vineri, 8 ianuarie 2016

2015 bis

2015 bis – 4 ianuarie 2015

Octavian Lupu
 
A fost o vreme cand l-am dispretuit si urat profund pe acest domn. Nici acum nu ma incearca sentimente foarte diferite. L-am "reevaluat" (cred ca nu numai presedintii cu talente autoritariste au acest "privilegiu"), cand am descoperit ca are "pana" si nu debiteaza doar poncife de dreapta ci si lucruri cu care-mi este imposibil sa nu fiu de acord daca e sa fiu sincer cu mine insumi. De ce l-am postat? Ca sa provoc pe distinsele si distinsii prospectivi la o polemica constructiva (ma indoiesc ca voi reusi). In al doilea rand mi-as dori foarte mult ca demersul Grupului Prospectiv A-z sa nu devina parte a demersului mentionat de autorul articolului in finalul articolului si anume parte a unei "pasivitati plina de imaginatie".
"Pentru a rezuma o istorie lungă, motorul intern e neschimbat din 1945. Adevărat, au trecut 70 de ani şi nu mai sîntem un sistem economic şi politic dominat de aceeaşi reţea. Sîntem un sistem economic şi politic dominat de aceeaşi reţea, plus fonduri europene. Acest regim reînveşmîntat, dar inatacabil explică, poate, de ce am recurs la mituri. Probabil ştim bine că remediile interne n-au din ce creşte şi, din acest motiv, închiriem imagini sociale şi eroi depărtaţi - strada, pe post de burghezie, şi românii din afară, în rolul dacilor liberi. Ce putem face? Ce putem pune în loc? Să nu fim naivi şi caraghioşi! Să nu încercăm, adică, să sărim peste propria noastră istorie. Riscăm să aterizăm afară şi în stradă. Ne putem baza şi ne vom baza, ca întodeauna, pe principala noastră resursă: o pasivitate plină de imaginaţie. Aşa cum e ea cuprinsă în formula: om trăi şi om vedea!"
 


2015 bis
Traian Ungureanu, Adevarul..

Să nu începem anul cu gînduri negre. Să-l începem fără speranţă. E mai bine. În primul rînd, pentru că speranţa e un profesor de istorie neserios, ba chiar un escroc. Oricine cutează să se împotrivească acestei concluzii nesuferite e invitat să îşi…ADEVARUL.RO

Prospectiv A-z Sigur, cand ai toata puterea, le spui celorlalti: *Ne putem baza şi ne vom baza, ca întodeauna, pe principala noastră resursă: o pasivitate plină de imaginaţie. Aşa cum e ea cuprinsă în formula: om trăi şi om vedea!"* Asta in contrast ce ce ar fi spus daca Ponta+USL aveau puterea.

Smaranda Dobrescu La postarea de azi a D-lui Gradinaru se ridica o problema, zic eu, inrudita cu tema ce se doreste demonstrata de Traian Ungureanu: romanul este caracterizat de o pasivitate imaginativa. In paralel cu D-lui, mai vin si istorici cunoscuti care ne desfiinteaza ca natiune, ne desfiinteaza poetul national - mandria noastra, altii care nu ne scot din corupti, lenesi, incapabili, asistati social, etc. Pot sa consider intamplatoare coincidenta de incadrare, dar pot sa nu o fac. Ucraina este considerata de unii o tara esuata, falimentata. A imprima unui popor o constiinta de sine mizerabila, a-l obliga sa fie permanent in defensiva si ca atare a-l pune in situatia de popor in inferioritate calitativa il pregateste pentru stadiul de colonie.

Smaranda Dobrescu Intre protocronismul de pe vremea lui Ceausescu si inducerea ideii de incapacitate de actiune a romanilor de pe vremea lui basescu & comp, este fara indoiala si o cale de mijloc..

Octavian Lupu D-le Prospectiv A-z, pentru ca dupa bine ati spus nu suntem aici pentru a ne da like-uri reciproc, am sa va spun ca Ponta, in opinia mea, nu putea continua ca premier indiferent de faptul ca evenimentul Colectiv a fost o criza fabricata sau nu, fara ca acest lucru sa nu aduca daune ireparabile incropelii cu eticheta de stanga PSD, si omului Ponta. Agresivitatea strazii ar fi crescut rapid pana la a se ajunge la ciocniri violente cu jandarmii intens mediatizate de media controlata de plutocratia vestica si am fi ajuns tot la demisie dar cu un partid facut tandari si un lider de partid prezentat ca o fiara insetata de sange, fara nici o sansa de coming-back. Papusarii internationali stiu foarte bine ca popoare precum cel roman reactioneaza doar la violenta sistemului, anume cand este adus cu spatele la zid si nu mai exista punct de intoarcere. Chestia asta a functionat nu numai in 1989 dar si in Piata Universitatii, precursoarea revolutiilor portocalii (sa nu uitam ca la acea data, Romania era lasata in continuare in sfera de influenta ruseasca conform intelegerilor verbale intre rusi si americani.) Si inca ceva, a spune ca poporul roman este pasiv nu este nicio exgerare. Ati uitat cum a reactionat bravul popor roman la invalidarea referendumului? Am mai spus-o undeva: hai sa ne imaginam cum ar fi reactionat polonezii sau ungurii la asa ceva. Sau, hai sa luam un exemplu mai recent: avem un presedinte care a primit o sentinta definitiva din partea unei instante romanesti (contestata de forma), care-l incrimineaza pe el si pe consoarta sa pentru fals in acte publice si uz de fals. Daca presedintele in cauza ar fi fost Ponta mama ce mai demonstratii, ce presa internationala revoltata, conducerea UE ofuscata si jenata ca trebuie sa colaboreze cu un astfel de om, calugari tibetani aruncandu-se de pe crestele Himalaiei in semn de protest, ectzetera, ectzetera, ectzetera. Or bravul nostru electorat de stanga ce face ? Se indoapa cu caltabosi asteptand ca vreun jurnalist de la Anetene deopotriva cu dl Ghise sa iasa sa protesteze in numele lui. Pana sa afle rezultatul protestului da pe DIGI sport ca e meci mare de campionat. Iar bravul intelectual de stanga ce face: discuta mai mult sau mai putin confidential aceasta problema. Domnilor, etalarea gingasa pe facebook a unor puncte de vedere nu face prea multe parale daca nu indeamna si la actiune sociala. Fara sa idealizez FB-ul ca vector in alegerile prezidentiale din 2014, totusi el a avut un rol, in afara celor care au numarat voturile, la succesul talentatului domn Iohannis (viermuiala cu cifre paroxistice de pe FB a avut cred eu menirea sa legitimeze numaratoarea voturilor). Daca vrem sa facem ceva trebuie sa pornim de la situatia reala de pe teren si sa ACTIONAM in consecinta. Astept cu interes "salvele" de raspuns chiar daca n-am sa pot raspunde imediat.

Prospectiv A-z Domnule Lupu, daca eu, roman cu dubla cetatenie, v-as indemna la actiune politica de peste ocean, ce s-ar spune? Ca instig de pe margine precum chibitzul sau chiar mai grav.

Pe de alta parte, imi dau si eu seama de cresterea presiunii in societate, d'aia l-am si intrebat respectuos pe dl. Turcu ce crede despre ilegitimitatea guvernlui lui KWJ cu o parte a electoratului PSD, inca majoritar. Tot in sensul acesta constat ca romanii cauta si gasesc centri de agregare in societate--postam la pagina constatarea mea bazata pe popularitatea in crestere a blogurilor lui Nastase si Severin.

Da, este posibil ca daca societatea civila romaneasca se grabeste sa se evite prabusirea. Vreti s-o faceti? Va asist cu chestiile tehnice pe care sunt calificat. Sper insa ca pana veti ajunge la mine sa fi identificat oamenii buni mai aproape geografic de dvs. La cele doua nume mentionate deja, l-as adauga la viteza si pe cel al lui Florin Georgescu.

Pe de alta parte, ca un surogat de masura a relevantei discutiilor noastre, avand conturile Grupului Prospectiv blocate de atatea ori, imi spune ca ceea ce ma ajutati inclusiv dumneavoastra sa facem aici nu-i fara importanta. Daca vreti, domnule Lupu, ce facem noi aici il pregateste pe cel care e gata sa ia puterea sau pe cel care o are deja. Asta numai daca este sa-i ignoram pe cei care inca pretuiesc drumul catre adevar de dragul lui.

_____________

P.S. Mi-aduc aminte cum la un moment dat Grupul a fost parasit de cativa oameni buni, putini la numar, pe motivul declarat ca era frustranta atitudinea noastra 'pasiva'. 
P.P.S. Ati revenit la Ponta, persoana care nu ma intereseaza decat eventual daca da dovada maturizarii. Cat despre plecarea lui, am anticipat, evident in mod gresit, ca nu va putea rezista pana in vara lui 2015.
P.P.P.S. Circula o recomandare pe net cum ca cei lucizi ar trebui sa petitioneze direct in fata ambasadelor occidentale si ruseasca pentru a-si lua cu adevarat tara inapoi.


Adrian Severin Sunt de acord cu cele spuse de dl Lupu. Am de adăugat o singură nuanță. Ponta nu este victima eroică a celor care au dorit ca întreaga putere să se concentreze în mâinile omului lor de la Cotroceni, întrucât dacă tot e să controlezi o țară nu are sens să o controlezi prin două relee. Am scris și eu cu mult înainte că Ponta nu mai prinde sfârșitul lui 2015. Asta însă și din vina lui. Un adevărat lider se punea în fruntea armatelor lui (partidul, electoratul, majoritatea parlamentară) și lupta până la victorie sau până la moarte. A-i prezenta demisia ca un act de curaj, înțelepciune și altruism - așa cum încearcă unii să o facă - este un fals total. VVP a cedat fără luptă și a trădat în toate etapele carierei lui prim-ministeriale. Acum, sunt convins că a făcut-o dinnou de conivență cu Președintele Republicii. Așa se explică de ce acesta nu denunță prin nimic lașitatea lui Ponta sau gravele lui erori de guvernare. Johannis lasă ca Ponta să fie reabilitat, reșapat și recondiționat pentru a reveni în prim plan. Faptul nu prezintă nici un pericol pentru comanditarii lui Johannis întrucât oricum revenirea se va produce nu când și dacă vrea Ponta ci când și dacă vor ei. Cum nu se știe ce se va întâmpla cu Cioloș și cu Johannis, este nevoie de rezerve. Acest joc trebuie oprit. De aceea trebuie zădărnicită propaganda pro-pontistă actuală. Până nu este prea târziu.


Prospectiv A-z Domnule Severin, v-ati gandit ca cineva v-ar putea acuza personal de toate cele pe motiv ca n-ati facut publica Lista? Asa si cu acuzatia ca Ponta n-ar fi adevarat lider etc. Oamenii sunt cum sunt, nu-l pot acuza pe Ponta ca nu-i supraom.

Daca ne-am inteles ca Ponta este exponentul unei factiuni din sistem, de ce nu spuneti care ar fi aceasta factiune, de ce supara ea si pe cine? Noi in general ne cramponam de distinctii Stanga-Dreapta, cand de fapt numai o anume politica de Dreapta se face in Romania din 2005 incoace, iar intr-o zi pe saptamana mai vine vorba de rusi. 

De ceva timp incoace incep si eu sa cred ca blestemul peste electoratul partidelor lui Iliescu este tocmai asocierea initiala a liderilor din partid cu rusii, numai Dreapta a dat saracilor tzarii alternativa emigratiei la foamete.

In fine, din vara lui 2012 incoace, democratia din Romania a fost de 2 ori VIOLATA. De fiecare data prin intermediul Dreptei romanesti. Cum se face totusi ca obiectivul este "trebuie zădărnicită propaganda pro-pontistă actuală"?

Adrian Severin "Trebuie zadarnicita propaganda pro-pontista actuala" nu este "obiectivul". Este doar un obiectiv. El poate fi secundar, accesoriu, subsidiar. Cum doriti. L-am mentionat doar ca raspuns la o intrebare a dvs despre Ponta. Care nu este nici de stanga nici de dreapta. Si care daca voia ca activitatea sa sa fie apreciata democratic, se ducea in Parlament, obtinea un vot de incredere si cu el in buzunar negocia ce era de negociat cu oamenii seriosi care protestau pe strada iar galeriile de futbol le lasa in grija fortelor de ordine. Pt asta nu trebuia sa fie supraom.

Ciolos a venit la putere pe cai neconstitutionale si nedemocrate, luand locul lui Ponta. Asta nu inseamna ca a-l critica sau a nu-l sustine pe Ponta este egal cu a-l sustine pe Ciolos. Variantele sunt mai multe. Poti sa te delimitezi de amandoi si sa cauti varianta cu adevarat democrata.

Este oare de exclus posibilitatea ca intre Ponta si Johannis sa existe intelegerea, sponsorizata de un centru de planificare strategica pe care daca nu il stiu nu inseamna ca nu exista, ca primul sa lase locul unui guvern personal prezidential pentru ca dupa compromiterea acestuia sa revina la putere intr-o formula guvernamentala similara dar deghizata ca revenire la status quo ante? Aceasta ipoteza ar putea fi o mare prostie. Imaginati-va insa, pentru o clipa, ca ea ar putea deveni reala. Ce vom face atunci? Probabil ca va fi si mai putin de facut decat acum. 

De aceea trebuie judecata lucid guvernarea Ponta iar nu sentimental, sub imperiul imprejurarilor dramatice in care s-a terminat si care pe zi ce trece se dovedesc a fi o imensa manipulare in care Ponta a jucat un rol nu neaparat inconstient.

In rest, nu comentez evaluarile dvs. Cred, doar, ca plasarea discutiei in paradigma confruntarii dintre dreapta si stanga ne pune, mai ales in situatia concreta actuala, pe o pista falsa.

Prospectiv A-z Adrian Severin Aveti in gand emergenta unei alte minoritati zgomotoase care sa-i scuture pe cei de acum si care sa dea aditional si semnalul dulailor ca jugul cam sta pe os?

Sunt de acord ca dupa 2004, Stanga n-a mai fost in Romania, deci distinctia e din ce ince mai putin operabila. Dar motivul vine mai ales din presiunile dulailor pentru Dreapta cu orice pret.

Niciun comentariu: