beaux-Arts and is probably late, in fact the verses in the musical score belong to a ribald sixteenth century song." Iulia Millesima. Nici o legatura cu grupul. Sau, ma rog, cu o parte a lui.

Smaranda Dobrescu Haideti, Domnule Lupu, eu admir umorul D-voastra, fiti generos si nu criticati incercarile mele. In afara faptului ca suntem un grup liber de alte obligatii care ne adunam si schimbam idei din pura implicare si placere, e si bine ca avem stiluri diferite in abordare. Eu de exemplu sunt invidioasa ca am un stil didactic nu atat de liber ca al D-voastra. In lumea asta a falsurilor, nici nu mai conteaza daca tabloul este o copie atribuita sau nu.. emoticon smile

Octavian Lupu Tabloul nu este un fals ci o copie a unui ucenic. Daca ar fi fost catalogat un fals nu si-ar mai fi gasit locul intr-un muzeu. Sunt elemente (schite premergatoare ale lui Bosch care-l insotesc) . Eu nu asta am vrut sa scot in evidenta, ci faptul ca interpretarea data acestui tablou si nu numai, nu este chiar atat de benigna. Eu nu am vanitati. Nici macar atunci cand sunt comparat cu un claxon. Dar pe unii, interpretarea data acestui tablou, o copie destul de reusita a stilului Hieronimus Bosch s-ar putea sa-i deranjeze. emoticon smile

Smaranda Dobrescu Cred ca stiu colegii ca nu ma anima niciun spirit malitios. Dimpotriva. orice grupare pe criterii comune este un dar in aceasta perioada de dezbinare.

Prospectiv A-z Honi soit qui mal y pense

Octavian Lupu Aceasta este deviza ordinului jartierei, instituit in 1348 de regele Eduard al III-lea al Angliei pentru a o scapa de embarrassament pe favorita sa, contesa Joan de Salisbury careia, in timpul dansului, i-a cazut pe jos jartiera sa albastra. Regele a transformat jartiera doamnei contese in ordin.

Prospectiv A-z Hermeneutica nu ne da pace, domnule. Iata un spectru mai larg de interpretari:https://en.wikipedia.org/wiki/Honi_soit_qui_mal_y_pense

Honi soit qui mal y pense - Wikipedia, the free encyclopedia

EN.WIKIPEDIA.ORG

Octavian Lupu Nu trebuia sa va deranjati. Ma multumesc cu interpretarea de mai sus.

Prospectiv A-z Octavian Lupu Pentru dumneavoastra, domnule, nu-i un deranj.

Octavian Lupu Nu aveti idee cat ma simt de onorat.

Mihai Ion Turcu Superficial in patoplastica psihiatrica este considerat psihotic. Cu siguranta nu se afla in seniatate sufleteasca. Fiecare grupaj din foarte incarcatele lui tablouri incifreaza sens. Pictorului i-au fost comandate tripiticuri de altar. Beneficiarii vremii au avut cu siguranta stiinta fiecarui element introdus intr-un triptic in fata caruia se oficia trnsubstantierea. (?) Fara "stiinta" necesara decriptarii, calificam ce vedem ca bizar si apasator.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook