Democratia reprezentativa, o formula alterata - 4 ianuarie 2015

Democratia reprezentativa, o formula alterata – 4 ianuarie 2015

Andrei Alexandru

Democrația reprezentativă, o formulă alterată
Electorii au decis prin vot liber: X,Y și Z au primit încrederea majorității, o vor reprezenta și vor conduce destinele întregii comunități timp de 4 ani. În numele oamenilor, ei vor decide ce este oportun și ce nu este oportun să facă și, pentru a-și pune în operă deciziile, vor dispune aproape discreționar de resursele instituționale și financiare ale comunității.
Experiența istorică din întreaga lume civilizată este presărată cu mult prea numeroase exemple în care aleșii X,Y și Z au ”uitat” rapid de obligațiile derivând din mandatul încredințat, de misiunea pe care și-au asumat-o și purced la îndeplinirea unei agende despre care nu făcuseră vorbire înainte de alegeri. Edificiul legislativ construit pe baza conceptului de democrație reprezentativă și al principiului stabilității politice le conferă lui X,Y și Z un sentiment de liniște, de siguranță și o cvasi-intangibilitate până la viitoarele alegeri. Lucrurile nu se opresc aici. Cu viteze diferite, în funcție de cultura locală, de antecedente, de caracter și formație individuală, de legislație ș.a., se insinuează la X,Y și Z senzația de putere absolută și convingerea menținerii perene la ”butoane”, cu efecte perverse și periculoase asupra sistemului. Această involuție a unor X,Y și Z a condus în timp la alterarea ideii generoase de democrație reprezentativă, sistemul devenind permeabil la corupție și chiar generator de corupție, instituțiile au ajuns să se personalizeze după chipul și asemănarea cu X,Y și Z, iar ”cetatea” să funcționeze în afara principiilor generoase și atractive ale democrației reprezentative, altfel clamată cu orice prilej.
Să adăugăm o altă constatare de notorietate: mass media este pretutindeni o activitate care funcționează pe criterii comerciale și de influență, care, prin efect, devin tot comerciale. În aceste condiții, dacă dăm la o parte ”focurile de artificii”, ”breaking news”-urile și alte diversiuni din viața publică orchestrate de o manieră profesională chiar de profesioniști și menite să iluzioneze publicul cu ideea: ”Suntem cu ochii pe voi ! Puterea este a cetățenilor !”, electoratul nu are instrumente eficiente ca să-i oblige pe aleșii X,Y și Z să-și împlinească mandatul încredințat în numele democrației reprezentative.
Referindu-mă la starea politică de fapt din România, pe care am avut privilegiul s-o cunosc în intimitatea ei, există o serie de particularități care confirmă enunțul din titlu.
Parlamentul României a involuat constant în ultima decadă într-o formă lipsită de fond. Rolul său de for de dezbatere politică s-a atenuat până la dispariție, deciziile fiind luate în alte sfere ale politicii, mai mult sau mai puțin legitime. Aplicarea votului uninominal, bazat în prea mare măsură pe disponibilitățile financiare ale candidaților și într-o proporție neglijabilă pe meritocrație, a catalizat declinul Parlamentului din punct de vedere calitativ și ca instituție simbol a democrației reprezentative. La declin a contribuit și practica ordonațelor de urgență, care a transferat ”de facto” către Guvern atributul suveran al Parlamentului de unică autoritate legiuitoare. Această realitate n-a trecut neobservată de cetățeni și a avut ca efect colateral abandonarea ideii de implicare civică de către un procent semnificativ de electori: ”Dacă ei, reprezentanții noștri în Parlament, au șanse reduse să influențeze deciziile politice, ce șanse mai avem noi, simpli cetățeni, pentru ce să ne consumăm resursele într-o întreprindere civică cu șanse infime de reușită ?”.
Scepticismul utilității implicării active în influențarea deciziei politice a fost amplificat și de absența unei comunicări reale între reprezentanți și reprezentați. Cu foarte rare excepții, comunicarea a fost univocă, într-un singur sens, și superficială, ea reducându-se în mare măsură la promovarea mai mult sau mai puțin eficientă a imaginii unor actori politici aflați pe post de reprezentanți.
Un alt factor care a descurajat la noi implicarea societății civile în influențarea deciziei politice l-a constituit atitudinea inadecvată a unor parteneri externi. Fie că ne-am confruntat cu unități de măsură speciale și atipice, dedicate și aplicate doar României, deci, în afara principiilor general asumate, fie că ni s-au sugerat public soluții sau decizii de o manieră ieșită in tiparele diplomației, rezultatul a fost o inhibare a acțiunii ”civile”: ”Dacă instituțiile noastre și politicienii noștri sunt presați din exterior și nu pot lua decizii așa cum consideră, ce forță poate avea o societate civilă lipsită de logistică și de multe altele ? Ce rost mai are implicarea noastră civică ?”.
Dacă acceptăm ca ipoteză de lucru realitatea că sistemul este atotputernic în fața insului de rând, dacă acceptăm ca ipoteză de lucru realitatea că nu de puține ori insul de rând are motive legitime să se opună sistemului sau măcar să încerce să-l corecteze, dar nu reușește, atunci putem înțelege cum, din aceste contradicții, se naște adesea combustibilul lăuntric pentru abandonarea ideii de datorie civică, către o a treia cale, către soluții anti-sistem, către forțe politice anti-sistem, către candidați anti-sistem. Iluzie, pentru că, o dată ajunse la Putere, toate aceste alternative aparent anti-sistem, indiferent de buna-credință a planurilor inițiale, vor funcționa tot în interiorul sistemului atotputernic, care le va alinia și le va obliga automat să respecte regulile deja în vigoare.
Alternanța la Putere, urmare a procesului democratic al alegerilor, este rezultatul exprimării libere a voinței majorității și ea creează senzația falsă că Puterea se află la cetățean, în votul lui. Pentru ce este senzația falsă ? Din cel puțin două motive. Primul motiv. Votantul are de cele mai multe ori o imagine falsificată a celor care doresc să îl reprezinte și, drept urmare, nu știe cui acordă mandatul de reprezentare. Le va cunoaște adevărata față și adevăratele intenții abia în intervalul derulării mandatului obținut. Al doilea motiv. Pentru că Puterea votului, simbolul și instrumentul material principal al democrației reprezentative, se sleiește într-o singură clipă, iar Puterea obținută de X,Y și Z în urma votului se exercită constant timp de 4 ani. Comparați o clipă cu 365 de zile înmulțite cu 4 și veți constata la cine se află Puterea.
Nu mi-am propus să exhaustez lista argumentelor care au transformat o idee generoasă, democrația reprezentativă, într-o realitate aproape opusă, chiar descurajantă. Nu mi-am propus nici să mă hazardez încercând să rezolv de unul singur o problemă atât de complexă. Textul de față este mai degrabă o invitație la meditație pe tema necesității ameliorării sistemului democrației reprezentative, așa încât, pe viitor, insul de rând să dispună de instrumente reale, eficiente și operaționale nu doar o secundă la 4 ani, cu care să-l poată ”obliga” pe reprezentantul său să-și respecte statutul și mandatul primit sau să abandoneze poziția de reprezentant. Cred că textul ar fi totuși incomplet fără o schiță de propunere care să răspundă la întrebarea: ce punem în locul modelului actual de democrație reprezentativă ?
Ideal ar fi să putem funcționa în sistemul democrației participative ”pure”, dar, cum un astfel de obiectiv este greu de atins în condițiile actuale, s-ar putea lua în considerare o ajustare a sistemului democrației reprezentative bazată pe principiul ”check and balance”. Este inechitabil și contraproductiv ca electoratul să aibă Puterea doar o secundă la 4 ani, iar aleșii să o dețină, de regulă, 4 ani. Pentru echilibrarea raportului de Putere dintre reprezentați și reprezentanți și pentru anihilarea sau măcar reducerea valenței generatoare de corupție a actualului sistem, vârful piramidei sociale trebuie să cedeze din Putere celor de la bază. În acest sens, X,Y și Z ar trebui să ”dea socoteală” în fața ”cetății” sau să primească încrederea ”cetății” nu doar o dată la 4 ani, ci ori de câte ori este nevoie, cu toate consecințele care decurg de aici. Nu intru acum în detalii tehnice, și pentru că o asemenea ajustare a sistemului nu e deloc simplă, ea necesită studii multidisciplinare dar este posibilă tehnic și logistic în condițiile sistemelor de comunicație electronice actuale. Mai este nevoie de voința politică care să conducă la organizarea unor dezbateri publice și de specialitate temeinice, a unor grupuri de lucru bazate pe expertiză politică, juridică, sociologică și comunicațională, și la elaborarea proiectelor rezultate din aceste activități.
Andrei Alexandru

  Prospectiv A-z .
La un nivel oarecum abstract as spune ca realitatea de acum este 100% produsul democratiei liberale in conditiile in care in 1990 nu s-a pornit la drum cu o elita legitima instalata la putere.

Octavian Lupu Si eu cred ca democratia reprezentativa, aflata in coma, are nevoie de infuzii de democratie participativa pentru a o readuce cat de cat in simtiri. Alegerile "libere" au devenit un fel de ritual al unei religii in care nu mai crede nimeni cu adevarat. Inclusiv preotii care o celebreaza. Dar face parte, nu-i asa, din fondul de traditii.