POVESTEA VIEȚII CONTINUĂ...

 

Florin Matei

Aptrillr 2mS5gpoiihar,iag ntss202for0ed  · 

POVESTEA VIEȚII CONTINUĂ...

Mă uit la Belarus, de câteva săptămâni încoace, ca la o rază de speranță. Ca la un miracol, pentru că raritățile de pe lumea asta se traduc și astfel. Pentru că, pe un mapamond aproape emasculat de fricile morții, țara Belarus nu pregetă a face notă discordantă. Nu o face la modul strident, nu se bate cu pumnul în piept, nu se supără pe celelalte țări că ele nu fac ca ea. Pur și simplu, Belarus a ales să nu abandoneze viața. Trăiește din plin, cum știe ea mai bine, și se bucură că trăiește.

Dacă vor să muncească, cetățenii din Belarus muncesc. Nimeni nu le-a închis fabricile, uzinele, ogoarele, șantierele, atelierele meșteșugărești, etc.

Dacă vor să învețe, copiii din Belarus învață. Nimeni nu le-a închis școlile, liceele, universitățile. Nimeni nu le-a îngrădit accesul la învățătură.

Dacă vor să se destindă, cetățenii din Belarus se destind. Merg în parcuri, la iarbă verde, la picnicuri, la plimbări în aer liber și la promenade pe străzile orașelor lor. Merg la spectacole și la teatru, pentru că sălile de spectacol sunt funcționale, merg pe stadioane, pentru că toate competițiile sportive își urmează cursul. Chiar azi s-au desfășurat trei meciuri în Visshaya Liga, primul eșalon fotbalistic bielorus, patru meciuri în Pershaya Liga (eșalonul secund) și zece partide în cea de a treia divizie. Mâine urmând a se disputa celelalte întâlniri contând pentru etapa a VI-a.

Dacă vor să mănânce în oraș, nimeni nu-i oprește pe cetățenii din Belarus să meargă la restaurant, să comande un ,,vologi” fierbinte sau o ,,vandlină” de porc, o ,,mochanka” cu de toate ori un ,,draniki” pufos la desert. Toate stropite din belșug cu vodka Zubrovka, Krambambulya și Kvas.

Dacă vor să se roage, cetățenii din Belarus merg la biserici și la lăcașurile lor de cult, ale căror uși nu au lacăte și zăvoare.

Când răcesc, au o gripă sezonieră, o viroză respiratorie sau un coronavirus (că tot e la modă), cetățenii din Belarus merg pur și simplu la foarte populara lor saună, baia de aburi constituind, cică, un adevărat stimul pentru aparatul circulator și respirator.

Când mor, pentru că nicăieri pe pământ nu s-a descoperit încă leacul nemuririi, răpuși de cancer, de pneumonie, de coronavirus (că tot e la modă), în accidente rutiere sau de bătrânețe, bielorușii sunt înmormântați creștinește, cu preoți și cu cortegiu funerar.

Când fac nunți sau botezuri, cetățenii din Belarus le fac în spiritul propriilor tradiții, cu muzicanți care cântă din balalăici și cu alaiul care îi însoțește pe miri și pe nou-născuți.

Uite-așa, pe malurile Niprului, Pripeatului și ale Nemanului, în Brest și în Vitebsk, în Grodno și în Minsk, în Gomel și în Moghilău, pe toată suprafața Belarusului, povestea vieții continuă...

 

 

 

Comments

• Mancini Copsky

  https://www.serbianmonitor.com/.../research-average-iq.../

  

  SERBIANMONITOR.COM

  Research: Average IQ in Serbia is 90, Belarus has the highest IQ in Europe 
  • P

       PAz: 

    Se spune ca daca Romania nu renunta la tot ajungea ca Iugoslavia. La care raspund ca mai sunt 2 scenarii:

    1) Cehia + Slovacia

    2) Belarus. QED 

   .
• Vladimir Golstein

  : Just came across a fascinating set of letters from Chekhov on the occasion of cholera epidemics of 1892. One more proof of what an amazing individual he was. Here is his letter to his friend and publisher, a conservative journalist, Suvorin, written from Chekhov's Melikhovo estate.

  MELIHOVO, August 1.

  My letters chase you, but do not catch you. I have written to you often, and among other places to St. Moritz. Judging from your letters you have had nothing from me. In the first place, there is cholera in Moscow and about Moscow, and it will be in our parts some day soon.

  In the second place, I have been appointed cholera doctor, and my section includes twenty-five villages, four factories, and one monastery. I am organizing the building of barracks, and so on, and I feel lonely, for all the cholera business is alien to my heart, and the work, which involves continual driving about, talking, and attention to petty details, is exhausting for me. I have no time to write. Literature has been thrown aside for a long time now, and I am poverty-stricken, as I thought it convenient for myself and my independence to refuse the remuneration received by the section doctors.

  I am bored, but there is a great deal that is interesting in cholera if you look at it from a detached point of view. I am sorry you are not in Russia. Material for short letters is being wasted. There is more good than bad, and in that cholera is a great contrast to the famine, which we watched in the winter. Now all are working—they are working furiously. At the fair at Nizhni they are doing marvels which might force even Tolstoy to take a respectful attitude to medicine and the intervention of cultured people generally in life.

  It seems as though they had got a hold on the cholera. They have not only decreased the number of cases, but also the percentage of deaths. In immense Moscow the cholera does not exceed fifty cases a week, while on the Don it is a thousand a day—an impressive difference. We district doctors are getting ready; our plan of action is definite, and there are grounds for supposing that in our parts we too shall decrease the percentage of mortality from cholera. We have no assistants, one has to be doctor and sanitary attendant at one and the same time.

  The peasants are rude, dirty in their habits, and mistrustful; but the thought that our labours are not thrown away makes all that scarcely noticeable. Of all the Serpuhovo doctors I am the most pitiable; I have a scurvy carriage and horses, I don’t know the roads, I see nothing by evening light, I have no money, I am very quickly exhausted, and worst of all, I can never forget that I ought to be writing, and I long to spit on the cholera and sit down and write to you, and I long to talk to you. I am in absolute loneliness.

  Our farming labors have been crowned with complete success. The harvest is considerable, and when we sell the corn Melihovo will bring us more than a thousand rubles. The kitchen garden is magnificent. There are perfect mountains of cucumbers and the cabbage is wonderful. If it were not for the accursed cholera I might say that I have never spent a summer so happily as this one.

  Nothing has been heard of cholera riots yet. There is talk of some arrests, some manifestos, and so on. They say that A., the writer, has been condemned to fifteen years’ penal servitude. If the socialists are really going to exploit the cholera for their own ends I shall despise them. Revolting means for good ends make the ends themselves revolting. Let them get a lift on the backs of the doctors and paramedics, but why lie to the peasants? Why persuade them that they are right in their ignorance and that their coarse prejudices are the holy truth? If I were a politician I could never bring myself to disgrace my present for the sake of the future, even though I were promised tons of felicity for an ounce of mean lying. Write to me as often as possible in consideration of my exceptional position. I cannot be in a good mood now, and your letters snatch me away from cholera concerns, and carry me for a brief space to another world....