marți, 19 ianuarie 2016

Care mai sunt sansele lui Bernie Sanders?

Care mai sunt sansele lui Bernie Sanders? – 13 ianuarie 2016
 
 
Draghi Puterity
 
 

Credeti ca dupa astfel de stiri Bernie Sanders mai are vreo sansa?

 

 

Hillary Clinton Made More in 12 Speeches to Big Banks Than Most of Us Earn in a Lifetime

By giving just a dozen speeches to Wall Street banks, private equity firms, and other financial corporations, Clinton made $2,935,000 from 2013 to 2015.

THEINTERCEPT.COM

 

Octavian Lupu Cel puțin BS a demonstrat că America nu e formata doar din decerebrati și că, mai devreme sau mai târziu, tinerii millenials vor aduce la Casa Alba un președinte care să le servească interesele. Asta cu condiția ca unul sau altul dintre cei doi sociopaths care se vor instala acolo în 2017 să nu se lanseze într-un război cu rușii și/sau chinezii de să nu mai rămână nimic de reformat în societatea americană.

 

Prospectiv A-z  Oamenii s-au fript odata cu Obama, cu toate astea, Sanders conduce pe alocuri din cauza aceluiasi segment care l-a propulsat pe Obama...

 

Preda Mihailescu Putea face mai mult decat Obama?

 

Octavian Lupu  Prospectiv A-z    Sunt unii analisti care sustin ca, totusi, s-ar fi facut mult mai multe sub administratia Obama decat este perceput de publicul american. Lucrul esential care-l separa pe BS de BO este faptul ca cel dintai nu a luat bani de la WS si nu se va simti obligat sa urmeze politicile financiare ale sacalilor care conduc jocurile acolo. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca daca ar face echipa cu Warren, aceasta deja i-a tras-o WS in cateva randuri. Asta nu inseamna ca va avea o viata usoara tinand cont ca America, dupa cum spune Fukuyama in ultima sa carte, a devenit o vetocratie in care puterile in stat se comporta ca doi jucatori de box care mai tot timpul meciului se sprijina unul de altul blocandu-se, in loc sa joace. Daca la asta adugam crizele geopolitice declansate de predecesorii sai pentru care i se va cere ritos boots on the ground de vulturii complexului militaro industrial si informational, fandaxia e gata, vorba lui nenea Iancu.


Smaranda Dobrescu "Tomorrow night will be Barack Obama's final State of the Union – the last time he addresses a joint session of Congress. So it seems like an appropriate time for a few thoughts about his presidency.
First, I think historians will judge it to be among the most successful – saving the U.S. economy from a second Great Depression, enacting the first almost-universal health insurance system (something neither FDR, nor Truman, JFK, LBJ, or Clinton could get done), finding and killing the person who engineered the worst terrorist act ever to occur on American soil, and, all the while, holding at bay the most disciplined, adamantly right-wing Republican Congress in history. The Obama administration has played the long game, and mostly won.
Second, Barack Obama as a person has exhibited extraordinary coolness under fire. No president in my lifetime has come under such relentless, scathing, disrespectful (often thinly-veiled racist) attack from political opponents and opportunistic pundits, and yet he has never wavered from the dignified tone he set for himself and his presidency at the outset.
Third, this administration has not been marred by scandal – no revelations of self-dealing by high officials, no sexual exploits, no illegal political payoffs, no secret and illicit deals. To laud a presidency for its lack of scandal may be a sad commentary on our era, but given the harshness and meanness of politics it is nonetheless a significant achievement.
It is not all roses. I won't easily forgive the mass deportations, the early emphasis on deficit-reduction, the compromises on civil liberties, the absurd Trans Pacific Partnership, or the failure to put tough conditions on Wall Street banks that got bailed out. The Administration has been way too kind to big corporations and Wall Street. Fifty years ago we would have considered Obama a liberal Republican.
But given the times and the circumstances, he has done remarkably well. That's a provisional verdict, of course; there's still a year to go.
What do you think? "
Robert Reich, yesterday

 

Draghi Puterity Ce zice Michael Moore despre Obama:

https://www.youtube.com/watch?v=nMuuaO-YLKE

 

 

Michael Moore Puts Obama's Legacy In Sad,…

YOUTUBE.COM

 

Octavian Lupu Absolut de acord si cu MM si cu comentatorul de la Young Turks. Intr-adevar deceptionant faptul, nu atat ca nu a reusit, cat ca nici macar nu s-a straduit sa schimbe sistemul politic american atat de viciat. Probabil ca in memorii va spune si el ca nixon ca sistemul l-a invins (cel putin asta spune Anthony Hopkins in filmul lui Oliver Stone). Eu i-as replica ca sistemul l-a invins din momentul in care a acceptat banii acestuia. Sanders a demonstrat ca se poate si fara super PAC-uri si fara sprijinul main stream media.


Prospectiv A-z  Octavian Lupu Ce ati fi facut domnule in 2008 daca vi se spunea ca fara a salva bancile se ducea TOTUL naibii? Problema despre salvarea bancilor trebuie si va fi mult dezbatuta. Ce nu are nevoie de dezbatere este faptul ca bacile au continuat practicile speculative ce au provocat Criza, iar bancherii s-au dus acasa cu buzunarele si mai pline de banii fraierilor care suntem. Holder, African-American ca si Obama, ministrul sau de justitie chiar a facut publica o pozitie a sa cum ca sefii finantelor/inustriei nu trebuiau sa fie atinsi pentru ca s-ar fi riscat nustiuce...

Ma rog, intru in detalii, dar sper ca ati inteles. Mai mult, aici nu-i vorba de rezbunare ieftina, ci de alocarea responsabilitatii si corectarea sistemului de motivatii si pedepse.

 

Octavian Lupu Onorabile domn Prospectiv A-z, eu nu am adus in discutie sistemul economic ci sistemul politic american. In al doilea rand prin 1999 am avut o discutie destul de animata cu un domn din Germania (cred ca avea peste 80 de ani) cu vederi politice mai degraba de stanga, ocazie cu care mi-am cam pierdut credinta in sistemul financiar occidental. Cred ca dl Obama trăitor in cadrul acestui sistem (si-a platit tuition-ul de student parlit de abia la inceputul celui de al doilea mandat) si provenind dintr-o familie de dezavantajati social ar fi trebuit sa stie mai din timp si mai bine dect un neofit ca mine cum functioneaza sistemul. Dar repet (desi nu am mai spus-o :)) : odata ce ai luat banii you have to provide. Si ce justificare mai buna decat aceea ca se duce dracului tarisoara ba mai mult lumea intreaga poti sa ai pentru a umple buzunarele sacalilor WS cu banii sarantocilor. Cum bine spunea cineva, pierderile sunt socializate iar profiturile privatizate. (O tara doua sisteme :)). La fel si cu pornirile orweliene ale NSA & Co: we have to keep this country safe. Sau poate ca nu stiati : intr-o carte autobiografica a unui agent SS concediat de Obama, agentul afirma ca dupa fiecare lovitura cu drona, ordonata de catre presedinte, considerata reusita de CIA si/sau Pentagon, acesta avea obiceiul sa zica zambind: I'm good at killing people. Stiti bine ca daca victimele s-ar fi rezumat la cativa jihadisti barbosi nu ar fi fost nimic in neregula cu aceasta afirmatie. Obama nu a negat niciodata, dupa stirea mea, aceste alegatii. Nu v-am oferit aceasta informatie pentru ca vreau sa-i dau in cap lui Obama ci vreau sa arat ca personajul are o anumita complexitate de care trebuie sa tinem seama.

 

Prospectiv A-z  N-as fi surprins daca dupa cel mult o jumatate de ora de clarificari in ambele directii sa vedem ca spunem cam acelasi lucruri. Am avut doar impresia ca Obama este chestionat (si) pentru bailout. Am incercat o explicatie dupa care am aratat ca problema si mai mare o vad nu atat in salvarea sistemului, ci in perpetuarea/accentuarea problemelor.

Observati articolul din Salon despre deep state si cautati acolo, mai ales printre comentarii, miza pe care si-o asuma un presedinte care ar vrea sa schimbe din interior sistemul.

 

Prospectiv A-z  Cred ca istoria il va gasi pe Obama *ineffective* pe plan intern; printre motive incap toate cele la care fac referinta postarile lui Octavian Lupu si Smarandei Dobrescu. Pe plan extern, cred ca Premiul Nobel pentru Pace exprima foarte bine ce-i datoram.

Continui prin a spune ca este foarte putin ce poate face un presedinte american pentru schimbarea din interior a Americii (exceptii in sensul asta fiind doar cativa) si care sa se opuna tendintei sistemice. Problema cu Obama este ca nici nu pare ar fi incercat prea tare in primii 2 ani cand a avut si Congresul si Senatul in mainile sale. Dupa aceea, cand lumea a vazut ca Obama s-a dat cu corpocratii, s-a votat masiv pentru erodarea puterii Democratilor. 

Poate parte din motivul plierii lui Obama a fost si setul initial de colaboratori cu care s-a inconjurat: Geithner, Summers etc. (http://en.wikipedia.org/wiki/Presidency_of_Barack_Obama ). In sfarsit, Obama spunea in prima campanie ca va sfarsi transferul resurselor umane din politic in afaceri si iar in politic, iar la cateva luni mai raziu, sefa task-force care s-a ocupat de Obamacare nu era alta decat o mare lobista a industriei farmaceutice... Continuarea este usor de dedus: dupa ce a trecut Obamacare (porcarie care acum debiliteaza planurile tuturor de asigurari, inclusiv cele private), s-a intors repejor in industrie.

 

Octavian Lupu  Prospectiv A-z Ce pot sa spun, dvs ca traitor pe acele meleaguri cunoasteti situatia mai bine. Totusi vazand intentia de vot spre Clinton si Sanders, inclin sa cred ca totusi a reusit sa faca si ceva care va ramane dupa el.

 

Prospectiv A-z  Nu cred ca va inteleg cum legati intentiile de vot pentru Clinton-Sanders de ce a facut sau nu Obama. 

De fapt, Obama insusi recunoaste ca in timpul lui desi economia merge (mai) bine, marea majoritate o duce mai greu. In timp ce o minoritate crede ca acest lucru se datoreaza reglementarilor guvernului (Dreapta), din ce in ce mai multi inteleg ca jocul e dereglat in cateva aspecte fundamentale. Din ce in ce mai multi din acestia din urma isi cauta un reprezentant, Sanders ar fi cel mai aproape numai ca Demo-corpocratii pun batista pe tzambalul lui.

Observati ca nu am descris majoritatea care trebuie sa munceasca mai mult pe mai putin de Stanga, pe motiv ca nu au dezvoltat sentimentul constiintei de clasa. Nici nu stiu cand/daca/in ce conditii s-ar putea intampla asa ceva, asa ca la timpuri d'astea grija cea mai mare e sa nu 'alegi' vreun fascist care sa le "rezolve' pe toate cu mijloacele consacrate (razboi, extern si intern etc.).

 

Octavian Lupu ,  D-le Prospectiv A-z, eu pornesc de la ideea, absolut banală că dacă există electori care-și exprima intentia de vot pentru un candidat democrat sau altul acest lucru se datorează și realizărilor reale sau imaginare ale predecesorului din aceeași stirpe politică. Pe de altă parte constat o anumită crispare din partea dvs în anumite momente ale dezbaterii, deși parcă cazusem de acord că pe FB nu ne batem în adevăruri absolute ci mai degrabă în percepții cărora le atribuim uneori absolut nejustificat valoarea de adevăruri absolute din pricina vanitatii noastre. Aici, în acest spațiu nu putem găsi adevăruri ultime demne de premiul Nobel și nici nu cred că trebuie să ne propunem acest lucru,stiind cât de perisabile și imprecise sunt analizele și predicțiile politice. Mai multă relaxare în tratarea subiectelor pe ni le propunem unul altuia ne ajuta să fim mai creativi și, poate, să ne apropiem de adevărul râvnit într - o mai mare măsură.


Prospectiv A-z Octavian Lupu,  Nu ma maguliti, domnule, ca-i tentant. 

Pe de alta parte, oricat ne-am cazni pentru altceva, am senzatia ca participam la un potluck al ideilor, fiecare aduce ce poate si ia ce are nevoie/placere. 

Eu va raman dator.

 

Mihai Ion Turcu Cum spuneam, dupa un presedinte afroamerican urmeaza o doamna ,urmatorul va fi cineva cu "|nevoi speciale'....

 

Octavian Lupu De unde stiti ca d-na Clinton nu are niste nevoi speciale. Impreuna cu d-na Nuland ar forma un cuplu reusit. Nu trebuie decat ca amandoua sa divorteze. emoticon smile

 

Mihai Ion Turcu Nu ca as crede ca femeile nu pot fi presedinte ale SUA , in special daca sunt batrane, ci pentru prevalenta " corectitudinii politice" asupra bunului simt.

 

Prospectiv A-z Iata si o alta perspectiva: 
"Q: How should we think about the deep state? Is it an elite conspiracy? A loosely defined social group? A network of specific institutions? How should we conceive of it?

A: Well, first of all, it is not a conspiracy. It is something that operates in broad daylight. It is not a conspiratorial cabal. These are simply people who have evolved [into] a kind of position. It is in their best interest to act in this way.

And given the fact that people would rather know about Kim Kardashian than what makes up the budget or what the government is doing in Mali or Sudan or other unknown places, this is what you get: a disconnected, self-serving bureaucracy that is … simply evolving to do what it's doing now. That is, to maintain and enhance its own power."

...

"Q: It doesn't suggest a lot of autonomy on Obama's part. 

A: This guy is to some extent controlled. That doesn't mean he is not articulate or bright or doesn't know what's going on; he is obviously more so, on all accounts, than his predecessor. But Obama, or any other president, has a very limited latitude of what he's going to do on the very big issues of international finance and national security. He is very hemmed-in on those accounts. So he becomes a kind of a spokesman."

http://www.salon.com/.../controlled_by_shadow_government.../

 

Draghi Puterity For the record:

http://usuncut.com/.../170-top-economists-back-bernie.../Vezi traducerea

 

 

170 Prominent Economists Back Bernie Sanders' Plan to Rein in Wall Street

USUNCUT.COM

 

Prospectiv A-z Deci insasi America poseda, teoretic, sansa reformei din interior. Nu ca nu s-ar mai fi intamplat sau poate tocmai d'aia.

 

Mihai Ion Turcu Din pacate presedintia americii depinde foarte mult de campania electorala care este o facatura extrem de costisitoare, deci depinde de grupul de oligarhi care sustin un candidat.

duminică, 17 ianuarie 2016

"O admir pe Chelsea, dar nu are deloc dreptate..."

„O admir pe Chelsea, dar nu are deloc dreptate.." – 13 ianuarie 2016


Octavian Lupu a distribuit postarea publicată de The Hill.

Ma intreb cat timp senatorul Sanders se va mai purta cu manusi cu aceasta catea, pardon doamna, Clinton.

The Hill

"Unfortunately, I have to say, as much as I admire Chelsea, she didn't read [my healthcare plan]," Bernie Sanders said. "What she should know is that we're the only major country on Earth that doesn't guarantee healthcare to all people as a right, and yet we end up spending far more per capita on healthcare as do the people of any other nation."

Sanders: I admire Chelsea but she's 'absolutely wrong' about my healthcare plan

Chelsea Clinton claimed that he wants to get rid of ObamaCare.

HILL.CM


Prospectiv A-z  cat timp mai crede ca poate sa-i ajunga veep.

Mihai Ion Turcu si toti tindem sa copiem modelul american (!?).....

Prospectiv A-z  In general pentru ca se stie atat de putin despre acest sistem. In particular, oamenii tind sa copie ce li se pare ca merge. Concret, in Romania se tot copie.

Octavian Lupu Ma indoiesc profund ca madame Clinton va dori postura de Veep. Si daca va ajunge va face orice sa-l saboteze pe BS.

Prospectiv A-z  Era vorba exact invers, Sanders ca veep.

Octavian Lupu Daca Sanders va accepta postura de Veep, inseamna ca intreaga lui campanie, principiile si convingerile afisate nu au fost decat o minciuna. Fara sa-l idealizez de loc si fara sa ma inflacarez la discursurile sale eu continui sa cred ca acest om, desigur pana la proba contrarie, nu este o frauda precum madame Clinton.

Alexandru Botu Domnule Octavian Lupu, imi permit sa raspund la intrebarea Dumneavoastra: "Ma intreb cat timp senatorul Sanders se va mai purta cu manusi cu aceasta catea, pardon doamna, Clinton".

Ironic: Oricat, daca manusile senatorului Sanders sunt de chirurg, tot nu va fi suficient!...

Gavrila Ch numele Clinton a facut mult rau cauzei democrate in America; americanii sunt 'sick and tired' de dominatia acestor clanuri familiale, vezi cazul Bush la fel.

Draghi Puterity Chelsea e fica lui Hillary. Nu stiam ca si acolo sunt la moda dinastiile


Insolventa persoanelor fizice

Insolventa persoanelor fizice – 11 ianuarie 2016


Draghi Puterity
 Ma simt cu constiintza incarcata pentru ca atunci cand m-am referit la "juventocratie", nu am mentionat ca exista si printre cei din generatia tanara oameni cu idei bune, in folosul romanilor. Ca prim exemplu, o politiciana cu niste initiative legislative care suna foarte bine - Ana Birchall

Am inteles ca a primit inclusiv amenintari urate de tot pentru aceste legi.

"M-am luptat un an și jumătate pentru adoptarea legii insolvenței persoanelor fizice. Am trecut această lege în iunie. Am considerat cu toții – legiuitor și cei care au contribuit la redactarea acestei legi – că sunt necesare 6 luni de zile pentru intrarea ei în vigoare. Ce s-a întâmplat? La sfârşitul lunii decembrie, s-a dat o Ordonanţă de Urgenţă, ca să se amâne intrarea în vigoare a legii cu un an de zile. Poate cineva să îmi explice de ce se doreşte amânarea intrării ei în vigoare cu un an de zile, perioadă în care vor curge în continuare executările silite, penalităţile şi dobânzile la dobânzi? Practic, din punctul meu de vedere ca iniţiator al acestei legi, cei care n-au reuşit să blocheze legea în parcursul legislativ au reuşit să o blocheze acum prin această OUG. De asemenea, observ că şi legea privind conversia creditelor este blocată. De un an de zile oamenii cu credite în franci elveţieni sunt necăjiţi şi cer o soluţie. Reamintesc ca până în martie trebuie să avem transpunerea Directivei Europene 2014/17/UE, altfel riscăm o procedură de infringement", a declarat Ana Birchall, duminică, în emisiunea 'News Magazine' la Antena 3.

Principalele declaraţii în emisiune la Antena 3 - 10 ianuarie

"M-am luptat un an și jumătate pentru adoptarea legii i…

ANABIRCHALL.RO

Mi-aduca amine, Draghi, din viata trecuta, de o initiativa inimoasa si desteapta a Anei Birchall pe care tu ne-ai adus-o la cunostina. Jos palaria!


Sa-mi fie iertata necunostinta de cauza in ceea ce priveste aceasta lege, insa am sa spun un punct de vedere:


Orice s-ar face, legea ar trebui sa protejeze casa in care romanii locuiesc de orice banca ce ar vrea sa-i dezproprietareasca pe motiv ca oamenii ar fi luat un imprumut garantat cu acea casa. Repet, vorbesc de casa in care locuiesc, nu de doua/treia..n-shoea casa pusa gaj la banca.


Daca nu sunt astfel protejati, vor fi oameni care vor pierde casa pentru un televizor color luat pe credit garantat de casa, iar copiii acestor inconstienti chiar ca n-au nicio vina.

Adrian Severin "Juventocratia" este un concept care descrie o realitate ce trebuie criticata dar care nu poate blama tineretea. "Juventocratia" se legitimeaza prin ideea falsa ca tineretea in sine este un merit. A critica "juventocratia" si justificarea sa ideologica nu inseamna sa spui ca tineretea este un pacat. Printre tineri sunt oameni capabili care justifica inclusiv teza "promovarii tineretului". Din pacate unii sunt nu doar capabili ci si capabili de orice. Nu va grabiti, deci. Nu cred ca aveti de ce va face procese de constiinta.

Draghi Puterity Inca o abordare a doamnei Birchall care m-a surprins pozitiv:


"Legat de tema aderării la Schengen, eu mi-aș fi dorit ca în cadrul vizitei în Germania premierul să spună faptul că România este membru de facto al spaţiului Schengen din 2010. Cei care susțin contrariul ar fi bine să vadă că ţara noastră, într-o regiune complicată a Europei, apără a doua graniță externă ca extindere a Uniunii Europene, 2070 de kilometri, şi o apără foarte bine. Mă așteptam ca premierul să îi transmită cancelarului că este momentul ca România să fie recunoscută în spațiul Schengen, pentru că în momentul de față noi suntem în Schengen doar cu obligaţiile, dar fără drepturi. Referitor la tema migraţiei, nu cred că premierul a putut să spună altceva decât ceea ce este prevăzut în mandatul primit din partea Parlamentului, prin Comisiile pentru afaceri europene. Noi am susţinut de la început că aceste mecanisme permanente nu reprezintă o soluţie pe termen mediu şi lung. Până în acest moment, comisiile pentru afaceri europene nu au primit din partea Executivului o informare privind discutiile purtate la recentul Consiliu European la care a participat premierul, aşa cum prevede legea".

Mihai Ion Turcu Respectam sau nu Constitutria. Art3 (4) interzice explicit stramutarea de populatii straine pe teritoriul Romaniei. Putem accepta refugiati care sunt refugiati si cer azil in Romania. Nu ne poate obliga cineva sqa ne incalcam constitutia.

Prospectiv A-z Iarasi, nu stiu daca este vreo legatura, dar merita semnalat efortul altuia de a lua partea oamenilor in confruntarea lor cu bancile:


Gheorghe Piperea

Bucharest, Romania ·

Am primit, in sfirsit, motivarea deciziei din 2123 din 20 oct. 2015 a ICCJ, decizie in care ni s-a dat irevocabil cistig de cauza in procesul colectiv contra BCR, in dosarul denumit de noi G1.

Pentru mai multe motive, ICCJ a constatat nulitatea absoluta partiala a clauzei privind dobinda, mai precis, in partea privind dobinda de referinta variabila (celebra DRV) si a dat efect dispozitiilor art. 6 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive, statuind ca aceasta clauza nu va produce efecte asupra consumatorilor - reclamanti in dosarul G1.

ICCJ a obligat pirita BCR sa modifice contractele incheiate cu reclamantii si sa emita, dupa modificare, noi grafice de rambursare. Intrucit clauza de dobinda variabila (DRV) a fost constata nula si lipsita de efecte, inseamna ca aceasta clauza nu va mai putea fi inserata in contract.

De altfel, asa cum rezulta din motivarea ICCJ (p. 122, paragr. 3, teza finala), "continua sa isi produca efectele, in cazul in care au o astfel de prevedere, clauza privind dobinda exprimata in procente fixe, iar in cazul celorlalte contracte, partile urmeaza a stabili dobinda prin negociere".

Majoritatea covirsitoare a contractelor grupului G1 (peste 90%) au clauze cu marje fixe de 1,2% - 1,5%. Cum partea variabila a acestei dobinzi a fost eliminata din contract, inseamna ca noile grafice de rambursare trebuie sa fixeze dobinda la aceste procente de 1,2-1,5%. Asa cum am spus deja in conferinta de presa din toamna dedicata cistigarii acestui proces, nici macar euribor nu se mai adauga acestui procent fix.

Exista un numar foarte mic de contracte in care marja este zero. Acestea sunt contractele in privinta carora "partile urmeaza a stabili dobinda prin negociere". A se observa ca nici in aceste contracte cu marja zero nu se va mai putea insera dobinda de referinta variabila (DRV), intrucit ea a fost constatata nula si lipsita de efecte fata de consumatori. De asemenea, din paragraful 3 de la pagina 123 a motivarii, rezulta ca in cazul acestor contracte cu marja zero "revine piritei obligatia ca, pe baza unei negocieri reale si efective cu imprumutatii si in baza acordului acestora liber exprimat, sa modifice clauza declarata nula atit sub aspectul modului de determinare a dobinzii, cit si sub aspectul momentului de la care aceasta modificare opereaza". Rezulta ca obligatia negocierii incumba bancii, si nu imprumutatilor. In lipsa unui acord liber exprimat al acestora, contractele vor continua sa se deruleze fara dobinda.

De reamintit ca si comisioanele de administrare si de monitorizare a riscurilor au fost delcarate abuzive. De altfel, in aceasta privinta, BCR a fost executata silit.

Apropo de executare silita : modificarea graficelor de rambursare nu este o simpla recomandare a instantei. Este o obligatie peremptorie a bancii. In caz de neconformare, urmeaza o executare silita, plus o actiune in care vom cere obligarea bancii la daune de intirziere de 1000 de lei pe zi de intirziere si pe fiecare reclamant in parte.

Aspectul negativ al motivarii in cazul G1 consista in faptul ca, desi considera perfect justificata in toate contractele restituirea sumelor platite nedatorat cu titlu de DRV, totusi, ICCJ a decis ca aceasta restituire este prematura in cazul contractelor lasate in totalitate fara dobinda (cele cu marja zero), cita vreme nu sunt calculate cu precizie sumele de restituit, iar in fata instantei de recurs nu s-ar fi putut efectua o expertiza. ICCJ invita reclamantii care au contracte cu marja zero la o alta actiune in justitie, ceea ce este criticabil, mai ales ca "precizarea" sumelor de restituit este o chestiune de care se ocupa executorul judecatoresc, in faza de executare silita.

Ramine de vazut cum se va pozitiona BCR in acest caz, mai ales ca in toamna se lauda ca vrea sa "recistige" increderea clientilor. Va vrea sa evite noi litigii sau va vrea sa mai cheltuie citeva milioane cu avocatii pentru a pierde cu brio?

Desi motivarea solutiei in speta G1 nu este un monument de precizie si luminozitate, merita remarcate, in treacat, citeva statuari ale ICCJ, mai ales pentru caracterul lor de principiu :

(i) clauza de dobinda de referinta variabila nu este exprimata intr-un limbaj usor inteligibil (p.102), ci in termeni de maxim echivoc (p.103), ceea ce face cu totul improbabile atit negocierea clauzei, cit si acordul de vointa al partilor cu privire la continutul acestei (p.105); efectul acestui echivoc este acela de a rasturna prezumtia de buna-credinta a bancii, "fapt care pune ab initio buna-credinta a bancii sub semnul indoileii" (p.105);

(ii) dezechilibrul semnificativ rezulta din faptul ca banca "isi aroga dreptul discretionar de a stabili criteriile dupa care variaza dobinda, cu luarea in considerare doar a acelor indici financiari care sa ii procure profit in orice situatie de fluctuatie a pietei financiare" (p.105);

(iii) imprecizia clauzei de DRV, lasata sub aspectul aplicarii exclusiv la indemina bancii, se poate repercuta asupra executarii contractului de o maniera imprevizibila, "putind transforma un contract funciarmente comutativ, in care intinderea drepturilor si obligatiilor trebuie sa fie cunoscuta inca de la incheierea acestuia sau cel putin determinabila, intr-un contract aleatoriu, ale carui costuri, daca ar fi putut fi macar cunoscute, nu ar fi fost acceptate de imprumutati" (p. 106); argumentatia este reluata si in p.109, unde, in plus, se arata ca aceasta clauza de DRV "face litera moarta din caracterul determinat al prestatiilor" si face imposibil de determinat la momentul incheierii contractul cuantumul sumei de restituit cu acest titlu;

(iii) clauza de DRV lasa modul de calcul al dobinzii de referinta variabila (DRV) la latitudinea exclusiva a bancii, ceea ce face ca obligatia imprumutatului impusa cu acest titlu sa fie contractata sub conditie pur potestativa si sa fie nula absolut si din acest punct de vedere (p.109).

Cele trei puncte de mai sus sunt statuari jurisprudentiale care vor deveni precedent judiciar in toate cazurile similare in care este sau va fi fost implicata BCR, inclusiv - sau mai ales - in actiunile de tip class action formulate de ANPC impotriva BCR (actiuni care sunt tergiversate de BCR prin tot felul de excursii pe la Curtea Constitutionala).

Avind in vedere cele de mai sus, eu zic ca e momentul ca BNR si FMI sa intervina. E clar ca e risc sistemic. Iar BCR este prima din cele 10 banci sistemice din Romania, nu?

PS Scuzati textul interminabil, dar nu se puteau scrie 7-8 rinduri despre o decizie ICCJ cvare are mai mult de 120 de pagini...


Alarma la FMI

Alarma la FMI – 12 ianuarie 2016

Dinica Roman a distribuit postarea publicată de Liviu Antonesei.

Selon le FMI, la plus grosse bulle financière de l'Histoire va bientôt exploser

Dans son dernier rapport sur la stabilité financière, le Fonds monétaire international sonne l'alarme. Son propos, sur la retenue comme d'ordinaire, n'est pas aussi…

LEBILAN.FR


Dinica Roman Gheorghe Piperea


Soros sustine ca in 2016 se va repeta criza din 2008. Si multi ca el gindesc la fel. Spre exemplu, The Economist de saptamina trecuta.

Vezi aici:http://www.economist.com/blogs/buttonwood/2016/01/markets…....

Is this really 2008 all over again?

George Soros sounds the alarm. But any crisis would surely look more like 1998 than 2008

ECONOMIST.COM


Prospectiv A-z  Presedintele Obama tocmai ne-a spus ca oficial o ducem cel mai bine.

Alexandru Botu Pastrand proportia, si presedintele Basescu spunea in 2008 ca o ducem foarte bine si criza va trece pe langa noi fara sa ne atinga...Dupa cum vad, crizele se repeta acum cu o "ciclicitate" din ce in ce mai accelerata si sunt puse totdeauna pe seama altor cauze decat cele reale.

Smaranda Dobrescu O ingrijorare generala ar fi binefacatoare daca ea ar naste niste reglari in toate domeniile care s--au dovedit concurente la declansarea noii crize. Aceasta idee pare insa utopica comparand doar doua din parerile cititorilor articolului, relevente pentru actualele perceptii ale situatiei:


Francois Jabin:

@Thimodent « mais comment éviter cette catastrophe ? » : Justement, est-il raisonnable « d'éviter cette catastrophe » ? Assurément non. La seule façon de sortir du Capitalisme (et le plus rapidement sera le mieux pour l'Humanité et notre Planète) est peut-être qu'il s'écroule sous le poids de sa logique mortifère… Hélas, cela s'accompagnera de guerres et de montée du fascisme… Les puissants ne lâcheront pas leurs positions de plein gré ! L'Histoire a également sa logique… Donc la question est plutôt : comment se préparer à aux violences générées par la prochaine (et finale ?) crise financière entrainant la chute du Capitalisme ? La remise en cause radicale du Système politico-économique par une prise en main horizontale des Citoyens est une piste à explorer… urgemment !


WAM Wilmotte

Vous savez pourquoi le capitalisme est si exceptionnel ? … parce qu' il est construit pour se relever, même après les pires désastres ! … Son opposé, le communisme a montré ses limites et son incapacité à faire évoluer une nation ! L'ex URSS en a été la preuve la plus évidente et en a fait les frais !

Serions-nous, ou deviendrions-nous, le dernier bastion communiste ? … aïe, aïe, aïe ! …

Alexandru Botu Daca foarte putini detin marea majoritate a bogatiei lumii si sunt discretionari in a-si mari aceasta bogatie, cu ce s-ar deosebi de un sistem supercentralizat, dictatorial?

Mihai Ion Turcu Sistemul supercentralizat dictatorial comunist era un sistem social guvernat autoritar de o elita de partid si birocratie de "partid stat" subsumata unei ideologii nu unor interese private . Ambele sisteme devenite oligarhice genereaza criza (blocarea functionalitatii) si opozitie.

Alexandru Botu Am inteles. Unii (ca politica de stat), orbiti de o ideologie, ca si ceilalti (haite, transtatale) imbolnaviti de posesivitate privata genereaza crize.

Doar crize, nu cumva mai mult?

Exista si o alta cale?

Conducerea, indiferent a cui, are ca obiectiv obtinerea unui castig (definit in termeni convenabili) si se face de catre cei care beneficiaza de acel castig. Altfel, ce interes ar avea? Nici de furat nu ar putea sa fie vorba, decat daca ar avea ce sa fure (adica daca ar exista conducere care sa produca obiectele furtului).

Mihai Ion Turcu Puterea ! Puterea este marea tentatie.

Alexandru Botu Puterea adevarata este aceea care iti permite sa te controlezi pe tine ca sa nu faci rau altora. Aceea izvoraste doar din tine si este egala cu tine. Aceea de care vorbiti Dumneavoastra Domnule Profesor Mihai Ion Turcu este puterea Diavolului, respectiv cea care te-a inrobit pe tine, te-a facut instrumentul ei.

Tine, indicatia de persoana a doua de mai sus nu are nicio legatura cu Dumneavoastra.


Tara de doi lei


Tara de doi lei – 12 ianuarie 2016
Octavian Lupu
Atunci când ministrul Finanțelor, Anca Dragu,
a sfidat contribuabilii, spunându-le că ar trebui să lucreze pe doi lei ca să fie competitivi cu sclavii moderni din India sau Brazilia, n-avusese nici măcar bunul-simț să se uite pe cifre. Căci dacă ar fi făcut-o, ar fi realizat că românii muncesc deja pe doi lei. Atunci când 80% din angajați nu câștigă nici măcar 400 de euro net lunar, nu se poate spune că românii ar fi o mână de lucru scumpă. Desigur, nu sunt nici atât de ieftini pe cât și-ar dori multinaționalele duios alintate cu numele de "investitori străini", de dragul cărora guvernele României sunt capabile de sacrificii enorme. Prea umblăm și noi cu nasul pe sus, prea ținem la preț. Poate, ca să fie toată lumea fericită și ca doamna Dragu să-și schimbe în bine părerea pe care o are despre pretențioșii de români, n-ar fi rău să mai coborâm ștacheta
În Pipera, într-o clădire din metal și sticlă unde nu se poate deschide nici un geam, cu temperatura controlată eficient prin intermediul unui foarte modern sistem de încălzire/aerisire, la un birou înghesuit, o tânără din clasa de mijloc a României…
Preda Mihailescu Bine ca le scoate la iveala.

Smaranda Dobrescu De fapt actualul salariu minim pe care il obtine cu truda cam 40% din lucratori inseamna 6 lei pe ora sau 1,3 euro pe ora. (in Europa acesta are o medie de 8 euro pe ora si in SUA depinde de stat, dar o medie federala de 10-11 dolari/ora). As pune intrebarea : competitivitatea iluzorie in care spera D-na Ministru in baza mainii de lucru ieftine o ajuta cu ceva daca criteriile de convergenta nu se pot atinge nici in 50 ani iar Romania nu se va putea gandi la aderarea la zona euro. ? Stie oare ca investitorii seriosi nu mai vin si pentru ca mana de lucru desi ieftina este descalificata iar salariul minimorum este un element determinant in aceasta situatie care ii determina pe cei calificati sa plece in patru vanturi?
Prospectiv A-z: Ceea ce prospectivii documentau acum un an, ajunge azi pe buzele tuturor. Nu ca ne-ar fi citit pe noi, desi le-am trimis materialele, ci pentru ca ministra de doi lei si-a dat arama tehnocrata pe fatza. Tehnotzatza!

BLOG.PROSPECTIV.ORG|DE GRUPUL PROSPECTIV

Cum ar arata PIB si bugetele....

Cum ar arăta PIB și bugetele dacă românii din străinătate ar munci în țară – 12 ianuarie 2016


Smaranda Dobrescu

Ne invartim intr-un cerc vicios: Populația scade pentru că economia nu performează iar economia nu performează pentru că populația scade.

Solutia ar fi sa se creeze locuri de munca cu valoare adaugata mare ca sa intram intr-un ciclu virtuos, prin atragerea creierelor romanesti de afara. Apoi, lucrurile se pot aranja. Asadar cum se pot crea aceste locuri de munca?

Cum ar arăta PIB și bugetele dacă românii din străinătate ar munci în țară

Ponderea românilor cu domiciliul în țară dar cu reședința obișnuită în străinătate a crescut de la circa 5% în anul 2002 până la aproximativ 10% în prezent.

CURSDEGUVERNARE.RO

Draghi Puterity Soros parca mai avea o solutie. Sa aducem barbati tineri din Africa. emoticon wink

Gavrila Ch pe care sa-i punem alaturi de autohtoni liberi si frumosi/sau tineri si furiosi - whatever.

Alexandru Botu Sau sa ne mutam cu totii pe alte meleaguri, taramuri.

Smaranda Dobrescu Faptul ca va vine a glumi, inseamna ca nu mai aveti pic de incredere in capitalul romanesc sau strain ce va sa apara in Romania.Acest fenomen se va manifesta din pacate simultan cu deprofesionalizarea accentuata a mainii de lucru in lipsa interesului patronal pentru calificari/recalificari si a exodului fortei de munca mai pregatita care continua. Ar fi interesant de stiut cam ce procent din PIB alocat educatiei se iroseste anual prin plecarea fortei de munca pe meleaguri mai atragatoare..

Alexandru Botu Doamna Smaranda Dobrescu, sa cerem sa se faca calculul de care vorbeati pentru cei ce aleg exodul pe alte meleaguri, dar si unul pentru cei obligati sa se mute prea devreme pe alte taramuri (subpamantene!).

Smaranda Dobrescu Se pare ca aspectul semnalat induce destula depresie in prospectivi. Pierderile umane de care vorbesti Alexandru, nu pot fi comparate cu cifrele ce atesta pierderi si irosiri materiale. Cifra romanilor rezidenti, mai mica cu cel putin 3 milioane fata de 1990 este o rezultanta a politicilor esuate.

Alexandru Botu Nu este vorba de depresie, ci de realism. Inainte ca astfel de date sa apara in presa ele sunt disponibile autoritatilor. Si nu numai astfel de date... Dar actiunile celor ce raspund de administrarea statului par fie ale unor ignoranti, fie ale unor cinici. I-am incadrat doar in doua categorii principale si n-am fost asa de transant ca Eminescu cand il chema pe Vlad Tepes. Dupa cum se stie nici Eminescu nu era convins ca dreptatea se poate infaptui si-l invoca optativ pe "Tepes Doamne".

Smaranda Dobrescu Tot la optativ era exprimata si propunerea Poetului: "Sa dai foc la puscarie si la casa de nebuni".

Alexandru Botu Da, se pare ca lui Eminescu nu i-au placut pedepsele specifice voievodului.