De ce trebuie lichidata stanga?

De ce trebuie lichidata stanga? – 8 februarie 2015

Adrian Severin

De ce trebuie lichidată stânga?
De când m-am implicat în lupta politică internațională două tendințe m-au frapat și contrariat: insistența în demonizarea partidelor de stânga (ca și când ele ar fi jucători din afara sistemului democratic) și timiditatea exponenților stângii în a combate politicile partidelor de dreapta. De ce oare se întâmplă așa?
Recent, trecând printr-o comună din preajma Bucureștiului, am văzut un afiș uriaș plasat deasupra șoselei, afiș pe care cu frumoase litere gotice erau scrise cuvintele „Cruciadă împotriva comunismului!”. Împotriva cui?! – m-am întrebat cu mirare, privind la cei câțiva țărani abrutizați care se chinuiau să înlăture noianul de zăpadă ce acoperea sărăcăcioasele lor gospodării capitaliste. Lozinca respectivă fusese de actualitate la începutul celui de al doilea război mondial când mareșalul Antonescu recursese la o formulă asemănătoare, dublându-o și cu o decorație omonimă, spre a-i mobiliza pe români în lupta cu bolșevismul. De ce mai este nevoie de o mobilizare similară în 2015 când comunismul românesc nu mai există nici măcar la nivel de strigoi și când ceea ce afectează viața oamenilor este criza capitalismului neo-liberal?! De fapt nu despre comunism este vorba ci despre partidele stângii, în scopul lichidării cărora se alimentează confuzia între social-democrație și bolșevism. De ce?
Pentru a răspunde acestor întrebări, în condițiile în care diferențele dintre stânga și dreapta sub aspectul discursului public sunt tot mai dificil de observat, trebuie făcut apel la istorie.
În mod tradițional stânga a fost partidul muncii iar dreapta partidul capitalului. Cu alte cuvinte, partidele de stânga au sintetizat și reprezentat interesele celor care își asigurau existența din câștigurile aferente prestării unei activități profesionale; adică din muncă. Partidele de dreapta au sintetizat și reprezentat interesele celor care își asigurau existența din câștigurile aferente interpunerii în schimb și realizării de investiții; adică din specularea circulației banului. Ambele categorii sociale sunt respectabile; la fel ca și cele două tipuri de venituri pe care le realizează.
Diferențele privind modul de operare, nivelul averii și stilul de viață sunt, însă, enorme. Societatea muncii este preocupată în primul rând de apărarea dreptului câștigat, în timp ce societatea capitalului de apărarea dreptului de câștigat. Cea dintâi este interesată, așadar, de securitatea statică a circuitului civil în timp ce cea din urmă vizează securitatea dinamică a acestuia. Cea dintâi dorește stabilitatea în muncă, pe când cea din urmă preferă flexibilitatea pieței muncii. Cea dintâi este favorizată de concurență – care ieftinește bunurile și serviciile, premiind, totodată, meritele – iar cea din urmă de monopolism – care conservând clientela mărește profiturile. (Există, într-adevăr, și o stângă a dreptei care vede în onestitatea concurenței libere potrivinice monopolismului garanția accesului tuturor la clientelă în funcție de merite și care înțelege că protecția muncii este o premisă pentru creșterea producției și a productivității dar inclusiv aceasta este condusă de logica măririi profitului prin accelerarea circulației banului. După cum există și o dreaptă a stângii care admite că pentru a avea ceva de redistribuit mai întâi trebuie să produci și de aceea capitalul la rândul său trebuie ocrotit dar și pentru ea, în ultimă instanță, egalitatea este mai importantă decât libertatea și interesele masei muncitoare mai demne de susținere politică decât interesele indivizilor posesori de capital.)
Pentru cei de stânga statul – care reglementează, protejează și păzește – este soluția, în schimb pentru cei de dreapta statul – intervenționist, redistribuitor de venituri și colector de impozite – este problema. Din acest punct de vedere, munca are nevoie de protecție în timp ce capitalul are nevoie de libertate. Dreapta pune accentul pe înavuțire; stânga pe redistribuție. De aceea munca are în statul democratic un aliat esențial spre al cărui adăpost fuge într-una, iar capitalul un adversar temut de care fuge în străini atunci când nu îl poate învinge. Totodată, dacă munca are nevoie de stat spre a civiliza capitalul (respectiv spre a-l pune în slujba tuturor, a cetății și cetățeanului), capitalul are nevoie de stat pentru a domoli pretențiile muncii (respectiv spre a limita creșterea costului muncii cu impact negativ asupra profitului).
Pe de altă parte, iubind sau acceptând riscul, lumea capitalului pe de o parte, se îmbogățește mai mult și mai repede dar, pe de altă parte, elimină din rândurile ei pe cei mai puțin pricepuți ori mai puțin norocoși, care falimentând (adică pierzând banul și rămânând doar cu brațele) îngroașe rândurile lumii muncii. În ceea ce o privește, lumea muncii, iubind prudența, acumulează avere într-un ritm mult mai lent și de aceea, în timp ce din punct de vedere numeric este tot mai numeroasă, din punctul de vedere al puterii economice este tot mai slabă. Decalajele de avere și cele de putere care, astfel, cresc într-una, determină comportamente diferite atât în viața privată cât și în cea publică.
Treptat asemenea diferențe devin sursă de înstrăinare, frustrare și conflict. Organizarea democratică a societății face ca atari conflicte să se rezolve pe cale pașnică prin intermediul partidelor politice care se confruntă pe terenul instituțiilor statului.
Munca și capitalul s-au înfruntat pentru prima dată în formule instituționalizate și consensual reglementate în cadrul statului național, al statului modern. La început, în condițiile democrației cenzitare, adică ale sistemului în care decizia politică aparținea „producătorilor de avuție” prin speculație iar nu „consumatorilor de avuție” pentru întreținerea muncii, capitalul a fost mai atașat de stat întrucât îi controla acțiunea și îl putea folosi spre a disciplina munca astfel eficinetizându-o. În atari circumstanțe, partidele stângii s-au opus statului limitat la funcția de „paznic de noapte al capitalului”, plasându-se pe poziții internaționaliste. Dreapta era națională; stânga internaționalistă. Prea slabă pentru a câștiga bătălia politică internă prin mijloace nerevoluționare, stânga a căutat o putere de completare prin solidarizare transnațională.
Trecerea la votul universal a inversat raportul de putere. Partidele stângii au adus în balanța puterii numărul superior al celor fără de putere și astfel aceștia au ajuns să determine decizia politică dirijându-o, evident, în direcția intereselor muncii. Statul național a devenit astfel principalul instrument al redistribuției averilor ori a mijloacelor înavuțirii, încetând a mai fi doar paznicul lor. Având la dispoziție un asemenea stat munca a căutat maximizarea protecției obținute de la el așezându-se pe baze naționale, respectiv cerându-i să intre în concurs cu celelalte națiuni organizate politicește și întărindu-l în așa fel încât să poată câștiga întrecerea cu acestea. Astfel stânga s-a naționalizat.
Cum a reacționat dreapta la această sfidare? Pe de o parte, încercând să introducă în politica sa ideile stângii și făcând concesii exigențelor muncii. Neputând anihila influența numărului, a încercat să se alăture majorității sociale. Astfel s-a ajuns la situația bizară în care ideile stângii au câștigat în timp ce partidele stângii au pierdut. Problema a fost, însă, că o asemenea adaptare s-a realizat pe seama profitului, adică prin sacrificarea, fie ea și parțială, a legii de aur a capitalului – câștigul. De aici a doua soluție reactivă a dreptei: fuga de controlul statului, refugiul în afara statului național. Dreapta a devenit astfel internaționalistă. Un internaționalism definit, însă, nu pe terenul solidarității ci pe acela al evaziunii, și organizat nu de manieră democratică ci de manieră oligarhică.
Așa s-a ajuns ca „munca naționalizată” să intre în confruntare cu „capitalul globalizat”. Raportul de forțe dintre muncă și capital s-a schimbat dinnou, acum fiind iarăși favorabil capitalului. Statul este azi mai degrabă al muncii sau în orice caz mai apreciat de masa muncitoare (care domină numericește societatea / demosul) dar el este mult mai slab față de oculta plutocratică globală scăpată de sub control statal. Piața globalizată devenind mai puternică decât statul național sau cel puțin autonomă față de el, capitalul a ajuns dinnou să își impună voința în detrimentul muncii.
Corespunzător celor două tipuri de reacție ale capitalului, respectiv ale dreptei, la acțiunea civilizatoare a statului muncii, dominat la un moment dat de partidele stângii, relațiile internaționale cunosc două realități complementare.
Acolo unde dreapta a învins stânga prin însușirea ideilor ei, munca a ajuns la un grad de satisfacție care face inutilă confruntarea cu capitalul național. Acolo șovinismul bunăstării stă la baza unei solidarități care nu mai este propriu-zis națională ci imperială. Munca și capitalul, stânga asimilată de dreapta (formal structurată într-o stângă-caviar și o dreaptă neo-conservatoare), stau în spatele hegemonismului prin care se tinde la asigurarea mijloacelor externe necesare perpetuării confortului intern. În acest caz lupta dintre muncă și capital s-a transferat exclusiv la nivel internațional și s-a transformat în confruntarea dintre statele bogate și statele sărace.
Cea de a doua realitate constă în războiul plutocrației globale, a capitalului transnațional împotriva statelor naționale care, dacă ar ajunge să se federalizeze în cadrul unor democrații transnaționale ar reuși să îi impună dinnou puterii banului trecerea în slujba cetățenilor și cetății. Din această perspectivă alianța națiunilor imperiale cu plutocrația transnațională împotriva forțelor de stânga sau forțelor muncii care susțin statul național apare logică.
Există desigur și forțe naționale de dreapta. Există și capital național fără ambiții hegemonice. Această dreaptă și acest capital, odată plasate exclusiv în cadru național sunt, însă, mai slabe decât forțele stângii; pentru simplul motiv că la nivelul oricărei societăți, după cum s-a mai spus, în mod firesc cei care se aliniaza la stânga sunt mai mulți. De aceea, având rădăcini sociale mai adânci și fiind dependente de mase care le pot oricând impune conduita, partidele de stânga sunt mai greu controlabile din afară și, deci, trebuie anihilate, demonizate, lichidate. Nu pentru că sunt de stânga (asta nici nu mai contează) ci pentru că sunt naționale. Naționale și populare (în sensul că sunt susținute de populație, așa cum se întâmplă în chiar aceste zile în Grecia unde cetățenii au ieșit în stradă spre a susține guvernul Syriza împotriva Troicii care reprezintă oligarhia internațională).
Lichidarea stângii se realizează prin două metode. În primul rând prin demonizarea partidelor de stânga și prezentarea lor ca partide anti-sistem sau din afara sistemului democratic. În acest sens stânga politică este echivalată cu corupția și dictatura. Din aceste motive i se interzice, pur și simplu, accesul la putere. Modalitățile sunt multe. Dezinformarea, intoxicarea și manipularea opiniei publice sunt numai unele dintre ele. Mass media, infestată de agenți formatori de opinie sub acoperire, dar și instrumentarea rețelelor sociale de comunicare virtuală joacă un rol nefast în acest proces. Folosirea justiției în cooperare cu serviciile secrete (evident politizate și controlate din afara țării) pentru eliminarea tuturor elitelor politice naționale – de stânga sau pretins de stânga – este o altă modalitate. Presiuniele externe fățiște sau falsificarea directă a rezultatului alegerilor li se adaugă. Toate au fost utilizate și în România.
În al doilea rând, stânga este lichidată din interior prin pervertirea identității ei. Cu lideri mai interesați de cursele de mașini decât de injustiția socială, care își țin adunările între două partide de vânătoare sau vin la întruniri cu iahturile personale, care umblă în mașini de superlux sau își construiesc vile opulente, care își petrec vacanțele în stațiunile frecventate de oligarhii lumii și caută să facă afaceri cu aceștia, despre ce stângă se poate vorbi. În a sa „Ars poetica” Horatiu spunea „Si vis me flere, dolendum est primum ipsi tibi” („Dacă vrei să mă faci să plâng mai întâi trebuie să te doară pe tine.”). Fără a exclude posibilitatea excepțiilor, cum este posibil, oare, ca aceia care au, să simtă durerile celor care nu au; ca aceia care se hrănesc cu caviar să știe gustul ciorbei reîncălzite? Există și oameni de afaceri care suferă pentru șomeri. Există bogați care fac acte de caritate față de săraci. Când, însă, majoritatea zdrobitoare a conducerii unui partid autointitulat social-democrat trăiește din dividendele produse de societățile în care membrii săi sunt acționari iar nu din salariu, cum să înțeleagă frământările muncii sau să aibă același fel de viață cu masa salarială? Nu este nimic rău în a fi patron, comerciant sau investitor, industriaș sau moșier, dar dacă aparții acestor categorii este mai firesc să mergi în partidele de dreapta iar nu în cele ale stângii. Această „stângă caviar” a distrus adevărata stângă tot așa precum au făcut-o propaganda și acțiunile subversive ale dreptei internaționale.
Găsim aici răspunsul la cea de a doua întrebare pusă la începutul prezentei analize. Liderii actuali ai ceea ce se numește stângă socialistă, social-democrată sau laburistă nu apără cu vigoare valorile stângii pentru simpul motiv că ei nu sunt de stânga, nu aparțin universului muncii ci sunt niște capitaliști sub acoperire, un fel de cioară vopsită care solicită aplauzele mulțimii pretinzând că este papagal. Ei îmbracă vestmântul modest al stângii nu pentru că așa se simt bine ci pentru „a da bine” în fața săracilor; timp în care salivează cu gândul la masa bogaților. Bogați ajunși mult mai credibili și mai respectabili întrucât mănâncă exact ceea ce spun că le place și cărora le place exact ceea ce spun. Așa a dispărut stânga adevărată de aproape pretutindeni. Este cazul în România dar nu numai.
În concluzie, lupta globală împotriva stângii nu (mai) este lupta dintre ideologii ci lupta puterilor hegemonice (statale și nestatale) împotriva statului național. Cei ce vor să lichideze stânga nu vor să lichideze un program de guvernare ci statul național. Aceasta într-o lume în care capitalul s-a globalizat și nu mai dorește să fie supus nici unui control politic și în care globalizarea a redeșteptat ambițiile hegemonice ale națiunilor bogate. Iată de ce noua stângă trebuie să se inventeze și să își definească identitatea în primul rând la nivel internațional în bătălia pentru apărarea statului național, pentru salvarea națiunilor sărace și pentru edificarea democrației transnaționale.
Stânga nu mai este relevantă și nu mai are aproape nimic de spus pe plan intern, acolo unde ideologiile practic s-au contopit. Ea are totul de făcut pe plan internațional acolo unde se confruntă acum în realitate capitalul și munca, oligarhia (consolidată) și democrația (emergentă), neoimperialismul și națiunile.

  Ionel Iani Velciov Poate s-a gandit sa scrie " Cruciada impotriva extremelor, stanga si dreapta ! " ...

  Smaranda Dobrescu Excelenta analiza! S-ar putea explica intradevar disparitia stangii si a ideilor sale specifice prin concluzia ca politicienii au ajuns sa fie incorsetati de ideea de stat national, atinsi de avantajele globalizarii , capitalului multinational si internationalismului. Totusi cei care muncesc si care ar trebui sa fie majoritari in binomul munca-capital ar trebui sa continue sa sustina ideile statului cu rol redistributiv, reglementator, arbitru intre cerintele muncitorilor , cele patronale si desi greu de spus, dar adevarat, cele politice. Lucratorii s-au imputinat in urma crizei si s-au disipat prin disparitia marilor aglomerari din unitati industriale majore. Industria serviciilor care s-a impus numeric nu a nascut insa reprezentanti ai lucratorilor cu o constiinta a reprezentarii acestora. Sindicatele , pe cale de disparitie fenomen nu in totalitate obiectiv fac ca balanta intre cele doua tendinte sa nu se echilibreze. Lipsa unei miscari de echilibru national puternice deasemenea concura la internationalizarea intereselor atat ale dreptei cat si ale stangii. Adrian a explicat foarte bine cum s-au derulat pasii pentru a ajunge in aceasta situatie

.Mai departe insa trebuie inovata, gandita si regandita stanga,
identificata o utopie proprie a acesteia, implicarea celor care nu si-au pierdut inca vocatia de stanga sau nu s-au lasat pervertiti de magia capitalului.

  Prospectiv A-z .
Domnule Severin, ati surprins foarte bine dinamica schimbarii de putere dintre munca si capital odata cu intrenationalizarea capitalului. Solutia propusa de dvs. e ca "noua stângă trebuie să se inventeze și să își definească identitatea în primul rând la nivel internațional în bătălia pentru apărarea statului național, pentru salvarea națiunilor sărace și pentru edificarea democrației transnaționale."

Cum capitalul se misca acolo unde exista un diferential de cost, care este in termeni mai specifici solutia? Ingradirea miscarii capitalului in zone similare dpdv ale costurilor, incarcarea capitalului cu externalitatile negative produse dar neincluse in bilanturile contabile, aducerea muncii din tarile 'emergente' la nivel...?

Cred ca un raspuns prudent le include pe toate cele de mai sus, insa in conditiile acapararii mentalului liderilor Stangii de catre modelul Dreptei, asa cum ati aratat si dvs., cine s-o faca? Lideri ca cei din Grecia? Ma tem ca nu vor fi destui pana Criza nu va lovi pe mai multi la fel cum au fost loviti grecii--cum lovitura nu se intampla la fel si in acelasi timp, va mai trebui multa suferinta pana acolo.

Acum un *raspuns prudent* ca cel sugerat mai sus nu tine seama de cheremul chinezilor, factorul care a dat peste cap TOATE mijloacele de analiza operationala de pana la ridicarea Chinei. Daca liderii chinezi vor sa ajunga Vestul din urma, nu-i mare lucru care se poate face decat ameliorarea conditiilor muncii in Vest pana costurile muncii devin convergente.

Deocamdata am sa inchei cu ce am spus intr-un dialog prospectiv publicat acum 10 luni: "Dificultatea agregării unei mişcări socio-politice [noua stanga, in textul d-lui Severin] care să reprezinte interesele noilor pauperi rezidă pe de-o parte în lipsa conştientizării de către pauperii înşişi a condiţiei comune în care se află, mulţi crezând că vina pentru situaţia aceasta este o culpă individuală, şi pe de altă parte în natura violentă a unui fenomen în derulare ale cărui coordonate nu sunt încă uşor de capturat sintetic (ideologii, programe etc.)."

http://blog.prospectiv.org/.../dialoguri-prospective-v.html

Grupul Prospectiv: Dialoguri prospective (V)

blog.prospectiv.org|De Grupul Prospectiv

  S.D  "Elita intelectuală din România nu a repus social democraţia în drepturi ca o contrapondere la obsesiile neoliberale. Se simte nevoia urgentă a relegitimizării discursului de stânga, uitat până şi de guvernarea actuală de stânga, în vorbă ca şi în faptă. Este nevoie de multă educaţie, începând cu demontarea clişeelor liberale: statul nu mai este necesar decât doar figurativ, statul naţiune nu mai corespunde realităţii, piaţa este cea care reglează lucrurile de la sine, sectorul privat este un administrator mai bun decât statul, spiritul liberal este incompatibil cu redistribuirea către cei cu inegalităţi de destin, responsabilizarea cetăţeanului până intr-acolo încât statul să fie exonerat aproape de orice responsabilitate în ce priveste sănătatea, pensia, nivelul de trai, calitatea vieţii. Categoria celor aflaţi sub standardele normale de calitatea vieţii ca şi cea a intelectualilor vor trebui să realizeze că trenul neoliberal este plin, şi nu mai are opriri in staţia România."

http://blog.prospectiv.org/.../utopia-o-solutie-de-iesire...

Grupul Prospectiv: Utopia, o soluţie de ieşire din criză a social democraţiei

blog.prospectiv.org|De Grupul Prospectiv

  Magda Taune din ignoranta,demagogie si frica de adevar.

  Octavian Lupu O analiza spumoasa si incitanta ca de obicei. Doar ca nu sunt de acord ca stanga nu mai are nimic de spus in plan intern (Syriza si Podemos dovedesc contrariul). De asemenea nu cred intr-o stanga transnationala care nu are la baza partide de stanga nationale puternice. Adica ce facem ne intoarcem la Internationala nr X cu sediul la Moscova sau mai stiu eu unde? Partide nationale slabe sau quasi inexistente vor face sa fie impuse de la centru solutii politici si strategii antinationale. Sa dau un exemplu: stiati ca Moscova prin intermediul Internationalei a nu stiu cata, regimul comunist rus fiind la vremea aceea prieten la catarama cu regimul nazist german, le-a interzis comunistilor francezi sa critice si sa desfasoare actiuni ostile fata de armata germana de ocupatie, avand liber doar la criticatul si actionatul impotriva regimului Petain ? Desigur dupa invadarea URSS lucrurile s-au schimbat radical. Ce facem reproducem modelul UE in care birocratii au puterea (in cazul nostru niste politruci transnationali) si nu popoarele?

  Preda Mihailescu "mulţi crezând că vina pentru situaţia aceasta este o culpă individuală, şi pe de altă parte în natura violentă a unui fenomen în derulare ale cărui coordonate nu sunt încă uşor de capturat sintetic (ideologii, programe etc.)." - Neputinta ca vina este o atitudine subliminala care ni se insamanteaza la tot felul de niveluri, si intotdeauna cei care au luptat impotriva acestei atitudini au fost putin mai putin neputinciosi... Mi se pare si mie foarte important sa realizam ca unele probleme se combat eficient numai international.

  Nedeea Burca Domnule Lupu, ce sa mai reproducem, ca tot intr-o reproducere o ducem! Pana la urma UE nu e si dansa tot o imitatie cu semn schimbat a URSS?

  Stefan Kovacs Actuala stângă social-democrată a căzut la un moment dat la înțelegere cu dreapta și a început să umble după panseluțe, ecologie și drepturi LGBT în loc să acționeze pentru obiectivul tradițional- creșeterea nivelului de trai. Chestia asta s-a întâmplat undeva înaintea recesiunii - pentru că social-democrații au fost foarte tăcuți- în loc să mobilizeze forțele pe care le au pentru mase și nu pentru bănci.

  P.A-z .
Domnule Kovacs, pentru Romania sunt de acord ca acelea sunt panselute. Pentru tarile unde ajutorul de somaj al necalificatului e mai mare decat salariul medicului specialist roman, nu.

'Panselutele' sunt directia in care a evoluat Stanga la Centru odata ca evaporarea proletariatului. Acum Centrul spune ca nu-si mai poate permite 'panselute', de unde pauperiatul de care discutam.

In Romania avem o dubla problema: convertirea in masa a proletariatului in pauperiat, fara o perioada de tranzitie, a *middle class-ului*. Intre timp, sincroni cum se vor romanii, care vorbesc odata cu ecoul Centrului pe orice tema, 'panselute' romanesti isi cer drepturile, ajutate dela Centru, care a observat ca prin suportul panselutelor la periferie se proiecteaza cel mai eficient imperiul.

  S.D  Este evidenta o translare a obiectivelor de care ar trebui sa se ocupe stanga de la conditiile de munca si remuneratie ale proletariatului la segmentele in crestere masiva de pauperi si precari. Precariatul este situatia de incertitudine care macina fizic si psihic pe cel cu o slujba slaba, temporara, gata sa dispara, pe somerul care si-a terminat ajutorul de somaj, pe agricultorul care nu are decat mijloace de subzistenta si depinde de ploaia pe care i-o trimite Cel de Sus, pe mamele care isi termina concediul de maternitate si cu toata legislatia nu le mai primeste patronul la lucru,, pe pensionarii amenintati cu coplatile in sanatate, pe bolnavii cronici lipsiti de medicamente si amenintati de ideile lui Basescu cu medicina privata generalizata, etc.

  Ionel Iani Velciov Deci dereglementarea pietelor (de capital,de munca, etc) favorizeaza acumularea de capital, suprareglementarea favorizeaza "hoch leben" pentru cei multi .... cu o conditie, atat pentru una cat si pentru cealalta, sa avem un stat puternic care sa poata si sa reglementeze si sa dereglementeze trecand peste reactiile adverse... Ajungem in punctul in care un stat puternic este benefic pe termen lung iar un stat slab este benefic pe termen scurt, si ajungem la "beneficiorul publicorum" cu mentiunea ca publicul este tot altul

  S.D   Nu as apasa atat de tare pe ideea ca dreapta neoliberala are nevoie de un stat puternic pentru a contracara cererile venite din partea muncii. Este suficient un Cod al Muncii a la Boc sau un TTIP numai bun, si atunci sa-i convina chiar un stat slab care sa nu prea reglementeze si care sa accepte laissez-faire-ul . Cu salariul minim nu poate sta chiar mereu la coada cozilor caci va suferi si productivitatea/concurenta, in caz ca ar fi si patroni lucizi.

  P.M   Stefan Kovacs @ Da, chestia asta s-a intamplat mult inaintea recesiunii, pe plan EU. In guvernele nationale, a durat aparent mai mult metamorfoza. Dar rezultatul este ca lobbyurile conduc si au doua armate cu care pot adresa fractiunile societatii: cu dreapta pe upper middle class, cu stanga pe ceilalti. Dar interesele sunt aceleasi. Poate ca trebuie cineva sa vina sa exprime in termeni simpli scopurile moderne ale stangii. Caci nivelul de trai nu mai este central, este vorba de forma de trai azi. Sa nu fii pe drum ca tiganul pentru concerne, sa nu fie batjocorita ideea de familie ca a saptea roata la caruta, si mai ales sa nu mai fie posibila socializarea esecurilor si bancrotelor si datoriilor, in timp ce castigurile se privatizeaza. Alte teluri, mai ales cand cei care profita de privatizare, te cam au pe tine stangist, in mana.

  S.K   Domnule Prospectiv- nici măcar la ei nu mai e povestea asta. Adică oricum ajutorul e mai mare decât al medicului- dar pentru lucrătorii lor- câți or mai fi- vremurile nu sunt extrem de roze. Ca dovadă- Syriza- și o să vină vremurile și pentru Podemos. Eu am prins oarecum la fața locului- niște bătălii destul de dure date de minerii din Asturii cu poliția lui Rejoy- și oamenii ăia nu se băteau de dragul bătăii.

  S.K   Domnule Preda Mihăilescu- nivelul de trai va rămâne veșnic o problemă. Atâta vreme cât cei din Vest au fost suficienți de deștepți să investească în statul social- le-a mers bine. În momentul în care s-au luat după americani- și singurul obiectiv a fost îmbogățirea proprie și să-i ia dracu pe ceilalți- evident că s-a produs o cumpărare a ”generoșilor” din social-democrație (și nu mă refer neapărat la cumpărare directăci chiar morală) și o radicalizare normală- pentru a înțelege totuși că social democrația e o chestie despre drepturile omului care muncește- nu despre drepturile minorităților sexuale sau ale simpaticilor pinguini. Trecerea de la ideile social -democrate (pe care eu, în simplitatea mea le asociez cu niște halbe de bere și niște cârnați bavarezi cu muștar dulce) la ideile nobile dar prea puțin satisfăcătoare ale unui amestec vag definit de diversitate sexuală, ecologie și ce-o mai fi pe-acolo - deja e păgubos.

  P.M   Stefan Kovacs @ Nivelul de trai inseamna altceva - aveti dreptate ca ramane o chestiune. Dar in alt mod - sa hranesti oamenii astazi, daca vrei, poti. Cat timp datoriile se socializeaza, in mod evident ca nu se poate imbunatati nivelul de trai! De aceea ma refeream eu mai mult la cauze! Ceea ce descrieti francezii spun mai direct si transant "stanga anusurilor si a fetusurilor". Execrabil.

  S.K  Actuala social-democrație este reprezentată în mod arhi-suficient de Conchita Wurst. Și cam atât. Depoarte rămân timpurile unui Jaures- care a fost omorât pentru că ar fi putut pune de o grevă generală care să împiedice Primul Război Mondial. Chiar că sunt curios- care este poziția social-democrației față de posibilitatea unui nou conflict. Văd că în afară de niște lideri- care sunt totuși subiectivi- gen Merkel, Hollande, etc.- nimeni nu pune problema unor referendumuri- unor consultări populare, etc. Ba mai mult niște funcționărași- cum este dl. Rassmunsen- vorbesc pentru toată lumea- ceea ce era un pic cam inacceptabil chiar și în 1914- unde exista și o consultare parlamentară.

  S.D  Sigur ca social democratoa inseamna mai mult decat nivelul de trai Avem pe de o parte principiul solidaritatii pe care trebuie sa-l asigure statul Social. Un stat se califica a fi social daca nivelul transferurilor din impozite spre redistribuire se afla peste un procent din PIB. Asta inseamna anumite plafoane pentru pensii, educatie, invatamant, justitie, ordine si siguranta nationala. Adica, calitatea vietii si proiectia viitoarei generatii.
Principiul echitatii are in vedere o reala coeziune sociala a societatii, adica programe de tara care sa adune energii si sa le directioneze spre tinte larg acceptate. Societatea coeziva nu accepta castiguri unilaterale si perpetue pentru banci de exemplu sau averi uriase pentru cei care controleaza fluxurile financiare si socializarea pierderilor pentru altii. In societatea coeziva familia este pretuita si incurajata, tinerii au parte de diverse posibilitati de a primi burse spre a se instrui, patronii sunt interesati ca lucratorii sa se califice pe tot parcursul vietii in cicluri de invatare continua. Descendentii iluminismului nu stiu daca se gasesc majoritar in Franta, dar oricum mai degraba ii gasesti in stanga democrata decat in neumanismul neoliberal
Din cae vad eu,social democratii cat si liberalii din majoritatea tarilor nu doresc conflicte. Poate am o vedere limitata dar cei care sustin conflictul sunt marii bogatasi americani fabricanti de arme , lobbisti fata de congressmeni sau senatori.

  Alexandru Botu Nu "Statul social" este problema, ci Statul. Statul trebuie sa dispara prin disparitia caracteristicilor sale. In numele diminuarii caracterului social al statului se actioneaza prin cel mai eficient mijloc pentru desfiintarea statului. Cu reusite evidente, nu?

  Mihai Ion Turcu Domnule Severin, ca nu avem oameni "de stanga" social-democrata este un paradox avand un posibil electorat de stanga nevoit de reprezentare poitica, care voteaza "
"dreapta". Dar unde sunt oamenii "de dreapta", burgezia antreprenoriala, unde este capitalul romanesc ? Prin cruciada impotriva "comunismului" cred ca oamanii inteeg altceva, inteeg totaitarismul, sovietismul, formele de acaparare a statutului de clici samavonice, cinice, pradalnice.

  P.M   Mihai Ion Turcu @ Ca intotdeauna, ma bucura interventia dvoastra care aduce faptele pe terenul realitatii. Este o realitate omniprezenta, ca foarte rareori poate cineva fi concomitent nevoias si luptator impotriva conditiei de nevoias in acelasi timp. De aici paradoxul aparent al dlui Adrian Severin: in ciuda nevoii, putini luptatori impotriva ei. Stanga clasica occidentala s-a nascut din religie, chiar daca nu ni se spune - si exista distinctia practicata de unii exponenti, ce se recunosc (sau recunostreu, fiind generatii pe cale de epuizare) ca socialisti catolici sau socialisti protestanti (traditia Weber, spre exemplu). Se trag dintr-o patura intermediara care si-a putut permite lupta sociala. Acolo unde aceste paturi sunt subtiate masiv, trebuie multa inventivitate pentru o interventie realista - si in acest context poate solidaritatea internationala de care vorbea dl Severin poate juca un rol important. Trebuie sa ne pregatim, si sa pregatim paturi tot mai largi in aceasta directie, caci in timp ce mediile insamanteaza tot mai mult zazanie oriziontala, intre paturi sociale si intre popoare, realitatea este ca tuturor le este rezervata soarta de a plati datoriile acumulate de cei care au privatizat profiturile. Si trezirea poate veni brusc - sa ne pregatim!

  Marian Galben http://www.stiri-extreme.ro/RAZBOIUL-ESTE-INEVITABIL.../

Razboiul este inevitabil. Presa tace

Antena 3, Antena 1 – patronul Voiculescu arestat  Realitatea TV – finantatorii Vantu si Pacurariu –...

stiri-extreme.ro

  S.D  Niciuna din temele sesizate mai sus nu este straina grupului nostru, toate au fost multiplu dezbatute. Din pacate, nu noi, nu populatia decidem soarta Tarii. Neputinta scrie pe fruntea noastra. Ideea vehiculata ieri la noi, cu alianta non-beligeranta cu tarile Baltice si eventual in caz ca e posibil si cu Ungaria ar putea fi o speranta. Asa cum ne ramane speranta ca apelul marilor lideri la ratiune va fi util pana la urma.

  O.L   Nu știu dacă războiul este inevitabil dar șansele ca el sa se întâmple sunt mai mari ca oricând. Fostul șef al diviziei de armament strategic al SUA (rachete nucleare) declara la pensionare că ceea ce ne-a scăpat de un război nuclear nu a fost profesionalismul subordonaților și nici măcar norocul ci intervenția divină. Oricât vi s-ar părea de curios, nu glumea deloc.

  P.M   Poate sunt inconstient, dar eu nu cred in razboi - caci el are deja loc mental, lumea este destul de sensibilizata la semnificatia unui razboi intre mari puteri, incat lupta psihologica are ca scop deja reorganizarea zonelor de influenta. Si vai de cei care nu au acces la mesele verzi de negociere!

P.M   Poate nu din intamplare aducea aminte Watts cu Deletant de zvonurile ridicole, dar reale, lansate de kagaba si Ungaria in 1989, ca Ceausescu ar pregati bomba atomica sa atace Ungaria. Functioneaza, dece sa mai lupti, daca minciuna prinde...