luni, 24 noiembrie 2014

Țara este a noastră, a tuturor! Dacă ne-o smulgem unii altora o vom rupe în bucăți!



Țara este a noastră, a tuturor! Dacă ne-o smulgem unii altora o vom rupe în bucăți!
Adrian Severin-20 noiembrie 2014

Într-o democrație alegerile – libere și corecte – dau cetățenilor posibilitatea de a alege dintre mai multe oferte politice existente pe cea care le apare a fi cea mai potrivită aspirațiilor lor. Toate ofertele sunt respectabile și respectate. Una singură întrunește majoritatea voturilor. Cei investiți cu puterea de a pune în executare oferta preferată, o vor face cu grija de a integra în acest proces interesele minorității, în așa fel încât diferența legitimă de opțiuni să nu constituie cauză a divizării națiunii. Oferta aleasă prin vot majoritar este platforma pe care, după scrutin, se clădesc solidaritatea și unitatea națională. Alegerile nu consacră dictatura majorității și nu legitimează terorismul minorității.
La români, însă, de vreo zece ani încoace, alegerile par un alt fel de revoluție. Nu numai în campanie (care, inevitabil, polarizează cetățenii) dar și după anunțarea rezultatelor forțele concurente se comportă ca și când nu ar fi fost vorba de un concurs între soluții alternative ci de o luptă între “bine” și “rău”, între “revoluție” și “contra-revoluție”, între “democrație” și “dictatură” ca două sisteme incompatibile care se exclud reciproc. Cel care câștigă alegerile se simte îndemnat și legitimat să îl excludă pe celălalt, să îl desființeze, să îl anihileze. Cel care le pierde se simte trecut în ilegalitate și de acolo duce o luptă de partizani cu învingătorul.
Dacă alegerile sunt o revoluție ceea ce le urmează este un război civil. Câștigătorii proclamă “recuperarea” țării (!!) când de fapt ei nu au primit decât un mandat – limitat ca atribuții și ca durată – spre a administra o țară care este a tuturor. Perdanții, transformați într-un fel de apatrizi, sunt astfel împinși spre revendicarea țării care li “s-a luat”, când de fapt nu li s-a luat decât puterea de a guverna o țară pe care o au în comun cu ceilalți.
Acest radicalism se explică, dincolo de unele aberații comportamentale interne ținând de precaritatea culturii politice autohtone, prin aceea că alegerile din România au caracter geo-politic, ele aducând în luptă puteri străine care doresc să controleze țara și, în acest scop, nu îi permit dotarea cu o conducere națională puternică, populară, competentă, independentă, deci, cu adevărat legitimă. Partidele românești nu sunt fețe ale aceleiași monede democrate întrucât ele au devenit – nu neapărat cu știința sau cu voia lor – măștile sub care se ascund jucători externi care se bat pentru a domina strategic România din perspectiva unor interese, abia acelea, ireconciliabile.
Ceea ce am văzut din ziua primului tur de scrutin și până în duminica celui de al doilea tur, cu ecouri care încă nu s-au terminat (inclusiv aseară târziu, prin fața casei mele s-a perindat o coloană de demonstranți care strigau, nu știu cui, “Demsia!”), a fost o adevărată lovitură de stat. Voturile românilor (cred eu corect exprimate și numărate dar influențate prin acțiuni de intoxicare și manipulare ample), inclusiv problemele în mare măsură artificiale ale votului diasporei, au fost doar alibiul pentru lovitura de stat.
Cu câteva luni înainte, avuseseră loc alegeri prezidențiale în Slovacia. În acele alegeri premierul socialist Robert Fico pleca drept favorit indiscutabil. În final a pierdut în favoarea unui independent aproape necunoscut, apărut în ultimul moment. Am fost consultat atunci de mai mulți lideri politici români în legătură cu semnificația acelor alegeri. I-am prevenit că lucrurile se vor petrece la fel în România căci, în asemenea țări, nu se admite ca toată puterea să fie dată unei singure forțe politice; cu atât mai mult cu cât acea forță este una reală și foarte populară, deci oricând aptă să recurgă la sprijin popular pentru o politică națională (nu naționalistă). De aceea sfatul meu a fost ca fie Ponta să creeze o largă coaliție populară renunțând la Pactul de coabitare și denunțând MCV-ul cu orice risc (ceea ce ar fi consolidat atașamentul milioanelor de cetățeni care votaseră pentru demiterea lui Traian Băsescu și i-ar fi fidelizat baronii PSD care, hăituiți de DNA, acum au defectat spre a-și salva pielea prin tranzacții individuale), fie să se caute un lider “independent” care să fie promovat, cu susținerea discretă a principalelor forțe democratice, ca lider atipic dacă nu chiar anti-sistem. Nu am fost ascultat. Mi s-a zis dinnou că rezultatele alegerilor sunt decise de voturile românești.
Partea cea mai gravă acum este că executarea loviturii de stat nu s-a putut face decât recurgându-se la grupări și forțe fascistoide și legionaroide. Tineri violenți au strigat pe stradă (în România și în străinătate) “Jos comunismul!”, fără să știe prea bine ce este acela și de ce strigă. Așa au strigat și batalioanele de asalt naziste în Germania interbelică. Peste câteva luni, la fel ca pe timpul ascensiunii naziste, acești tineri vor striga “Jos evreii!” Tot așa, fără să știe de ce. Și sub greutatea acestor strigăte ale străzii, distilate în justițiarismul de asemenea fascistoid al supra-structurilor politice reprezentate de unii ca Monica Macovei sau Sorin Ioniță, vom ajunge să vedem că jos, cât se poate de jos a fost adusă națiunea română dimpreună cu visele ei europene.
Ceea ce este absolut necesar și urgent acum, este ca Victor Ponta, care, spre a evita concentrarea întregii puteri politice într-o singură mână, trebuie să rămână premier (sau în orice caz PSD trebuie să rămână la guvernare), să încerce a-i sprijini pe Klaus Iohannis și ACL să se desprindă de forțele fascistoide care tind să îi ia sub control (tot așa cum Hitler s-a desprins de Rohm și SA – scuzată fie-mi comparația). Diplomația română va avea acum misiunea de a-i convinge pe jucătorii globali și regionali care au stat în spatele loviturii de stat sau al celor care au suferit grave pierderi de influență în România din cauza ei, că susținerea misticismului justițiar-populist de tip fascistoid care a fost folosit până acum spre a slăbi capacitatea românilor de a-și promova interesele naționale în lume, se va întoarce, în cele din urmă, împotriva lor.
Ce-a fost a fost. Acum România trebuie restituită românilor; tuturor românilor. Altminteri vechii demoni care au mai însângerat și altădată Europa se vor ridica dinnou. Atunci nu vor mai fi nici învinși nici învingători ci numai supraviețuitori
Prospectiv FCh .
Acesta este un text care ar trebui raspandit viral.
Ionel Iani Velciov "Apelul-manifest", de mai sus, este aproape atemporal ... se potriveste si situatiei de acum 100 de ani ... si situatiei de acum 50 de ani ... si situatie de azi ... inclin sa cred ca va fi valabil si peste 50 de ani ... Si ce daca ?!! Nu cred ca cei "inclinati" spre o parte sau alta se vor indrepta sau se vor apleca invers la 180 de grade ... Nu cred ca vom gasi o formula mai buna decat cea pe care unii chelneri ne-o ofera pe o tava aurita ... Daca vrem sa avem ceva durabil trebuie sa incepem cu fundatia-fundament ... Deci, intrebare-intrebatoare, care este fundatia-fundament a renasterii nationale ?!!
Draghi Puterity Mda... Victor Ponta trebuie sa ramana sa gestioneze marasmul pe care l-am generat noi nealegandul. Temandu-ne sa dam toata puterea unui patriot pragmatic cu inclinatii de stanga, am dat-o unui automat programabil, controlat de nazisti germani, oligarhi rusi, mafioti basisti si fascisti macoveisti. Ponta, salveaza-ne!
Mihaila Augustiniu S-avem pardon, Domnu'Severin, e rezultatul actziunii gashtii de care apartzineatzi si matale, pe vremea lu'"Nu vrem bani, nu vrem valuta ... ", "Moarte Intelectualilor" , "IMGB face ordine " si rezultatul actiunii civice de plantat panselutze cu minerii la universitate. Luati-va de mana cu Petrica, Adi Nastase, eventual inca vreo doi si faceti-va mea culpa in public, la ora de varf, datzi din casa tot adevarul acelor zile si sperati ca dupa spovedanie poate veti fi iertati, ca poate istoria recenta va fi judecata altfel de intreg poporul si ca generatia noua va trage invatzamintele de rigoare. Sincer? Intre votantul FSN ist din anii 90 si votantul PSD-isto talibanizat de azi, consider ca nu e nici o diferentza. Si sunteti deplini responsabili, voi toti, "Crema Politicii "din 90 . Aceeasi mentalitate si atunci si acum, aceeasi imbacsire propagata spre mintea populatiei... Mai lasati-ne...
P.FCh .Ca membru al Grupului Prospectiv, domnul Adrian Severin se bucura de aceleasi reguli ca toti ceilalti, asa ca sa incercam sa argumentam mai clar caci altfel poate fi considerat atac la persoana....
Vad ca textul d-lui Severin este gresit inteles. Intr-adevar, daca pot numi o responsabilitate in aceste zile aceea ar fi a d-lui presedinte-ales Johannis de a-si invita suporterii sa continue dialogul politic pe caile institutiilor democratice. Este nociv sa iesi in strada si sa ceri demisia Guvernului, concomitent cu alegeri, pe motiv ca Ponta, candidatul partidului fortza in Guvern, a pierdut alegerile presidentiale. Democratic este sa i se lase PSDului si coalitiei guvernamentale dreptul de a decide soarta politica a d-lui Ponta/guvernului sau.

Dl. Severin scrie dintr-o experienta pe care a avut-o in 1991 cand guvernul din care facea parte a fost demis la presiunea acelei mineriade manufacturate. Aceea a fost o eroare pe care sunt convins ca au ajuns s-o regrete pana si promotorii ei, chiar daca numai liderul minerilor pare sa fi platit in justitie pana acum.
Octavian Lupu D-le Prospectiv FCh bucuria suporterilor d-lui Iohannis este normala pana la un anumit punct. Ceea ce se uita este faptul ca alegerile, deocamdata, au fost castigate de dl. Iohannis nu si de Romania. Romania va judeca dupa fapte, in speta lucrurile bine facute inspirate de sloganul de campanie. Pe de alta parte nu pot sa nu ma refer si la experienta proprie: de cate ori m-am bucurat enorm de victoria candidatului favorit in alegeri tot de atatea ori dezamagirea mea a fost si ea enorma. Si ca sa fiu dezamagit nu a trebuit sa astept sfarsitul mandatului.
D.P  Eu cred ca inteleg bine. Inainate de alegeri domnul Severin ne spunea sa ne temem ca Ponta ar putea avea prea multa putere, aducand ca argumente faptul ca in spatele lui s-ar afla diverse grupuri de crima organizata. Acum domnia sa ne spune cu totul altceva: Ponta nu ar fi trebuit sa aiba prea multa putere pentru ca acest lucru nu ar fi fost acceptat de stapanii care ar fi recurs la cele mai radicale forte pentru a-i reduce puterea, iar concluzia pt. Ponta e "du-te la ostire, pentru tara mori".

Ponta, fiind un patriot, probabil va face aceest lucru, ceea ce cu sigurantza va fi taxat propagandistic cu "tine cu dintii de scaun" (chiar nu e clar ce demisie se cere pe strazi?) iar acest lucru ii va pecetlui definitiv si irevocabil cariera politica. Motivele pentru care domnul Severin ii cere lui Ponta sa ramana la putere sunt in principiu corecte. Dar oare e si motivatia indemnului respectiv? Eu am serioase dubii.

Oricum, discutia asta e probabil deja obsoleta, pentru ca in comunicatul dat de emisarii licuricesti trimisi la Bucuresti ei vorbesc deja despre bucuria de a lucra cu noul GUVERN al Romaniei.

P.S. Am in continuare senzatia acuta ca nu vad toate mesajele.

Niciun comentariu: