Pe facebook: Mondializarea si elitele franceze

miercuri, 11 ianuarie 2017

Mondializarea si elitele franceze

Mondializarea si elitele francize – 30 noiembrie 2016

Smaranda Dobrescu

Care este firul care leaga ministrii sau fostii ministri Emmanuel Macron, Fleur Pellerin si Najat Vallaud-Belkacem, presedinta consiliului regional d'Île-de-France Valérie Pécresse, jurnalistii Jean-Marie Colombani si Christine Ockrent, omul de afaceri Alain Minc, bancherul Matthieu Pigasse (unul din proprietarii Monde SA) sau fostul prim ministru Alain Juppe?
Toti au efectuat un stagiu in Fundatia franco-americana in cadrul programului "Tineri lideri". Toti, precum si alte 500 personalitati franceze, printre care, insusi presedintele Francois Hollande.Incepand cu 1981 aceasta fundatie privata organizeaza seminarii pe parcursul a doi ani, unde o duzina de tineri francezi se intalnesc cu elite americane din aceeasi categorie de varsta. Oficial, obiectivul este favorizarea dialogului franco-american. In realitate este vorba de a facilita tinerilor francezi, viitori decidenti, antreprenori, responsabili politici, jurnalisti, intelegerea profunda a binefacerilor mondializarii pe stil anglo-saxon.Sigur ca ulterior, pe ici si colo se va constata ca operatiunea de seducere a esuat. Dar, pe ansamblu, acesti tineri vor avea o cariera stralucita in structurile de putere si in afaceri. Personalitati care nu vor face niciodata parte din curentul anti-american.
Veti intreba ce e rau in asta? As raspunde ca efectul mondializarii, al globalizarii imbratisat de cati mai multi decidenti nu mai lasa loc existentei unui efect de echilibrare in vederea necesarului respiro dedicat problemelor sociale, umanitare, de educatie, etc. Adica, cine preia rolul de contrapondere detinut pana acum de stanga in tumultoasa derulare economica contra cronometru dictata de germani?
Am dat exemplul Frantei caci gandeam ca in lipsa Angliei, Franta ar putea juca un rol mare in Europa oligarhica germana.

Mihai Ion Turcu D,D, uber Alles....

Prospectiv A-z .
Acestea sunt mecanismele acapararii statului, la distanta de orice scrutin democratic/cetatenesc/national. Statul roman a fost si el acaparat initial inclusiv prin atarnarea de tinichele cu panglica de reverele premiantilor romani...

Alexandru Botu In alte parti, unde nu este asa de simplu, se apeleaza la mai multe Fundatii. Termenul acesta de Fundatie incepe sa aiba conotatie de Geneza!

Alexandru Cosmin Codreanu Tinerii sunt invatati de mici cat de importanta este diploma de voluntar la angajare. In curand va deveni clar ca pentru joburi de categoria A este necesara o activitate intr-un "ONG" de categoria A.

Abordarea ruseasca im care fiecare ONG trebuie sa isi faca publice sursele de finantare nu mai pare atat de absurda cand vine vorba de organizatii preocupate sa formeze liderii de maine ai tarii in care activeaza.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Despre Atelierul Grupului Prospectiv

Discutiile noastre la facebook au fost reluate in cadrul Atelierului Grupul Prospectiv. O buna descriere a ideii de atelier am gasit-o in textul lui Andrei Serban:

Nu mă gândesc prea des de ce sunt în viață, care e rostul meu pe lume. Ma gândesc în schimb foarte des cum să îmi fie mie bine, cum să am succes. Poate că nu sunt singurul care gândește așa… Totuși, oare nu suntem aici pentru altceva? În Mahabharata, Udishtira ne atrage atenția: „zilnic moartea ne bate la ușă, dar noi continuăm să trăim ca și cum am fi nemuritori”.

Un înțelept a spus: „Omul are o menire specială, pe care animalele nu o pot îndeplini: aceea de a sluji, de a servi conștient planeta. Un artist poate face mai mult, poate deveni un pod de legătură pentru ca anumite energii mai fine, de o altă calitate, să devină vizibile. Pentru a îndeplini această funcție, el trebuie să evolueze.”

Citind aceste cuvinte, cu mulți ani în urmă, m-am simțit imediat inspirat să mă examinez pe mine însumi, să mă întreb ce îmi lipsește și cum aș putea să evoluez, pentru a deveni un om și un artist adevărat.

Descoperisem în tinerețe, lucrând cu Brook în format de atelier, cât de benefică este munca de laborator. În atelier competiția nu-și are locul, ca și, de altfel, multe alte constrângeri și piedici, inclusiv teama paralizantă dinaintea unei premiere. Când lucrăm la un spectacol, vine aproape inevitabil momentul când propria importanță se face simțită – acel amor propriu care ne împinge să fim preocupați mai mult de noi înșine decât de întreg și să ne simțim fiecare atât de „speciali”, de „intersanți”. Iată ce ne izolează în micul egoism, de fapt într-o imensă singurătate. În condiții de atelier, însă, ceea ce caut este să mă regăsesc împreună cu ceilalți, să ne punem aceleași întrebări. Atmosfera de calmă introspecție ne ajută și să simțim că există în noi și în jurul nostru energii de o altă natură decât cele cu care interacționăm de obicei, energii cosmice accesibile doar într-o stare de disponibilitate pe care nu o avem în graba cotidiană după succes. Și ne dăm seama că toți contribuim la condițiile speciale absolut necesare pentru a crea această deschidere. Astfel se naște în fiecare o responsabilitate nouă, aceea de a participa la efortul comun. Ecranul opac, cel care mă face să mă gândesc doar la mine, se dizolvă atunci când las impresiile care vin de la ceilalți să mă pătrundă și apoi să circule liber. (…)

De ce participarea la ateliere e un fel de a te dezvolta? Trăim într-o lume dominată de o individualitate maximă și de un egoism monstruos. Ne e foarte greu nouă, oamenilor, să fim împreună. Un stol de păsări pot gândi și reușesc să se miște împreuna. La fel insectele, peștii, animalele… Oamenii, dimpotrivă – fiecare în singurătatea sa. În același timp – dansatorii din Bali sau actorii japonezi ai teatrului No formează cu adevărat un grup, reacționează în mod natural toți împreună, sunt animați de același impuls, ca o orchestră remarcabilă, dar fără dirijor, fără ca cineva să le dea semnalul. Prin contrast, nouă ne e aproape imposibil. De ce? Pentru că toți vrem să fim „speciali și unici”. De exemplu, când mă observ pe mine însumi, recunosc cât mi-e de greu să-i ascult pe ceilalți – mă gândesc la „importanța” mea, la ce am „eu” de spus. Să fii sensibil la cel de lângă tine cere un alt fel de concentrare decât în viață, o anumită calitate care ne lipsește, care cere un antrenament special. Acesta se poate obține doar în conditii de atelier. Ar trebui să ne amintim că suntem aici pentru a servi ceva mai înalt decât propria noastră persoană, atât în viață, cât și în teatru – cred profund în asta. Și, dacă e adevărat ce spun, înseamnă că eu și tu suntem același în esență și ar trebui să ne considerăm „NOI”, fiecare cu individualitatea sa, dar tinzând împreună spre un scop înalt, nobil. Prin exerciții, ajung să simt că eu, tu, noi facem parte din același univers, ajung să-l văd și să-l înțeleg pe celălalt ca pe mine însumi: Eu-Tu-Noi.

(Fragment din volumul „Cartea Atelierelor. Academia Itinerantă Andrei Șerban”, coordonat de Monica Andronescu și Cristiana Gavrilă, Editura Nemira, 2013)

Pe facebook

miercuri, 11 ianuarie 2017

Mondializarea si elitele franceze

Smaranda Dobrescu

Niciun comentariu:

afişări

Textele nerestricţionate pot fi preluate cu atribuire la blogul Grupului Prospectiv