Dupa 75 ani ne va fi bine.. – 27 octombrie 2017
Smaranda Dobrescu shared a link.
Mai avem de asteptat 75 ani si ne va fi bine.. Asa e modelul de baza..
duminică, 19 noiembrie 2017
Cum se distribuie bogatia lumii
La nivel global, mai putin de 1% din populatie detine 99% din resursele Terrei. Restul de 99% din intreaga omenire detine doar 1% din resurse.
Sunt convins ca va suna cunoscut. Expresia s-a repetat de atat de multe ori, incat a devenit banala.
Dar iata ce nu s-a prea spus pana acum : cei extrem de putini si infinit de bogati care detin resursele Terrei le si consuma in ritm diabolic, epuizandu-le. Si fac asta vatamand ireversibil Pamantul, singurul loc unde, deocamdata, omul poate trai. Iar Pamantul ne apartine si noua, cei 99%.
Pentru a intelege proportiile dezastrului, e bine de stiut ca ceea ce se consuma intr-un an se regenereaza in cel putin 28 de luni. Sa ne imaginam ce s-ar putea intampla cu albinele care nu ar mai gasi aceeasi cantitate de polen, pentru ca plantele nu se mai refac decat cu un decalaj de un an si jumatate fata de momentul consumarii lor. Fara albine, vegetatia ar putea disparea in timp relativ scurt. Iar oxigenul vine din vegetatie. Nu ni-l mai poate asigura niciun mega-bogatas, care, ciudat, are nevoie si el de oxigen.
Procentul de 1% proprietari de resurse si 99% de palmasi pe mosia acestor overlorzi se regaseste si in Romania. Primele 100 de companii care activeaza in Romania fac 75% din totalul cifrei de afaceri. Restul de societati pe actiuni, pana la 6 mii, fac inca 24% din cifra de afaceri. Restul companiilor, pana la 600 de mii, fac 1%, plus pierderi. Nu se stie care este cifra de afaceri reala, caci multe sunt gri sau chiar negre. Dar e clar ca in aceasta zona crepusculara concentrarea averii e chiar mai mare.
La noi, in afara de problemele globale, care oricum ne afecteaza pe toti, sunt mari probleme cu sanatatea sau educatia.
Prea multi bani si resurse in prea putine conturi inseamna din ce in ce mai putine sanse se ingrijire a sanatatii celor multi.
Si prea putine sanse de educatie.
Raman vise neimplinite, idealuri neatinse.
Ratam toti sansa unui nou Einstein, a unui nou Coands dau Eliade ori a unui nou Enescu sau Mozart nascut aici, dar care nu a putut sa se realizeze, pentru ca parintii sai nu au avut bani de scoala.
Sunt convins ca va suna cunoscut. Expresia s-a repetat de atat de multe ori, incat a devenit banala.
Dar iata ce nu s-a prea spus pana acum : cei extrem de putini si infinit de bogati care detin resursele Terrei le si consuma in ritm diabolic, epuizandu-le. Si fac asta vatamand ireversibil Pamantul, singurul loc unde, deocamdata, omul poate trai. Iar Pamantul ne apartine si noua, cei 99%.
Pentru a intelege proportiile dezastrului, e bine de stiut ca ceea ce se consuma intr-un an se regenereaza in cel putin 28 de luni. Sa ne imaginam ce s-ar putea intampla cu albinele care nu ar mai gasi aceeasi cantitate de polen, pentru ca plantele nu se mai refac decat cu un decalaj de un an si jumatate fata de momentul consumarii lor. Fara albine, vegetatia ar putea disparea in timp relativ scurt. Iar oxigenul vine din vegetatie. Nu ni-l mai poate asigura niciun mega-bogatas, care, ciudat, are nevoie si el de oxigen.
Procentul de 1% proprietari de resurse si 99% de palmasi pe mosia acestor overlorzi se regaseste si in Romania. Primele 100 de companii care activeaza in Romania fac 75% din totalul cifrei de afaceri. Restul de societati pe actiuni, pana la 6 mii, fac inca 24% din cifra de afaceri. Restul companiilor, pana la 600 de mii, fac 1%, plus pierderi. Nu se stie care este cifra de afaceri reala, caci multe sunt gri sau chiar negre. Dar e clar ca in aceasta zona crepusculara concentrarea averii e chiar mai mare.
La noi, in afara de problemele globale, care oricum ne afecteaza pe toti, sunt mari probleme cu sanatatea sau educatia.
Prea multi bani si resurse in prea putine conturi inseamna din ce in ce mai putine sanse se ingrijire a sanatatii celor multi.
Si prea putine sanse de educatie.
Raman vise neimplinite, idealuri neatinse.
Ratam toti sansa unui nou Einstein, a unui nou Coands dau Eliade ori a unui nou Enescu sau Mozart nascut aici, dar care nu a putut sa se realizeze, pentru ca parintii sai nu au avut bani de scoala.
De aceea, ideea vehiculata in Europa, a unei taxe distributiviste pe afacere ar putea reorienta bani si resurse catre societatea celor 99%.
S-ar putea incepe, asa cum sugereaza autorul articolului anexat, cu afacerile mogulilor IT.
Interesant este ca autorul a identificat un motiv in plus pentru un astfel de impozit distributivist : platformele on line primesc gratuit informatii puse de noi, utilizatorii, de buna voie, la dispozitia proprietarilor platformelor respective, cu care, ulterior, fac sute de miliarde din publicitate, vanzari si "sponsorizari".
Ca un Mos Craciun inversat, Facebook, spre exemplu, primeste miliarde de cadouri zilnic de la cei 1,2 miliarde de utilizatori (din care 9 mil in Romania...), fara a plati vreo taxa, impozit sau cost pentru asta.
Autorul propune o taxa de 10 dolari pe utilizator. Simplu si eficient.
Interesant este ca autorul a identificat un motiv in plus pentru un astfel de impozit distributivist : platformele on line primesc gratuit informatii puse de noi, utilizatorii, de buna voie, la dispozitia proprietarilor platformelor respective, cu care, ulterior, fac sute de miliarde din publicitate, vanzari si "sponsorizari".
Ca un Mos Craciun inversat, Facebook, spre exemplu, primeste miliarde de cadouri zilnic de la cei 1,2 miliarde de utilizatori (din care 9 mil in Romania...), fara a plati vreo taxa, impozit sau cost pentru asta.
Autorul propune o taxa de 10 dolari pe utilizator. Simplu si eficient.
Si nu este vorba doar de facebook, ci si despre google, amazon, microsoft, apple, youtube, alibaba etc., toate acestea facand enorm de multi bani din punerea gratuita la dispozitie de catre utilizatori a informatiei, pe care aceste mega-companii le distribuie fara sa plateasca, in plus primind bani enorm de multi din publicitate.
Intr-adevar, asa cum sustine autorul, Zuckerberg, Serghei Brin, Bill Gates sau Jeff Bezos ar fi un pic mai saraci ca urmare a aplicarii unei astfel de taxe distributiviste, dar nu cu mult. In schimb, banii adunati ar putea fi restituiti direct sau redistribuiti sub forma de prestatii sociale utilizatorilor platformelor, cei care creeaza, de fapt, valoarea acestor mega-branduri virtuale*.
Ce este extrem de important : cine reorienteaza acesti bani. Statul Roman, deocamdata, nu a aratat ca stie cum sa cheltuiasca banii adunati din taxele noastre. Dar putem sa il invatam...
*nu-i asa ca nu stiati nici ca faceti zilnic zeci de cadouri fiecare acestui Mos Craciun inversat si nici ca voi dati capitalizarea bursiera de 400 mld dolari a Facebook, si nu cei 23 de mii de angajati world-wide ai lui Zuckerberg?
Textul Conferintei de la BNR pe problema UE
Gabi Cretu is with Casandra Troya.
TEXTUL CONFERINȚEI DE LA BNR!
Pentru cei care l-au cerut. Liber la citit pentru toți cei care au răbdare și interes să citească 3 pagini!![https://www.facebook.com/images/emoji.php/v9/feb/2/16/1f642.png]()
:)
Pentru cei care l-au cerut. Liber la citit pentru toți cei care au răbdare și interes să citească 3 pagini!
Stimați prieteni și participanți,
Personal, sunt federalistă; o federalistă de stânga. Realismul critic care va transpărea din prezentarea mea, subliniez din start, nu este euroscepticism; este efortul de a face un diagnostic corect și onest al stării de fapt, cu speranța de a putea construi un lung viitor european și a nu rămâne doar cu trecutul comunitar de un deceniu, cel pe care îl celebrăm astăzi.
Democrația este dar… nu funcționează
Sunt singurul parlamentar vorbitor în conferință, în această calitate. Asta mă obligă să analizez politicile de adoptat prin prisma efectelor asupra cetățenilor și a reacției acestora față de ele, pentru că decizia economică este cea mai politică dintre decizii, în ciuda a ceea ce se sugerează când se vorbește despre aspecte ''tehnice''; decizia financiar/economică nu este neutră, afectează atât statele cât și categoriile de cetățeni în mod diferit; iar acestea se află deja în situații diferite.
Acesta e și motivul principal pentru care aceste decizii trebuie păstrate și luate în cadrele democratice. Deocamdată, lucrurile nu stau deloc așa. La nivel european, trecerea de la metoda comunitară, la cea interguvernamentală iar apoi la "noaptea cuțitelor lungi" din Consiliul European și dominația Troikăi, sunt dovezi de netăgăduit ale unui regres în privința funcționării democratice, nu a structurilor democratice; ele există.
Responsabilitatea statului nu poate fi mai mare decât capacitatea sa de intervenție
Aderarea la Uniunea Europeană a avut drept obiectiv integrarea. România este astăzi parte a Uniunii Europene, cu competențe transferate, limitate și partajate, integrarea pieței naționale în piața unică, aplicarea legislației comunitare, coordonarea politicilor, etc. Coeziunea și convergența sunt obiective care pot fi atinse doar dacă măsurile adoptate la ambele niveluri – național și european – sunt concertate și converg ele însele. Spun asta pentru că asistăm la o schimbăre de paradigmă: de la solidaritatea cu origini în actele fondatoare ale Uniunii, la responsabilizarea statelor, ca substitut al unei solidarități slăbite. Or, responsabilitatea statului nu poate fi mai mare decât capacitatea sa de intervenție și control asupra rezultatelor. Dar nici nu trebuie să fie mai mică!
Despre autonomia părții în întreg
Componenta europeană a atingerii obiectivelor propuse, asupra căreia mă voi opri în special, e trecută la caeteris paribus, cum zic latinii, adică condiție constantă. Or, viitorul convergenței nu depinde de aplicarea vreunei rețete naționale cunoscute și verificate. E un proces adaptativ continuu care nu ține doar de ce decizii ia Bucureștiul la București, ci și de ce politici alege să susțină la Bruxelles, în ce alianțe intră, ce proiect de Europă propune, acceptă sau implementează, cu voie sau independent de voința proprie. Depinde de ceea ce fac ceilalți. E un proces multifactorial care are un orizont mereu mișcător și la care contribuim.
La nivel comunitar, sunt la dispoziție trei categorii de instrumente de intervenție – financiare, reglementări și coordonarea politicilor. În plus, există unul pe care îl trecem sub tăcere deși el este peste tot – e sângele care irigă economia, cum învățam la școală – moneda, adică euro. Aceste instrumente pot să stimuleze și susțină eforturile de convergență sau, dimpotrivă, să creeze decalaje economice și alimenteze divergențele politice deja existente; sau să se anuleze reciproc.
Convergență cu Uniune sau fără Uniune!?
Evaluarea opțiunilor posibile de politici necesar de implementat în continuare presupune un răspuns prealabi: vrem convergență cu Uniune sau convergență fără Uniune?! Să mă explic. În ultima perioadă, politicile aplicate și toate dezbaterile purtate au urmărit să facă funcțional sistemul monetar, nu să-l facă pe acesta un instrument de susținere a dezvoltării europene. Stabilitatea zonei euro sau aderarea la aceasta au înlocuit obiectivele de dezvoltare ale societăților noastre sau ale Uniunii, ca întreg; drept urmare, și politicile aferente. În țara noatră, circulă încă unele teorii după care ar fi posibilă o convergență rapidă, fără legătură cu dezvoltarea și cu creșterea echitabil distribuită. Soluția ar fi reducerea Uniunii la statutul de piață unică, piețele libere generând convergență.
De ce ar fi piețele eficiente în acest domeniu nu ne pot răspunde dar nici nu se întreabă cei care propun asta; criza din 2007-2008 ne-a arătat cu prisosință că sunt incapabile să se regleze pe ele însele, să distingă între investiția cu valoare și ceea cea fără. Realitatea empirică globală contrazice, de asemenea, ipoteza. Convergență de la sine nu există. Apropierea nivelurilor ar fi posibilă dar în jos, prin diminuarea standardelor sociale, de mediu și cu renunțarea la obiectivul european de a transforma Uniunea într-o putere globală, cu o voce unică. Cui prodest!? Celor care au fost beneficiari și până acum. În realitate, e doar o convergența aparentă.
Dacă însă vrem să păstrăm Uniunea, ceea ce se presupune că ne dorim, convergența socială - în planul bunăstării și dezvoltării umane - și cea teritorială, a fiecărei regiuni în parte, sunt condiții sine qua non. Sunt obligatorii. Sunt înscrise în Tratate. Adăugarea coeziunii teritoriale, odată cu Tratatul de la Lisabona, alături de cea economică și socială, a fost salutată ca un mare succes, la momentul modificării Tratatelor.
Drumul greu al convergenței cu politici divergente
Cum ajungem însă la ele simultan!? Noua filosofie a investițiilor, care a debutat odată cu Planul Juncker, naște îngrijorări în această privință. Modificarea este de substanță. Investițiile publice directe, în active, finanțate și prioritizate de către guverne, în funcție de nevoile sporirii coeziunii, sunt înlocuite cu garanții publice acordate unor împrumuturi private pentru realizarea investițiilor. Stabilirea priorităților nu o mai fac guvernele, conform interesului public pe termen lung, ci un comitet de experți, pe criterii mai curând financiare (bancabilitate); riscul gândirii pe termen scurt, care însoțește obiectivul maximizării profiturilor, urmărește selecția; pericolul ca regiunile defavorizate deja să fie defavorizate și în acest caz este prezent.
Pe de altă parte, deficiențele de structură ae sistemului monetar european fac ca moneda comună să funcționeze ca un burete care absoarbe plus-valoarea de la margini și o concentrează la centru, producând divergență, nu convergență.
Soluții bune la probleme greșit definite sau diagnostic onest!?
Proiectarea viitorului necesită un diagnostic în adâncime și în ansamblu al problemelor prezentului, ca și o evaluare a politicilor trecutului apropiat; de exemplu, e necesară o evaluare a rezultatelor Tratatului de Stabilitate, coordonarea și guvernanță, la cinci ani de aplicare, după cum el însuși prevede. Dacă nu învățăm din istoria recentă, vom repeta greșelile așteptând alt rezultat. Alt rezultat chiar este posibil cu același tratament dar nu este și de dorit - să moară pacientul.
Lipsa unui diagnostic premergător elaborării scenariilor a fost reproșul fundamental la adresa Cărții albe privind viitorul Uniunii. Ceva nu merge. Uniunea și-a pierdut pentru mulți șarmul de altă dată. Absenteismul politic și exercitarea nedemocratică al puterii o deligitimează, neosuveranismul și populismul o atacă. Un stat iese. O regiune vrea să se rupă de un stat. Alta își propune același lucru. În fiecare dintre statele membre nemulțumirile cetățenilor cresc. Neîncrederea crește. Între state, cu precădere. În instituții, de asemenea. Asta se întâmplă în ciuda faptului că Uniunea Europeană este încă cea mai dezvoltată, pașnică și chiar echitabilă dintre societățile existente. Dacă folosim indicatori globali și mediile.
Cum ne mințim pe noi înșine cu statistici
Sunt epistemolog de formație; asta imi spune că pentru a schimba realitatea în direcția dorită, deseori trebuie să modificăm întâi instrumentele intelectuale de intervenție și măsurătorile în care o forțăm să intre! Convergența lentă și relativa coeziune socială, par liniștitoare pentru unii dintre noi; ele sunt mai iluzorii decât vrem să credem. Măsurătorile inadecvate ascund ceea ce ar trebui să arate și știm, de fapt - inegalitățile sunt profunde și în creștere. Nu doar în România. În interiorul fiecărei societăți și între societățile europene.
Ipoteza clasică a convergenței este una a creșterii nelimitate, în care cei rămași în urmă se străduie să crească mai repede. Avem calcule pentru România; creșterea alimentează optimism; suntem la 59% din media europeană, ceea ce reprezintă un progres față de momentul aderării; la ritmul mediu de creștere înregistrat, în 27 de ani am atinge media statelor din Zona Euro iar în 13 ani, 75% din nivelul acesteia, conform unui studiu realizat sub coordonarea lui Daniel Dăianu, căruia țin să-i mulțumesc pentru toate cercetările făcute.
Indicatorul utilizat în mod obișnuit drept măsură a convergenței este Produsul Intern Brut, un indicator global al veniturilor obținute în România, nu de cetățenii români sau firmele cu capital românesc, un indicator anual, eventual urmărit la paritatea puterii de cumparare; el se raportează la numărul de locuitori și se obține media. Distribuția rezultatelor economice nu a fost considerată o temă serioasă pentru gândirea economică dominantă.
Analizând structura acestor venituri, vedem altceva; convergența profiturilor este excelentă; suntem la peste 80% din media europeană; veniturile gospodăriilor, în schimb, sunt doar undeva, la 32%. La nivel regional, regiunea capitalei a crescut de 2,9 ori în ultimii 15 ani dar regiunea Nord Est, doar de 1,7 ori; și erau inegale din start.
Creștem în direcția greșită
Creșterea a fost puternic divergentă! Cincimea de sus câștigă în România de peste 8 ori mai mult decât cea de jos; dacă am analiza și distribuția în cazul cincimii de sus am vedea cât de relativă e bogăția "bogaților", veniturile mari fiind concentrate probabil la primul procent din populație. La fel, profiturile mari sunt la corporații (cele mai multe cu capital străin) și mici la IMM-uri. Dar cea mai mare divergență este cea dintre muncă și capital. Din PIB-ul României, circa o treime se duce la muncă (salarii) iar restul de două treimi remunerează capitalul; situația este răsturnată față de statul bunăstării, la care visăm. În plus, trei milioane de români care lucrează în alte state contribuie la PIB-ul altora.
Facem ce putem. Putem puțin. Facem și mai puțin
Reformele structurale, însoțite de privatizari permanente, adesea pur ideologice, au transferat patrimoniul din zona publică în cea privată, permițând concentrarea activelor in zona privată (a cetățenilor/firmelor românești sau străine); veniturile viitoare depind însă de activele deținute de stat. Avuția unei națiuni, ca și cea a unei persoane, joacă și un rol de "stabilizare automată". Mai amintim și politica de tăiere a contribuțiilor și reducere a taxelor care a făcut stabilizatorii automați clasici din ce în ce mai fragili iar capacitatea de intervenție a statelui din ce în ce mai mică; limitarea deficitelor prin regulile guvernanței și propria politică fiscală au multiplicat slăbiciunea.
Unul face, altul trage.
Mai întâmpinăm încă o problemă de incoerență a abordării. În interiorul Uniunii, stabilim ierarhii comparând rezultatele economice ale unor entități politice cu granițe, statele, adică; afirmăm că unele performează iar altele nu. În același timp, ne facem titlu de glorie că avem o economie fără granițe, numită piață unică europeană, cu libera circulație a bunurilor, serviciilor, capitalurilor, forței de muncă, toate neîngradite. Chiar recunoaștem explicit gradul mare de integrare și dificultățile de a stabili contribuția la rezultatul final, ca și faptul că, spre exemplu, corporațiile transnaționale nu au granițe; ilustrez situația cu dificultățile întâmpinate în a stabili o formulă de calcul pentru baza de impozitare comună a corporațiilor.
Perseverăm, în același timp, în a considera criteriile de la Mastricht un soi de "must do" neinterogabil. Or, criza ne-a arătat că statele respectuoase cu criteriile, elevii model, departe de a fi protejate, au suportat efectele negative la un nivel nemeritat (Irlanda, Spania) și le suportă încă. Alte state, mai puțin atente la încadrarea strictă în criterii au depășit cu ușurință criza. Dacă acest lucru se întâmplă, înseamnă că de fapt măsurăm ce nu trebuie și, pe această bază, aplicăm politici eronate. Poate că balanța de plăți a unui stat e mult mai relevantă; mai ales că, întotdeauna, surplusul unuia este deficitul altuia…
În baza acestui diagnostic primar, convergența economică, socială și teritorială a viitorului - o putem numi politica de dezvoltare - ar presupune câteva măsuri urgente.
"Ca să-i încurajăm pe alții, trebuie să fim curajoși noi înșine"
Să ne alăturăm celor care vor să relanseze pe noi baze Uniunea Europeană, înlocuind moneda comună, ale cărei efecte divergente trebuie admise, cu o autentică monedă unică. Mai înseamnă o modificare a criteriilor actuale de cconvergență, evaluarea efectelor Tratatului de Guvernanță, înlocuirea politicilor de austeritate cu o politică susținută de creștere care să aibă și instrumentele adecvate – un fond de solidaritate și stabilizare, pe lângă fondurile de coeziune care trebuie menținute și utilizate eficient, inclusiv pentru finanțarea unor politici industriale. Esențială rămâne emiterea unor obligațiuni europene (bonduri) pentru a ieși din cercul vicios în care statele se împrumută într-o monedă asupra căreia nu dețin controlul; și o Bancă Centrală Europeană adevărată, ale cărei funcții să depășească pe cea unică actuală - țintirea inflației.
Investiția în educație, inclusiv prin crearea unor politici europene în domeniu, este esențială; măcar din două rațiuni. Pe de o parte, ar compensa efectele negative duble ale migrației forței de muncă, în special calificate - cheltuiem să o formăm și pierdem pentru că nu returnează societății investiția făcută - și ar diminua tensiunile dintre statele membre pe această temă. Pe de altă parte, ținând cont de rapiditatea cu care se construiește economia digitală și extinde robotizarea, putem preveni ca societatea noastră să se transforme într-o barbarie high tech. Aduc aici argumente economice, pe lângă cel esențial, al plasării omului în centrul politicilor. În plus, la nivel național, avem încă o mare problemă de capacitate; nu doar administrativă, în majoritatea domeniilor; ea excede, cu certitudine, efectele negative ale corupției de care vorbim atât.
Bunurile publice și interesul public trebuiesc reinventate, în paralel cu dezvoltarea altor forme de activități economice decât cele ghidate de maximizarea profitului. Rolul economiei sociale, cooperatiste, și al capacității oamenilor de a produce prin asociere bunurile de care au nevoie trebuie recunoscut și sprijinit.
Mergem pe contrasens.
A nu se înțelege că doar unele dintre măsurile europene produc divergență și ar trebui schimbate. Noi înșine ne îndepărtăm de obiectiv prin politica fiscală, în primul rând, și prin slăbiciunile celei de protecția mediului, în al doilea. Sistemul actual de impozitare produce inegalități și delegitimează statul, prin îndepărtarea majorității ceățenilor de politică. El trebuie înlocuit.
Fără o schimbare de profunzime a filosofiei politice, poate urma o perioadă de revoltă socială. Trebuie învins egoismul clasei dominante și făcute reforme pentru oameni, nu doar pentru piețe. Nu de efectele declarației de independență a Cataloniei trebuie să ne temem, ci de cauzele care au creat tensiunea socială care a răbufnit prin această supapă. Cauza principală este inegalitatea socială strigătoare la cer și tratarea oamenilor ca unelte de utilizat pentru eficentizarea economiei și nu a economiei ca o activitate necesară dezvoltării omului și societății.
Pentru a ieși din acest cerc vicios e necesară multă voință politică și o viziune largă. "Ca să îi încurajăm pe alții, trebuie să fim curajoși noi înșine", afirma odată actualul președinte al Germaniei. Sper că i-am urmat sfatul. Dumneavoastră!?
Intervenție în cadrul Conferinței "De la coeziune, la convergență", organizată de reprezentanța Comisiei Europene și Banca Națională a României pentru a celebra 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Intervenția a fost ținută într-o înaltă companie și cu o aleasă asistență…
26.10.2017
Libertatea de expresie de pe platforma
Prospectiv A-z
Am tot citit zilele acestea despre obstructionarea libertatii de expresie de catre platforma pe care ne aflam. Iata ca si surata intr-ale toate cele cenzureaza la randu-i.
Azi s-au intamplat 2 lucruri:
1) Platformele au fost citate in Congresul SUA pentru a da socoteala pentru implicarea rusilor in campania electorala americana din 2016 prin intermediul acestor platforme;
2) Eu nu mai pot initia postari noi aici la Atelier *Grupul Prospectiv*, pot inca sa fac distribuiri. Mi s-a mai intamplat, chiar mai grav (adica am fost dat afara fara posibilitatea de revenire).
1) Platformele au fost citate in Congresul SUA pentru a da socoteala pentru implicarea rusilor in campania electorala americana din 2016 prin intermediul acestor platforme;
2) Eu nu mai pot initia postari noi aici la Atelier *Grupul Prospectiv*, pot inca sa fac distribuiri. Mi s-a mai intamplat, chiar mai grav (adica am fost dat afara fara posibilitatea de revenire).
Stau si ma intreb, cele 2 sunt conectate sau Romania se afla pe o centura a *civilizatiei* unde astfel de barbarisme sunt parte din conditia de a fi roman?
Butonarii astia de acum n-au cam sa stie la ce a folosit controlul informatiei de catre politrucii comunisti. Incearca si ei sa carpeasca ciurul...
ANDRE DAMON—Pulitzer Prize-winning journalist and author Chris Hedges informed the WSWS Wednesday that his articles had ceased appearing on Google…
Mesaj pentru Kelemen Hunor, cel indoliat
Mesaj pentru Kelemen Hunor, cel indoliat – 23 octombrie 2017
Vasile Antonie Tămaş's post.
„Mesaj pentru kelemen hunor cel îndoliat
Salut, nimeni! De câte ori ai ocazia, jigneşti ţara care te plăteşte ca să îi batjocoreşti simbolurile şi poporul. Fii atent! M-am născut în Covasna, judeţul căruia tu, inesteticule îndoliat, îi tai pădurile şi îi ştrangulezi investitorii. M-au ţinut la piept toate bătrânele unguroaice din satul Aita Medie. La botezul meu din 1989, 80% din cei prezenţi au fost unguri. Ce oameni minunaţi!
Acum, nu vreau să pomenesc despre copiii nenăscuţi de la Ip şi Trăznea, omorâţi în burta mamei cu baioneta, nici de preoţii ortodocşi spânzuraţi în Ardealul Românesc de către cei pe care tu îi tot evoci, ci despre felul în care tu, Nime-n drum, dai în ţara asta ca mutu-n dobă.
Mă, nimeni, am mai mulţi prieteni unguri decât tine. Ştii de ce? Pentru că la nivelul nostru de jos, al omeniei, ne ajutăm între noi. Am botezat sute de copii unguri, le-am sfinţit casele şi le-am îngropat morţii. Da, oamenii morţi din lipsa medicaţiei şi din cauza faptului că tu, odiosule anti-român şi anti-maghiar, nu ai făcut nimic pentru ei. Te pricepi la fluturat steaguri şi la ocărât popoare. Uită-te la tine, nimeni! Vorbeşti limba română ca portarul de la lagărul din Siberia şi alţi anti-români te-au pus ministru.
Acum, esenţa! Îmi doresc să dispari în ceaţa ne-istoriei, lăsând ungurii omenoşi în pace şi târând după tine şi dobitoacele din UDMR care îţi seamănă leit. Ştiu, ar mai rămâne români de umilit în ţară dar nu vreau să o mai faci tu. Ajunge! Nu eşti cetăţean al României! Eşti doar o viperă mongoloidă care pune venin în pahare româneşti şi ungureşti.
Iar despre 1918 să nu mai vorbeşti! Pe vremea aia trăiau oameni, mă, nu nebotezaţi ca tine."
" Sunt român şi ca român mă socot buricul pământului..." ( Petre Ţuţea mărturisitorul)
Recviem pentru fraţi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)