CUM AI FI PROCEDAT TU ÎN LOCUL LUI CRIN ANTONESCU? – 1 decembrie 2016
Dinica Roman shared Răzvan Constantinescu's post.
Chiar asa?
· Iasi
CUM AI FI PROCEDAT TU ÎN LOCUL LUI CRIN ANTONESCU?
Această analiză din octombrie 2014 este, de departe, cea care mi-a adus cele mai multe înjurături din toate părțile. Iar cea mai decentă replică - "Nu e așa cum spui tu!" -, majoritară, nu a fost niciodată însoțită de vreun argument care să contrazică vreuna dintre ideile mele.
"De la bun început, mărturisesc că, în vâltoarea mizerabilelor evenimente care au împuţit, în ultimii trei ani, politica românească, şi-aşa fezandată, nu aş fi avut soluţii diferite faţă de cele ale cetăţeanului din titlu. E uşor să critici fără a propune alternative. După părerea mea, planul antonescian a fost cam aşa:
1. Facem USL ca să scăpăm de Traian Băsescu. Blitzkrieg. Acţiunea a fost parţial reuşită. Beneficiind de trădarea lui Gabriel Izmană, s-a reuşit debarcarea ungurenilor şi bocilor. Ce nu s-a luat în calcul a fost reacţia externă violentă în sprijinul ilegitimului. Până la urmă, s-a ajuns la un compromis. Victor Ponta a fost domolit de Bruxelles, adus la stadiul de „motănel", şi Antonescu a fost nevoit să înghită. Iar Ponta a început să miroasă că, dacă tot nu-l poate dizloca pe Băsescu, n-ar fi rău să aibă puţintică răbdare, să preia de la dement toate sistemele de control şi, între timp, dacă se poate, să scape de liberali.
2. Sperând totuşi într-o evoluţie cât de cât favorabilă a noii construcţii politice, Antonescu a continuat să înghită: pierderea Ministerului Justiţiei, numirea doamnei Kovesi, reducerea flagrantă a prerogativelor miniştrilor liberali (finanţele lui Chiţoiu, economia lui Varujan, până a fi debarcat de golanii de la DNA pe modelul Chiuariu-Păcurariu-Cepoi, adică pe aberaţii etc.). Antonescu a văzut toate astea şi, probabil, a avut imboldul de a părăsi USL. Numai că această mişcare, apărută prematur, ar fi avut efecte catastrofale: a. oprobriul public că trădează antibăsismul şi, deci, votul popular; b. protestul violent al înfometaţilor liberali din teritoriu care abia ajunseseră la ciolan şi ar fi trebuit să-l părăsească nelins complet; c. izolarea pe scena politică (în război şi cu grupările băsiste, şi cu PSD-ul). Între timp, în ciuda declaraţiilor repetate ale lui Ponta că Antonescu va fi candidatul USL, Dragnea şi alte voci din PSD trâmbiţau peste tot că partidul este prea mare pentru a nu avea candidat propriu la prezidenţiale (adică ce mai contează ce înţelegeri am avut la formarea USL?).
3. Antonescu era conştient, aşadar, că nu va putea fi propus de USL drept candidat pentru alegerile prezidenţiale, dar nu prea avea ce face. Aşteptând momentul propice ruperii USL, a început şi el să cârăie. Spre furia pesediştilor, a blocat „marţea neagră" şi Codul Silvic. Şi, de unde mereu avusese o atitudine împăciuitoare, solidară cu aliaţii din USL, a început să facă declaraţii anti-Ponta.
4. Bănuind corul de înjurături din toate părţile care avea să apară atunci când va rupe USL-ul, Antonescu avea nevoie de patru lucruri: a) de un pretext; b) de un paravan anti-înjurături; c) de susţinere externă; d) de o alianţă internă care să-i păstreze cât de cât şansele la prezidenţiale. Punctele a) şi b) s-au rezolvat cu Iohannis: respectat, performanţe manageriale, greu de îndoit, urma să încaseze înjurăturile odată cu preluarea preşedinţiei PNL. Punctul c) a determinat iniţierea negocierilor cu PPE; plăpândul grup ALDE îşi dovedise impotenţa la Referendum: nu putea influenţa nimic, era prea mic; în plus, nu prea avea legătură cu doctrina liberală românească – nu conţine decât două partide liberale, restul fiind (tot) de stânga, iar aderarea PNL în 2003 se produsese din cauza unei erori a lui Tăriceanu. Asocierea cu PPE era în concordanţă cu planurile interne, cu rezolvarea punctului d): alianţa cu ceea ce mai rămăsese din PDL după extracţiile relativ detoxifiante ale lui Băsescu, menită să împiedice formarea unui bloc PDL-FC-PMP care ar fi trimis PNL-ul în subsolul clasamentului, fără vreo şansă la prezidenţiale.
5. Stratagema Iohannis a reuşit oarecum. PSD nu-şi putea permite să piardă din capacitatea de decizie prin acceptarea ca vice-prim-ministru a unuia care în mod clar nu era moale la ouţe precum Chiţoiu. Era foarte simplu să accepte cererea liberalilor, perfect adecvată înţelegerilor care au dus la formarea USL, dar nu a făcut-o. Pentru că era pretextul perfect nu numai pentru PNL, ci şi pentru PSD.
6. USL fiind desfăcută, Antonescu trebuia acum să rezolve punctele b), c) şi d). Ultimele două au amplificat, cu ajutorul tranzistoarelor A3, corul de înjurături, dar altă cale nu era. Rămânerea cu ALDE şi, pe plan intern, singur în faţa blocurilor PSD-PC-UNPR, respectiv PDL-FC-PMP, era sinucidere curată. Pentru că oricum ar fi renunţat în noiembrie la preşedinţia PNL (dacă ar fi câştigat alegerile, trebuia să iasă din partid, dacă le-ar fi pierdut, oricum trebuia să demisioneze), Antonescu a apreciat corect că e mai bine să iasă cu şase luni înainte, în special pentru a se feri de ploaia de scuipaţi, roşii şi ouă stricate, mai ales a imbecililor care încă mai credeau că PSD vrea să-l debarce pe Băsescu şi care auziseră pe la televizor că ALDE e îngerul şi PPE e dracul în Parlamentul European. Numai că, între timp, băieţii cu ochi albaştri nu stătuseră nici ei cu mâinile în sân, momentul de dezechilibru al forţei lui Antonescu în interiorul PNL trebuia speculat pentru îndepărtarea definitivă a fraierului care făcea pe nebunul cu toată lumea. Şi aşa s-a ajuns la „convingerea" lui Iohannis.
7. Îmboldit şi de binevoitori cu epoleţi de tipul lui Hellvig, Antonescu a fost consecvent în aplicarea planului. A stabilit pragul de 20% la europarlamentare ca să aibă pretext de retragere şi s-a înţeles cu Iohannis să împartă onorurile: neamţul preşedinte de partid şi prezumtiv prim-ministru într-un viitor previzibil, iar Antonescu rămânea candidat la prezidenţiale, cu şanse mari. Atunci a intrat în scenă gaşca Orban-Eutanasiu. Iar Klaus Iohannis a trădat. În seara europarlamentarelor, nu a mai răspuns la telefon. Pentru Antonescu era clar că, după Ponta, şi Iohannis îl tradusese. C-aşa-i în România.
Şi noi ce-am dori acum? Să-i cânte Antonescu ode sasului? Nu e normal să stea retras, chiar dacă opţiunea lui de vot, nesuferită, scârboasă, dureroasă ca şi a mea, tot Iohannis este?
Să ne imaginăm puţin cam cum ar fi fost privit Crin Antonescu dacă rămânea să antibăsească în stilul PSD şi ar fi asistat, în solidar, la toate tâmpeniile guvernului din februarie până acum. L-ar mai fi înfierat intelectualii imbecili? Presiunea asupra ilegitimului ar fi fost, într-adevăr, sufocantă, mai ales că dementul este aşa de slab de înger, plânge uşor, e simţitor din fire… Dacă Antonescu nu ar fi întinat nobilele idealuri ale antibăsismului şi nu i-ar fi trădat pe Ponta, pe socrul acestuia, pe Dragnea, pe Gabriel Izmană, pe Şova şi pe ceilalţi gladiatori neobosiţi ai luptei antibăsiste avându-l drept simbol pe ministrul Ioan Rus, ar fi cedat oare Băsescu şi ar fi venit să se spovedească smiorcăindu-se sub pulpana Sorinei Matei? Ar fi privit el înăuntrul lui, cu evlavie, ca-ntr-o damigeană, în căutarea revelaţiei eliberatoare, aşezând evlavios patru cubuleţe de sinceritate până-i plutea introspecţia ca un leş pe apa pe care nu a băut-o-n viaţa lui?
Cine ar fi fost atunci candidatul USL la prezidenţiale?
În plus, ar mai fi o întrebare: cum ai fi procedat tu în locul lui Crin Antonescu?"
… în capul lui Crin Antonescu? De la bun început, mărturisesc că, în vâltoarea mizerabilelor evenimente care au împuţit, în ultimii trei ani, politica românească, şi-aşa fezandată, nu aş fi a…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu