miercuri, 10 august 2016

Scrisoare deschisa Presedintelui Romaniei

Scrisoare deschisa adresata Presedintelui Romaniei - 5 iulie 2016

Prospectiv A-z  via Adrian Nastase – 5 iulie 2016
 

Dupa scrisoarea deschisa a d-lui Adrian Severin catre ambasadorul Klemm, urmeaza scrisoarea deschisa a d-lui Adrian Nastase catre KWJ, despre Ambasadorul Klemm.

Domnule Președinte Iohannis,

Traian Băsescu v-a lăsat o moștenire grea – între altele, acțiunea obedientă față de Statele Unite („Licuriciul cel mare") – Theo Peter, ștergerea datoriilor Irakului și multe altele. Această acțiune obedientă a încurajat ambasadorii americani la București să încalce, începând cu 2005, toate normele acceptate ale diplomației. Nu are rost să revin asupra celor întâmplate în ultimii ani.

Recent însă, răspunzând criticilor unor oameni politici români, ambasadorul Hans Klemm a afirmat: „E datoria mea să fac observații în mod public". Cu alte cuvinte, să continue să se pronunțe public în chestiunile de politică internă românească.

Consider că, în calitate de președinte al României, aveți DATORIA să-l învățați pe ambasadorul Klemm că are datoria de a NU face observații în public. Puteți, spre exemplu, să-l însărcinați pe unul din consilierii dvs. să-i înmâneze textul Convenției de la Viena, din 1961, referitoare la relațiile diplomatice, în care se arată: „Art. 41 – 1. Fără prejudiciul privilegiilor și imunităților lor, toate persoanele care beneficiază de aceste privilegii și imunități au datoria de a respecta legile și regulamentele statului acreditar. Ele au, de asemenea, datoria de a nu se amesteca în treburile interne ale acestui stat."

Nu cred că ratificând Convenția, în 1968, România a făcut o excepție pentru SUA. Și nu cred că ar exista un acord bilateral de reciprocitate prin care ambasadorii român și american să se pronunțe asupra chestiunilor de politică internă din cele două țări.

Consider că i se poate atrage atenția ambasadorului Klemm că, dacă are ceva de comentat, comunicat, sugerat, protestat (personal sau în numele guvernului american) trebuie să facă acest lucru mergând la Ministerul Afacerilor Externe, deoarece este acreditat pe lângă autoritătile române si nu pe lângă „stradă", opinie publică, televiziuni, agenții de presă. Conform aceluiasi articol din Convenția de la Viena, „2. Toate problemele oficiale tratate cu statul acreditar, încredințate misiunii de către statul acreditant, trebuie să fie tratate cu Ministerul Afacerilor Externe al statului acreditar sau prin intermediul său, sau cu oricare alt minister asupra căruia se va fi convenit."

S-ar putea ca dl ambasador să nu înțeleagă aceste texte. Există un remediu. Articolul 9 din Conventie stabilește: " 1. Statul acreditar poate oricînd, și fără a trebui să motiveze hotărîrea, să informeze statul acreditant că șeful sau orice alt membru al personalului diplomatic al misiunii este persoana non grata sau că orice alt membru al personalului misiunii nu este acceptabil. În acest caz, statul acreditant va rechema persoana în cauză sau va pune capăt funcțiilor sale în cadrul misiunii, după caz. O persoană poate fi declarată non grata sau inacceptabilă înainte de a ajunge pe teritoriul statului acreditar." Simplu.

Domnule Presedinte,

prin încălcarea unor norme diplomatice care sunt specifice statelor democratice, ce-și respectă mutual suveranitatea, ambasadorul Klemm umilește nu doar autoritățile statului român ci și pe fiecare dintre noi.

Cu speranta unei reacții de demnitate

și cu expresia considerației cuvenite,

Adrian Năstase

5 iulie 2016


 

 

Scrisoare deschisă adresată Presedintelui României

Domnule Presedinte Iohannis, Traian Băsescu v-a lăsat o mostenire grea – intre altele, actiunea obedientă fată de Statele Unite  („Licuriciul cel mare") – Theo Peter, sterge…

NASTASE.WORDPRESS.COM


Eugénia Paraschiv Niciodatá nu mă va găsi răspunsul:
la ce bună-o fi eminenţa-n drept internaţional de te tocará cu evenimentele, crestele?


Prospectiv A-z .
Cu cat esti mai eminent la nivel international, cu atat te pot toca soarecii mai tare in ograda proprie. Acest lucru a fost atat de putin inteles de premiantii post-1989...


Doina Nicolescu Buna scrisoare! Dar domnul presedinte Iohannis o va ignora, asa cum ignora si alte lucruri privind Romania.


Prospectiv A-z .
Domnul Johannis s-a nascut asa sau asta-i de/formare de sept?


Prospectiv A-z .
miron
iulie 5, 2016 la 9:08 am 

inainte de a face observatii,indiferent de cat de valkabile sunt la acest moment,nastase ar trebui sa spuna cand i-a intrebat pe romani daca vor sau nu in ue si in nato sau ii era frica sa nu iasa din dezbateri adevarul ca ne-a transformat in colonie,impreuna cu toata clasa politica!

centru
iulie 5, 2016 la 11:46 am 

Klemm nu este singurul care isi depaseste atributiile .
Sa nu uitam ca actiunile lor sunt incurajate si aplaudate de pupincurismul mass -mediei nationale , de bietii geek-i " ziaristi " si " reporteri " cu 1 % din cultura si inteligenta unui Darie Novaceanu , Dumitru Tinu , Bogdan Chireac , Dan Dungaciu , Ovidiu Ioanitoaia ( am vazut interviul Digi24 luat la Sinaia lui Marine Le Pen de o " ziarista " autohtona , Aimée Iacobescu ? – sa intru in pamant de jena , " ziarista " recita un cuplet despre " procesele familiei Le Pen " contra oricarei politeti intr-o franceza de copil de sapte ani de la Dolhasca ) .
Stati ca in 1997 – 2000 Rosapepe facea turnee in tara si -si dadea cu parerea asupra liceelor care trebuiau date in folosinta exclusiv bisericilor maghiare ( licee construite in perioade de apartheid in anii 1600 – 1900 , in zone romanesti , doar pentru neromani , din care romanii erau alungati ) .

Ambasadorul rus de la Bucuresti , care ii face pe sociologii si filozofii bursieri de la Romania Libera " badarani " ?! – pentru articole in care acestia critica sistemul putinist , fara nici o indepartare de la politete , este mai bun ?
Acelasi ambasador care da cu gura in presa romaneasca " asa au aratat si alegerile in Republica Gagauza " – care" republica gagauza " ? – pe care a inventat-o el si sefii lui , Ceadar Lunga 17000 locuitori , Comrat 24000 locuitori ? – hai sa facem noi republici la el acasa , ca avem de unde …

Cristian Moldoveanu
iulie 5, 2016 la 10:02 am 

Multumesc pentru aceasta scrisoare domnule Nastase. Pacat insa ca presedintele nostru nu o sa faca asa ceva. As vrea sa avem acolo niste oameni care sa aibe demnitate, onoare si curaj. Si eu am atras atentia asupra unor astfel de lucruri in repetate randuri, trimitand chiar o scrisoare catre The New York Times, ca raspuns al unui articol al jurnalistului Patrick Basham. Mi-ar face placere daca l-ati citi. 
https://cristianmoldoveanu.wordpress.com/.../replica-la.../

 

 

Replica la articolul Romania's Anti-Corruption Mania, publicat in The New…

CRISTIANMOLDOVEANU.WORDPRESS.COM

 

Smaranda Dobrescu Ultima replica, desi foarte buna a lui Cristian Moldoveanu e scrisa in martie 2015, deci fara legatura cu Excelenta sa D-l Klem. Cu alta Excelenta, poate..


Smaranda Dobrescu Pentru a da mai multa greutate si importanta scrisorii lui Adrian Nastase, Adrian Severin o sustine cu argumentle necesare a nu-l inspaimanta pe presedintele nostru care e de recunoscut are o viata complicata parcurgand destule puncte cardinale la cerere sau chemare..
"Scrisoare deschisă adresată Președintelui României, domnul Klaus Johannis
July 6, 2016

Domnule Președinte,

La data de 5 iunie 2016, fostul Prim Ministru și Ministru de Externe, prof. dr. Adrian Năstase, v-a trimis o scrisoare deschisă prin care vă solicită să luați măsurile necesare spre a-i determina pe Ambasadorul SUA la București și pe ceilalți diplomați americani acreditați aici, să respecte prevederile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice dintre state și să se abțină de la a face considerații publice de orice fel referitoare la treburile interne ale României, precum și la aspectele concrete ale relațiilor bilaterale americano-române. Potrivit Convenției amintite toate aceste teme trebuie discutate exclusiv cu Ministerul Afacerilor Externe sau cu un alt minister desemnat de Guvernul român.

Am onoarea de a vă aduce la cunoștință pe această cale acordul meu total cu punctul de vedere exprimat de domnul Năstase, precum și susținerea integrală a demersului său, cu următoarele două precizări:

Acest demers nu are caracter antiamerican ci dimpotrivă, este menit să susțină parteneriatul strategic româno-american eliminând amenințarea proiectată asupra sa de sentimentele tot mai extinse de americanofobie și occidentalofobie ale românilor, alimentate de comportamentul contrar prevederilor dreptului internațional al diplomaților americani acreditați în România. Respectivul comportament a fost, de altfel, criticat și de distinși reprezentanți ai diplomației americane. Prin subminarea bazelor populare ale relației strategice dintre România și SUA, el pune în pericol arhitectura de securitate europeană, la care țara noastră a lucrat cu sârg în ultimele decenii, și, pe cale de consecință, periclitează securitatea națională a României.
Solicitarea domnului prof. dr. Adrian Năstase trebuie extinsă și asupra reprezentanților diplomatici ai altor state care apelează la procedee similare (ex.: Germania, Marea Britanie, Olanda).

Mă folosesc de acest prilej pentru a-i încuraja pe toți ceilalți foști demnitari români implicați de-a lungul timpului în conducerea acțiunii externe a României (șefi de stat și guvern, miniștri de externe și ai apărării etc.), și care în prezent nu dețin funcții executive de natură a le impune o atitudine rezervată, să se alăture public acestor apeluri, facilitându-vă astfel, domnule Președinte, îndeplinirea datoriei constituționale de a apăra suveranitatea, demnitatea și securitatea statului român.

Cu cele mai distinse sentimente,

Prof. dr. Adrian Severin
Ex Vice-Prim ministru și Ministru al Afacerilor Externe


Draghi Puterity Oh Captain, My Captain!

https://media.licdn.com/mpr/mpr/p/7/005/07b/211/1af3c69.jpg


Prospectiv A-z .
D-l KWJ e prea/ocupat cu altele 
http://www.cotidianul.ro/klaus-iohannis-enunta-un.../

Pe scurt, avansul agendei neocolon. Efectul: Functionarii publici din Romania vor folosi de acum incolo cel mai scump creion simpatic. Din strainezia.

 

 

Klaus Iohannis enunță un obiectiv al "proiectului de țară"

COTIDIANUL.RO

Draghi Puterity Pregatesc regionalizarea pentru ca ulterior sa aiba cadru legal sa faramitzeze Romania. Asta e de fapt "proiectul de tara".


Prospectiv A-z .
Daca romanii romanii pe ansamblu se mobilizeaza la parlamentare ca la localele din Bucuresti, mai e speranta! Altfel trebuie adaugat ca o Romania regionalizata va fi impartita de facto si jure in halci pe care sa le mestege in voie 'protectori' de toate soiurile. Se reduce posibilitatea de reactie la ZERO, desi azi numai teoretic e mai mare de ZERO.

Presedintele de carton-Trabant trebuie izolat de parghiile puterii, printr-un Parlament ales, si trimis la refacere acolo unde lumea era multumita sa-l realeaga.


Smaranda Dobrescu Draghi, exact aceeasi impresie am avut-o si eu citind parte din "'proiectul de tara" Am mai remarcat ca cetatenii sunt chemati sa participe la luarea deciziilor, etc, etc, ceea ce eu nu stiu cum sa traduc decat prin democratie directa sau participativa (bla, bla) As vrea sa vad eu cum vor reusi sa schimbe Constitutia si sa scoata si bani suplimentari pentru orice hotarare care pana acum o lua Consiliul local ca sa organizeze n referendumuri. 
As mai vrea sa stiu cum vor stimula profesorii buni sa mearga la tara cand salarizarea invatamantului, deja stabilita ca inexistenta face obiectul viitoarelor greve anuntate si chiar a unor boicoturi.Si mai am destule alte curiozitati...


Prospectiv A-z .
Continui cu cateva comentarii dela blogul lui AN:...

Mircea Popescu
iulie 5, 2016 la 5:54 pm 

Domnule Adrian Nastase,
Nu inteleg de ce abia acum trimiteti o scrisoare Ambasadorului Klemm si doar dupa ce acesta „raspunde criticilor unor oameni politici români", dupa cum afirmati. Oare disputa cu politicul romanesc, deci cu grupul dumneavoastra „select" sa va fi trezit?
Ma intreb de ce nu ati avut curajul s-o faceti atunci cand dl. Ambasador a atentat in mod deschis la modificarea demografica si culturala a poporului roman prin indemnul, tot public, facut romanilor „să îi primească pe imigranți și să-i ajute să fie musulmani și români".
Poate deoarece aceasta pozitie este in consonanta cu politica promovata de eurobirocratul socialist Martin Schultz, devenit un adevarat lider spiritual al dumneavoastra, socialistii europeni. Da, este acelasi Martin Schultz care din inalta pozitie de Presedinte al Parlamentului European in care a fost numit prin jocuri de culise si-a permis cu aroganta ca in nenumarate randuri sa aiba interventii publice dure la adresa politicienilor romani si sa-i apostrofeze pe cei care pledeaza pentru politicile nationale.
De exemplu, ma intreb daca macar la un colt al sufletului dumneavoastra de politician socialist sustineti punctul critic de vedere din articolul „Hans Klemm" pe care l-am publicat la adresa: ( 
https://mipopescu.wordpress.com/13-invazia/hans-klemm/ ). Poate ca roman, nu doar ca politician, veti avea o interventie si in acest sens. Abia atunci eu, personal, v-as considera credibil.

[1) Observati ca scrisoarea e trimisa lui KWJ, nu lui Klemm; 2) Adrian Severin a trimis scrisoare deschisa lui Klemm]

nastase
iulie 6, 2016 la 8:14 am 

Mircea Popescu,
Imi dau seama că ati venit de putin timp pe acest blog. Opiniile mele in legătură cu interventiile ambasadorului Klemm si ale predecesorilor săi le puteti citi pe acest blog, de-a lungul anilor. De asemenea, puteti citi unele analize pe aceeasi temă in cartea mea „Romanian-American partnership – My Contribution", editia a doua, publicată in 2013, la Monitorul Oficial. Am citit comentariul dvs. si sunt de acord cu el. Pe acest blog aveti libertatea de a vă exprima opiniile. Cu oarecare arogantă, vă comunic că nu caut să devin credibil pentru cineva. Si eu imi prezint aici opiniile si le sustin.

Luminita Arhire
iulie 5, 2016 la 7:52 pm 

SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI PROFESOR ADRIAN NĂSTASE, CARE I-A SCRIS O SCRISOARE DESCHISĂ, AZI DIMINEAȚĂ, DOMNULUI PREȘEDINTE IOHANNIS

Domnule profesor Adrian Năstase,

Adică nu credeți că președintele nostru e destul de bosumflat și fără scrisorile dumneavoastră deschise?

Cum să-i mai dați, domnule, spre rezolvare și problema spinoasă a demnității nostre, când niște inconștienți și niște insensibili la sezonul estival, s-au apucat să facă BREXIT, fără cruțare, tocmai când se pregătea el să plece în Florida? Această lovitură cruntă, precum și faptul că ÎNCĂ nu are "avionul meu", l-au făcut melancolic și șovăitor pe președintele nostru, mai predispus la reflecții despre PROIECTE DE ȚARĂ pe pereți și mai singuratic pe la Consiliul European, pe când toți ceilalți se pișcau și se hârjoneau jenant în jurul lui, părând că nu se plictisesc de moarte, așa cum s-a plictisit el… Și nimeni, dar absolut nimeni, pe-acolo, nu părea interesat să afle "De ce e întuneric noaptea?" , temă la care Klaus ar fi putut răspunde cu un referat inteligent și rece ! Nimănui nu părea să-i pese despre "Cum s-a format universul?" și nimeni nu se arăta interesat de pregătirea serbărilor școlare, calitate a sa care a cântărit atât de greu acum 29 de ani, la Agnita, în obținerea statutului de profesor definitiv.

Să-l tragă președintele de urechi pe Hans Klemm…Păi, de ce? Că el nu este atât de incomodat de domnul acesta…atâta tot, că atunci când prestează, se îndoaie din șale cam de două ori mai mult decât Băsescu Traian, dar asta doar pentru că el e mult mai înalt decât fostul președinte și atunci, logic, trebuie să se-aplece mai cu râvnă ! …Păi, să se ia el după dumneavoastră și să riște să-i ridice ăla viza de State, ratând dureros pe acestă cale lectiile de tenis din Miami ?

De Hans Klemm nu te poți atinge… el vorbește pe Facebook cu italienii morți în Egipt, ceea ce lui Iohannis , mare consumator de socializare și de LIKE-uri, nu i s-a întâmplat., totuși, până acum…

Domnule profesor, ați dat dovadă de mare cruzime … I-ați dat să citească articole și paragrafe nemiloase, tocmai acum, când Mihalache a plecat și nu mai are cine să-i scrie un răspuns acid la SCRISOAREA DESCHISĂ , preluată brutal în toată presa… că dacă ar avea un alt consilier cu vorbele la el, ca să vă-nvețe minte…

Ehei! Cum v-ar mai perpeli el, președintele, dacă ar avea cine să-i scrie replicile!

Draghi Puterity
iulie 5, 2016 la 8:04 pm 

Nu stiu in ce masura domnul Presedinte e familiarizat cu Constitutia Republicii Federale Germane, insa primul ei articol suna in felul urmator:

„Die Würde des Menschen ist unantastbar. Sie zu achten und zu schützen ist Verpflichtung aller staatlichen Gewalt."

in traducere

„Demnitatea umana este intangibila. Respectarea si protejarea ei este obligatia tuturor puterilor din stat."

Asta pentru ca tot doream „o tara ca afara"…

P.S. Pentru a nu-i produce domnului Presedinte in mod inutil disonante cognitive, tin sa precizez ca este vorba de Constitutia postbelica, din 23. Mai. 1949.

 

 

Hans Klemm

7 Martie 2016 Hans Klemm = din ciclul INVAZIA = În presa românească a apărut un Comunicat al…

MIPOPESCU.WORDPRESS.COM


Prospectiv A-z .
Cand s-a intamplat ultima oara ca unei voci romanesti pe o probleme de interes national sa i se alature alta?

Iata ca dl. Adrian Severin face acum pasul acesta firesc. Sper sa nu fie si ultimul.

http://adrianseverin.com/scrisoare-deschisa-adresata.../

Scrisoare deschisă adresată Președintelui României, domnul Klaus Johannis - Adrian Severin

  Domnule Președinte,   La data de 5 iunie 2016, fostul Prim Ministru și Ministru de Externe, prof. dr. Adrian Năstase, v-a trimis o scrisoare deschisă prin care vă solicită să luați măsurile necesare spre a-i determina pe Ambasadorul SUA la București și pe ceilalți diplomați americani acreditați ai...

ADRIANSEVERIN.COM


Prospectiv A-z . 
Domnule Severin, corectati va rog data la care scrieti ca dl. Nastase i-a scris deschis Presedintelui. Am verificat, e 5 iulie, nu 5 iunie.


Smaranda Dobrescu De data asta ne-am grabit mai multi sa-l citam pe AS. La postarea prima cu scrisoarea lui AN catre Presedinte in final am postat de dimineata sprijinul oferit demersului de catre Adrian Severin :-)


Prospectiv A-z .
Romanii redescopera incet dar sigur SOLIDARITATEA. Macar de-ar fi contagiune!


Prospectiv A-z .
http://www.cotidianul.ro/basescu-nou-atac-la-ambasadorul.../

Sarkas
+22
Băsescu (se putea altfel?) încearcă aproape cotidian senzațiile tari izvodite din plăcerea scatologică de a-și gusta propriile produse. „Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i pute" - crede el. Cineva, în timpul infamului său ultim mandat, declara: „Simplul fapt că oamenii îşi pot exercita dreptul dat de Dumnezeu de a avea păreri diferite fără a se teme că vor fi împuşcaţi de pe acoperişuri este un semn al progresului. Dacă aveţi îndoieli în această privinţă, întrebaţi-i pe cetăţenii Siriei ce părere au." Ghici ghicitoarea mea, cine-i autorul? Mark Gitenstein - ambasador al SUA. Adicătelea, ăsta n-a subminat „credibilitatea SUA în România"? Pe de altă parte, Băsescu se arată ACUM „surprins" de interpretarea dată definiției „defectuoasă" din Codul Penal; probabil, „iluminarea" a venit via Udrea ot Pleșcoi. Și uite așa, Băsescu ne ocupă timpul cu înjurăturile pe care le merită înmiit.

florin
+21
Domn Presedinte, Domnul Klemm este la fel de slab precum a fost si predecesorul lui si sustinatorul dvs., domnul ambasador Ghițănștain. Astia parca lucreaza pentru KGB, nu pentru SUA. Din momentul in care domnii Philip Gordon si Ghițănștain au bagat pumnul in gura la 7,4 milioane de romani, SUA a "castigat" 7,4 milioane de "prieteni". Iar dvs. incercati macar o luna de zile sa nu va mai uitati la Antena 3! Cand vorbiti dvs., parca vorbeste Mugur Ciuvica, sau Mircea Badea, sau Mihai Gadea.

Petcu
+19
Nu poti sa pui ca n-are dreptate. Dar pe vremea cui s-au aprobat legile astea. Pe vremea cui s-au dat limbi la greu celor la care se face referire. O vorba zice: cine sapa groapa altuia cade singur in ea.

Kerr
+13
Asta-i politica propovaduita de tine strmbule! Dupa ce ne-ai vandut ca Iuda , miorlai ca suntem ieftini

IQ1000
+15
De ce nu se adopta legea raspunderii magistratilor, cu pedepse care sa mearga pana la destituirea din functie si interzicerea profesarii ca magistrat (judecator si procuror) si nici ca avocat a celor care abuzeaza de functia de magistrat? Nu se va vota niciodata in rrrromanica. Nu le convine dumnezeilor magistrati, ca asta au ajuns niste dumnezei, si nu le convine nici puscariabililor din rusinea numita Parlamentul Romaniei.

lili
+17
"Definitia defectuoasa" de la Codul penal ala grozav facut de Alina Bica si asumat de Guv Boc si laudat si paralaudat de T Basescu si E Udrea cand Basescu era Presedinte de tara iar E Udrea era febletea lui ministeriala! Tot Codul ala Penal e, Basescule, era bun cand ii infunda pe opozantii tai, era bun cand ii baga la brutarie pe PSDeii, dar a devenit NE-bun de cand E Udrea si toata sleahta ta de acoliti portocalii fac carare la DNA aratand JAFUL din cele 2 mandate ale tale! Erau buni toti Ambasadorii si ai SUA si ai UK si ai Olandei si ai Germaniei care vorbeau cand te sprijineau pe tine si aparau statul de drept, acum NU mai sunt buni aceiasi Ambasadori care apara statul de drept! Sictir, pacat ca nu te trimit pe tine la brutarie, acolo ti-e locul, penal fara scrupule ce esti!

Nu uita ca esti român
+5
Citesc comentariile de la acest articol si våd numai specialisti in politica. Daca politica ar fi la indemina tuturor sau ar fie inteleasa de orice neica nimeni atunci mai zici ca cele scrise sânt cit de cit aprope de realitate. Dar cind vezi ca acesti comentatori sint cunoscatori poate ai politicii mondiale si nationale in mod deosebit, se pricep la fel si la agricultura, si la fotbal dar la ce nu se pricep ei. Dar sa revenim la subiect. Majoritatea se reped precum uliul la Basescu pentru ceeace spune dar daca ii pui la detectorul de minciuni vei afla ca mai toti l-au votat pe Basescu. Vezi cum la cei mai multi dintr-o gindire profunda tzâsnesc numai cuvinte adânci la adresa acestui politician care a pus umarul la transformarea acestei tari in ColoniaRO. Acum el spune bine multe lucruri dar exact invers de cum a procedat in cele doua mandate. Sa inchei. Acelasi lucru faceau si ambasadorii americani in Ungaria si Polonia. Cum s-a rezolvat problema?. Au fost chemati la Ministerul de externe al tarilor in discutie si au fost avertizati ca daca mai continua vor deveni persoana non-grata, adica då cu ei peste granite daca mai incalca normele diplomatice. In fapt normele diplomatice sunt specifice statelor democratice. Iar ambasadorii americani s-au conformat respectind normele diplomatice. Ma nenorocitilor daca aveti cava de spus in ColoniaRO mergeti la Ministerul Afacerilor Externe, deoarece sânteti acreditati pe lângă autoritătile române si nu pe lângă „stradă", opinie publică, televiziuni, agentii de presă etc. . La noi ce credeti avem MAE, Presedinte de tara, Guvern etc.? Nexam! Avem Vax po-puli. Lucrurile vor merge din rau in mai rau pina la Victoria finala a capitalismului salbatic!


Smaranda Dobrescu Cum il inunda principiile pe fostul prea mult timp presedinte! Cand Gittenstein le spunea romanilor care manifestau ca au noroc ca nu trage nimeni in ei, s-a sesizat oare presedintele de-atunci? L-a chemat MAE la ordine??


Prospectiv A-z .
dela un forum:
lili
+2
In luna ianuarie 2015 Presedintele Klaus Iohannis a decorat-o pe Secretara "doctor" a lui Gabriel Oprea, dna Adela Loredana Popescu la propunerea generalului Oprea cu Ordinul National Steaua Romaniei in grad de Cavaler . Ordinul Steaua României în grad de Cavaler este cea mai înaltă distincție pe care statul roman o poate acorda unui civil. Motivarea din decretul de acordare este una standard: „in semn de apreciere a serviciilor deosebite aduse institutiei militare, pentru rezultatele remarcabile obtinute în procesul de instruire, precum si pentru inaltul profesionalism dovedit in executarea misiunilor incredintate". Nu stiu in ce a constat „inaltul profesionalism dovedit in executarea misiunilor incredintate", dar este frapant faptul ca o consliera oarecare, fie ea si consiliera personala a lui G Oprea, a fost decorata 2 ani la rand de Basescu si o data de Johannis. In schimb, pe lista persoanelor decorate nu se regaseste numele niciunui simplu soldat, care sa fi meritat obtinerea unei astfel de distinctii in urma misiunilor din teatrele de operatiuni din Irak sau Afganistan". Intreb: ce "servicii deosebite" si ce "misiuni incredintate" o fi avut doamna aceasta, secretara din biroul dlui Oprea?! Cand Johanis ii acorda acestei doamne cea mai inalta distinctie ce poate fi acordata unui civil, Dvs ii cereti lui Johannis un Proiect de tara asa de complicat?! Nici o sansa, dl Johannis nu depaseste nivelul unui politician roman care face intelegeri cu analfabetul G Oprea, asta-i nivelul lui de "putinta" sau mai bine zis de NEPUTINTA.

Unde va fi urmatoarea invazie?


Unde va fi urmatoarea invazie? – 10 iulie 2016


Cornelius Scipio

Vizionand filmul lui Michael Moore, "Where to invade next" (2015) devin clare directivele actualului guvern si iesirile unor ministrii de tipul: "munciti pe doi lei", "libertatea e un lux", "educatia costa", "trenul costa", precum si altele de tipul: alocarii de sume pentru penitenciare, distrugerea sistemului SMURD, distrugerea sistemului de sanatate gratuit, si cate si mai cate (a include aici si "examenele nationale" aduse cu targa din import). Le veti regasi ca exemple negative prezentate de Moore in comparatie cu rezultatele spectaculoase din tari, cu o singura exceptie, europene. De unde trag concluzia ca entuziasmul unor concetateni in disolutia UE este o nebunie, raul venind din cu totul alta parte. Este Romania un experiment ce doreste realizarea unei replici in estul UE, si plecand de la premiza ca da, de ce noi ?

 

 

Where to Invade Next (2015)

Directed by Michael Moore. With Michael Moore, Krista Kiuru, Tim Walker. To learn what the USA can learn from other nations, Michael Moore playfully "invades" them to see what they have to offer.

Save

IMDB.COM

 

Prospectiv A-z .
"de ce noi ?" Numai premiantii instalati la putere dupa lovitura de stat din decembrie 1989 pot incerca un raspuns. Desi e posibil ca geneza raului la a carui desfasurare finala ASISTAM sa fi fost chiar inainte de 1990.

La alt nivel, tot incerc(am) un raspuns aici, recent scriam ca noi romanii ne-am comportat dupa 1989 precum primatele.


Smaranda Dobrescu Esti sigur, Cornelius ca exista un astfel de film? Sau ai glumit descriind situatia din Romania? Asta ar schimba cumva perceptia noastra asupra tehnocratilor, din persoane care se confrunta cu o populatie excedentara si needucata care le strica proiectiile in persoane avizate care se misca conform unui plan. Vom imagina un film in care sa anulam acest scenariu experimental..


Cornelius Scipio da, se pare ca am .....descoperit america, in sfarsit. dupa ce am vazut filmul mi-am dat seama ca actulul guv nu este o varza bruxeleza, asa cum cei mai multi cred si eu am crezut alaturi de ei, ci este o ciorba atlantoida in cea mai pura forma.


Smaranda Dobrescu Poate tehnocratii servesc doua feluri de mancare, pana ii va durea stomacul...

 

 

Proiectul de tara

Gheorghe Gradinaru

"tot golind de conţinut şi de sens actualul sistem politic, cu efecte asupra rolului şi imaginii democraţiei noastre, apar sâmburii pentru ceva ce în mod cert nu ne va plăcea. Cu toate supapele, cu tot controlul, cu toată ocuparea nişelor, s-ar putea ca la un moment dat să se producă accidente şi să ajungem să contemplăm dezastrul. Ar fi trist ca tocmai nobila idee a proiectului de ţară, nepriceput sau îngust manevrată, să ne ducă în acest punct de tristă inflexiune"

 

 

Proiectul de ţară, consensul şi sâmburele revoltei. Patru întrebări pentru liderii politici

„Este nevoie de un nou proiect de ţară, un proiect de ţară pentru România, pentru România viitorului în Uniunea Europeană", a spus Preşedintele Iohannis după o…

ADEVARUL.RO

Like

Mihai Ion Turcu Nu putem avea un proiect de tara "in Uniunea Europeana" care uniune nu stie exact ce urmeaza sa fie.


Gheorghe Gradinaru Nu putem avea un proiect de tara atata timp cind cei care enunta necesitatea lui sunt interesati doar de un vehicul care sa le conserve puterea si nu sa serveasca interesului national.


Mihai Ion Turcu Discutie dificila. Trebuie definit "interesul national".Se subintelege din faptul ca am aderat la UE, cu dificultate si enorme sacrificii, ca acesta a fost interesul national. Acuma am putea constata ca la ce am aderat devine altceva si interesul national ar putea fi sa parasim uniunea. Am putea avea in vedere negocieri, conditionari in interes national in UE fiind. Ce rezulta din federatia Ue este desfiintarea natiunilor ca atre nu avem ce discuta despre "interesul national" (natiunile si statele natiune suverane sunt cosubstantiale si fara sens una fara alta).


Smaranda Dobrescu Daca in schita existenta cat este ea de putin extinsa nu se vorbeste despre starea de saracie, de inegalitati sau despre modalitatea de a deveni un stat social, dupa cum se intelege din articol, trag concluzia ca se vorbeste doar despre cum sa ajungemla o crestere de 5% anual (cum a mai facut si Geoana un astfel de program utopic cu sprijin american).Proiectul de tara care se doreste sa aduca impreuna romanii in jurul unor idei importante nu este prima incercare si nici macar nu pleaca de la elementul logic necesar unui astfel de demers: contextul, interesul national, renuntarea la natiune sau nu, renuntarea la suveranitate si cat anume, etc. 
Pana in 2000 s-au elaborat doua astfel de proiecte de tara, sub denumirea de "Strategia de la Snagov" coordonate primul de academicianul Postolache si al doilea de academicianul Ionete, excelenti economisti. Au participat reprezentanti ai partidelor parlamentare, ai sindicatelor, patronatelor si partial ai societatii civile. Cu totii si-au sustinut propunerile sau au adoptat cu intelegere ideile mai bune ale altora, intr-o atmosfera normala si constructiva. Diferenta intre acele proiecte si cel avut in vedere este ca acelea nu aveau tinte ascunse, nediscutate.


Prospectiv A-z .
Pe langa problemele ridicate de coprospectivi mai sus, nu cred ca se poate discuta despre un proiect de tara in conditiile in care politicienii la varf sunt numiti si nu alesi. 

Asumand ca legitimitatea ar fi in afara discutiei, ramane intr-adevar problema deciziei asupra unui plan de tzara versus masuri individuale centrate pe intersul romanilor.

Un plan de tara nu e neaparat centrat pe interesele romanilor, el putand sa fie ca pana acum doar transcrierea in romaneste a diktatelor triajului...


Mihai Ion Turcu ....Situatie in care este "foaie de parcurs".


.Prospectiv A-z .
Iata ce scrie Ioan Buduca in Cotidianul:
"Partenerii noştri în jocul acestei iniţiative şi-au schimbat intenţiile în ultimele săptămâni: Turcia a căutat şi a găsit împăcarea cu Rusia, iar Bulgaria nici gând nu avea să supere Moscova.

NATO n-a patronat direct această iniţiativă tocmai fiindcă îi cunoştea riscurile.

Ne-a lăsat pe noi să umflăm un balon de încercare. Nici noi nu puteam fi atât de prost informaţi încât să mergem la Sofia să ne fie aruncată ciorba bulgărească între sprâncene. Ipoteza mea este că ne-au dus acolo ca să avem un pretext să le spunem oamenilor că de vină e SIE, pentru că nu a preîntâmpinat ciorbălăceala.

La ce ar fi bun acest pretext? Ar fi bun numai dacă ar putea folosi la eliminarea şefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, dar nu pentru că el ar dori să candideze la preşedinţie, în contra lui Iohannis, ci pentru că s-ar pune în contra proiectului Iohannis de integrare avansată a serviciilor secrete. MRU se opune (dacă se opune) unui principiu anti-neoliberal pe care Iohannis l-ar dori introdus în legea de integrare a serviciilor într-o unică Comunitate Naţională de Informaţii. Iohannis ar dori (sub inspiraţie SRI) să introducă controlul informativ al fenomenelor de subminare economică a ţării. MRU crede că aşa ceva ar dăuna principiului liberei concurenţe în forma sa lipsită de orice elemente de protecţionism economic.

Iohannis crede că va avea nevoie de unele elemente de protecţionism în noul proiect de ţară, de pildă în privinţa valorificării resurselor noastre minerale numai şi numai pe bază de capital autohton, provenit, eventualmente, de la o bancă românească de investiţii, instituţie ce ar trebui creată în cadrul acestui nou proiect de ţară. Cine are dreptate? După părerea mea, Iohannis.

Un proiect de ţară nu are cum cum să fie unul neoliberal. Prin natura sa, va fi o expresie raţională a naţionalismului economic. Care n-a murit, aşa cum ar fi dorit neoliberalii. După Brexit, iată, a renăscut.

Banii pentru o bancă românească de investiţii i-am putea obţine printr-o amnistie fiscală: "Aduceţi în ţată, voi, corupţilor, banii scoşi în afară, care vor fi taxaţi cu 20%, iar restul va fi considerat legalmente albit". Aşa a făcut Italia în anul de vârf al crizei financiare.

După1990, afost viceversa. Li s-a spus securiştilor şi nomenclaturiştilor: "Lăsaţi în pace democraţia să se consolideze. Faceţi-vă de cap în domeniul afacerilor şi scoateţi din ţară banii voştri negri"."

Sa intelegem ca KWJ si posobil Ciolos lucreaza si in folosul romanilor? Pe cont propriu sau s-a relaxat foaia de parcurs?


Prospectiv A-z .
Reactiile cititorilor la articolul lui Buduca:

octavian capatina
+13
Spălarea unui trădător? Păi nu l-a dus mru pe Iohannis la Chișinău în vizită de s-au întâlnit nu cu Ghimpu ci cu Vladimir Filat - fost în trupele de securitate ale URSS-ului?


Dux @ octavian capatina
+2
Domnule Octavian,am un mare respect pentru postarile Dvs.Asa cum "ístoria umanitatii incepe de la Sumer"si istoria loviturilor de stat din 1989 finalizate cu implozia URSS incepe de la Andropov-KGB!Asta l-a crescut si impus pe Gorbaciov,asta a facut diferenta intre activistii de partid si ofiterii KGB (ultimii mai destepti,mai organizati,dar mai saraci material si la mana "au fost rezultatul razboaielor dintre securisti si activistii comunisti in fiecare tara a fostului lagar!De ce ne miram azi ca oameni politici si oameni de afaceri sunt(fara exceptie) legati de securitate ,daca asta a castigat razboiul? Si Moldova e plina de kgbisti romani si rusi , bine ca nu ne-am macelarit intre frati,asa cum a ajuns ucrainienii cu rusii,croatii cu sarbi, etc! Bineinteles ,cand vom ajunge la organizarea pe provincii,varianta Dragnea,sa te tii secesiuni si razboaie intre romani,prima cale de distrugere a unei tari e descentralizarea!

Alibek
+3
" MRU crede că aşa ceva ar dăuna principiului liberei concurenţe în forma sa lipsită de orice elemente de protecţionism economic"!!!! Deci dupa MRU,daca e sa fim adevarati,dar nu cred ca a afirmat vreodata prostia asta, "concurenta intre servicii secrete, e o formula economica neoliberala:)))))))))De ce sa nu scriem orice,ziua sa treaca!


Boko Haram @ Alibek
+2
Another day, another dollar, d-le Buduca. Vorba lui Ianache Vacarescu: ' Scrieti baieti, scrieti orice, numa' scrieti!'


x
+7
Adevarul e ca ne-am bagat ca musca EDITAT calului. De cand lumea astia mari se inteleg pana la urma, iar paduchii cad de fraieri. A crezut si sotul d-nei Carmen ca daca se ratoieste, ne scuturam razboinic... opincile la rusi (nici macar nu avem granita cu ei ci cu "prietenii" ucraineni) vom fi considerati "parteneri" si nu doar trompete pe timp de pace si carne de tun, poligon de tragere pe timp de razboi. 


iorga
+3
@X, ai dreptate, adica, *ne-am bagat ca musca in fundul calului* din pacate. Ca ne place sau nu, in perioada lui Ceausescu, Romania, chiar de *fatada* isi crease o oarecare libertate de miscare, si fata de Moscova si fata de Occident, dupa 1990, clasa politica romaneasca a ingenunchiat Romania, i-am *pupat in fund pe occidentali prin gura politicienilor*, occidentali care, isi au propriile interese iar Romania, este *doar un pion in realizarea lor !!!*. Prosti am fost, prosti am ramas pentruca, nu am invatat nimic din lectiile istoriei, si mai ales pentruca, am lasat *clasa politica sa-si bata joc de un popor intreg.


Poli 21
-1
Bud(uc)a a devenit vuvuzeaua lui basinescu publicind (???) un articol (???) ce copiaza mot-a-mot cele regurgitate de marele cirmaci.

LIleana
+1
Pe de alta parte, Iohannis, Dragnea, Gorghiu, isarescu,Ciolos etc. s-au adunat la Cotro si au decis singuri ca Ro sa ramana in UE. Cine i-a abilitat ? Adica sluga Germaniei, mai ales ca Junker este un odios ,iar Germania isi afirma cu nerusinare puterea si hegemonia ! Euc red asadar ca fara instrumente economice Ro nu are cum sa se salte, iar cei ce decid abuziv lucrurile, sunt niste tradatori in frunte cu mincinosul Iohannis !


LIleana
+2
NATO n-a patronat pt.ca exista o conventie ce nu permite si desigur si Iohannis si acest Mereu trebuiau sa cunoasca reglementarile privind MN. Ca se rezumau la "exercitii"de flotila cum zice Base, era fortat, oricine ar fi inteles substratul . Deci, e bine ca pe agenda summitului nu e prinsa utopia. O CNI ar face bine , inclusiv pt. adunarea celor prea aerisiti de aere cum este un MRU, ce-o cauta acest farsor periculos la sefia SIE ? Un proiect de tara ce ar viza protectionismul national si o piata ec.financiara romanesti,cu o banca cu adevarat romaneasca sunt vitale si ar putea fi securizate f.bine de preconizatul CNI , mai ales ca ajunge cat s-a permis jefuirea tarii : parafrazind- "e timpul, jefuirea a fost lunga"...O fi avand dl MRU zis si vita kobe vreun spate, a carui dislocare cu cat mai repede cu atat mai bine.


Smaranda Dobrescu NU stiu in ce masura il intereseaza pe MRU ramanerea in UE. El are un ceas care arata alta ora, alte temperaturi.. Ar trebui ca protectionismul economic sa-l lase rece. Daca Johanis chiar e interesat de introducerea unior elemente protectioniste legatede resurse, cate or mai fi, ar trebui ajutat . Doar ca in climatul asta de secretomanie generala si de ascultare generala din eter, ce poti sa mai crezi? In privinta celor spuse de Buduca : "Un proiect de ţară nu are cum cum să fie unul neoliberal. Prin natura sa, va fi o expresie raţională a naţionalismului economic. Care n-a murit, aşa cum ar fi dorit neoliberalii. După Brexit, iată, a renăscut." , ii dau dreptate. Doar ca din exprimare ar rezulta ca nationalismul economic ar fi sustinut de stanga daca neoliberalii au ramas cu buzele umflate. Aici, in privinta stangii, problema trebuie despartita ca intr-o organigrama cu cel putin doua variante in evolutie..


Mihai Ion Turcu Smaranda Dobrescu @Daca UE s-a zdruncinat, ceea ce ar fi de sperat, nu si sa se dezagrege, ar dveni extrem de riscat, revenirea la pozitiile de baza, nationale, ar putea porni negocieri realiste si constructive. UE ideala nu poate exista in conditii de neomogenitate naturala. Omogenizarea cere constructie in timp.


Smaranda Dobrescu O discutie in care fiecare stat sa-si expuna punctele care le considera necesare a fi modificate in Tratat, ar lamuri relativ repede viabilitatea si realismul mentinerii UE. Asteptand omogenizarea sau fortand aderarea la moneda a celor nepregatiti, la fel de neinspirat ca si abordarea unor viteze diferite nu ar conduce la inregistrarea unor progrese vizibile, necesare acum. ACUM.


Doina Nicolescu Putem avea un proiect de tara numai daca: 1. Unii oameni isi indreapta spatele 2.Nu ne gandim sa ascundem in spatele unei actiuni necesare tarii interese meschine 3. Stam si gandim intai ce vrem, nu scoatem in cateva zile o hartie 4. Stabilim unde vrem sa ajungem, caile, strategia si tactica 5. Nu intrebam ambasadele, UE, FMI, BM etc.


Prospectiv A-z .
Doamna Nicolescu, mai e o inrebare auzita recenta in tramvaiul 27: Dupa proiectul de tara, mai exista tara? Daca da, cand se recomanda insurectia, inainte sau dupa?



 

 

marți, 9 august 2016

Cui i se potriveste imaginea?

Cui i se potriveste imaginea? – 6 iulie 2016

Prospectiv A-z
 
Gandind cronologic dela lovitura de stat din decembrie 1989 incoace, carora din politicienii romani li s-ar potrivi aceasta imagine? De ce?


Smaranda Dobrescu Piromanii (sa spunem cei care au privatizat si desfiintat economia romaneasca ) care nu au nicio remuscare in urma faptelor lor, au gasit in cenusa respectiva lampa lui Aladin pe care e suficient sa o ia in mana si apare dervisul care le inalta una sau mai multe case, hoteluri la Monaco, afaceri cu bani in Panama si cate si mai cate. Sa-i identificam..

Dinica Roman Daca politicienii romani sunt mai greu de numit, iata-l pe asta!

http://content-img.newsinc.com/.../24779720/4518170.jpg..

Alexandru Botu Toti cei care au facut rau tarii, pe bani, din subordonare ori de placere.

Draghi Puterity In opinia mea, schimbarea de paradigma a avut loc la Emil Constantinescu, prin declaratia aceea ca "actiunea NATO impotriva Serbiei e legitima si necesara" (citez din memorie). Dupa aceea, la scurt timp a venit Tony sa ne spuna ca avem sanse sa intram in club, iar Basescu a facut cadou (prin acordurile PSAL II) economia Romaniei (bijuteriile coroanei mai exact). Isarescu a cimentat deal-ul. 

Cei ce le-au urmat, Iliescu/Nastase nu mai aveau cum sa intoarca lucrurile la care angajasera Romania "cei 15000 de t̶e̶h̶n̶o̶c̶r̶a̶t̶i̶ specialisti", insa au cautat sa obtina maximum pentru Romania in conditiile date. Proabil au reusit mai mult decat erau stapanii dispusi sa accepte, si Nastase a fost inlocuit, prin mijloace "colorat-specifice" cu Basescu, care a definitivat opera de subjugare a Romaniei. 

For the record, "privatizarile" lui Basescu:

https://nastase.wordpress.com/.../va-mai-aduceti-aminte.../

Prospectiv A-z
Va mai amintiti de privatizarile lui Basescu din 1999?


Smaranda Dobrescu Imi aduc aminte ca Basescu pentru a obtine aprobarea listei respective, la fiecare pozitie avea pragatita motivatia. Cea mai "tare" a fost la Sidex, unde a spus ca statul plateste 1 milion de dolari zilnic ca sa sustina in viata Sidexul. Pana sa inchida lumea gura de mirare,, s-a trecut la urmatoarea pozitie. Multe din pozitii au avut oponenta, dar ce rost ar mai avea acum sa scormonim prin cenusa imperiului?

Draghi Puterity Pai Prospectiv A-z voia sa stie cine sunt pe selfie-urile cu distrugrea economiei romanesti. E doar parerea mea. Altii cred si acum ca economia romaneasca a fost distrusa de Adrian Nastase, ca sa isi puna termopane la bloc.

Smaranda Dobrescu Cineva care a lucrat la FPS-uri ar avea poate destule fotografii...

Draghi Puterity Smaranda - Mi-ai dat o idee pentru o invitatie in grup ;)

Smaranda Dobrescu Fara sa vreau!. Ma gandesc sa vad daca-mi cade fisa!

Draghi Puterity Smaranda - Trebuie doar sa-l aprobi ;)


Draghi Puterity Orice asemanare cu Gust Avrakotos e pur intamplatoare :)))

Smaranda Dobrescu Inseamna ca altcineva face legatura intre cele doua servicii.. :-)

Draghi Puterity Cum zicea Zen Masterul? We will see! :)


Prospectiv A-z .
"ce rost ar mai avea acum sa scormonim prin cenusa imperiului?" 

Rostul este esentialmente necesar. Toti arsonistii Romaniei trebuie numiti ZI SI NOAPTE pentru ca altfel ne trezim cu ei din nou printre noi, daca nu cumva sunt ramasi in vreo schema sau alta (Parlament European, BNR, fundatii, moralisti publici etc.). Exact ca si in cazul lui Blair care pe de-o parte ii 'pare rau', dar pe de alta, spune ca a scapat lumea de nustiuce. In cazul nostru, in oglinda cu britanicul, i-am avea de exemplu pe cei care se vaita azi ca Romania nu (mai) conteaza fiind o colonie, dar uita sa specifice ca mai ales prin cele semnate si implementate(sic!) de ei s-a ajuns la aceasta situatie.

Da, Draghi, Regimul Constantinescu sta in capul listei, dar distrugerea a inceput cam de cand s-a ridicat acel elicopter de pe CC. Culmea este ca nu stiu mai mult de o exceptie din cei care au facut parte din Regimul Constantinescu sa fi spus ca-i pare rau! Ce shtofa au britanicii astia!

Draghi Puterity Desigur, Prospectiv A-z, am amintit si eu deseori pe aici de Petre "industria chimica a Romaniei e un morman de fiare vechi" Roman. Si evident ca sunt multi altii care au trecut cu arme, dosare si bagaje, de partea viitorilor stapani. Insa daca e sa gasesc un punct nodal, de la care evolutia a devenit ireversibila, a fost acea decalaratie.

Prospectiv A-z .
Roman n-a facut de unul singur ispravile alea, desi ar face parte din lista. Daca romanii nu inteleg rolul unui proces 'name and shame!', Petrica va fi reales pana la sfarsitul...

P.S. Roman si echipa lui (Basescu, Berceanu, Severin etc.) au facut parte si din Regimul Constantinescu.





Smaranda Dobrescu "ce rost ar mai avea acum sa scormonim prin cenusa imperiului?" Stiam ca Prospectiv A-z se va impiedica de sensul de "mai bine lasa". Am spus-o din doua motive:
1. Toate programele de guvernare incepand cu 1990 prevedeau privatizare, deci ce se facea era legal (nu neaparat si justificat)
2. Nu ai de unde sa stii cine facea aranjamentele caci de multe ori unui ministru ii venea lucrarea de la FPS perfect explicata ca necesitate iar acesta ca sa o amane sau sa o respinga trebuia sa vina cu solutia tinerii in viata a respectivei unitati. Cine facea evaluarile, cine cerea doi lei pe frumusete de dotari? Greu de spus. Ia expertii daca-i gasesti. Eu, am avut norocul sa nu semnez privatizari. Nu stiu ce as fi putut face: ca sa cer cercetari mai extinse ar fi trebuit ca intreprinderea sa mai fiinteze iar oamenii sa nu intre in somaj si sa nu aibe nici salarii. Daca am incerca sa acceptam ca au fost si oameni onesti si ca au avut nenorocul de a fi o rotita dintr-un joc mult mai mare gandit de alti jucatori cu viziunea ansamblului, poate am deveni chiar compatimitori. Evident erau si rotite care aveau dublu angrenaj, in general discreti si binevoitori. De aceea mi-am permis sa va propun testul cu lampa lui Aladin si evaluarea averilor...

Prospectiv A-z .
"Toate programele de guvernare incepand cu 1990 prevedeau privatizare, deci ce se facea era legal (nu neaparat si justificat)"

TOCMAI! Si razboiul lui Blair a fost aprobat de Parlamentul Britanic. Asta nu a impiedicat pe britanici sa mearga mai departe. De exemplu, poza de mai sus cu Blair este creatia unor artisti britanici prin care fostul premier este named and shamed!

Draghi Puterity Totusi, la inceput s-au privatizat chestii de genul "Beraria Ursus" s.a.m.d. Abia dupa PSAL II au avut loc privatizarile strategice. Sau gresesc?

Prospectiv A-z .
Dragul meu, pana sa ajungem la o asemenea analiza, sa fim realisti si sa incercam sa numim mai intai! 

Cu analizele ne-am mai infundat noi, iar asta e in primul rand din cauza ca formatul mediului nostru de discutii nu permite altceva, asa ca putem incerca si un alt unghi, mai ales cand avem exemplul britanic care, nu-i asa?, da standardul.

Draghi Puterity Stii care e problema mea cu linia asta de rationament, Prospectiv A-z ? Ca ii punem pe toti intr-o oala, fara discernamant. Si atunci ne trezim pe aceeasi parte a baricadei cu cei care spun ca toti politicienii sunt corupti, jos Parlamentul, si chestii din astea. Ori asa ceva e contraproductiv, pe dovedite...

Prospectiv A-z .
Draghi, nu ma convingi. Procesul de inductie pe care-l sugerezi este invalidat de primul contra-exemplu...

Oricum, prin exemplul dat mai sus de tine, credeam ca ai inteles mecanismul 'name and shame!'

Draghi Puterity O bomba atomica daca nu are masa critica, "doar" te iradiaza, nu explodeaza. Economia Romaniei ar fi supravietuit unui numar mare de idioti, hoti si ticalosi daca si-ar fi pastrat "coloana vertebrala". Saltul calitativ, diferenta dintre a fi si a nu fi, a fost insa cel indicat de mine. Dar nu vreau sa monopolizez eu discutia, cu siguranta exista si alti coprospectivi care vad lucrurile in mod diferit.

Prospectiv A-z .
Draghi, ca tot suntem pe o tangenta (dand raspuns la raspuns) pot spune ca fotografia artistilor britanici tocmai o bomba nucleara nu este. Este un procedeu ironic, ceva mai bun decat bascalia noastra. Reuseste sa spuna cu o poza cat nu pot face 50 de tratate.

Da, cred ca inteleg gravitatea afirmatiei "Economia Romaniei ar fi supravietuit unui numar de mare de idioti, hoti si ticalosi daca si-ar fi pastrat "coloana vertebrala"." Atat de mult ca gandesc ca britanicii inca mai cauta sa vada cum de a fost posibila tararea lor in acel razboi--chiar si dupa aceasta poza si raportul parlamentar...

Draghi Puterity O sa cred in puterea democratiei si a statului de drept Britanic cand o sa-l vad pe Blair condamnat pe viatza la Haga. Pana atunci, prefer sa cred ca totul e doar o perdea de fum numai buna pentru distras atentia de la rearanjarea placilor tectonice prin zona. Si chiar si daca reusesc, pana cand "forta normativa a faptelor" se va propaga in Romania, multe recolte se vor culege la Nana. 

P.S. Poate ma inseala memoria, insa poza asta eu am vazut-o de multi ani. Si Blair primea in continuare sute de mii de lire pe cate un discurs. Asa ca... sa vedem. Mai ales dupa ce ajunge presedinta sotia celui care impreuna cu Blair au creat fenta cu a "treia cale".

Smaranda Dobrescu Draghi Puterity , urmarea faptului de a-i pune pe toti in aceeasi oala e atat de simpla, incat si un copilut invatat cu lauda faptei bune il intelege: Cei onesti si cu bune intentii nu se vor mai angrena in politica. Cei care au facut-o fiind de aceeasi calitate sa se retraga intr-un colt si sa aibe putere sa faca fata loviturilor. Viata!

Prospectiv A-z .
De data asta nu mai cred ca inteleg ce spui, Draghi.

Pe de-o parte, asa este, o poza d'asta nu-l impiedica imediat pe Blair sa incaseze pentru de/serviciile facute--inclusiv la Bucuresti. Dar ironia de acest gen are un fel al ei de a lucra, chiar si intr-un sistem politic arhi-traditional (citeste, pervers) ca cel britanic.

Eu cred ca daca i-am numi mai des si cu mai multe mijloace pe echivalentii romanesti ai lui Blair, inclusiv mai tinerii ar vedea ca exista bun si rau in politica. Acum, tinerii fie pleaca, fie se dau cu partida pe care ei o percep drept invingatoare--adica exact asa cum se intampla din 1990 incoace.
Draghi Puterity Salut demersul tau, Prospectiv A-z , insa daca nu diferentiem dintr-o perspectiva realista, ma tem ca o sa aruncam si copilul din covata impreuna cu apa murdara. In discernamantul nativ al "tinerilor frumosi si liberi" eu nu am chiar atata incredere. 

Revenind insa la Blair, dintr-o cu totul alta perspectiva, as vrea sa recomand un film interesant, care in masura in care are macar un sambure de adevar (eu cred ca are), ar putea explica unele lucruri, printre care si scepticismul meu ca Blair va primi ceea ce merita. 

http://www.imdb.com/title/tt1139328/

Prospectiv A-z .
Draghi, Blair e numai punct-odata-central intr-o schema care pare a viza luarea Britaniei inapoi...

https://www.facebook.com/jacobinmag/videos/1384510424908988/

Tinerii, pe ansamblu, au cam acelasi discernamant in orice timp si loc. Doar ca in Romania, ei facand parte din categoria fiintelor *protejate*, nimeni nu se uita la nevoile lor. Motiv pentru care pleaca sau devin frumosi si liberi.
July 6 · 
The speech that Hilary Benn tried to stop.

Prospectiv A-z .
"Fost-a Hunedoara noaptea cum/ ar fi corabia de foc a lumii/ călătorind pe mări de pulbere şi fum/ sub neclintit de albă raza lunii". Fost-a şi nu mai e. Corabia de foc a lumii, marele combinat siderurgic, a naufragiat.
http://www.cotidianul.ro/de-la-marinarii-de-ieri-pe.../

Prospectiv A-z .
Privatization and aftermath

The Communist regime fell in 1989, and the transition to a market economy found the works ill-equipped to survive, with their technology not having been upgraded since the late 1970s.[1] Over the following years, production and employment—which stood at 20,000 workers in 1993—fell by a factor of ten. A surge in unemployment followed because while some younger workers emigrated, the majority stayed in the city and faced serious difficulties in finding new work or took early retirement.[3][4] In 1991, the works became a state-owned joint-stock company, Siderurgica Hunedoara.[5] The following year, steel plant #1, with a capacity of some 330,000 tons of steel a year, was shut down, as well as three furnaces at steel plant #2. In mid-1999, steel plant #2 was gradually shut down: first sintering was halted, then coking and finally on June 12, 115 years to the day after the works were inaugurated, the cast iron-producing furnaces.[1] A further shutdown occurred in the spring of 2003, and some 5300 workers were laid off.[3] The company became Mittal Steel Hunedoara in September 2003 as part of a privatization program completed the following April, when it was acquired from the Romanian government by a subsidiary of the Mittal Steel Company.[2] It took on the name of ArcelorMittal Hunedoara in 2006, following the takeover of Arcelor by Mittal to form ArcelorMittal.[1][6]

The works produce billets for pipes; heavy, medium and light profiles; reinforced concrete; wire; and special profiles, including mine gallery supports.[6] The focus remains on steel products and long hot-rolled bars.[5] Plans exist for the installation of a new rolling machine producing up to 400,000 tons of europrofile cylinder locks a year, starting in 2012.[7] The number of employees had fallen to 1260 in 2008, following a wave of compensated early retirements.[8] For several months at the end of that year and into the next, the works entirely stopped production for the first time in 80 years: most of its output went abroad, and the global financial crisis meant that orders dried up.[9][10] By 2011, there were 820 employees.[7] That year, eight exhaust chimneys, each over 90 m high and built in 1957, were demolished. These had become a symbol of the city, each of the ovens they served producing 400 tons of steel in one charge prior to 1990, but had become degraded. The chimney of blast furnace #4, itself demolished in 2004, remains standing. In the two years preceding this demolition, around 70% of the disused buildings were taken down,[11] including a 1950s power plant that took seven years of attempts to destroy and was considered cursed.[12] As of 2010, hundreds of individuals were making a living by carting off and selling iron and copper from disused portions of the works.[13]

Metallurgical activity caused substantial air, water and soil pollution in Hunedoara, especially before 1990. Close to 140 ha of industrial land that is now city property remains contaminated. Since 2004, Mittal has taken steps to filter exhaust and to treat waste water.[14][15] The plant's administrative headquarters, which functioned as a school for workers prior to the Communist era, is considered a historic building, but once abandoned in the years after 1990, it entered a state of disrepair. Its stairs, cables, floors and furniture were stolen and sold by local Roma, its interior, sheltering stray dogs, strewn with documents and remaining furniture wrecked by those searching for valuables within, the attic ravaged and housing bats, the basement covered with crates and hundreds of gas masks once used by Patriotic Guards.[16]
https://en.wikipedia.org/wiki/Hunedoara_steel_works