Pe facebook: Clasa de mijloc

sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Clasa de mijloc

Clasa de mijloc – 6 decembrie 2016

Dinica Roman shared Bogdan Duca's post.

December 5, 2016 · Bucharest

„În România clasa de mijloc nu există, iar eu îmi construiesc mesajul pentru acea clasă de mijloc"
(Alina Gorghiu, Realitatea TV)
Via Mihai Iovanel

După ce am râs, mi-am dat seama că e exact altfel.
În România există o clasă de mijloc- majoritatea celor care stăm pe Fb, pe aici, suntem parte din ea.
Prin clasa de mijloc se înţelege acea pătură urbanizată, burgheză, educată, cu venituri care se învârt în jurul unei medii pe economie, care îşi permit- mai greu sau mai puţin greu- cele necesare pentru un trai decent.
Clasa de mijloc românească este o burghezie funcţionărească- fie că e vorba de funcţionari, profesori, angajaţi la stat, cât şi angajaţi în joburi de "scârţa-scârţa pe hârtie" (vorba lui Caragiale) prin corporaţii şi firme private.
O parte insignifiantă a clasei de mijloc este intelectualitatea, în sensul ei ne-comunist (în comunism oricine făcea o facultate era intelectual), împărţită, ca peste tot în lume, în universitari, artişti, jurnalişti, în "integraţi" şi în "boemi".

Această clasă de mijloc este foarte mult idealizată. Unii o idealizează atât de tare, încât nu o văd în România. Alţii o rezumă la mediul privat şi îi aplică un discurs ideologic, ţinându-i teoria liberală a chibritului (că...., blablabla "prin noi înşine", micul întreprinzător, draci laci).
Numai că acest discurs nu prinde la clasa de mijloc. Nici la cea românească, nici la clasa de mijloc a niciunei ţări europene.
Clasa de mijloc nu poate fi ideologizată- iar iluzia liberalilor, că vor putea să transforme clasa de mijloc în propriul său public, este foarte asemănătoare cu iluzia marxiştilor că proletariatul ar putea fi electoratul lor captiv.
Clasa de mijloc are nevoie şi este beneficiarul real al serviciilor sociale- se gândeşte la pensii, se duce la spitale şi îşi foloseşte asigurăril medicale (pentru că are grijă mai mult de sănătate decât cei sărmani, sau cei de la ţară), are meserii relativ instabile şi este mai interesată de o guvernare care să ţină economia stabilă, decât de vreun stat minimal care să lase clasa de mijloc la cheremul patronatului.
Clasa de mijloc este fragilă tocmai pentru că, fiind clasă de mijloc, gustă plăceri aristocratice, dar fără să aibă certitudinile unei rente nobiliare sau garanţia unei mari averi (aceasta fiind caracteristica fundamentală a lifestyle-ului burghez), Clasa de mijloc nu se mai poate mulţumi cu puţin, aşa că spectrul şomajului, pentru ea, este mult mai atroce decât pentru proletariat.
De asta nu e nicio mirare că în clasa de mijloc se oscilează între social-democraţie şi conservatorism, iar liberalismul este foarte puţin prizat.

Deci e tocmai invers, doamnă Alina Gorghiu: clasa de mijloc există, dar discursul dumneavoastră nu este pentru ei.

Clasa de mijloc

„În România clasa de mijloc nu există, iar eu îmi construiesc mesajul pentru acea clasă de mijloc" (Alina Gorghiu, Realitatea TV) După ce am râs, mi-am dat seama că e exact altfel. În România exist…

BOGDANDUCA.WORDPRESS.COM

Smaranda Dobrescu Sondajele facute prin interogarea subiectilor privind apartenenta la clasa de mijloc aduc rezultate atat de diferite,dat fiind perceptia proprie diferita a celor interogati. Studii de specialitate considera ca elementele ce se iau in considerare in incadrare in una din cele trei clase sunt: nivelul de trai, sursele de venit, creditele bancare sau ipotecare, posibilitatea de a calatori, sanatatea, dar si comportamentul de consum, afiliere politica, lucruri care conteaza in viata, branduri preferate,
ICCV in studiul sau a luat in considerare un venit minim pe familie tinand seama de aceste nevoi pentru a se incadra in clasa mijlocie: de 1000 euro, sau 17oo lei salariu net pe un membru de familie al familiei standard. (2,7 membri) Comparand veniturile pe categorii preluate de la INS rezulta ca 23 % din populatie castiga un salariu net intre 1700 si 4000 lei fara a avea certitudinea ca familia respectiva insumeaza 1000 euro pentru a fi considerata apartinand clasei mijlocii. Am putea considera cu o oarecare aproximatie ca 18-20% din familii se incadreaza in clasa mijlocie. In tarile dezvolatate care tin seama cam de aceleasi criterii de incadrare se ajunge ca un procent de 54% din populatie sa fie clasa mijlocie.
Pastrand trendul de rigoare se constata ca si la acest capitol suntem la coada. Ca vine stanga sau dreapta sa propuna formarea clasei mijlocii nu este relevant in acest moment in care partidele nu mai declara o anumita adresabilitate programatica. Oricine vrea clasa mijlocie trebuie sa mareasca considerabil salariul minim pe economie.

Prospectiv A-z .
https://www.facebook.com/groups/AtelierGP/permalink/1303490453047866/

Lectură obligatorie pentru candidaţii la alegerile parlamentare. Studiu…

ADEVARUL.RO|BY ADRIAN COSTEA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Clasa de mijloc

Dinica Roman shared Bogdan Duca's post.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv