Pe facebook: Trump e deocamdata o speranta..

joi, 16 februarie 2017

Trump e deocamdata o speranta..

Trump e deocamdata o speranta.. – 26 ianuarie 2017

Smaranda Dobrescu

Astept cu oarece optimism temperat viitoarele acte mari de guvernare ale lui Trump cu ecou peste ocean, pana la Kogalniceanu, Deveselu, Pungesti, etc. Pana una alta a semnat decretul de construire a zidului la granita cu Mexicul si a avut discutii convingatoare asupra nevoii de tortura in inchisori.

Like

Rizea-manea Marius Inteleg ca noi vom fi in continuare in vrie .....

Smaranda Dobrescu Cred ca e prematur sa ne pronuntam. Depindem mai mult ca niciodata de diplomatia romaneasca, lipsita de doi pioni vitali..

Rizea-manea Marius Care e frumoasa ,e sublima putem spune ,dar lipseste cu desavarsire ......

Rizea-manea Marius Cata vreme Pres-ul national are azimut descompunerrea Romaniei ,e greu de intrezarit un orizont ,oricare ar fi el ....

Smaranda Dobrescu Deocamdata putem spune despre Pres-ul national ca este un factor de dezbinare. Vom vedea ce inseamna asta mai departe si daca acest comportament este unul natural sau face parte dintr-un plan mai mare..

Rizea-manea Marius Rocmai am realizat dimineata ,la o discutie cu un prieten recuperat dupa ani buni ,ca face exact ce a facut Tudjman croatul pentru Iugoslavia .....

Smaranda Dobrescu Si daca am accepta aceasta analogie care parte a Romaniei ar fi "Croatia"?

Rizea-manea Marius Oricare ca tot praful se allege

Rizea-manea Marius Mai conteaza ?

Rizea-manea Marius Am disparut de prea mult timpo din peisajul politic est european si am aplicat politici extrem de superficiale ,ce au condus la polarizari accentuate in relatiile cu vecinii,ignorand faptul ca ,pana la camase ,se poarta un desuu,ce este de cele mai multe ori mai important ca protectie decat orice toala de nu stiu unde ....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

joi, 16 februarie 2017

Trump e deocamdata o speranta..

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv