Romania dincolo de trecut

Romania dincolo de trecut– 9 aprilie 2016

Prospectiv A-z

 

Mircea Platon scrie:

"Primul deceniu de după 1989 a fost marcat de recuperările scriitoriilor României Mici şi Mari. Adică de scriitori şi gînditori care, în contextul luptei pentru făurirea şi apoi pentru consolidarea României Mari, îşi puneau problema specificului naţional, a identităţii naţionale. De la Drăghicescu şi Rădulescu-Motru la Cioran şi Ralea, de la Noica şi Eliade la Nichifor Crainic şi Zeletin, de la Blaga la Stăniloae, Ovidiu Papadima, Nae Ionescu sau Radu Dragnea, o întreagă bibliotecă a „românităţii" a fost dezgropată şi repusă în circulaţie. Literatura respectivă avea, desigur, limitele ei, dar nu era o literatură autist-provincială, ci una care punea problema specificului naţional românesc în termenii culturii occidentale a vremii (1900-1945).

Recircularea acestei bibliografii a stîrnit imediat protestele integraţioniştilor de toate culorile pentru care totul e o tranziţie, o etapă a unui proces cu elasticitatea gumei de mestecat la îndepărtatul capăt al căruia România va accede la democraţia de piaţă (o combinaţie între „democraţie" şi „economie de piaţă" care seamănă mai mult a regim oligarhic neocolonial) şi se va asimila unui Occident admirat de integraţionişti drept un complex ideal de „toleranţă", autostrăzi şi veceuri curate. Pentru integraţionişti, problema identităţii naţionale nu putea fi pusă în termeni „esenţializanţi": nu se putea adică discuta despre „esenţa" românităţii. Sentimentul românesc al fiinţei avea o existenţă la fel de nesigură ca şi sentimentul paraguayan al fiinţei, ne spuneau oameni care nu pricepuseră niciodată nimic despre ţara în care trăiau (România), dar ştiau totul despre ţara unde nu fuseseră niciodată (Paraguay). Nu contează, important era că citiseră cum Cioran îl ironiza pe Noica, şi asta era de ajuns. Din această postură, a integraţionismului care se rezolva în cele din urmă în tranziţionism şi etică a provizoratului, intelectualii cu pricina ne sfătuiau să abandonăm discursurile esenţializante despre identitatea românească şi să îmbrăţişăm în schimb portretul robot făcut României cu ajutorul tehnologiilor moderne de producere a consensului social cum ar fi sondajele de opinie, anchetele vag sociologice, diverse statistici şi alte „studii ale experţilor", think-tankurilor şi altor onegeuri-dronă.

Într-o a treia fază însă, după ce tezei ontologice a naţiunii i-a fost opusă antiteza ştiinţifică, inductivă, asupra „stării" sau „stărilor" „populaţiei", iată că, de vreun deceniu, asistăm la o sinteză suprinzătoare, care reia ontologismul şi discursul esenţializant, dar nu în sens naţionalist, ci antinaţional. România e „altfel", în sensul de handicapată, românul e „maimuţă carpatină" şi „nesimţit", „firea românilor" e, după cum o atestă călătorii străini încă din cele mai vechi timpuri, un ghem de mizerii. Dacă Politicele lui Patapieivici au constituit o apariţie de o singulară virulenţă injurioasă la mijlocul anilor '90, volumele semnate de Lucian Boia, Radu Paraschivescu sau TRU au venit în ultimii zece ani în succesiune rapidă, cu aceleaşi idei, la aceeaşi editură, cu mare tam-tam. Cu alte cuvinte, mitologia naţională nu a fost contestată în numele „ştiinţei" decît pentru a putea fi deconstruită şi reconstruită ca mitologie antinaţională. Astfel încît România trece printr-o profundă criză de identitate, criză care o menţine la statutul de neopaşalîc occidental.

Alternative la discursul dominant al ultimilor ani şi sugestii de repunere pe picioare a unui model sau discurs identitar funcţional şi firesc vin din cîteva direcţii. Una e reprezentată de şcoala de sociologie istorică şi istorie sociologică a lui Zoltan Rostas (Cooperativa Gusti), care recuperează un „alt interbelic" şi astfel redă României Mari substanţa pierdută în schematicele desene animate cu legionari, Capşa şi cafeluţa Reginei Maria care domină un anumit discurs istoriografic-vulgarizator care face contrabandă cu nostalgii. Mai sunt apoi criticii literari precum Paul Cernat, Antonio Patraş sau Andrei Terian care au găsit modalităţi sofisticate şi novatoare de a revizita figuri emblematice ale istoriei literare (Ionel Teodoreanu, Garabet Ibrăileanu, G. Călinescu) care păreau încremenite în clişee decolorate. O a treia direcţie e reprezentată de istoricii care revizitează imparţial şi cu mijloace metodologice sofisticate istoria (socială, culturală, diplomatică) României monarhice. În sfîrşit, o a patra direcţie o reprezintă gînditorii care încearcă să reconceptualizeze istoria României moderne şi să atace din unghiuri noi şi credibile, substanţiale, tema „destinului românesc"."

continuare la blog.prospectiv.org

 

 

Grupul Prospectiv™ : România dincolo de trecut

BLOG.PROSPECTIV.ORG|BY GRUPUL PROSPECTIV

 

Smaranda Dobrescu Ar mai fi si o a cincea directie, foarte recenta pe care a deschis-o Convorbiri literare cu incercarea de a reconstitui operele unor scriitori din perioada comunista "stampilati" si carora cititotul roman ezita sa le recunoasca meritele atatea cate erau si unde se gaseau: Mihail Sadoveanu, Nicolae Breban, Ben Corlaciu, Ioachimescu, etc. Nu gresesc cred daca il consider chiar pe Mircea Platon responsabil de aceasta binevenita recuperare si pozitionare in galeria celor importanti..

 

Prospectiv A-z .
Din ce am citit pana acum, Platon reaseaza scriitori & scriituri pe care si inainte, si dupa odioasa impuscare, elita literara ii expediaza la viteza. 

Reasezarea se face raportând comparativ conditia românului contemporan cu cel din timpului scriiturii--este vorba de români in general, scriitori si/sau personaje. 

Paralelismele surprind adesea si au ca efect perceptia unificata a conditiei românului in vremuri pe care neprietenii le-ar dori intrerupte, cu efectul fracturarii perceptiei noastre despre noi insine, ca si cum conditiile fundamentale ale fiintarii noastre se pot schimba de la o zi la alta.

 

Mircea Platon Ideea e ca maretele noastre elite ne spun ca "noi" (adica "voi, astia" din punctul lor de vedere) am fost intotdeauna de nimic. Scot mereu in evidenta continuitati ale neputintei, ratarii, tradarii, mizeriei.

 

Prospectiv A-z .
Mircea, aici atingi o tema pe care o prospectez de ceva timp: reprezentarea cu care opereaza elitele romanesti in ceea ce ne priveste pe 'noi, astia'. Gandesc ca fara spargerea acestui cerc vicios de reprezentare si fapta, romanii vor ramane IN INTREGIME masa de manevra la cheremul altora, unii chiar mai slab echipati teoretic. 

Ei se bucura ca-s smecherii obstei, *noi astia* ne bucuram ca-i fugareste deneaul. Pagubos aranjament!

Neputinta e a lor in a-si depasi suficienta si a mobiliza energiile obstei in ideea ca intregul va fi intotdeauna mai mare decat suma partilor.

Mihai Ion Turcu Europa nu are "populatii" ci natiuni. Le are pentru ca efectiv exista si subzista ca entitati distincte devenite constiente de sine. Discutiile despre existent pot fi varii, nu desfiinteaza existentul, chiar daca-l pot influenta.

 

Prospectiv A-z .
Papusarii gandesc cel mai probabil la o miscare similara celei prin care s-a trecut la statul natiune, creat de acestia ca solutie la problemele timpului, desi acelea erau cuprinse intr-un cadru ca cel in care azi inscrieti natiunea.

Istoria nu ne precizeaza cum va sfarsi acest proiect, totusi noi avem datoria sa-i rezistam, asa cum am rezistat si marii proletare in care toate democratiile populare trebuia se ne fi contopit.

 

Mihai Ion Turcu Problemele timpului erau realitati ale timpului, ignorarea sau temporizarea lor a distrus papusarii, caderea tuturor imperiilor europene, inclusiv a celor coloniale. Ideea de a constitui natiunea Europa , de tip SUA, are un suport, exista o realitate comuna tuturor europenilor, dar si diferente notabile care sunt baza coeziunii diverselor natiuni europene. Modelul american nu este transposabil in Europa, cum cred americanii, excelenti in materie de "credinte". Ce crede poporul ales, inspirat din Vechiul Testament , este romantism protocronist.

 

Prospectiv A-z .
De acord cu dvs, domnule Turcu. Exista si pericolul ca papusarii sa se incurce in fire sau firele sa fie comutate...

Daca e sa continui cu aceasta reprezentare a problemei, papusarii probabil ca si-o reprezinta in termenii unor papusi prea greoaie.

 

Eugénia Paraschiv De la păpuşi la reinventárile poporului ales nu e decît un pixel, ála în`credinţaT globalului...şi cu pace-n logicile situaţiilor concrete ale râsbelului...