Pe facebook: Viziune sindicala

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Viziune sindicala

Viziune sindicala – 18 decembrie 2015

Constantin Gheorghe

Sindicaliștii pulii! Deci, să crească salariul minim, dar impozite pentru noua sumă să plătească numai angajatul, iar angajatorul să plătească pentru 1050 de lei! Sindicaliștii mor de grija patronilor! Țară de cretini!

Cristian Tony Grecu Retardarea e maxima, n-ai ce face. :))))

Gabi Cretu La ce lideri de sindicat imburgheziti sau insecuriti au...

Gelu Andrusco Pai liderii sunt si ei angajatori.

Carp Popescu Ia gandeste-te cati sefi sindicalisti sunt si ei patroni....

Smaranda Dobrescu Adica statul sa subventioneze parte din contributiile sociale datorate de catre patroni? Exista unele facilitati pentru patroni in cadrul masurilor active de combatere a somajului pentru cazul angajarii de tineri absolventi sau persoane aproape de varsta pensionarii, dar asa, mi se pare o gluma; exct 46 lei economie la patron pentru un angajat care ar primi1200 lei in loc de 1050.

Gabi Cretu Măsurile active sunt niste modalități de a da bani la patroni. Atat! Daca nu exista cerere solvabilă pentru bunurile si serviciile produse de IMM-uri, orice loc de munca creat artificial dispare imediat. Si nu va fi cerere atat timp cat avem salarii de nimic...

Carp Popescu Absolut de acord! Dar ce te faci cand oamenii astia nu inteleg decat ce le convine din stiintele economice!? Inteleg ca ne trebuie un timp ca natiune sa intelegem cu totii principiile unui sistem, dar da-o naibii, a trecut destul de mult! Si problema nu e la nea' Ghita de pe coclauri, ci la cei care au impact in societate.

Smaranda Dobrescu Stimularea angajarii nu se face evident prin masuri active decat pentru categoriile in general nedorite de angajatori. Se face prin investitii. Dar atunci cand se recurge la astfel de masuri active ele sunt insotite de conditia pastrarii locului de munca pe o perioada de 2-3 ani.

Gabi Cretu Am scris un studiu pe tema. Cercetând, am descoperit ca și alții au descoperit păcăleală. În Franța, un loc de munca suplimentar creat prin masuri active ajunsese la un cost echivalent cu salariul minim pe 15 ani!!!! Erau concesii diverse la angajator de peste 200 000 de euro pe loc de munca nou creat!!! Și ăsta, presupunând ca locurile de munca nou apărute au fost generate integral de masurile active aplicate...

Smaranda Dobrescu Prima data cand am introdus in legea privind combaterea somajului masurile active disperarea sociala era mare in special pentru cei in varsta de peste 50 ani. Cei tineri stiam ca trebuie pastrati cu indiferent ce sacrificii in tara. Si a mai fost si invatatura lui Keynes care nu-mi dadea pace: Daca ai o criza cu somaj si inflatie ridicata, primul lucru pe care il faci e sa diminuezi somajul, chiar daca asta ar insemna ca pui oamenii sa sape o groapa pe care apoi o vor umple la loc cu pamant. Subventiile statului erau nesemnificative (la nivelul contributiei pentru pensii datorate de patron pentru un angajat) iar conditia initiala era de 3 ani pastrarea inacel post. Intentia mea de atunci si a colegilor mei de stanga a fost normala.

Smaranda Dobrescu Masurile active cu toata gama de 9 prestatii au fost folosite destul de putin, poate din lipsa de popularizare sau de neincadrare in conditii.Astfel, începând din 2003 când se înregistrează maximul resurselor financiare alocate, nivelul
cheltuielilor cu măsuri active de ocupare exprimate ca procent din PIB au avut o tendinţă descrescătoare atingând un nivel de 0,03% în 2010, pentru ca în 2011 să ajungă la 0,02%..
Anexa 1, Strategia de ocupare 2014-2020

http://www.mmuncii.ro/.../2014-01-31_Anexa1_Strategia_de...

Smaranda Dobrescu Anormali sunt actualii lideri de sindicat

Constantin Gheorghe Pot să-i mai bag o dată în pizda mamelor lor? emoticon grin

Marta Nora Tarnea Cu foarte puține excepții, măsurile active - o găselniță a neoliberalilor- sunt o modalitate de a întoarce la patroni banii din sistemul de șomaj. Ele au fost făcute pe seama indemnizațiilor de șomaj tot mai mici și mai puțin legate de contributivitate. Dacă la sistemul de pensii s-a răcnit pe toate canalele manipulate de neoliberali că principiul contributivității este sacrosant - în sistemul public bazat inițial pe solidaritate intra și intergenerațională ?- la sistemul asigurărilor de șomaj a fost o liniște suspectă - mai ales din parte sindicatelor - atunci când în 2002 - pe un mandat social-democrat (sic!) - indemnizația de șomaj s-a rupt total de contributivitate.
Dacă de la guvernarea Văcăroiu nu am mai crezut în autenticitatea social-democrației din România, din clipa distrugerii sistemului de asigurări public de șomaj nimic din parte sindicatelor nu mă mai poate mira.
În orice țară UE, un șomer nu este un om fericit, dar numai în România, datorită cuantumului derizoriu al indemnizației de șomaj, inclusiv la șomerii cu mulți ani vechime de muncă, viața unei familii cu un șomer, sau Doamne ferește cu doi și datorii la bancă, practic se ruinează. Iar noi toți, ca societate pierdem investițiile inițiale în tot membrii familiei ruinate, investiții pentru sănătate și educație mai ales.
Alături de munca slab plătită, este unul dintre cercurile vicioase ale sărăciei din România.
.

Gabi Cretu Marta, noi când ieșim la o cafea, ca fetele!? Copiii aia minunați nu au timp de mine, ca-s baba.. Dar văd ca au cu cine semăna! emoticon smile

Marta Nora Tarnea Gabi Cretu După sărbători!

Cristina Leordeanu păi i-au băgat in puscărie, i-au legat, i-au amenintat, i-au pus cu botul pe labe definitiv, ce să mai

Radu Constantin Sindicaliştii cui?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Viziune sindicala

Constantin Gheorghe

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv