Pe facebook: Cearta culturala cu istoria

marți, 9 februarie 2016

Cearta culturala cu istoria

Cearta culturala cu istoria – 30 ianuarie 2016

Gheorghe Gradinaru

" Ce este, la urma urmei, de făcut? Aceasta e adevărata şi eterna întrebare. Sincer vorbind, mă tem că… nimic. Deocamdată e suficient să ducem mai departe meseria de a exista pur şi simplu. Să nu periclităm prea tare profesia de român. Să mai întreţinem acest obsedant şi vesel „neant colectiv". Să nu ne îndoim prea metodic de faptul aleatoriu al existenţei. Căci nu prea rezistă celula. Restul, ca întotdeauna, poate va veni de la sine. Dacă va veni… Dacă nu, după o îndelungată lamentaţie, „n-a fost să fie"…"

Cearta culturală cu istoria

Abordarea trecutului, a tipurilor de raportare la prezent, a naturii şi obiectivităţii demersului istoric sînt teme pe care istoriografia noastră le-a

CONTRIBUTORS.RO

Smaranda Dobrescu "Un popor care nu are nici un proiect de anvergură pe domeniile spirituale fundamentale este un popor (dacă mai este) mai mult decît sărac, este demisionar în istorie. „Un neam care n-are o misiune – spunea acelaşi E. Cioran -, nu numai că nu merită să trăiască, dar n-are absolut nici un sens". Un destin naţional nu se poate face butonînd în proporţie de masă telecomanda ori alergînd după o băşică pe stadioane. Un destin se face – repetăm lucruri ştiute, care pot părea uşor patetice – din marile fapte ale spiritului făcute cît mai accesibile celor interesaţi."

Nu doar pasajul acesta dar intreg articolul respira un defetism covarsitor si as spune o atitudine -poate motivata personal- de sila fata de poporul roman si tendinta acestuia de a se retrage in faptele glorioase ale unui trecut indoielnic redat de istorici. Aceasta asumare a trecutului o vede autorul ca un mijloc de a masca neimplicarea in prezent, acceptarea unui prezent la fel de putin glorios precum trecutul. Ce inteleg eu de fapt ca reproseaza in prezent romanilor este condamnarea elitelor ca si acceptarea lipsei unei ierarhii a societatii bazate pe meritocratie. Condamnarea elitelor desi nu este o maniera noua de comportament poate ar trebui explicata si prin deceptia fata de "elitele" anilor din urma, aservite in totalitate politicului antiromanesc.
In privinta trecutului destule fapte, chiar nehiperbolizate de o memorie subiectiva ele exista in istorie indiferent de subiectivismul istoricilor.
Toate acestea nu justifica atitudinea defetista, cu radacini in spusele istoricului Lucian Boia prin care invocarea patriotismului si a elementului national sunt doar o eschiva a nimicniciei prezente.

Eugénia Paraschiv Bine văzut doamnă Smaranda Dobrescu, dincolo de izul chagrinic îmbibat textual îmi pare maiestuos utilizată solidaritea tribală atît de criticată de H Arendt la procesul lui Eichman....

Prospectiv A-z N-ar fi cazul ca acesti meta-istorici sa inceapa a scrie istoria romaneasca in loc sa tot discute despre cum nu s-a scris bine, de parca ar fi observatori de pe Luna ai Marelui Zid?

Niste aia sunt suparati ca in Romania nu s-a construit ceea ce ei cred ca merita. De aceea ei se BOIESC pe neamul din care nu s-au remarcat cu ceva inca.

"Logică după care noi am avut întotdeauna un trecut măreţ, grandios, dar, paradoxal, nu prea avem niciodată prezent." Miturile sunt parte a ORICAREI istorii pe care s-a cladit ceva. Cat timp procesul de cladire continua/se amana, e bina sa pastrezi miturile vii. Numai dintr-un sentiment de neadecvare al trecutului cu prezentul se ridica unul de va schimba directia.

Smaranda Dobrescu De ce astfel de articole apar intr-o perioada in care suntem asaltati de teoriile disparitiei statelor natiune, a granitelor, a omogenizarii populatiilor si pierderii identitatii? Parca aceste teorii ar avea nevoie de fundamentare.

Prospectiv A-z ...poate pentru ca numai asa mai poti face un ban neatacabil de DNA in Romania?

Smaranda Dobrescu Brrr!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

marți, 9 februarie 2016

Cearta culturala cu istoria

Gheorghe Gradinaru

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv