Pe facebook: Scurt ghid pentru amatorii de hipsterite

marți, 27 iunie 2017

Scurt ghid pentru amatorii de hipsterite

Scurt ghid pentru amatorii de hipsterite – 14 iunie 2017

Brilliant :-)
De citit şi vizionat până la capăt!
"Nu te lăsa descurajat de faptul că "ţinta" este înconjurată de patru-cinci androgini care aduc vag a bărbaţi. Nu ai treabă cu ei. Toţi sunt în friend-zone-ul select al divei şi se află la masă doar pentru că au stabilit să iasă la un cidru cald şi să povestească despre ultimele tendinţe în pictura murală cu infuenţe heraldice. Ca să ştii cu adevărat daca ai competiţie, te uiţi cu atenţie după eşarfe şi poşete. Doar dacă observi că există vreunul dintre tipi care nu poartă aşa ceva, începi să-ţi faci griji. Dar nu e cazul, crede-mă!"

Scurt ghid pentru amatorii de hipsteriţe

Eşti un golan notoriu, dar toată viaţa ai avut un fetiş cu fetele alea pe care le vezi citind pe la terase carţi ale căror autori au nume imposibil de pronunţat? Ei bine, te-am rezolvat. Ţi-am lăsa…

MIHAIVASILESCUBLOG.RO

Smaranda Dobrescu Viitor de aur tara noastra are!!!

Sfaturile lui Mihai Vasilescu sunt fantastice, precum si scriitura. A prins la fix trendul artificial, ilar, penibil si mimetic in care traiesc hipsterii nostri. Sa traiesti in permanenta "comme il faut", fara sa iesi din trend, denota nu neaparat o cultura hipsterista temeinica, dar si o constiinta a sinelui la inaltimea celor mai reusite exemplare imbibate de pseudocultura transatlantica. Ei denota o lipsa de personalitate si de gust atat de uriasa pe cat eforturile permanente de a poza intr-o momaie asexuata, traind in sferele unei superioritati perfect gratuite. Daca ar fi vorbit si de post modernism autorul, si despre ceva expozitii faine, rarissime cu ceva oi, magari pe viu sau chiar cu un tip care da cu ciocanul intr-o casa, tabloul hipsterului roman- prea- repede- protestatar- in- piete, ar fi fost perfect. Am un gust amar lasat de impresia ca tinerii imberbi aparuti pe video la acel festival pareau sa fie din Ardeal. Pentru ei viata nu inseamna decat formatii cool, de preferat englezesti, despre care nici macar nu stiu ce fel de gen muzical abordeaza sau cum se cheama hiturile. Probabil ca apartenenta la un asemenea grup select si dispretuitor le confera superioritatea afisata.

Si totusi tinerii snobi de odinioara veniti de prin universitatile si cafenelele Parisului aduceau si altceva de pe acolo:

AI NOŞTRI TINERI...

Ai noştri tineri la Paris învaţă
La gât cravata cum se leagă, nodul,
Ş'apoi ni vin de fericesc norodul
Cu chipul lor isteţ de oaie creaţă.

La ei îşi cască ochii săi nerodul
Că-i vede - în birje răsucind mustaţă,
Ducând în dinţi ţigara lungăreaţă...
Ei toată ziua bat de-a lungul Podul.

Vorbesc pe nas, ca s-alti-mbănci se strâmbă:
Stâlpi de bordel, de crâşme, cafenele,
Şi viaţa lor nu şi-o muncesc�şi-o plimbă.

Ş'aceste mărfuri fade, uşurele,
Ce au uitat pân' şi a noastră limbă,
Pretind a fi pe cerul ţării: stele.

Prospectiv A-z .
Pentru ca astia sa fie folositi ca pretext pentru instalarea guvernuLUI s-a murit in decembrie 1989?! Cool / zero Kelvin.

Cei disparuti in decembrie 1989, iertati-ne pe noi cei ramasi in viata, iar pe voi sa va fi iertat deja Dumnezeu pentru figuratia facuta!!!

Prospectiv A-z .
Celor excedati de umorul scolaresc al lui Vasielscu le recomand video-ul dela urma: https://youtu.be/6M1dOua08oA

Presedinti morti la Untold

Ce iese daca intrebi oamenii despre artistii lor preferati https://www.facebook.com/Sta…

YOUTUBE.COM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

marți, 27 iunie 2017

Scurt ghid pentru amatorii de hipsterite

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv