Pe facebook: Franturile unei spovedanii mult prea tarzii

marți, 13 iunie 2017

Franturile unei spovedanii mult prea tarzii

Frânturile unei spovedanii mult prea târzii – PSnews – 30 mai 2017

Gheorghe Gradinaru shared a link.

Florin Ghiulbenghian

Silviu Manastire si un articol vizionar. Din pacate, prea putini il pot intelege... si si mai putini il pot extrapola la adevarata dimensiune a structurii malefice ce determina disolutia Romaniei.

Frânturile unei spovedanii mult prea târzii – PSnews

În anii formării mele ca jurnalist am beneficiat de o bursă la prestigioasa publicație The Guardian mijlocită de Centrul Roman pentru Jurnalism de Investigație – CRJI. Centrul a fost înființat de câțiva jurnaliști inimoși care au ales sa părăsească…

PSNEWS.RO

Prospectiv A-z .
Nu-i nimic greu de inteles in ce scrie Manastire. Este totusi un nivel la care hiperbolistul de serviciu nici n-aunge: Elita tactica se preocupa cu asezarea scaunelor pe Titanic. Asta dupa coliziunea centrului EUropean cu Trump...

Smaranda Dobrescu De fiecare data cand am citit sau am ascultat vreun interviu marca Manastire am avut retineri si uneori nici nu am putut sa parcurg materialul pana la capat. Mi se parea ca face parte din din multimea anonima si ideologizata, numita scurt "sorosisti" Prima data cand mi s-a parut ca a aparut un alt Manastire a fost in interviul luat lui Nicolae Breban. E drept, ca Breban, cu forta lui nu l-ar fi lasat pe interlocutor sa-i faca educatie corect politica, sorosista, open-society, anticoruptie, pro DNA - SRI, impotriva actualelor universitati si a plagiatorilor, subiectele preferate ale "jurnalistilor de investigatie". Astept ciu interes o parere despre Rise Project, etc. Constientizarea posturii de manechin e importanta, ziaristul merita felicitari. Desi, dupa cum plastic se exprima Flavius, e cam inutil sa te apuci "sa asezi acum scaunele pe Titanic, dupa colliziune"

Draghi Puterity Insa se poate canta la vioara, sa ne fie scufundarea mai dulce. Iar asta e ceea ce face el, nu?

Smaranda Dobrescu Draghi Puterity Se poate spune si asa. Adevarurile curata prin exprimare unele constiinte..Desi cei care asteptau naufragiul le cunosteau de mult..

Preda Mihailescu Draghi Puterity @ Nu cred ca el canta la vioara - incearca sa isi libereze sufletul, fara a sti vreo directie ulterioara...

Eugénia Paraschiv Să le dorim spor la muncá în noua paradigmá picii-s la fel noi picuri în anii douá mii cînd vom fi iar pc http://www.amtvmedia.com/congress-passes-huge-spending.../

Congress Passes Huge Spending Bill to Subvert Russian Politics | AMTV 2016®

The fake and hysterically overblown accusation that…

AMTVMEDIA.COM

Dinica Roman Europa Libera Reloaded. Ehehei, nu mai e ca pe timpul lui Eltin/Constantinescu cand popoarele plateau pentru propria educare.

Smaranda Dobrescu Stia el Trump ceva cand s-a ratoit in mod nedemocratic la presa americana.

Prospectiv A-z .
Democratic nu-i o notiune absoluta. In general 'democratic' e ce/cum dikteaza sistemul, inclusiv prin palnia mass media.

Smaranda Dobrescu In acest caz, nedemocratic ar fi avut nevoie de ghilimele. Nedeterminarea insa va persista pana cand nu se stie daca Trump este sau nu este omul sistemului. Presa libera ca si justitia, intr-o democratie nefatarnica ar trebui sa fie independente si in afara oricarei critici.In contextul marturisirii lui Silviu Manastire si chiar in afara acesteia nu mai putem vorbi de presa independenta..

Dinica Romanhttps://www.facebook.com/1337HACKING/videos/331672903919784/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

marți, 13 iunie 2017

Franturile unei spovedanii mult prea tarzii

Gheorghe Gradinaru shared a link.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv