Pe facebook: Un mare obstacol in calea realizarii potentialului agricol romanesc este indaratnicia cu care taranii romani rezista ideea asocierii

duminică, 6 august 2017

Un mare obstacol in calea realizarii potentialului agricol romanesc este indaratnicia cu care taranii romani rezista ideea asocierii

Smaranda Dobrescu shared Constantin Gheorghe's post.

Înnebunesc dacă mai aud că nu avem forță de muncă pentru c-a desființat Androneasca școlile profesionale. Nu le-a desființat, se numesc altfel. Dar profesionale sau nu, școlile alea n-au ce produce, pentru că elevilor ălora NU mai are cine le transmite cunoștințe, nu mai au unde face practică, nu au nicio garanție că, într-un fel sau altul, vor găsi un loc de muncă.

De unde tractoriști, cretinilor, când, în zelul nostru demolator, ca niște anticomuniști ce ne aflăm, am distrus Agromecurile? Acolo se pregăteau tractoriștii și mecanicii agricoli! Am distrus uzinele de tractoare și de utilaje agricole ! Am pus pe butuci învățământul tehnic agricol. E nașpa să fii student la Mecanică Agricolă! Sună ca porcul! Am distrus institutele de cercetare-proiectare în domeniul mașinilor și tehnologiilor agricole. Și acum vrem specialiști? Importați-i din China și din Rusia, imbecililor! Că ăia-și cunosc interesele, nu se poartă ca apucații, ca să facă pe plac Washingtonului sau Bruxellesului!
Mai nou am distrus și ce-a mai rămas din industria de îngrășăminte! Și-a făcut târfa aia de la DNA damblaua! Că nu plătește ea, plătim noi! Și vrem agricultură ca afară? Bine, o să avem! Când vreun genetician nebun(nu, nu de la noi, noi nu mai avem nici așa ceva!) va face porcul cu aripi, să zboare!
PS: și pentru că vinovatul trebuie să poarte un nume, i-au spus ”ajutorul social!”

Sunt salarii mici în România? Noi vrem să angajăm un inginer agronom, cu 5.000 euro net pe lună, cu Toyota Hilux maşină de serviciu, laptop, mobil. Îi…

zf.ro

Prospectiv A-z .
Nu stiu de ce dl. Constantin Gheorghe dezvolta tangenta cu responsabilitatea. Imperativ acum ar fi reconstructia. Zic si eu...

In post scriptum cred ca ar fi un bun miez de conversatie: 'Ajutorul social', pe cine ajuta, respectiv incurca?!

Recent, mi se spunea ca viiile Vrancei n-au cu cine sa fie culese pentru ca cei care o faceau de bine de rau pana acum nu vor sa piarda ajutorul social de 350 lei/luna.

Cred ca Romania e tinuta intr-un cerc vicios de fundamentalismul pietei si/sau al legilor UE. Ar fi nevoie de mult mai mult pragmatism, numai ca mi-e teama ca daca nu se gaseste un inginer agronom la 5000 euro, cu atat mai putin gasim un politician la o suma si mai mica de atat...

Smaranda Dobrescu Solutia ar fi fost ca marile asociatii existente in `89 sa ramana in picioare cu recunoasterea proprietatii individuale. Daca nu s-a putut si taranii au dorit pamanturile familiei de pe vechile amplasamente (pe undeva de inteles) era bine sa se fi introdus bani in agricultura sa se incurajeze noi asociatii capabile sa angajeze specialisti. Legi pentru cooperative s-au facut, dar atatia ani de "colectiv" a rapit oamenilor increderea in aceste forme. Apoi, realizand ca au ajuns majoritatea sa faca agricultura de subzistenta au plecat in patru vanturi cu agronomi si tractoristi cu tot. Nu-mi imaginez solutia decat in buna intentie a orasenilor de a-si hrani sanatos familia si a se retrage la tara sa incerce. Poate cu timpul vor veni chiar angajati temporar, oraseni, la lucru acolo.. Daca industria va urma calea predestinata de altii..

Prospectiv A-z

July 28 at 10:30pm ·

Un mare obstacol in calea realizarii potentialului agricol romanesc este indaratnicia cu care taranii romani rezista ideea asocierii. Asa cum am discutat in cazul creditului cooperativ, ar fi nevoie de un cadru de functionare al asociatiilor agricole care sa asigure participantii ca nu vor fi victimele fara aparare ale smecherului satului.

Fara asociatii agricole, aproape jumate din populatia Romaniei este condamnata la agricultura de subzistenta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

duminică, 6 august 2017

Un mare obstacol in calea realizarii potentialului agricol romanesc este indaratnicia cu care taranii romani rezista ideea asocierii

Smaranda Dobrescu shared Constantin Gheorghe's post.

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv