Pe facebook: Unde va fi urmatoarea invazie?

miercuri, 10 august 2016

Unde va fi urmatoarea invazie?

Unde va fi urmatoarea invazie? – 10 iulie 2016

Cornelius Scipio

Vizionand filmul lui Michael Moore, "Where to invade next" (2015) devin clare directivele actualului guvern si iesirile unor ministrii de tipul: "munciti pe doi lei", "libertatea e un lux", "educatia costa", "trenul costa", precum si altele de tipul: alocarii de sume pentru penitenciare, distrugerea sistemului SMURD, distrugerea sistemului de sanatate gratuit, si cate si mai cate (a include aici si "examenele nationale" aduse cu targa din import). Le veti regasi ca exemple negative prezentate de Moore in comparatie cu rezultatele spectaculoase din tari, cu o singura exceptie, europene. De unde trag concluzia ca entuziasmul unor concetateni in disolutia UE este o nebunie, raul venind din cu totul alta parte. Este Romania un experiment ce doreste realizarea unei replici in estul UE, si plecand de la premiza ca da, de ce noi ?

Where to Invade Next (2015)

Directed by Michael Moore. With Michael Moore, Krista Kiuru, Tim Walker. To learn what the USA can learn from other nations, Michael Moore playfully "invades" them to see what they have to offer.

Save

IMDB.COM

Prospectiv A-z .
"de ce noi ?" Numai premiantii instalati la putere dupa lovitura de stat din decembrie 1989 pot incerca un raspuns. Desi e posibil ca geneza raului la a carui desfasurare finala ASISTAM sa fi fost chiar inainte de 1990.

La alt nivel, tot incerc(am) un raspuns aici, recent scriam ca noi romanii ne-am comportat dupa 1989 precum primatele.

Smaranda Dobrescu Esti sigur, Cornelius ca exista un astfel de film? Sau ai glumit descriind situatia din Romania? Asta ar schimba cumva perceptia noastra asupra tehnocratilor, din persoane care se confrunta cu o populatie excedentara si needucata care le strica proiectiile in persoane avizate care se misca conform unui plan. Vom imagina un film in care sa anulam acest scenariu experimental..

Cornelius Scipio da, se pare ca am .....descoperit america, in sfarsit. dupa ce am vazut filmul mi-am dat seama ca actulul guv nu este o varza bruxeleza, asa cum cei mai multi cred si eu am crezut alaturi de ei, ci este o ciorba atlantoida in cea mai pura forma.

Smaranda Dobrescu Poate tehnocratii servesc doua feluri de mancare, pana ii va durea stomacul...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 10 august 2016

Unde va fi urmatoarea invazie?

Cornelius Scipio

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv