Sa-l recitim pe Gafencu

Sa –l recitim pe Gafencu – 30iunie 2016

Prospectiv A-z via Adrian Nastase

 

Adrian Nastase ne indeamna sa-l citim pe Gafencu cu un extras din 1933:

In climatul actual din Europa, cred ca merită reamintite cuvintele lui Grigore Gafencu, din 1939, de dinaintea inceperii marii conflagratii mondiale. El incercase, prin vizitele sale in diferite capitale, să convinga de importanta unui proiect european. Cele doua pagini de discurs le-am selectat din Cuvântarea pe care el a tinut-o, ca ministru de externe, in sedinta Adunării Deputatilor, din 9 iunie 1939 („O politică vie si intelegătoare"). In ceea ce priveste atitudinea noastra fata de Brexit, cred ca gresim ocupându-ne doar de românii care muncesc in Marea Britanie. Configuratia generala a UE se va schimba in următoarele luni. Trebuie sa stim ce vom cere. Astfel vom putea negocia. Si nu e vorba de negocieri cu britanicii, ci de cele cu ceilalti membri ai UE. Sediile structurilor UE din Anglia vor trebui relocate. Noi ce cerem? Se va pune problema programelor si a finantărilor. Ne pregătim să vedem ce vulnerabilităti avem si cum putem să le eliminăm? Avem vointa de a iesi din siajul intereselor tărilor importante din Uniunea Europeană. Vom invăta să spunem si NU in politica noastră externă?

 

 

Să-l recitim astazi pe Grigore Gafencu

                  In climatul actual din Europa, cred ca merită reamintite cuvintele lui Grigore Gafencu, din 1939, de dinaintea inceperii marii conflag…

NASTASE.WORDPRESS.COM

 

Gheorghe Gradinaru Cartea care inainte de 89 se gasea numai in fondul special al unor biblioteci a constituit o sursa de inspiraie pt pol externa a lui Ceausescu. In opinia mea este o carte care trebuie citita.

 

Smaranda Dobrescu Am gasit un comentariu privind cauzele comportamentului lui Erdogan care a provocat cutremure si posibile reasezari dupa linistirea scoartei pamantului:

"Mihaela Erika Petculescu
iunie 30, 2016 la 11:55 pm
Schimbarea la faţă a lui Erdogan

Cu patru ore înaintea atentatului de marţi de la Istanbul, un anunţ pe Twitter avertiza că vor muri oameni nevinovaţi datorită înţelegerii dintre Turcia şi Israel.

Într-adevăr, în ultima perioadă Recep Tayyip Erdogan a efectuat un viraj politic semnificativ : închiderea frontierei turco-siriene, reluarea relaţiilor diplomatice cu Israel, o apropiere de Damasc şi scuze oficiale adresate Kremlinului pentru doborârea în noiembrie trecut a avionului rusesc. O schimbare de politică externă ce nemulţumeşte atât electoratul ultra-religios al lui Erdogan, dar şi pe luptătorii Statului Islamic, pe care Turcia nu i-a combătut până acum, ba i-a încurajat într-o oarecare măsură. Închiderea frontierei cu Siria ( 900 km) a ridicat însă o barieră atât în calea fluxului de imigranţi, zădărnicind intenţia fundamentaliştilor de a coloniza şi islamiza Europa, cât şi a traficului de terorişti şi armament. Din motive similare, dar şi ideologice, islamiştii radicali nu pot accepta nici apropierea de Israel, Rusia ori guvernul de la Damasc.

Aceştia din urmă au însă argumente serioase în favoara unei înţelegeri cu Turcia. Încă dinaintea izbucnirii războiului civil sirian, Bashar al-Assad întreţinea relaţii prieteneşti cu Ankara şi cu monarhiile sunite din Golf cu scopul de a conferi regimului laic introdus de familia sa alauită o legitimitate islamică. Astăzi, speră că Turcia – care nu a reuşit să-l dărâme – îl va ajuta să împiedice dezmembrarea ţării sale. La rândul ei, Rusia are interese economice majore legate în special de tranzitul energetic, dar mai ales geo-politice : alianţa cu Turcia ar sparge blocada instituită de NATO la graniţa ei estică, în special în Marea Neagră. Israelul, o putere militară regională, la fel ca şi Turcia, a început să conştientizeze pericolul apariţiei unui stat fundamentalist islamic în imediata sa apropiere şi înclină acum spre menţinerea unui statu-quo în Orientul Mijlociu. La fel şi Ankara, datorită izolării sale pe plan internaţional din cauza problemei kurde.

Kurzii, peste 20 milioane, sunt în acest moment cel mai mare popor de pe pământ care nu au un stat al lor. În urma decupajului colonial efectuat pe cenuşa Imperiului Otoman, kurzii au fost împărţiţi între Irac, Siria şi – cea mai mare parte – Turcia, unde reprezintă 15-20% din populaţie. Statul turc nu recunoaşte însă minorităţile şi de la Ataturk încoace duce o politică de deznaţionalizare. Problema etnică se complică şi cu una politică, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), iniţial sprijinit de URSS, a dus o luptă armată împotriva statului turc ce s-a soldat cu peste 45.000 de victime de o parte şi de alta. Iar de când Turcia a bombardat poziţii kurde în Irak şi Siria, pacea dintre cele două părţi pare mai improbabilă decât oricând. Guvernul turc este aşadar îngrijorat de existenţa Kurdistanului irakian, regiune autonomă, practic independentă faţă de Bagdad, precum şi de kurzii din Siria care au creat o regiune autonomă de facto între ISIS şi teritoriile controlate de Damasc, ambele zone implementând o guvernare laică bazată pe egalitatea dintre bărbaţi şi femei. SUA şi UE la rândul lor îi sprijină pe kurzi în lupta împotriva Califatului islamic, considerat pe bună dreptate o ameninţare la adresa întregii umanităţi ; kurzii, totodată, sunt cei mai pro-americani din întreg Orientul Mijlociu. Toate acestea fac mişcarea de independenţă a kurzilor din Turcia şi mai de temut pentru guvernul de la Ankara.

În aceste condiţii, deşi membră NATO, Turcia pare să fi înţeles că nu va primi ajutor în această privinţă din partea Alianţei Nord-Atlantice. Aceasta este raţiunea pentru care Erdogan se arată dispus să-şi asume riscurile unei adevărate mişcări tectonice în plan geo-politic."