Stenograma convorbirii dintre Ceausescu si Papa Paul al VI-lea – 14 decembrie 20914
Gheorghe Gradinaru Tare mult mi-as dori ca respectul aratat lui Ceausescu sa se regaseasca si in celelalte intilniri cu sefii de stat ai Romaniei dupa 1989.
În 1973, Nicolae Ceauşescu s-a întâlnit cu personalităţi de
primă mărime ale lumii, printre...
ziuaveche.ro|De Redactia ZIUAVECHE.RO
Marian Galben Interesant.
Petre Opris
Respectul despre care amintiţi (real, fără îndoială)
avea în substrat cauze concrete: dorinţa şi interesul Papei Paul al VI-lea de a
reglementa complet, din punct de vedere legal şi religios, situaţia bisericii
greco-catolice din România. După o lungă perioadă în care autorităţile
comuniste de la Bucureşti au refuzat cu obstinaţie orice fel de referire la
problema respectivă (considerată soluţionată), Nicolae Ceauşescu a acceptat
ideea de a se relua legăturile inclusiv cu Vaticanul, fapt ce a permis Papei să
înmâneze un memoriu liderului comunist român. Această deschidere nu a fost
urmată de o concretizare aşteptată de Sfântul Scaun, iar respectul pe care l-a
câştigat Nicolae Ceauşescu la începutul anilor '70 a fost pierdut treptat din
cauza sa, deoarece nu a soluţionat problemele aflate în discuţie, ci doar le-a
prelungit prin discursuri propagandistice şi discuţii sterile.
G.G Petre Opris de regula
respectul la nivelul sefilor de stat este bazat pe "cauze concrete".
Este meritul personajelor sa gaseasca asemenea "cauze" . Nu cred ca
sefilor de stat de dupa 1989 li s-a interzis sa gaseasca asemenea motivatii.
Din pacate majoritatea intilnirilor cu Papa au constituit motive de PR personal
si mai putin de rezultate benefice poporului roman.
Daniela Iuliana dori cu
un i... si perfect de acord cu Petrica.... respectul e greu de gasit in lumea
relatiilor internationale, fiindca interesele calculate, reci si seci
construiesc aceasta lume...
P.O Gheorghe Gradinaru Multe chestiuni pot fi reproşate
politicienilor din zilele noastre, care confundă interesul naţional cu propriul
buzunar, iar egoismul lor seamănă foarte mult de megalomania lui Nicolae
Ceauşescu din anii '80. Victor Ponta este ultimul exemplu negativ de acest gen,
dintr-o foarte lungă listă. Cine a fost în stare să ducă la bun sfârşit ceea ce
a început predecesorul său?
M.G De regula respectul se...castiga....Atata timp cat tu ca
si conducator iti bati joc de locuitorii tarii tale...acest lucru este remarcat
afara si automat primesti diferite etichete.......in raport cu comportamentul
tau....Acel...Excelenta se castiga, nu-l obtii neaparat cu functia......
Prospectiv A-z
.
Credeti ca istoricii romani au spus la acel timp lui Ceausescu sa-i ceara acestui Papa acces la Arhivele Vaticanului?
Credeti ca istoricii romani au spus la acel timp lui Ceausescu sa-i ceara acestui Papa acces la Arhivele Vaticanului?
Preda Mihailescu Prospectiv A-z @ Buna intrebare. Imi trece prin minte
replica indirecta a "disidentului vatican" Miceal Ledwith, care
vorbea cu insistenta despre bibliotecile vaticanului ca de un spatiu imens,
labirintic, prost dosariat si cartat, in care este quasi imposibil sa te
descurci. M-am intrebat daca acea replica era si un raspuns indirect la
sperantele romanesti de a afle mai mult despre istoria noastra in bibliotecile
Vaticane?
P.M Prospectiv A-z @ Vorbesti de lup ... si iata http://adevaruldespredaci.ro/extraordinar-un-manuscris.../
adevaruldespredaci.ro
P.M Trimisul Papal care l-a anchetat pe Vlad Tepes vorbea de
razboaiele Gotilor si nu ale Valahilor. Adica practic istoria lui Jordanes
intoarsa pe dos, Goti erau Geti, dar si invers - inca in secolul 15. Interesant
de citit tot manuscrisul!
Mihai Ion
Turcu Medieval se vorbea,
ponind de a denumiri cartografice si despre "Scitia" ???..
P.M Mihai ion Turcu @ Eu am citit doar anuntul stirii (la
discutabilul domn Roxin), si am fost surprins de terminologie. As fi si eu
dornic sa aflu detalii, poate chiar o redare a sursei. Dar acum sunt la cumnati
in Elvetia, putin acces ...
Gavrila Ch
Se bucura de mai mult respect decat cei mai multi
demnitari ai Romaniei din ultimii 25 ani, chiar daca nu-l iubeau/in fond cam
nimeni nu se iubeste in politica, exista doar interese ce determina prietenii
de circumstanta.
2 comentarii:
Am publicat cu mai bine de un deceniu in urma, in revista Transivania unesedu despre prortetele lui Vlad al III-ea, si portretu vorbi al nuntiului apostolic Nicolae de Modrussa, publicat in monografiie romanesti despre Vad Tepes.
Ncolai de Modrussa s-a scris teztu mult dupa ce a avut a face cu Printu Basarab, dupa ce ac esta devenise ca domnitor mitoogic pentru cruzmea sa, cum brosurile sasesti acreditau in Europa. Portretu vorbit este contradictoriu. Pntu ese descrisa fiind bine legat, elegnat, cu foarte bune maniere si cultivat, apoi adauga o sere de amanunte cu adresa la viitoarea sa faima diabolica coincidente cu emnele indicate de Maleus Maleficarum, manualul pentru uzul inchizitorilor, scris in epoca, in zona Helvetica. Regele Mathias Corvin fusese indemnat de papa sa- spijine militar pe Printul Vlad, primind si o insemnata suma de bani dea Papa pentru finantarea campaniei. Mathias Rex a inaintat lent pana a Sibiu unde s-a oprit. Ar fi avut de justificat ineficienta fata de papa (regele apostolic al Ungariei este vasal al papei).Astfel i-a venit in avantaj campania de propaganda facuta in Europa de sasii brasoveni care- acuzau de maleficienta pe Vlad, drepta care l-a arestat si internat la Visegrad. Basarabii erau vasai coroanei ungare. A nu se crede ca in pivnita cu pine si apa. In aceasta perioada a fost in discutie casatorirea lui Vlad, final cu o verisoara ("sora") a regelui. In acest context, cum se obisnuia, este posibil sa se fi pictat miniaturile aflate acum la Viena,folosite pentru prezentarea pretendentilor. Posibil sa fi fost facut si un portret care nu s-a pastrat. Vlad a fot educat a curtea sutanilor musumani,in vermea in care se repecta interdictia de a fi pictate portrete.Din epoca nu exista figurari a domnilor romani decat ca icoana de ctitori (reprezentari conventionale). Portretul din Castelul Ambrass,inga Insbruk, mereu repodusa de noi ca fiind figurarea lui Vlad III, este pictat mult dupa moartea printului, dupa o imagine sursa. Alte figurari pe altare retabu Vad III apare in postura unui personaj mlefic din scene de martiriu ( Sfintului Andrei, ca Pilat in Judecarea lui Isus) Isus)In toate poarta aceeasi calota de catifea rosie cu bordura din siraguri de perle si steaua cu rubin.Portretu Ambras este ce mai stangaci pictat. La Sibiu un colectia Brukenthal exista un panou de retablu cu o scena de crestini trasi in teapa.Comemoreaza atacul otoman asupra zonei Medias,sub privirea sultanului in suita fiind figurat si Vlad Tepes, desi nu e ci Vad Dracul a participat la acea expeditie, dar de data aceasta ca personaj in suita, fara tichia cu perle, figurare posibi mai apopiata de adevar a unui maestru german din scoala Dunarii de Jos, care l-ar putut vedea si eventual schita.
Domnule Turcu, poate acel articol al dvs. merita republicat...
Trimiteți un comentariu