Reforma" UE: de la pseudofederalism la neoimperialism – 14 martie 2017
Dinica Roman shared a link.
"Reforma" UE: de la pseudofederalism la neoimperialism
Scris de Adrian Severin in 12 martie 2017 la 08:18, http://crct.ro/nqie
Ventrilocul Germaniei din fruntea Comisiei Europene, dl. Jean Claude Junker, a lansat un fel de "New Deal" al UE menit sa opreasca declinul acesteia. Ideea centrala nu este, asa cum ne-am fi asteptat, adancirea integrarii europene, ci amplificarea dezintegrarii; iar aceasta nu in directia reabilitarii statelor nationale, ci a fortificarii natiunilor imperiale (in principal Germania si Franta).
Mi s-a cerut sa comentez aceasta "propunere" de reforma, cu precadere din perspectiva soartei pe care o rezerva ea Romaniei. Ce as putea spune? Aproape tot ce era de spuns am exprimat avant la lettre. Criza de sistem a UE era evident inca de ani buni ca va exploda. De mult era limpede faptul ca economia UE nu isi putea relua cresterea cata vreme motorul sau era exportul german si indatorarea toxica a celorlalte state membre. Piata interna era (si este) o fictiune atata timp cat politicile fiscale raman nationale si sunt concepute ca o conspiratie intre guvernele statelor membre si plutocratia locala, indreptata impotriva consumatorului european. Uniunea economica si monetara la randul ei nu este decat o combinatie impotriva naturii intre douazeci si sapte de politici economice si o moneda unica manipulata prin norme bugetare cvasifederale in scopul de a servi egoismului national german. Intelegand tot mai putin cum si de ce se iau deciziile in instantele europene, dar simtind ca din buzunarul lor este finantat importul unor produse de care nu au nevoie sau pe care le-ar fi putut produce si ei la preturi mai mici, era inevitabil ca in cele din urma cetatenii europeni sa ajunga la concluzia ca UE lucreaza impotriva intereselor lor. Tot mai dependenta de piata ruseasca si de hidrocarburile rusesti, tot mai satula de tutela americana si tot mai putin capabila sa faca fata provocarilor globale (inclusiv din cauza crizei proprii de identitate culturala si geopolitica), UE a alunecat intr-un joc la doua capete pe traseul Moscova – Washington, riscand sa cada intre vagoane. In asemenea conditii, Brexitul era perfect previzibil, iar piruieta neo-otomana a Turciei doar o chestiune de timp. Ceea ce altadata era puterea cu cel mai mare potential economic agregat al lumii, primul contributor mondial la ajutoarele pentru dezvoltare si marele garant al pacii europene, se zbate astazi in insecuritate economica, insecuritate militara si insecuritate democratica.
1. Cat priveste pozitia Romaniei in UE, lucrurile sunt si mai clare. Strategia europeana a anti-coruptiei romanesti, asa cum am avertizat de mult, nu a fost nimic altceva decat o strategie pentru marginalizarea si colonizarea Romaniei. MCV este certificatul de incapacitate europeana a romanilor, si, nedenuntat la timp, astazi constituie temeiul cu falsa legitimitate al tuturor abuzurilor si discriminarilor la care sunt supusi. Raportat la preconizata reforma UE, rezultatul respectivei strategii, asa cum au dorit-o promotorii ei, este lasarea natiunii romane, depersonalizata, autodispretuita si cu elitele distruse, pe o orbita periferica.
Din punct de vedere economic Romania este o piata foarte dorita. Din punct de vedere geostrategic este o excelenta moneda de schimb sau o minunata carne de tun pentru aplicarea strategiilor periferice ale puterilor globale. Cu actualul sau sistem judiciar – o adevarata "coloana a cincea" in slujba neoimperialismului vest european – conducerea politica a Romaniei este in imposibilitatea de a declansa orice actiune de interes national. Aceasta cu atat mai mult cu cat poporul cel ratacit a fost manipulat in asa fel incat sa nu o mai urmeze. Spre a parafraza formula celebra a unui autor controversat , romanii ofera natiunilor imperiale euro-atlantice funia cu care sa fie spanzurati, sau, eventual, lantul cu care sa fie legati.
Confruntate cu perspectiva statutului de membru de rangul doi, tarile Grupului de la Visegrad au in vedere sa organizeze o rezistenta comuna la ideea Europei cu mai multe viteze. Este ceea ce de ani buni am recomandat public Romaniei: sa constituie o uniune mica in cadrul uniunii mari, cu posibilitatea supravietuirii autonome inclusiv in afara acesteia, de la Marea Baltica la Marea Neagra si eventual pana la Marea Egee. Evident ca nimeni nu a miscat.
Acum Romania risca sa piarda si un loc in esalonul doi, unica sansa de supravietuire profilandu-se a fi o intelegere cu mult iubita Rusie. Problema este ca nimeni, inclusiv Rusia, nu ii permite o asemenea miscare. De va fi sa ajunga iarasi in lagarul moscovit, romanii o vor face ca obiect si nu ca subiect al geopoliticii.
Desigur, la Bucuresti mai nimeni nu vorbeste serios despre asta. Masa este complet alienata sub aspect politic iar ceea ce tine loc de conducere politica se lupta ori pentru a evita inchisoarea, ori pentru a obtine puterea intr-o tara fara putere.
2. UE a fost inca de la nasterea sa un proiect politic. Ea s-a nascut din teama de razboi si a reusit sa aduca membrilor sai pacea pentru aproape trei sferturi de secol.
Genialitatea viziunii parintilor fondatori a stat in sesizarea faptului ca obiectivul politic poate fi atins prin mijloace economice. Opunandu-se din ratiuni strategice Europei politice, Marea Britanie s-a alaturat proiectului numai spre a-i devia sensul catre Europa-piata. Aceasta nu i-a putut anula insa, natura politica. Dimpotriva, libera circulatie (a bunurilor, serviciilor, capitalurilor si persoanelor), atat cat a fost, a creat sau a adancit disparitati socio-economice a caror depasire a reclamat interventia factorului politic. Problema s-a agravat odata cu extinderea UE catre est, noii membri aducand cu sine nu doar piete noi, ci si noi nevoie sociale. S-a constatat astfel ca fara o Europa – sociala, Europa – piata este si inutila pentru atingerea obiectivului politic, si neviabila.
Acestei sfidari trebuia sa i se raspunda prin adancirea integrarii, respectiv prin edificarea unei democratii transnationale europene. I s-a raspuns prin concentrarea puterii la nivelul catorva state membre occidentale (avand ca pivot Germania) si exercitarea ei de catre o birocratie organizationala lacoma, obtuza si iresponsabila. In locul unei ununi de state si cetateni functionand ca o federeatie de natiuni, s-a pornit pe calea unui criptoimperialism germanic, exact asa cum preconizau liderii si expertii celui de al III-lea Reich in ipoteza castigarii razboiului de catre Germania.
3. Cand a sesizat ca unitatea si puterea Europei sunt zdruncinate de discrepantele in nivelul de dezvoltare economica dintre membrii fondatori ai UE si membrii sai est-europeni, Marea Britanie s-a retras din uniune, lasandu-i pe cei din urma sa ii faca treaba legata de subminarea coeziunii interne a acesteia, recastigandu-si libertatea de miscare in promovarea ambitiilor sale globale. In plus, Londra spera ca aderarea Turciei la UE va zadarnici definitiv, din motiv de incompatibilitate culturala, federalizarea Europei.
Turcia si UE si-au intors insa reciproc spatele, cea din urma renuntand astfel la perspectiva de a deveni un actor global. Piata ucraineana s-a fragmentat si destabilizat, excluzand o noua extindere spre est. Brexitul a afectat bugetul comunitar.
Acestea sunt vestile nu neaparat rele. O Europa mai mica si exclusiv continentala are posibilitati mai mari de unificare pe baze federale si de reconciliere intre istoria si geografia sa. Mai mult inca: nu numai ca posibilitatile sunt mai mari, ci si obligatia de a merge pe acest drum este mai limpede.
4. Discursul Presedintelui Junker este totusi diferit. A merge mai departe cu actuala formula in care toti cei 27 au un statut egal este imposibil. Dovada? Criza de crestere a UE nu a putut fi tratata in aceasta formula, obiectivele de coeziune economica, sociala si teritoriala ratate, iar asigurarea competitivitatii Europei la nivel global de neatins. Prin urmare, decat sa ne prabusim impreuna, mai bine sa ne despartim in grupuri mai mici si mai omogene.
La centru ar aparea un fel de uniune a membrilor fondatori, la care s-ar mai adauga Spania, avand ca lider tandemul germano-francez. Acolo s-ar lua marile decizii politice si s-ar standardiza continutul raporturilor dintre membrii UE in ansamblul lor. In jurul acestui "soare" politic european ar gravita planetele Visegradului, nordului scandinav si balticilor. Ele ar putea participa la proiectul centrului in masura in care ei accepta regulile de operare. Daca aceste regului nu le-ar fi pe plac, nu ar avea de ales, intru-cat optiunea ramanerii in afara pe termen mediu ar fi sinucigasa. La periferia sistemului s-ar gasi estul si sud-estul ortodox, pentru care conditiile alaturarii la amintitele proiecte ar fi imposibil de suportat si care, in consecinta, vor trebui sa intre in intelegeri asimetrice cu centrul, avand alura unor raporturi de vasalitate; subdezvoltarea cronica va fi pretul supravietuirii miluite.
5. Romania ar trebui sa denunte aceasta "reforma" ca avand caracter ghepardian. Dl. Junker , in numele Germaniei, propune ca totul sa se schimbe pentru ca totul sa ramana asa cum este. UE deja functioneaza cu mai multe viteze: directoratul germano- francez, grupul euro, grupul Schengen, grupul MCV. Fondurile europene deja sunt dirijate subtil catre alimentarea autoproclamatelor locomotive, iar nu spre fortificarea vagoanelor condamnate sa ramana la coada trenului. Consiliul European s-a substituit institutiilor cu adevarat federale in luarea deciziilor politice majore, iar in acest for greutatea politica a catorva a depasit de mult pe cea aritmetica a majoritatii. De la vechea dialectica a contradictiei dintre minoritatile care blocheaza si majoritatile care decid, s-a ajuns la hegemonia minoritatii care dicteaza.
Mentinand acest sistem vom perpetua aceleasi probleme. Provinciile periferice ale acestui imperiu nu vor mai avea multa vreme resurse (naturale, economice, sociale si nervoase) pentru a sustine dezvoltarea si nivelul inalt de calitate a vietii in Germania (si in general in occidentul european) cumparandu-ibunurile cu bani luati din salariile "supusilor" lor (ca de cetateni nu mai putem vorbi) sau din programele sociale destinate acestora.
De reforma este nevoie, intra-adevar; si inca de una profunda. Este obligatorie insa o reforma adevarata, care sa asigure coeziunea natiunilor europene. Conditia prealabila este depasirea disparitatilor economice actuale prin renuntarea Germaniei la privilegiile ei. Numai dupa aceea pot fi intrebate statele membre ale UE ce statut doresc sa isi aproprieze: unul de stat federal sau unul de stat asociat. Optiunea lor fiind politica, ea trebuie sa fie libera de criterii economico-sociale si necenzurabila de catre operatorii politici occidentali.
Statele federale ar trebui implicate in toate proiectele si toate deciziile uniunii, ele fiind egale din punct de vedere juridic, iar interesele lor nationale fiind protejate prin impartialitatea mecanismelor federale.
Statele asociate ar fi libere sa decida la care dintre proiectele, instrumentele si politicile uniunii participa, urmand a fi implicate in procesul decizional doar referitor la acestea. Pe masura posibilitatilor si dorintelor lor, ele ar putea trece oricand la statutul federal.
Principala tinta a uniunii in perioada urmatoare ar trebui sa fie coeziunea statelor federale. Bugetul UE ar trebui, in consecinta, nu miscorat, ci dimensionat in functie de nevoile atingerii acestei tinte. Fara coeziune cresterea nu va putea fi reluata si UE nu va putea avea forta unui actor global respectabil.
Iata propunerea cu care er trebui sa mearga Romania la viitorul Consiliu European. O propunere de consolidate printr-o decizie a Parlamentului, care sa se sprijine pe consensul tuturor fortelor reprezentate acolo. Ea impune aaptarea unui nou Tratat European de asta data cu character constitutional.
6. Pana atunci Romania va trebui sa incerce a se alatura Grupului de la Visegrad sau a forma un alt grup mai mare care sa include estul si sud-estul uniunii, de la Baltica la Mediterana. In acest context relatia speciala cu Polonia ar trebui consolidata si parteneriatul strategic cu Italia reactivat. Cea dintai are aceleasi interese geo-strategice cu Romania. Cea din urma are probleme economice, politice si judiciare (inclusiv privind coruptia) similare cu cele ale Romaniei in relatia cu UE.
In conditiile in care Berlinul pare cu totul neinteresat de un dialog constructiv cu Bucurestiul, se impune animarea unor consultari structurate cu Parisul – fapt incluzand pe toti principalii candiati la alegerile prezientiale francize din acest an.
Dupa cum se impune cautarea unui acord politic de fond cu Rusia. Aceasta se poate realiza chiar si cu observarea actualelor obligatii ale Romaniei fata de UE si NATO; mai ales in conditiile in care toti protagonistii UE fac cu ochiul Moscovei, iar administratia americana incearca o noua resetare a cooperarii strategice cu aceasta. Romania nu are nici un motiv sa mai sustina politica sanctiunilor aplicate Rusiei, trebuind sa promoveze, in schimb, idea unei noi Conferinte pentru Securitate si Cooperare in Europa care, printre altele, sa redefineasca arhitectura de securitatea in vecinatatea estica a UE.
Coordonarea politicii Romaniei fata de Rusia cu statele Grupului de la Visegrad precum si cu cele ortodoxe din Balcani este necesara atat pentru a isi mari puterea e negociere cu protagonistii occidentali ai UE, cat si pentru a isi crea un spatiu de manevra in cazul in care ar fi obligata sa paraseasca UE sau in care UE s-ar dezagrega. In momentul in care Europa germana refuza democratizarea UE si tinde spre marginalizarea Romaniai (considerata ipocrit a fi, alaturi de Bulgaria, problema care impune trecerea la o uniune "cu mai multe viteze"), Bucurestiul are toate motivele si toata legitimitatea spre a trece la o politica externa multivectoriala. Context din care nu poate lipsi nici o legatura strategica speciala cu Turcia, Israelul si China.
Altminteri, Romania va fi condamnata sa ramana ceea ce este – adica o cvasi colonie – si mai putin decat atat –adica o provincie de margine a noului Sfant Imperiu Roman de Natiune Germana la frontiera cu "desertul ruso-asiatic".
"Reforma" UE: de la pseudofederalism la neoimperialism
Ventrilocul Germaniei din fruntea Comisiei Europene, dl. Jean Claude Junker, a lansat un fel de "New Deal" al UE menit sa opreasca declinul acesteia. Ideea centrala nu este, asa cum ne-am fi asteptat, adancirea integrarii europene, ci amplificarea dezintegrarii; iar aceasta nu in directia reabilitar...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu