Pe facebook: Fostul capitan de securitate Marcel...

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Fostul capitan de securitate Marcel...

Fostul capitan de securitate Marcel... – 18 decembrie 2015

Smaranda Dobrescu

La noi de la o vreme, sa spun cam de la Revolutie incoace, nimic nu e ce pare a fi. Teatrul e la mare inaltime pe scena tarii..

Fostul căpitan de securitate Marcel Vidreanu era deghizat în cioban la negocierea de la Senat

COTIDIANUL.RO

Elena Agachi Haha!

Elena Agachi Avem mari actori! Păcat ca joaca cu vietile nostre!

Eugénia Paraschiv :)))))))))))))))))))))))))

Sorin Mester Adicatelea, un cioban in civil...a naibii transhumanta!

Mihai Ion Turcu Sa fim seriosi.In toate miscarile de masa indifernt unde se produc, serviciile de informatii sunt obligatoriu prezente. Daca se afla acolo doar pentru a culege informatii sunt in exercitiul rolului pentru care exista. Daca manipuleaza este altceva. Un agent de informatii printre ingiberi poate trece nedepistat, printre ciobani mai greu.

Virgil Untila pana la Revolutie insa totul era cum se cuvenea!

Smaranda Dobrescu Pana la revolutie totul in jur corespundea cu impresiile noastre: un iad

Virgil Untila era sa cred ca nu era asa!

Smaranda Dobrescu Se pare ca nu perioada aceea este vazuta prin lentile diferite de romani, ci perioada de dupa, cea actuala. Perceptiile sunt diferite si nu poate fi nimeni blamat pe aceasta tema.

Eugénia Paraschiv Ce facem doamnă Smaranda când percepțiile instituțiilor bancare frizează bunul simț, de exemplu despre legea dării în plată BCE ne comunică "proiectul de reglementare compromite semnificativ siguranta juridica si administrarea adecvata a riscului de credit in institutiile financiare." Cine-ar trebui să elaboreze și de ce fel de legi au nevoie instituțiile financiare astfel încît să fie mereu adecvate și pliabile administrării riscului de credit? Au uitat semnificația conceptului de risc sau ne cred pe toți proști și ușor duși de nas cu politicile de deturnare a înțelesului cuvintelor...?....http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-20677296...

Banca Centrala Europeana: Introducerea de masuri cu efect retroactiv, precum legea…

ECONOMIE.HOTNEWS.RO

Smaranda Dobrescu La prima vedere constatarea este ca BCE si BNR canta exact aceeasi partitura. Nu stiu daca exista BCE pe vremea cand BNR se uita in alte parti si bancile dadeau credite fara discernamant, "cu buletinul"'. Unde era cu gandul BNR care trebuia sa verifice cauzele creditelor neperformante si mai ales amploarea necesara a provizioanelor bancilor? Pentru prima data, bancile sunt puse in situatia de a imparti un risc cu clientii si li se pare de ne-acceptat. Poate ca sunt si aspecte ale impactului neevaluate de catre initiatori, cum ar fi cresterea creditului garantat, lucru care aduce atingere in viitor tot celor care angajeaza un credit ipotecar. Poate ca cei cu bani multi vor avea de castigat recuperandu-si banii in momentul convenabil contextual. Nu stiu. Pana una alta trebuie ca aceasta lege sa treaca chiar cu modificari eventual cerute de presedinte, tocmai pentru a atentiona bancile ca in piata riscul se imparte nu doar se socializeaza pierderile.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

sâmbătă, 19 decembrie 2015

Fostul capitan de securitate Marcel...

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv