Intre sacru si „popa ala” – 9 martie 2015
Stefan Kovacs a distribuit postarea lui.
Între Sacru și ”popa ăla”--------------------------------
Oamenii au nevoie de Sacru- ca un fel de limită superioară unde și-ar dori să fie. Ne-ar place să avem calități de semi-zei sau de îngeri, ne-ar place să avem înțelepciunea și demnitatea Sfinților. Omul lipsit de Sacru e un animal al cărui singur semn de viață e că dă și el cu botul prin troacă uneori.
Pe de altă parte omul este o ființă finită și imperfectă. Omul greșește. Omul păcătuiește cu voie sau fără voie- dar păcătuiește.
A nu vedea Pădurea din Cauza Copacilor e cam similar cu a nu vedea Sacrul din cauza unor ființe finite. Toată propaganda din ultimul timp contra BOR și a Religiei în general se concetrează împotriva unor oameni care poate că au greșit. Din fericire Sacrul rămâne și mama științei ateee nu poate dovedi nici măcar plauzibil că Dumnezeu n-ar exista. Și pentru că tot acest exercițiu este un exercițiu de prost-gust, care vrea să relativizeze Sacrul- se ajunge la argumentul ”popa ăla”. Preotul din argument poate fi un păcătos- asta nu înseamnă că toți Preoții sau majoritatea acestora sunt niște păcătoși.
Oamenii deștepți tind către Sacru. Oamenii triști și lipsiți de educație sunt zădărâți de ”popa ăla”. Unde doriți să fiți ?
Adrian
Rusu
În
istorie, «mama ştiinţei» s-a preocupat mai mult să demonstreze ca Dumnezeu
EXISTA.... Inexistenţa nu trebuie demonstrata, ptr ca se experimentează direct
- e ca si cum te-ai apuca sa «demonstrezi» că omul respira.
Stefan
Kovacs
Omul
de știință normal nu are probleme cu Dumnezeu. Nu-i stă în cale Dumnezeu.
Alexandru
Botu
Ba,
chiar, Omul de stiinta actual se minuneaza cand incepe sa-l inteleaga pe
Dumnezeu.
Mihai
Ion Turcu
Nu
se poate "demonstra" nici existenta nici neexistenta lui Dumnezeu.
Dumnezeu este un obiect al creduintei.
A.B
Einstein
a demostrat existenta "prin lipsa existentei". Dumnezeu nu este obiectul
credintei (ar fi ceva concret, identificabil, finit si marginit etc, pe masura
cunoasterii omului), asta din cate stiu eu, este chiar Existenta (Eu sunt cel
ce Sunt). Fiinta umana este singura care are un ideal absolut.
Ionel
Iani Velciov
procentul
de inscriere e de 90% ... la toamna va fi de sub 80% ... poate ca era mai bine
invers ... in loc de progres vom avea regres ...
Smaranda
Dobrescu
FB-ul
e plin de aceste discutii pasionate despre utilitatea sau neutilitatea predarii
religiei in scoli. Eu ma intreb daca noi, majoritatea prospectivilor am fi
facut religie in scoala am fi fost azi mai buni, generosi, luminati, smeriti?
Oare discutiile
cu bunica sau orele de religie facute optional pe langa vreo biserica nu erau
echivalente? Oare confesorul la care am trimis copiii sa invete ca cei in
nevoie pot fi ajutati si mangaiati, sau pildele de moralitate din familie nu
sunt actiuni echivalente? Un singur lucru ma determina sa am dubii: Copiii ai
caror parinti prefera sa le ofere altfel de ore de invatamant, nu vor deveni
oare proscrisi in ochii parintilor colegilor conformisti? Aici nu am raspuns.
M.I.T
Avem
statistica, majoritatea parintilor au optat pentru frecventarea orelor de
religie de catre ai lor. Desigur ceilalti copii devin "problema" si
vor fi presati sa se razgandeasca. Este complicat sa asigurii studiile
alternative. Daca deliberat ora de
religie se plaseaza la mijlocul programului, si nu exista oferta alternativa,
elevii respectivi vor sta prin curte. In plus religia fiind materie, cu notare
si contributie la medie, nu se poate ca cei care nu opteaza pentru religie sa
nu ai ba o nota la alta materie optionala . Se mai pune problema celor de alta
religie sau confesiune decat ortodoxa (minoritari). Predarea actuala este
confesionala, ortodoxa.
S.D
Predarea
actuala e greu de facut altfel decat in spiritul confesiunii majoritare din
motivele tehnice pe care le-ati enuntat. Nu inseamna insa ca copiii apartinand
altor confesiuninu nu sunt discriminati sau nu stau prin curte la orele
respective. Se pare ca deocamdata, este inutil sa discutam (90% nu ne permite )
A.B
Mic
fiind, toti ma amenintau cu Dumnezeu, ceea ce nu-mi placea deloc. Dar pentru
mine faptul de a fi fost daruit prin botez Domnului, prin voia si credinta
parintilor a fost de ajuns sa accept si ceea ce nu mi-a placut. Credinta se
invata in familie, nu
in scoala. Lectii de religie, asa cum se fac si cele de educatie cetateneasca
ori de circulatie pe drumuri pot sa se faca, acolo unde exista macar dascali
meseriasi. Altfel, mai bine nu!
M.I.T Alexandru
Botu, initierea religioasa nu se face nici de la amvon nici de la catedra, cum
psihoterapie nu se face la televizor, ambele presupun o relatie personala.
S.K Nimeni
nu vorbește despre ”inițiere religioasă”- care e normal să se facă în Biserică.
Ideea- cel puțin după mine- este să dai copiilor un punct de reper normal
într-o lume care deja devine anormală.
Viorel
Straoanu
Sub
cuvint de onoare o sa va povestesc ceva.Deci...bunica din partea mamei ,o
femeie evlavioasa ,fara a fi habotnica,era prescornita.Adica facea prescuri
,din care se facea anafura ( sau nafura cum se spune pe la mine ).Ca sa faci
prescuri trebuia sa
fii vadana ( vaduva) de mult timp,sa fii evlavioasa si mai ales o femeie
recunoscuta de comunitate ca fiind de o moralitate desavirsita.Procedura era
cam asa:cineva cu un necaz,o suparare,cu o dorinta sau mai multe ori poate pur
si simplu pt sufletul celor decedati,venea la bunica ,mai spre seara,cu faina
si ulei rugind-o sa faca prescuri.Tot atunci lasa si un biletel pe care scria
ce doleanta are,care este scopul prescurii pe care bunica avea sa o coaca si
totodata lasa bunicii si plata acestei manopere:vreo gaina sau niste oua
alaturi de o ,,litra" de rachiu ori niste banuti ,cit credea doritorul
prescurii de cuviinta.Bunica framinta aluatul ,spunea rugaciuni legate de
aceasta manopera,il lasa la dospit dupa care il ,,stampila" cu
chistolnicul si apoi il baga la cuptor.Cind ma aflam si eu pe acolo ,imi spunea
povestioare biblice si imi explica in general despre cele sfinte asa cum putea
o femeie cu 4 clase sa faca ca sa priceapa un copchil care invata la scoala ca
D-zeu nu exista.Intr-o buna zi m-am pus sa citesc biletelele cu doleante ale
,,clientilor" bunicii.Tin minte ca am dat peste unul in care o tanti
Margareta,voia ca preotul satului la care ajungeau prescurile la sfintit sa se
roage pt ,,reusirea" la examenul de treapta 1 de liceu a fiului ei.Eram eu
destul de maricel dar tot am pus botul si ideea de pune pe bunica sa faca o
prescura si pt mine incit sa iau note mari fara sa invat mi-a incoltit in
minte.Am vrut sa fiu totusi sigur si-am intrebat pe bunica cum sta
treaba.Aceasta a intuit cam unde bat si inca odata sub cuvint de onoarea va
spun,mi-a raspuns cam asa: mama,eu fac prescura si ma rog sa ia baitul
examenul,parintele sfinteste si el prescura si se roaga pt baiat.DAR daca
baiatul nu pune burta pe carte nu intra la liceu.Punct.Pilda cu D-zeu care iti
da dar nu iti baga in traista a fost cum nu se poate mai bine ilustrata si m-a
marcat incit o tin minte.Am invatat si stiu destule lucruri si fara sa fi facut
religie la scoala,modest cum sint afirm chiar ca sint mai pregatit decit o
coana preuteasa careia i-a gasit primarul un loc de profesoara de religie in
vreo scoala.
S.K Acuma
fără să fiu nu știu cum- zic că o societate normală are nevoie de niște repere.
Noi am fost crescuți oarecum cu reperul partidului unic. Generațiile tinere
sunt crescute- și din păcate și educate- într-un spirit de egoism primitiv-
unde important e doar ce vrea ”copilul” și din păcate și societatea (cea din
țări mai dezvoltate ca noi) îl învață că contează doar persoana proprie- și pe
restul să-i ia dracul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu