Pe facebook: De ce sa mai iubim/existe Romania?

joi, 20 octombrie 2016

De ce sa mai iubim/existe Romania?

De ce sa mai iubim/existe Romania – 29 august 2016

De ce să mai iubim/existe România ?
----------------------------------------
Citem ieri niște comentarii corecte politic la un text eminament corect politic- comentarii care conțineau texte ca "țară de imbecili", "popor de tâmpiți", "neamul hoților", etc.
Mi-am amintit de textul unui român de anul trecut, din prestigioasa revistă FP -text care spunea direct că cea mai bună soluție pentru chestia asta de-aici- să-i spunem temporar România- e să devină o colonie a SUA.
Mi-o aduc aminte pe Monica Macovei cum făcea ea spume la gură prin Parlamentul European- de cât de coruptă e România.
Mi-o aduc aminte pe dna. Gorghiu, Pungă, etc...vorbind "cu mânie proletară" despre "penali" (li se scurg bale pe la colțul gurii la faza asta), "parlamentul penalilor" (idem), etc.
Avem aproape în fiecare zi serialul "Las Fierbinți" în care niște ambuscați mereu beți și care nu știu decât să-și dea ochii peste cap- împreună cu scenaristul, regizorul și postul de televiziune aferent- pretind că handicapații respectivi reprezintă țăranul român.
Iubesc aceste minți luminate, aceste exemple și modele de urmat România ? Pentru ei România e o țintă de defulare și un loc prin care să mai câștige niște bani și să mai obțină câte un titlu. Dna. Macovei și cei ca ea sunt parlamentari de România. Au fost aleși de către poporul român. Mai știu ei ce este România- dincolo de șuvoiul de jeg și de ură cu care o inundă ?
Iubesc acești "tineri frumoși" care pleacă în "voluntariat" în Nauru sau Swaziland (s-ar îngrozi dacă le-ai cere să facă Voluntariat în Chitila sau te-ar întreba dacă acolo pot să facă safari) România ? Pentru ei România e doar un teren de pradă- și-atâta tot.
Iubesc neoconii noștri (Moise Guran și Vlad Petreanu îmi vin în minte=plus distinsa dnă. Dragu) România atunci când spun că românii sunt leneși și că ar trebui să lucreze pe un bob de orez ?Tot un teren de pradă.
Hai să distrugem România. Să lăsăm aici doar pustietate și eventual un loc pentru colonizarea marțiană. Dacă nimic nu mai e bun aici- dacă nu se întrevede nici un viitor- de ce să mai existe România ?

Smaranda Dobrescu E posibil sa va asculte si sa constate ce intuitie aveti! Wow!

Dinica Roman "Iubesc acești "tineri frumoși" care pleacă în "voluntariat" în Nauru sau Swaziland (s-ar îngrozi dacă le-ai cere să facă Voluntariat în Chitila sau te-ar întreba dacă acolo pot să facă safari) România ? "

De acord, totusi, cum pot fi acesti tineri capacitati pentru Romania?

Stefan Kovacs Întrebați Pro TV. Eu m-am mirat foarte tare de ce prezintă dumnealor voluntari români în Nauru. Până în Chitila cred că ar exista și autobuze din București...

Prospectiv A-z .
Vad ca aproape ca ne-am inteles cu toti ca Romania e o colonie. Ce nu mi-este clar este nivelul de cultura anticoloniala in Romania. Oamenii de bine sa n-astepte pana romanii re/inveteaza roata anti-colonialismului!

Stefan Kovacs Durerea cea mare este că nu există vreo idee unificatoare. Ceva care să ne conducă spre un viitor măcar gri. Dacă prin absurd mâine ar fi făcute taxe 0 pentru toți "întreprinzătorii" care spun ce grozav s-ar descurca fără stat- poimâine am fi într-o mizerie și mai mare. Explorând ziarele vechi am constatat că indiferent de escrocheriile făcute în perioada interbelică măcar atunci se și construia ceva ca să rămână. Azi nu mai e nimic...mi-am adus aminte de un teren viran de pe strada Mântuleasa- pe care cred că-l văd de vreo 10 ani. În centrul orașului, pe una din cele mai plăcute străzi din București. De 10 ani- de ce n-a confiscat primăria terenul ? De ce n-a construit cineva- oricine- o casă în stilul epocii- dar cu tot confortul- pe el ?

Prospectiv A-z .
Domnule Kovacs, ar fi nevoie de un plan. Oamenii s-au saturat sa se alature hologramelor. Unul din programele posibile ar incepe dela experienta acumulata in LUPTA anti-coloniala. Pana acum, ANRul d-luiMarian Munteanu e cel mai aproape de un plan, dar mai trebuie lucrat la elaborat si comunicat detalii.

Stefan Kovacs Prospectiv A-z Am mai zis-o. Planul e OK- MM-ul...mmmm...dacă aș fi sigur că planul va fi implementat- indiferent de cine- m-aș face frate și cu MM...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

joi, 20 octombrie 2016

De ce sa mai iubim/existe Romania?

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv