Pe facebook: Nu exista nimic intrinsec autoregulator in democratia liberala

duminică, 3 iulie 2016

Nu exista nimic intrinsec autoregulator in democratia liberala

Dinica Roman shared Senator Joe Donnelly's video.

Earlier this year, Carrier (companie mare de instalatii de refrigerare) announced that it was closing a big manufacturing plant in Indiana and firing more than 2000 workers. The company planned on moving those jobs to Mexico, where they could pay workers $3 an hour. Meanwhile, the company announced that through the end of 2017, it intended to spend $16 billion on stock buybacks – transactions in which the company repurchases its own shares from existing shareholders, driving up the company’s stock price. Unlike investments in research and development, or employees, stock buybacks do little for the long-term health of the company. Instead, buybacks benefit senior executives whose compensation is often based on a company’s stock price.
For decades, the SEC prohibited stock buybacks because they constituted illegal market manipulation. But as part of deregulation in the 1980s, the SEC changed its rules and unleashed the tidal wave of buybacks we are seeing today. My colleague, Joe Donnelly, represents Indiana and the 2100 workers Carrier laid off. Watch as he asks SEC Chair Mary Jo White – what does the SEC think about buybacks like Carrier’s?

133,216 Views

Senator Joe Donnelly

June 17 at 5:58pm

Joe pressed SEC Chair Mary Jo White on companies rewarding shareholders while laying off American workers & sending jobs overseas.

Comments

Prospectiv A-z:
Ce ne-am mai bucurat cand a colapsat URSS! De fapt, observam acum, nu era un motiv asa mare/clar de bucurie. Nu exista nimic intrinsec autoregulator in democratia liberala; dupa scoaterea din cursa a competitorului ideologic URSS, democratia liberala degenereaza in feudalism consumerist cu accente fasciste.

Smaranda Dobrescu Daca competitorul ideologic care mentinea democratia liberala vestica intr-un oarecare echilibru a disparut, nu putem considera ca un alt competitor ideologic de factura asemanatoare, si anume China, s-ar putea constitui in motiv de prezervare a democratiei liberale clasice? Poate ca mai sunt si alte elemente care determina trendurile feudalist-consumeriste cu accente fasciste.

Draghi Puterity Smaranda Dobrescu - Modelul chinez nu cred ca poate fi folosit ca si contrapondere la cel "neo"-occidental, din cauza diferentelor culturale prea mari. In Occident cred ca o mare parte din vina o poarta ceea ce e numit "attention economics" care pana la urma inlocuiesc diverse bucle de feedback cu reactie negativa cu altele cu reactie pozitiva, destabilizand astfel sistemul. China, am eu impresia, nu a cazut (inca) in plasa "attention economy-ului".

Prospectiv A-z:
" nu putem considera ca un alt competitor ideologic de factura asemanatoare, si anume China, s-ar putea constitui in motiv de prezervare a democratiei liberale clasice? " Nu! De fapt, bau-baul chinezesc este folosit tocmai pentru a impune neo-feudalismul (presiunea asiatica pe salarii etc.).

Bau-baul islamic e folosit pentru a legitima accentele fasciste.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

duminică, 3 iulie 2016

Nu exista nimic intrinsec autoregulator in democratia liberala

Dinica Roman shared Senator Joe Donnelly's video.

Comments

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv