Pe facebook: Atitudine non-ideologica

sâmbătă, 25 iulie 2015

Atitudine non-ideologica

Atitudine non-ideologica – 19 iulie 2015

Smaranda Dobrescu

Ce-ar fi daca PNL-istilor care-si neaga ideologia liberala refuzand relaxarea fiscala, "singutul motor de crestere" cum au denumit-o doua decenii si mai bine,le--am adresa epitetul de "stangisti" si pe cale de consecinta, comunisti, intrand in automatismul lor de gandire?
Ca sa fiu corecta daca ma gandesc la doctrinele declarate as mentiona ca stanga care doreste stat social urmare a unei fiscalitati oportune ar fi trebuit sa treaca la impozitarea progresiva imediat dupa ce s-au despartit de liberali. Venituri bugetare mai mari, echitate vizibila in societate, mai putine inegalitati de venituri, asta trebuia obtinut. Tot stanga vine acum , in fata posibilei rediscutari a Codului fiscal cu argumentul mediului de afaceri care nu-si poate planifica afacerile.
Chiar daca partidele isi neaga vocatia, nu ar fi tocmai o tragedie; cand in Romania s-a actionat altfel decat conjunctural? Ar fi tragic ca romanul dupa ce si-a putut cumpara cateva alimente in plus sau a inceput sa-si faca ceva planuri sa i se ia aceasta infima reparatie.
Prefer sa nu-mi amintesc de promisiunile din campania prezidentiala din toamna cand KJW vorbea de taxe mai mici.

Mihai Ion Turcu Doamna, in loc sa se discute tehnic despre un instrument tehnic, menit sa asigure bugetul si sa nu secatuiasca contribuabilii, lasand si bani pentru invetitii private, faca tot suntem economie "capitalista", domanii acestia se ocupa de viitoarele alegeri si emana dicursuri politianiste in care nu crede careva cu scaun la cap.Daca Codul fiscal ar fi fost propus de Iohannis ar fi trebuit neaparat respins de majoritatea parlamentara. Am certitudinea ca majoritatea parlamentarilor inteleg zero dintrr-un cod fiscal, insisi fiind niste ex bugetari, submediocru platiti toata viata lor de statul socialist care se ingrijea de toate fara replinci posibile.

S.D Un bun inceput in reforma clasei politice daca o dorim ar fi ca fiecare sa-si defineasca identitatea si sa-si respecte promisiunile cu care s-au prezentat in alegeri. Programele electorale daca ar fi facute de specialisti si nu de politicieni animati de spiritul populist de la cap la picioare, ar fi un bun castigat. Altfel nu avem niciun drept sa ne plangem de incalcarile de suveranitate ale UE, daca programele politice castigatoare nu sunt respectate de politicienii autohtoni.

Octavian Lupu Eu cred ca Angelika i-a atras atentia lui Klaus ca o politica fiscala relaxata care, potential mai poate da si rezultate, pica foarte prost in contextul crizei grecesti. Schauble ar putea vedea asta ca pe o lipsa de respect. Si asa cancelara urecheata de americani si dom' ministru au acum relatii tensionate. Felceri precum Schauble priceputi doar la taiat nu se gasesc pe toate drumurile.

S.D Emoticon care jumate rade, jumate plange, nu exista?

Sorin Faur În acest moment/context, mie mi se părea mai valoros dpdv politic consensul reuşit la elaborarea, apoi la votarea noului Cod. În nici un caz de dragul unanimităţilor, ci doar ca un semnal de sperată încheiere a unei prea lungi perioade de polarizare excesivă a societăţii în ansamblul său. Dar, bine c-a reparat Domnul Preşedinte Klaus Werner Iohannis acest impardonabil accident! emoticon frown

S.D Din victorie in victorie a reparatiilor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

sâmbătă, 25 iulie 2015

Atitudine non-ideologica

Atitudine non-ideologica – 19 iulie 2015

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv